"Life's but a walking shadow, a poor player/
That struts and frets his hour upon the stage/
And then is heard no more: it is a tale/
Told by an idiot, full of sound and fury,/
Signifying nothing." Shakespeare
Un Paste Fericit, cu multa lumina in suflet si in gand! O iau pe sosea in jos, in vizita la prieteni si sa-mi vad iubitica. Fara grija, planuiesc sa gatesc pana si acolo, nu ma las. :)) Pana una alta am facut ouale si cozonacii sunt comandati, ii ridic in cateva ore. Sper sa-mi aduc aminte sa le fac o poza. Sper sa-mi aduc aminte sa iau camera foto cu mine :))
Aranjamentul pe orice masa intr-un restaurant vietnamez - ustensile (chopsticks, linguri de supa, cutite, cateodata si furculite si linguri "de-ale noastre" (daca nu-s pe masa si le vrei, le ceri ospatarului) si sosurile - unul hot, unul si mai hot, unul de prune si soia. Am mers cu gandul la pho, la care se pricep bine, insa am comandat o supa ce se cheama Hot and sour si care intr-o renditie buna (ca cea de la Nha Trang de ex.) e foarte asemanatoare la gust cu ciorba noastra de peste. A fost buna dar ii lipsea ceva consistenta, sau body, sau hai sa-i zicem ca gustul era usor prea apos. Pestele bun, crap, iar leguma spongioasa care se vede in prim plan e una din preferatele mele in supele vietnameze, este tulpina de taro. Sepie sotata cu lemongrass, ardei gras si sos chili (picant). N-am incercat-o, dar banuiesc ca a fost buna pentru ca a disparut foarte repede. Cotlet de porc la gratar, intotdeauna superb, cu salatele aferente - morcovi si gulie murate si de data asta si ceapa verde murata (doar capatana). Foarte bun dar dupa supa nu am mai putut prea mult fara sa ma indop, asa ca am luat acasa cam 3/4 din ce se vede. Nam Son exceleaza la pho si cateva alte mancaruri. Cred ca pentru supa de peste o sa raman la varianta Nha Trang-ului.
Si da, am uitat de desert. Am fost la Cannelle iar, pentru ca Payard era inchis duminica. Marea surpriza a fost ca au inceput sa faca Paris Brest, prajitura care daca-s in Paris ma face sa intru in orice patiserie intalnesc in cale. In NY nu o fac decat vreo 2 patiserii (cel putin de atata stiu eu, oricat am cautat). Raritate, nu gluma. Am mai adaugat cateva poze in set. Ca a venit vorba de poze, inainte sa ma duc la ei m-am uitat pe website sa vad la cat inchid si observ ca au folosit cateva din fotografiile mele (fara sa dea credit, link, nimic). Intamplator ne-a servit unul din manageri si i-am pomenit (foarte frumos) despre asta - fara sa-l acuz de nimic, doar ca sa nu-l iert. Sa descopar mai tarziu ca mi-a pus 2 chestii micute in plus in punga - un mic muffin cu lamaie (asa de buuuuun) si o fundita cu gem (cah! nu ca n-a fost buna, dar mie nu imi plac prajiturile cu gem mult).
Asa. Si ca sa incheiem total subiectul, ce mi-a parfumat viata saptamana asta.
Dupa plimbarea scurta prin Central Park, am ales sa mancam la un restaurant relativ nou deschis in SoHo, pe care am vrut sa-l mai incercam imediat dupa deschidere numai ca sa-l gasim inchis - programul de pe website nu corespundea cu cel de pe usa. Ne-a parut rau, interiorul arata chiar placut, modern si curat. Intre timp am auzit lucruri bune despre Bun (accent ascutit pe U) si nu stiu cum duminica mi-am adus aminte de el si am decis sa-l incercam. De cum am intrat au primit o bila alba - am vrut sa ne asezam la o masa aproape de usa de la intrare, iar ospatarita ne-a rugat foarte politicos sa luam o alta masa mai in spate unde nu ne va fi frig. Imediat ce ne-am asezat la masa, ne-au adus paharele cu apa si creveti prajiti (ii mai tine cineva minte? ii cumparam de la Vanatorul in Romana si ii prajeam duminica ca sa-i rontaim la serialul de la 6 seara). Stiam ca portiile sunt destul de micute (ospatarul a avut grija sa ne atraga atentia ca nu sunt portii uriase cand am intrebat cat e de mare supa), asa ca am inceput cu o supa bun cu tofu prajit si creveti. (vreo 2 poze mi-au iesit miscate - lipsa de lumina - asa ca nu le-am inclus) si frumusetile astea de roluri de vara cu creveti si porc. Insotite de morcov si ridiche murate si sos de alune, traditional. Peste (bass) cu ciuperci chanterelles pe piure de gulie cu doar o atingere de nuca de cocos. Pestele perfect - coaja crocanta iar carnea usor suculenta. Cu ciupercile, piureul destul de anonim si sosul curry din jur, toate aromele s-au maritat superb. Am mai luat un steak de vita pe bun (btw, bun in vietnameza defineste un anumit fel de spaghete, pe cand in engleza inseamna cam tot ce aproximeaza o chifla) . Cateva feliute de vita perfect rosii in mijloc (hm, poate ar trebui sa pun poza asa, miscata cum e), montate pe un pat de spaghete si salata. Mi-a placut ca nu erau (ca de obicei) spaghete morman si 3 fire de salata - cantitatile perfect echilibrate. La momentul asta s-a apropiat de noi si ne-a salutat un individ care nu putea fi decat proprietarul. Am intrat in vorba si in mai putin de 2 minute, cu mare entuziasm, a fugit sa prepare ceva ce nu e pe meniu si, a zis el, trebuie sa incercam. Si iata cum s-a intors cu salata din poza - creveti la gratar pe un munte de salata de muguri de soia cu ananas si ceapa prajita crocant, menta si busuioc, asezonata cu o vinegreta picanta atat cat trebuie. Foarte buna si frumos gest din partea lui - am platit pentru asta conversand cu el restul timpului pe teme diverse, de la farfurii si decoratii pana la planurile lui de a deschide unicul restaurat vietnamez cu adevarat elegant din oras. Well, bafta - pare un perfectionist si viseaza BIG. Am lasat ce-a fost mai bun la sfarsit: "acadele de miel" cu curry, pe un piure de vanata si pere. Foarte probabil cel mai fraged miel care l-am mancat vreodata, perfect imperecheat cu restul. Categoric cea mai buna alegere facuta - nu ca restul nu a fost superb. Sigur il vom mai vizita.
Dupa doua zile mai primavaratice, iar cateva zile de frig (10-12C?? wtf?) Dar asa cum sunt obisnuita, la jumatatea lui aprilie pomii sunt in floare. Si asta include si magnoliile - care anul asta au inflorit tarziu si zgribulite. Who can blame them? Well, enjoy. I know I did.
Acum doua seri, American Idol a avut un spectacol special, cu invitati mai mult sau mai putin celebri, cu scopul strangerii de fonduri pentru eradicarea saraciei. In fine, ce vroiam sa spun de fapt este ca Robin Williams a avut un gig de cateva minute in care joaca Idolul rus. Foarte amuzant - ca de obicei, dar intrebarea mea e, daca ar fi jucat Idolul roman, cat hate mail ar fi primit? :)) Hei... just enjoy :)
O reteta extraordinar de buna, daca nu ati mancat pastitsio niciodata e musai sa incercati. Si stiu ca nu arata a mare lucru, dar este ab-so-lut delicioasa. E foarte usor de facut, doar ca murdaresti multe vase:
200-259 gr de penne (in functie de cum vrei proportia de paste-carne) 4-500 gr. carne de miel tocata o ceapa mare 1-2 catei de usturoi 4 linguri de bulion 1/4 cana de vin rosu 1/4 lingurita scortisoara 3 linguri unt 4 linguri faina 1 1/2 cana lapte 1/2 cana de parmezan un praf de boia iute
1 - se pune pasta la fiert. cand mai are 2-3 minute se scoate intr-o strecuratoare si se lasa deoparte.
2 - se prajeste carnea de miel pe foc viu (sa nu lase apa si sa devina carton) maruntindu-se cu lingura. Se adauga ceapa taiata marunt si se amesteca pana devine transparenta, se adauga si usturoiul si se amesteca jumatate de minut si el. Aici se da focul mai spre mediu, apoi se toarna vinul, se lasa sa scada. Se pune bulionul (eu ii fac loc intr-o parte de cratita si il "prajesc" cateva secunde, apoi il amestec cu carnea), scortisoara si o cana cu apa (fierbinte, da?) si se lasa sa fiarba usor vreo 20 de minute. Se stinge focul, se pune sare si piper, se amesteca pasta cu carnea si se toarna intr-o forma de 25x25cm (cu marginile inaltute) unsa cu unt.
3 - se face un sos bechamel din 3 linguri de unt, 4 linguri de faina (se prajeste faina aproape un minut) si lapte, se fierbe la foc mic amestecand mereu pana se ingroasa un pic. Se pune parmezanul si un praf de boia iute (cayenne, ce-o fi). Se toarna in tava si se da la cuptor 375F pentru 40 de min., pana se maroneste la suprafatza.
Cand am auzit prima data de pui cu boia am avut aceeasi reactie. Dar ce mi-a venit si am incercat si de-atunci nu mai gatesc pui simplu la gratar. Eu am folosit gainusa cornish aici dar pui taiat in bucati e la fel de bun. Sare, piper si boia dulce (chiar si mai mult decat in poza). Se pune la gratarul cuptorului (broiler) 10 minute pe fiecare parte.
Se formeaza o crusta superba si boiaua doar ii da un gust usor afumat.
5 ingrediente, un castron, o lingura si o forma de muffins/cupcakes - nu se poate mai simplu de-atat.
Intr-o buna zi am observat ca am un pic prea multe pecans (de care am mai pomenit eu, cum ca-s ca nucile dar nu chiar, pozate mai sus) si am cautat retete sa mai scap de ele. Si am dat de o reteta - rezultatul este grozav, efortul minim.
2/3 cana unt topit (125-130 gr) 1/2 cana faina 1 cana zahar maro 2 oua 1 cana de pecans (sau nuci) taiate nu prea marunt
Se amesteca toate intr-un castron si se pun intr-o forma de muffins unsa bine (spray non-stick sau ulei), umpland cam 2/3. (prajitura nu va creste). Se da la cuptorul incins la 350F/175C pentru 18 min. (se incearca cu scobitoarea, of course). Sunt delicioase asa cum sunt dar daca aveti vreo 2 patratele de ciocolata si nu stiti ce sa faceti cu ele, topite pe foc mic si aruncate deasupra, nu strica.
Sunt pe lista mea de filme preferate. In toate, mancarea are un oarecare rol - dar si pentru cei carora nu le pasa de mancare, sunt filme exceptionale. Sper sa le vedeti.
Excelent post scris de Mike Nork, care atinge un pic problema mentalitatii generale intalnita in Romania. Incerc sa duc ideea mai departe de-atat. Insa inainte de toate vreau sa atentionez ca este doar parerea mea (adica daca eu spun ce spun nu inseamna ca neaparat asa si e) si pentru ca sunt o romanca ce nu mai traieste demult in Romania nu trebuie sa ma luati prea in serios - in fond, ce stiu eu? Doar ca uite, asa imi vine mie sa scriu despre subiectul asta, si nu-i asa, nu ma poate opri nimeni. Dupa ce ma descarc voi reveni la posturile mele despre New York si mancare si whatever daily grind I feel like.
Asa cum spuneam intr-un comentariu la un post anterior, ma voi include in expresia "noi, romanii" ca sa nu creez 2 tabere - romanii din tara si romanii de peste granite. Cu ocazia asta va dau ocazia, fiecaruia in parte care cititi, sa va hotarati singuri daca sunt o romanca in NY care habar n-are despre ce se intampla in Romania, sau sunt o romanca in NY careia inca ii mai pasa ce se intampla in Romania. Stiu ca orium o dau tot nu e bine, deci e irelevant ce spun eu. Hint: inchide pagina acum.
Am ajuns la concluzia ca noi, romanii, suntem o natie foarte confuza din punctul de vedere al dragostei de tara. Zi de zi uram ce se intampla in jur dar daca altcineva isi exprima acelasi punct de vedere il contrazicem la sange. Si o avem pe-asta cu-ncotratul de nu prea ne intrec multi. As zice ca suntem o natie de avocati innascuti daca argumentele si contra-argumentele noastre nu ar fi aproape invariabil "Taci bai din gura ca nu stii ce zici" sau "Da'ce bai, tu esti mai breaz?" Dar sub nici o forma nu ne-am arata dragostea de tara printr-un lucru marunt cum ar fi de exemplu, o ora pe luna de munca voluntara in jurul blocului sau intr-un parc la strans frunze sau ce-o mai fi nevoie. Sau o.k., fara insulte - maturat ograda proprie? vopsit propriul gard?
Suntem insa foarte mandri, la nivel national, de succesul unei singure persoane, de parca soarta tarii depinde de asta. Din pacate, persoana alege de cele mai multe ori sa isi desfasoare talentul pe alte plaiuri. Noi ramanem cu mandria insa.
Intreaga viata ne e condusa de ce zice lumea. De mici copii suntem inoculati cu aparent inofensive invataturi (ca de exemplu: "nu te imbraca asa, ce-o sa zica lumea", "o sa rada lumea de tine daca (...)" s.a.m.d.) Acum, vor fi cei ce vor aduce contra-argumentul despre cum asta nu face altceva decat sa ne modeleze social - numai ca abordarea unei astfel de educatii nu este lectie de sociologie sub nici o forma. Este doar o exagerare groteasca a uniformitatii unei societati timorate si lipsite de incredere, ceea ce duce la o hiper-emotivitate iesita din comun - da, romanul e poet si plange de emotie cand se deschide o floare, dar si sare la cearta intr-o clipita. Oh, si fara "avem sange latin, de-aia" - ca stim cu totii ca sangele nostru latin e un mit care a fost spulberat de turci si greci, rusi si unguri demult. Asa de demult ca va provoc sa va faceti arborele genealogic si cei 3% (figura de stil, foarte probabil nu cifra reala) care au numai romani get-beget in familie sa ridice mana.
Dar bineinteles ca zicerea "ce zice lumea" nu ar avea nici un efect daca "lumea" nu ar zice. Suntem maestri la a derade, a ne mira cu dezgust, a ne exprima dezaprobarile - si nu oricum, ci cu o constanta forta de calau. De parca viata proprie depinde de cat de mic, urat, prost etc. e cel de langa noi. De parca daca cel de langa noi e mic, prost, urat ne face pe noi mai mari, destepti si frumosi. Si ne face - dar numai prin comparatie, si nu ne adauga nimic pozitiv caracterului.
Traim din mituri. Avem o tara frumoasa, da. Avem munti si Delta Dunarii si mare. Dar de aici pana la a spune ca tara noastra e una din cele mai frumoase din lume, e cale de poveste. Cineva (internetul?) trebuie sa ne spuna ca exista locuri in lume care iti taie rasuflarea cu frumusetea lor. Multe. Usor de aflat. Usor de vazut, macar in poze.
Popor prietenos? Zau! Unde? In magazine, la ghiseele birocratice, in restaurante - unde esti primit cu evidenta expresie de deranj? Si da, stiu ca lucrurile s-au mai schimbat, dar nu suficient ca sa fie considerata eradicata problema. Chestie simpla de procentaj - majoritatea are prioritate. Sa mai vedem unde. Pe strada? La "vezi pe unde mergi, boule!"? sau la "dar da-te cucoana mai incolo"? Sau ne referim la (usor de acceptat si greu de observat cand locuiesti in Romania) apropierea fizica existenta in mijloacele de transport sau la o eventuala coada? Aia da prietenie. Mai ales femeile simt prietenia asta, cu multa intensitate.
Da, suntem primitori. Adica, daca ne suna cineva la usa, deschidem chiar daca suntem in pijamale. Si le facem si cafea, le punem si fursecuri pe masa. Dar asta nu e prietenie ci o ramasita a vremurilor cand nu exista telefon, mijloacele de transport erau incete si ca sa ajungi din Colentina in Berceni iti trebuia jumatate de zi si era chiar nepoliticos sa nu-i raspunzi omului cand iti batea la usa. Nu e nimic altceva decat reticenta la schimbare. De ce dintr-o data sa sunam sa ne anuntam vizita cand pana acum n-am facut-o? Pentru ca, sincer, nu prea ne place sa ne schimbam obiceiurile.
Subiectul cu bucatele romanesti a fost dezabatut destul de recent si se pare ca suntem mai mult de 2 care nu consideram bucataria romaneasca mama mancarii. Nu prea avem bucatarie proprie datorita influentelor etnice ale tarilor vecine sau cotropitorilor ce ne-au blagoslovit de-a lungul timpului. Mai toate mancarurile noastre au aceeasi baza de ceapa calita si rantas si avem o pasiune sa fierbem legumele pana le iese sufletul. Vinuri bune? Da, ocazional. In cea mai mare parte? nu chiar. Vreunul in top 100 (sau 500) in lume (cu toate medaliile de pe el)? nu prea.
Si cred ca ma opresc aici desi ar mai fi multe de spus. Dar asta e probabil cel mai lung post ever si nu-s fan al posturilor lungi.
Nota bene (pentru ca stiu ca suntem foarte, poate prea, sensibili): sub nici o forma nu am vrut sa dezaprob/blamez/infierez romanii sau Romania. Am incercat doar sa descriu lucrurile realist, prin prisma cuiva care, dat fiind ca a luat o oarecare distanta fata de subiect, are un alt punct de vedere. Poate asa unii-altii inteleg ca nu tot globul vede lucrurile ca cineva din interior - si ceea ce se vede din afara nu e intotdeauna magulitor. Primul pas in incercarea de a schimba ceva este intelegerea si acceptul situatiei prezente. Sa auzim de bine! Cu prietenie.
A, si un P.S. Daca nu aveti timp si/sau rabdare sa cititi si intelegeti, nu va preocupati cu scrisul de comentarii aiurea. Multumesc la fel!
Stiu ca Romania vuieste despre Costel Busuioc, dar eu am aflat despre el abia acum cateva saptamani. Si de-atunci, marturisesc, ma trezesc ca ma gandesc la el intr-una. O poveste ca in filme - super-talent apreciat de cei din jur, dar ce folos, pana cand impins de la spate intra intr-un concurs de talent din Spania, unde emigrase sperand in mai bine pentru el si familia lui ramasa in Romania. Si de-atunci isi traieste visul - canta. Aud ca i s-a oferit o bursa de catre Ministerul Culturii dar sper ca ofertele sa se inmulteasca. Slefuit un pic, in cativa ani Costel ar putea deveni cel mai bun tenor al vremii. Si cred ca in momentul asta e inevitabil. Ii tin pumnii si astept ziua cand o sa aud Nessun Dorma in varianta lui.
Pun doua clipuri cu el pentru ca nu stiu care imi place mai mult - initial am crezut ca O sole mio ii demostreaza talentul mai bine, dar parca Ave Maria ii scoate mai bine in evidenta caldura vocei.
P.S. martie 12 - am incercat sa urmaresc online finala dar am reusit sa aud si sa vad doar franturi de cateva secunde odata, suficient insa ca sa aflu ca a castigat concursul - asa cum trebuia. Sunt tare fericita pentru el. Sunt sigura ca va avea un viitor stralucit. Si mi-e drag de fata lui cea mare de nu mai pot. Trebuia sa zic, nah.
Clipurile din finala. Ce surpriza mi-a facut sa castige cu Nessun Dorma - care este aria mea preferata.
Stiu ca e devreme, dar pentru fetele care au acces la pasta italiana si n-au chef sa croseteze pe degete opturi si/sau zerouri - exista la Trader Joe's o pasta care se cheama Anelletti (ineluse) care va scuteste ceva ore de lucru manual. (De-a lungul timpului am mai gasit anelletti la magazine italiene, dar sunt o raritate) Eu mi-am luat cateva pachete, sa fie, pentru ca ma mai apuca pofta in cursul anului.
Cica sa scriu si cum ii fac eu.
La o oala de 3 L cu apa pun cam jumatate de pachet de paste, le las sa fiarba cam 25 de minute, apoi pun cam jumatate de cana de zahar si coaja de la o lamaie, cateodata si de la o jumatate de portocala, las sa fiarba cateva minute, gust, daca mai trebuie zahar mai pun, daca nu - nu (nu-mi plac prea dulci) si gata. Acopar, las sa se raceasca, dau la frigider, si la masa ii presar in farfurie cu scortisoara si nuca pisata.
Ina B(alerina) cica nu stie cum arata magnoliile. Pe pariu? LOL Asta e doar una din specii, cea ma des intalnita e cea roz. Las'ca pozez eu la magnolii primavara asta, chiar ma mir ca e singura poza cu magnolii care o am.
Mi-am ales baba pe 03.03. (zau ca fara sa trisez, am ales-o demult) si se pare ca va fi superb afara. Asa ca, desi inca nu e primavara oficial, eu sper ca martie va fi bland/dulce/insorit si plin de flori.
Am vazut deci episodul cu beleaua si nu pot sa spun ca m-a ofensat. A fost prost facut, Bourdain si compania au facut alegeri mai mult sau mai putin proaste, dar nu l-am gasit deloc ofensiv. Chiar m-a amuzat sincer. M-a ofensat mai mult postarea lui in blog, unde sustine ca mancarea nu i-a placut (pe film nu a parut ca i-a displacut, ba chiar au contraire ) in acelasi timp sustinand ca nu o sa minta. Well, dupa mine, ori s-a prefacut in timpul filmarii, ori a mintit pe blog.
As vrea sa zic doar "well, cu o nevasta italianca si un ghid rus, ce idee credeati ca avea AB despre Romania?", dar totusi, cateva comentarii despre anumite faze:
- locul cu mici - unii romani sustin ca nu avea ce sa caute acolo. Ba sa ma ierte cine-o vrea, dar locul ala exista si daca esti calator, roman sau nu, si-ti vine un damf de mici, nu trebuie mult sa te faca sa ignori dugheana. Micii se pare ca au fost buni, deci care e problema? Nu sunt nici de acord ca trebuia sa manance numai la restaurante fancy-shmancy, nici nu e stilul lui si nici al show-ului. Si i-a mancat exact asa cum trebuie, ca o gustare.
- Jaristea - cand am vazut locul ala prima data va jur ca reactia mea a fost "WTF??" cu ochii cat cepele. Pentru ca mancarea arata decent si se pare ca e si buna, m-am mai linistit - dar shtickul proprietaresei este de spitalul de nebuni. Daca sunt printre voi carora va place ce face cucoana, n-aveti decat, a chacun son gout. Eu nu stiu daca sa plang sau sa rad si nu stiu cine si cum m-ar convinge sa merg la carciuma aia. Daca madama ar fi imbracata normal, as fi in stare poate sa-i iert veleitatile de judecatoare.
- despre Dacia inchiriata - clar faza facuta pentru spectacol. Intrebarea mea este daca Zamir era chiar asa "ranit", chiar l-ar fi lasat sa mearga in caruta dupa ce i-a lasat Dacia in drum? Ma indoiesc profund.
- despre oribilitatea de spectacol de la Motelul Dracula - fratilor, locul ala exista si nu e vina lui Bourdain. Ca a ales sa fie acolo in loc de alt loc boring si vazut in reclamele Ministerului Turismului, e treaba lui.
- Zamir - o multime de lume s-a atacat ca a venit cu un rus ca "ghid". Fiti realisti oameni buni, sunt convinsa ca au fost si romani pe langa ei ca sa le traduca la nevoie. Mie Zamir mi-a placut, m-a castigat la Motelul Dracula unde, in loc sa stea pe scaun si sa para plictisit ca musiu Bourdain, a intrat in joc si s-a amuzat cat s-a putut. Nu stiu daca as fi avut aceeasi pornire in locul lui, asa ca-l admir. Good sport. In alta ordine de idei, ganditi-va ca majoritatea turistilor straini in Romania nu au ghid (decat poate sub forma de carte) si se descurca cum se poate. Si ce daca e rus? era mai bine daca era ungur? ca erau in Transilvania doar. Ideal, ar fi trebuit sa fiu eu ghid, dar sincer nu cred ca puteam sa ma imbat ca Zamir. Adica, as putea, dar... well, you get it.
- despre ce s-a intamplat la Curtea Veche, Vlad (unul din romanii care se pare ca l-au insotit) spune ca Bourdain a refuzat sa ceara permis de filmare dar a insistat sa mearga totusi acolo. Pai hai s-o zic: oricum a fost, cei de-acolo s-au/ne-au facut de cacao cu cererea lor ridicola de 10 euro/metru patrat (metru de ce? de film? de teren filmat?) Mie asta mi-a sunat a "merge si fara permis dar iete-te ce ocazie avem sa-i fraierim pe-astia de niste bani, poate ne luam masina azi pe spinarea lor ca e straini si nu stie". Well, mai mare jena. Daca o tineau simplu pe "ne pare rau, nu se poate fara permis" foarte probabil ca nu ar fi fost un incident de pus in show.
- Nimic rau nu am vazut cu Sapanta si vizita la familia in Maramures. Dar aici e faza care ma deranjeaza cel mai tare postarea de blog a lui Bourdain - spune ca romanii nu au fost prietenosi, ceea ce mi se pare nesimtire pentru ca a fost primit cum se poate mai frumos acolo (si nu ca suntem noi asa prietenosi cum ne place sa credem, ca nu suntem). Era plictisit, era plin de nervi banuiesc din cauza betiei lui Zamir, dar familia respectiva nu merita asa nerecunostinta. BTW, l-am adorat pe pusti, Catalin, care mai ciugulea cate o bucatica de sorici in timp ce tata-sau ciopartea porcul :) Fain flacau!
- Alta chestie care m-a enervat pe blog a fost despre mancare, cum ca e simpla si primitiva. Destul de sub centura lovitura. Pe film a zis ca e simpla dar complicat de facut (acum, intelege fiecare ce vrea de-acolo dar nu mi s-a parut ceva negativ). Dar cand citesc atatea pareri despre cat de grozava e mancarea romaneasca, imi vine sa zic cat pot de elegant "hm... not really". Si banuiesc ca trebuie sa ma explic. Imi place mancarea romaneasca in sensul ca am crescut cu ea, sunt primele gusturi dezvoltate. Dar odata ce incepi sa mananci din bucatariile altor popoare, incepi sa intelegi ca 1000 de calorii si un atac de cord pe jumatate de farfurie nu inseamna unica optiune delicioasa. Avem o bucatarie decenta, dar nici pe departe asa grozava cum ne place noua sa credem (trasatura nationala si asta, probabil va avea postul ei vreodata)
- Cel mai tare ne-am facut de cacao pe blogul lui Bourdain, nu pentru faptul ca am luat atitudine ci pentru ca am facut-o la manie. Multi care au scris acolo au folosit injective in pur spirit romanesc (iarasi, subiect de atins foarte probabil impreuna cu alte "trasaturi nationale", vezi mai sus). Majoritatea au scris frumos dar nu se putea fara limbaj colorat? Si o sa-l includ aici si pe Vlad - dragule, daca citesti aici din intamplare, inteleg cat de frustrat trebuie sa fii ca nu a vrut sa filmeze dupa programul vostru, care sunt convinsa ca ar fi facut o emisiune foarte conforma cu directivele Ministerului Turismului, dar ti-ai aratat frustrarea intr-un mod foarte urat. Poate cel mai urat dintre toti cei care au scris acolo.
In concluzie. Nu ne place ce vedem la tv. desi e realitatea. Poate nu realitatea care o vrem noi. Nici mie nu-mi place cateodata cand ma vad in oglinda dimineata dar pun un pic de fard si mai indrept ce se poate cat de cat. In nici un caz nu ma uit in oglinda la picioare, ca-s mai frumoase. Destul de plastic? o.k. Now, get over it.
P.S. Desi banuiesc ca subiectul e pe moarte si nu mai intereseaza pe nimeni, vreau sa consemn ca am ajuns la cu totul alta concluzie cu ajutorul unei prietene care e mai desteapta decat mine cu mult.
Uitandu-ne la programul alcatuit de Ministerul de Turism observam ca tot ce a fost pe film corespunde. Uitandu-ne inca o data la episod, vom observa ca lipsesc anumite puncte din program, dar vom observa deasemeni ca de cel putin doua ori AB spune clar ca nu vrea sa fie acolo. De unde tragem concluzia ca a fost fortat sa filmeze dupa program, lui nu i-a convenit and got pissed, iar la sfarsit a legat ce a crezut el de cuviinta. Cred cu tarie ca asta s-a intamplat. Nu vreau sa-i gasesc scuze, dar actul de mai sus o face fara ajutorul meu.
Si aici un video cu AB. Un interviu care a avut loc la sfarsitul lui noiembrie la sediul Google, unde in cea mai mare parte se vorbeste despre No Reservations (si da, Romania e mentionata in trecere undeva pe la minutul 33). Mie mi s-a parut interesant in general.
S-a simtit obligat sa raspunda celor care au fost ofensati de show-ul de aseara - ceea ce este mai mult decat ma asteptam (de obicei e mai jemenfishist). Inca nu am vazut show-ul, voi reveni cu parerea mea dupa ce-l vad dar din cate am inteles, cam stiu la ce sa ma astept.
Un Paste Fericit, cu multa lumina in suflet si in gand! O iau pe sosea in jos, in vizita la prieteni si sa-mi vad iubitica. Fara grija, planuiesc sa gatesc pana si acolo, nu ma las. :))
Pana una alta am facut ouale si cozonacii sunt comandati, ii ridic in cateva ore. Sper sa-mi aduc aminte sa le fac o poza. Sper sa-mi aduc aminte sa iau camera foto cu mine :))
Aranjamentul pe orice masa intr-un restaurant vietnamez - ustensile (chopsticks, linguri de supa, cutite, cateodata si furculite si linguri "de-ale noastre" (daca nu-s pe masa si le vrei, le ceri ospatarului) si sosurile - unul hot, unul si mai hot, unul de prune si soia.
Am mers cu gandul la pho, la care se pricep bine, insa am comandat o supa ce se cheama Hot and sour si care intr-o renditie buna (ca cea de la Nha Trang de ex.) e foarte asemanatoare la gust cu ciorba noastra de peste. A fost buna dar ii lipsea ceva consistenta, sau body, sau hai sa-i zicem ca gustul era usor prea apos. Pestele bun, crap, iar leguma spongioasa care se vede in prim plan e una din preferatele mele in supele vietnameze, este tulpina de taro.
Sepie sotata cu lemongrass, ardei gras si sos chili (picant). N-am incercat-o, dar banuiesc ca a fost buna pentru ca a disparut foarte repede.
Cotlet de porc la gratar, intotdeauna superb, cu salatele aferente - morcovi si gulie murate si de data asta si ceapa verde murata (doar capatana). Foarte bun dar dupa supa nu am mai putut prea mult fara sa ma indop, asa ca am luat acasa cam 3/4 din ce se vede.
Si da, am uitat de desert. Am fost la Cannelle iar, pentru ca Payard era inchis duminica. Marea surpriza a fost ca au inceput sa faca Paris Brest, prajitura care daca-s in Paris ma face sa intru in orice patiserie intalnesc in cale.
In NY nu o fac decat vreo 2 patiserii (cel putin de atata stiu eu, oricat am cautat). Raritate, nu gluma. Am mai adaugat cateva poze in set. Ca a venit vorba de poze, inainte sa ma duc la ei m-am uitat pe website sa vad la cat inchid si observ ca au folosit cateva din fotografiile mele (fara sa dea credit, link, nimic). Intamplator ne-a servit unul din manageri si i-am pomenit (foarte frumos) despre asta - fara sa-l acuz de nimic, doar ca sa nu-l iert. Sa descopar mai tarziu ca mi-a pus 2 chestii micute in plus in punga - un mic muffin cu lamaie (asa de buuuuun) si o fundita cu gem (cah! nu ca n-a fost buna, dar mie nu imi plac prajiturile cu gem mult). 
Dupa plimbarea scurta prin Central Park, am ales sa mancam la un restaurant relativ nou deschis in SoHo, pe care am vrut sa-l mai incercam imediat dupa deschidere numai ca sa-l gasim inchis - programul de pe website nu corespundea cu cel de pe usa. Ne-a parut rau, interiorul arata chiar placut, modern si curat. Intre timp am auzit lucruri bune despre Bun (accent ascutit pe U) si nu stiu cum duminica mi-am adus aminte de el si am decis sa-l incercam.
De cum am intrat au primit o bila alba - am vrut sa ne asezam la o masa aproape de usa de la intrare, iar ospatarita ne-a rugat foarte politicos sa luam o alta masa mai in spate unde nu ne va fi frig. Imediat ce ne-am asezat la masa, ne-au adus paharele cu apa si creveti prajiti (ii mai tine cineva minte? ii cumparam de la Vanatorul in Romana si ii prajeam duminica ca sa-i rontaim la serialul de la 6 seara).
Stiam ca portiile sunt destul de micute (ospatarul a avut grija sa ne atraga atentia ca nu sunt portii uriase cand am intrebat cat e de mare supa), asa ca am inceput cu o supa bun cu tofu prajit si creveti. (vreo 2 poze mi-au iesit miscate - lipsa de lumina - asa ca nu le-am inclus) si frumusetile astea de roluri de vara cu creveti si porc. Insotite de morcov si ridiche murate si sos de alune, traditional.
Peste (bass) cu ciuperci chanterelles pe piure de gulie cu doar o atingere de nuca de cocos. Pestele perfect - coaja crocanta iar carnea usor suculenta. Cu ciupercile, piureul destul de anonim si sosul curry din jur, toate aromele s-au maritat superb.
Am lasat ce-a fost mai bun la sfarsit: "acadele de miel" cu curry, pe un piure de vanata si pere. Foarte probabil cel mai fraged miel care l-am mancat vreodata, perfect imperecheat cu restul. Categoric cea mai buna alegere facuta - nu ca restul nu a fost superb. Sigur il vom mai vizita.
Stiu ca e devreme, dar pentru fetele care au acces la pasta italiana si n-au chef sa croseteze pe degete opturi si/sau zerouri - exista la Trader Joe's o pasta care se cheama Anelletti (ineluse) care va scuteste ceva ore de lucru manual. (De-a lungul timpului am mai gasit anelletti la magazine italiene, dar sunt o raritate)
