Shrimp and grits

Este una din retetele foarte cunoscute in sudul Americii - ceea ce se numeste "tara de jos"/lowcountry - Carolina de Sud si Georgia, si are influente Creole din Luisiana. Face parte din categoria comfort food, adica aia unde nu numeri caloriile, ci ingerezi cu abandon si placere. Recomand a se incerca reteta fara retineri, caci deliciul invinge sentimentul de vinovatie.

Este o reteta care te lasa cu blandete sa ajustezi cantitatile si ingredientele dupa propria placere. Exista retete unde crevetii se pregatesc cu mai mult sos sau mai putin, eu preferand "mai cu". Exista mici variatii despre cum se pregatesc grits - dar esenta este cam aceeasi. De aceea aici cantitatile vor fi foarte aproximative si voi spune doar cum ii pregatesc eu - si ii ador.

Grits:
ingrediente: cam o cana de zeama de coji de creveti (sau supa de pui sau apa pur si simplu), o cana cu lapte, sare si piper, o mana de malai macinat mare (de preferat alb dar nu neaparat), o mana de branza tare (parmezan, grana padano, gruyere, asiago, vedeti si voi ce-aveti prin frigider) data prin razatoarea mica.

Crevetii (negatiti si cu coaja) se curata si se spala, iar cojile se pun la fiert in vreo 2 cani de apa pentru vreo 20 de minute. Se strecoara zeama si se pune intr-un vas in care se va pregati mamaliga - caci grits nu-s altceva decat o mamaliga innobilata cu arome imposibil de rezistat. Se adauga laptele, sarea si piperul si malaiul si se fierbe ca orice mamaliga, amestecand mai des la inceput, mai din cand in cand dupa ce s-a legat. Consistenta trebuie sa fie de mamaliga mai moale decat suntem noi obisnuiti, sa curga din lingura. Cand e fiarta mamaliga (eu o fierb cam 40-50 de minute) se ia de pe foc, se adauga branza si se amesteca bine.

Crevetii:

cam 400-500 gr de creveti (spalati si scursi bine), o ceapa mica, usturoi, o felie de ardei gras (verde, rosu), un pic de telina verde - toate tocate marunt, sare si piper, un praf de ardei iute rosu, o lingurita de bulion, un sfert de cana de vin (alb, rosu, merg ambele), cateva linguri (4-6) de smantana de frisca, iar daca sunteti pregatiti sa riscati un atac de cord, si vreo 2 feliute de costita taiata marunt. Patrunjel si ceapa verde pentru presarat deasupra cand se pun in farfurie.

Costita se prajeste un pic pana lasa grasime, in care sa caleste ceapa un minut. Daca nu e costita se caleste intr-o lingura de ulei de masline. Se adauga ardeiul verde, telina si usturoiul si se calesc impreuna pana se inmoaie. Se asezoneaza dupa gust cu sare-piper-ardei iute, se pune bulionul si se amesteca bine, se pune vinul, se aduce la clocot molcom si se pun crevetii. Se fierb pe foc mic pana se fac rozalii (4-5 minute), se stinge focul si se pune smantana de frisca, se amesteca.

Se servesc crevetii peste mamaliga, ornati cu ceapa verde si patrunjel.
Astept multumiri pentru reteta. :))

Crocant de piersici - Peach crisp

Tot cu de-ale gurii, dar n-am mai pus demult o reteta si mi-e ca trece sezonul de piersici pana ma hotarasc eu. Asa ca iata:

Vreo 4-5 piersici coapte, decojite si taiate felii, se pun intr-un vas cu marginea inalta cam de 5 cm., bine uns cu unt. Orice amestec de fructe cu sambure merge, eu am avut piersici galbene si albe, am adaugat un mango care isi dadea duhul si o mana de afine - si n-am facut rau. Total sa fie vreo 600 de gr. de fructe pentru un vas de 9/9 (25cm/25).
Acum, partea cea mai grea: se amesteca 3/4 de cana de faina cu un praf de sare si o lingura de scortisoara si 2/3 cana de zahar. 125 de gr. de unt (1 stick) cat se poate de rece, se taie bucatele mici si se amesteca in faina cat se poate de repede. Amestecul sa arate cam ca nisipul ud, nu unsuros. Eu am pus si o mana de nuca zdrobita nu foarte marunt, dar nu este absolut necesara.

Se toarna deasupra fructelor si se baga la cuptor la 375F/190C (mediu-mare) 30-35 de minute, pana ce se arameste frumos. Stiu ca-i cald, dar de-aia sunt bune cuptorasele electrice vara.

Se serveste la temperatura camerei, cu frisca sau inghetata de vanilie. Sau simplu, ca e delicios oricum o dai. E genul ala de desert traditional american la care te uiti (sau auzi de el) si zici yuck! pana ce-l incerci, dupa care iti schimbi parerea.
Si bun cand ti s-a strepezit stomacul de atatea piersici ori prea crude ori prea zemoase :D

Grau fiert

Si am mai incercat o data, cu rezultate excelente. Asta este ce-am facut: in primul rand, am folosit cantitatile din reteta de mai jos. Am folosit un amestec de grau perlat (super-extra-decorticat, se vede cat e de alb comparat cu cel adus din tara) si bulgur #4 (spart mare, stanga sus), cam 50-50. Dupa racire am pus rom de cocos (care imbatranea pe raft de vreo 2 ani si mai bine, de cand a fost adus din Caraibe), stafide si cirese uscate si rehidratate, coaja de la 1 lamaie si 1 portocala. Plus nuca, bineinteles. A iesit cremos de data asta, asa cum imi doream. Romul de cocos i-a dat o aroma foarte deosebita, iar ciresele uscate un pic de acreala (tartness) care surprinde placut.

Vita cu broccoli

Una din cele mai clasice/populare mancaruri chinezesti in America este "... with broccoli" - fie vita, pui sau creveti. E mancarea chinezeasca de "introducere", fara gusturi ciudate, fara combinatii exotice. Simpla si comforting, modest servita pe orez fiert si-atat.
Cum in cartierul meu nu mai exista nici un take-out place decent (din toate zecile de take-out places) si dupa cateva incercari cu rezultate groaznic de nemancabile (ah, ou sont les chinois d'antan?) am decis sa incerc sa prepar eu acasa. Si pot spune ca nu voi mai avea pofte neimplinite niciodata. Reteta este preluata si adaptata de la o faimoasa bloggerita americana (cu radacini asiatice), foarte cunoscuta in blogosfera culinara, si care de curand a lansat o carte de bucate.
Schimbarile care le-am facut retetei: am dublat cantitatea de sosuri (si marinada si sosul) iar data viitoare le voi tripla pentru ca sosul e atat de bun ca e pacat sa nu fie decat suficient sa manjeasca carnea si broccoli-ul. Ar trebui sa fie mai mult, cat sa manjeasca si orezul.
Am folosit ingredientele din reteta originala pe care Jaden a publicat-o pe blog acum mult timp pentru ca mi s-a parut ca reteta tiparita a fost "americanizata" la maxim (de ex., traditional carnurile sunt marinate intr-un amestec care contine amidon - intrebati orice chinez). Voi incerca in viitor si reteta din carte exact cum a publicat-o ea, dar pana atunci, scriu aici ambele variante si voi va alegeti ce vreti:

Reteta din carte:
500 gr carne de vita
750 gr broccoli
1 lingura ulei
1 lingura usturoi taiat marunt

marinada pentru vita:
1 1/2 lingura soy sauce
1 lingurita amidon
1/2 lingurita ulei de gatit
piper dupa gust

sos:
3 linguri sos de stridii
2 linguri vin de otet
2 linguri otet negru chinezesc (sau balsamic)

Reteta folosita de mine (cantitati dublate fata de reteta originala):
500 gr. vita*
1 capatana mare de broccoli (n-am cantarit-o - aproximez ca a avut cam 500 gr. si a mea a fost din soiul violet, nu ca are vreo importanta)
2 linguri ulei
2 catei de usturoi dati prin razatoare (Microplane - cine stie, cunoaste ce zic)
1 lingurita de amidon de porumb dizolvata intr-o lingura de apa (in caz ca sosul e prea lichid)

marinada pentru carne:
2 lingurite soy sauce
2 lingurite vin de orez
1 lingurita amidon de porumb
piper dupa gust

sos:
4 linguri sos de stridii ("oyster flavoured sauce" scrie pe sticla)
2 lingurite vin de orez ("chinese cooking rice wine" ="=)
2 linguri soy sauce
8 linguri supa de pui/oase/legume

* eu am folosit un capat de muschi file, dar sirloin sau flank steak sunt cele folosite de obicei. De asemeni, poate fi folosit pui dezosat/dezpielitat sau creveti. Sau ciuperci daca sunteti vegetarieni.


Carnea se taie (contra fibrei) fasiute de aprox. 2 pe 5 cm, groase de cativa mm.
Intr-un castron se amesteca ingredientele pentru marinada, se pune carnea, se amesteca si se lasa la marinat 10 minute.
Intr-un castronel se amesteca ingredientele pentru sos.
Broccoli se desface in florete (tulpina poate fi curatata de coaja si taiata in felii de 0.5cm si se poate folosi si ea). Intr-o oala se fierbe apa sarata (o lingura cu sare la 1 litru de apa) si cand da in clocot se pune broccoli, se lasa sa fiarba exact 2 minute (doar pana verdele e vivid) si se scurge in sita.
Intr-o cratita larga (sau tigaie, sau wok) se incinge pe foc mare uleiul - cat sa se intinda pe tot fundul oalei. Se prajeste vita cam 30-60 de secunde pe fiecare parte (cat sa nu mai fie rosie). E foarte important focul sa fie mare si carnea neinghesuita.
Se pune usturoiul, se amesteca cca. 30 de secunde. Se pune sosul si se amesteca cam 30 de secunde (ar trebui sa fie un pic ingrosat, cat sa ramana pe spatele lingurei, daca nu e - se adauga amidonul dizolvat in apa). Se pune si broccoli si se amesteca sa prinda din sos.
Se serveste pe orez fiert.

Rezultatul este superlativ si este o reteta extrem de usoara.

Gumbo

Se trage din Louisiana, are strabuni francezi si dadace africane si daca te duci in vizita in New Orleans e imposibil sa nu te impiedici de un bol cu gumbo sau etoufee (diferentele sunt foarte mici intre cele 2 feluri de mancare, un fel de aceeasi Marie).
Nu e aspectuos ci malos ca raul Mississippi, nu-i nici supa - nici tocana, nu e usor de facut dar e usor de mancat, are zeci de variatii dar isi pastreaza caracterul.
Daca va apucati de facut gumbo, dati-va intre 2 si 4 ore - timp care in mare parte e petrecut la cratita.

Varianta mea (si cea mai populara) are ca baza un roux (faina fiarta cu ulei - aproape ca un rantas). Gumbo poate fi facut si fara faina, si atunci se folosesc bame ca agent de ingrosare sau pudra filé.
Desi prezentul este foarte traditional, indiferent de ce varianta faci vor exista puritani care iti vor spune ca ai facut ceva gresit, pentru ca ei au crescut cu alta reteta pastrata din mosi-stramosi. Personal prefer gumbo cu roux si de data asta am adaugat si bame pentru ca imi plac, iar proteinele au fost carnat polonez (kielbasa - mai apropiat de traditionalul-dar-mai-greu-de-gasit andouille) si creveti proaspeti. O alta varianta foarte des intalnita este combinatia carnat-pui, iar la mama lui acolo in Louisiana unde in loc de muste zboara crabi iar drumurile sunt pavate cu stridii, cel cu crustacee/fructe de mare.

Este o mancare migaloasa, dar nu greu de facut, mai ales daca respecti cele 2-3 reguli care-s musai si drept care le voi ingrosa spre atentionare. De mentionat ca se pastreaza absolut excelent la congelator. Si inca un amanunt: inca nu am intalnit/auzit de la o singura persoana care a mancat gumbo sa spuna ca nu-i place.

1 cana (250 ml) ulei vegetal
1 cana faina
2 cani ceapa taiata cubulete
1 cana tulpina de telina taiata cubulete
1 cana ardei gras (verde, rosu, nu conteaza)
1 1/2 lingurita sare
1/2 lingurita pudra de cayenne
6 cani supa de pui sau legume
400-500 gr. carnati taiati felii de 1 cm (eu ii prajesc un pic inainte)
2 lingurite de pudra Cajun (sau amestec de 3:2:1 sare, (2)-> cayenne, piper, chili (1)-> cimbru, busuioc, dafin)
500 gr. creveti (sau pui taiat cuburi de 2-3 cm)
3 frunze de dafin
O cana cu bame taiate felii de 1 cm (optional)
Pentru servit, patrunjel si ceapa verde tocate (optional)
O cana cu puree de rosii (optional)
2 catei de usturoi tocati marunt (optional)
Orez alb fiert (NU optional)

Cateva mentiuni:
Absolut necesara o cratita cu fundul greu, de preferat fonta smaltuita.
De absoluta importanta ca toate ingredientele sa fie pregatite si aranjate in apropierea aragazului. Se spune ca e traditional ca inainte sa te apuci de gumbo, mai intai te duci la baie, apoi iti iei 2 beri langa tine.
Ceapa-telina-ardeiul sunt cunoscute sub numele de Sfanta Treime. Pune Treimea intr-un castron, impreuna cu sarea, piperul cayenne si amestecul Cajun. Aseaza castronul cat mai aproape de aragaz.

Roux (cea mai dificila parte): se incinge uleiul in cratita pe foc mediu, se pune faina si se amesteca pana e incorporata. Face spuma, care dupa 2-3 minute scade. Se amesteca fara oprire (nu trebuie sa fie energic, ci letargic. Ideea e sa nu lasam faina sa se prinda de fundul oalei si sa se arda). Daca apar puncte negre in roux, e ars si trebuie aruncat si re-inceput. La inceput rantasul e lichid, dupa cateva minute incepe sa se mai ingroase un pic. In poze: imediat ce am amestecat faina, la 5 minute, la 10 minute, la 20 de minute.
La aproximativ 20 de minute ar trebui sa fie facut, dar poate dura si 30. Nuanta la care trebuie sa ajunga este culoarea unei ciocolate cu lapte.










Se pune Treimea in cratita (atentie la abur sau stropi, rantasul e cam de temperatura smoalei si nu exagerez) si se amesteca energic. In momentul asta temperatura rantasului scade brusc si printr-un oarecare fenomen, culoarea se inchide - nu e de rau. Continua sa mesteci cateva minute, mai relaxat ca inainte dar totusi nu parasi cratita. In 5-10 minute cand s-au inmuiat legumele se adauga carnatul si frunzele de dafin, se amesteca 1 minut-doua, apoi se pune incet supa (la temperatura camerei) mestecand continuu.

Cand da in fiert se micsoreaza flacara si se lasa la fiert fara capac o ora daca facem gumbo cu pui sau 2 ore daca facem cu creveti. Pentru cel cu pui, se mai fierbe o ora dupa ce punem puiul. Tot la o ora se pun si bamele, rosiile si usturoiul daca folosim. Pentru cel cu creveti, se adauga crevetii 5-10 minute inainte de a opri focul.
Se gusta de sare si mirodenii.
Se serveste cu orez alb fiert, cu ceapa verde si patrunjel.

Care ai curaj? :)

Placinta dobrogeana

N-am prea facut placinte cu branza la viata mea si n-am idee de ce, ca n-as spune ca nu ne plac. Asa ca atunci cand am vazut postul lui Cristi Roman despre placinta dobrogeana executata expert de mama soacra, m-am avantat s-o incerc.
Si-aici trebuie sa povestesc o amintire care si ea a contribuit la hotararea mea.
Acum cativa/mai multi ani, intr-una din vizitele in Romania, am fost pentru cateva zile la 2 Mai si am stat la o gazda extraordinara. Genul de femeie care zumzaie toata ziua, tot timpul ocupata cu ceva. O gospodarie mica si simpla dar tinuta dupa canoane mai curand ardelenesti decat cele mai relaxate de pe malul marii Negre. In pretul cazarii era inclusa si masa de pranz - pentru care in mod normal eu una nu m-as deranja sa parasesc nisipul cald. Dar s-a intamplat ca prima sau a doua zi acolo sa trebuiasca sa trecem pe-"acasa" pentru oaresce motive si am cedat indemnului gazdei sa mancam ceva; si uite cum am hotarat ca pranzul ei nu era ceva de care sa te lipsesti. Absolut tot ce-a gatit a fost superb, iar faptul ca mancam afara sub o bolta de vitza de vie, la o masa de lemn neslefuita si nelacuita probabil ca a adaugat placerii. Fapt e ca intr-o zi ne-a pregatit shuberek - gogosi umplute cu branza, aproape ca langosi, dar nu chiar. I-am cerut reteta si mi-a dat-o cu multa bunavointa, dar oricat am insistat n-am reusit sa scot de la ea mai mult de "cateva maini de faina", "cam juma' de kil de branza" etc.
Stiu cum e cand faci o reteta de-atatea ori incat nu mai masori, ba chiar poti sa o faci in timp ce dormi. Dar parerea mea e ca, daca la o mancare mai poti sa mergi dupa ochiometru, la produse de patiserie si mai ales aluaturi cu drojdie, bucatarisitul e un pic mai stiintific. Deci pentru care, reteta de shuberek scrisa pe un colt de hartie (si care pe verso are o reteta de poale-n brau la fel de criptica, de aceeasi autoare), zace in dosarul meu cu retete fara sa fi fost vreodata incercata.

Si uite-asa, am incalecat pe-o sa si m-am apucat sa fac reteta de placinta dobrogeana, care pare un pic mai explicativa. Si aici voi scrie comentariile mele, reteta fiind de gasit la link-ul de mai sus.

Aluatul: citita, reteta mi s-a parut super-simpla. Cand m-am apucat de treaba, am gandit "cam seamana cu aluatul de paine sau pizza". Dar tot simplu si desi am adaugat inca o lingura de ulei si vreo 2 de apa la 450g de faina, s-a lucrat foarte usor si am putut sa-l intind extrem de subtire (lucru esential). Dar as mai adauga ca la intins as unge facaletul si masa cu ulei, si nu cu faina - pentru ca parerea mea e ca faina adauga impresiei de paine. Am folosit drojdie uscata si aici am mers dupa instinct si-am pus jumatate de pliculet (ce e aia "a 6-a parte dintr-un cubulet de drojdie" cand eu habar n-am cat are cubuletul ala? eh, juma' de pliculet e razbunarea mea :)) )
Am lasat aluatul la odihnit vreo 30 de minute, ca asa stiu eu ca trebuie cand folosesti drojdie (well, ar fi trebuit o ora, dar deh).

Umplutura: abia cand m-am apucat de ea am realizat ca 6 oua la 500g de branza suna bine (ouale in patiserie fac orice mai bun. Si untul.) dar problematic. Am pus 5 oua pentru ca erau extra-large si am zis ca gainile de Tulcea n-or fi hranite cu hormoni ca ale noastre, si mi-a rezultat o supa de branza. "Nu-i bai, se coaguleaza la cuptor" - am gandit (si-am avut dreptate). Mai problematica partea cu impaturitul, dar sunt fata descurcareata: am comis treaba direct in tava, ca aluatul sa se lafaie in supa aia de branza pe toate partile (vezi poza 1 de mai jos). A, si bineinteles ca nu m-am abtinut sa nu pun stafide si coaja de la o lamaie.

"Cuptor la foc mediu-maricel" l-am aproximat eu la 350F si probabil am avut dreptate, daca judecam dupa poza 2. Iaurtul meu a fost un pic mai gros decat cel romanesc, cred (organic de la Stonyfield Farm, pe care il recomand cu multa pasiune), dar n-a fost problema (poza 3).
Dupa 10 minute in cuptor, iaurtul era la fel de crud. Am dat cuptorul mai mare si dupa inca 10 minute incepuse sa se arda pe ici si colo. Si la taiere am remarcat ca pe fundul placintei se formase o crusta care mai avea 2 minute pana la casant. No problem insa, am salvat-o la timp.
Trebuie sa mentionez ca am avut dreptate despre aluat: e aluat de paine, si daca nu este intins extrem de subtire, mai bine-l faci pizza bianca. Chiar si intins subtire, in locurile unde se multiplica prin incretire, are textura de paine.
Buna? Foarte buna, mai ales calda. Buna si a 2-a zi, chiar si a 3-a. Dar, cu scuze mamei soacra ca i-am macelarit reteta, e paine cu branza: n-are ce sa fie rau, nu? :))
Mai am juma' de tava, ceea ce ma duce cu gandul ca daca va exista o data viitoare, va trebui sa fie o ocazie cu multe guri la masa.
Acum, daca are cineva o reteta de placinta cu branza de-aia gen prajitura, as aprecia mult. Cred ca stiu pe cineva... ia sa ne interesam :)

Cartofi turtiti

Adica luam niste cartofi noi, mici si draguti, ii fierbem cam 15-20 de minute, apoi ii punem intr-o tava unsa cu ulei de masline,
apucam ce unealta avem la indemana (in cazul meu una de zdrobit cartofii, ha!), poate fi si un fund de sticla, ii turtim fara grija (cu cat mai neregulate marginile cu atat o sa ne bucuram de ele cand vor fi caramelizate),
ii ungem si pe ei cu un pic de ulei cu ajutorul unei pensule, saram, piperam, daca avem punem si niste frunzulite de cimbru proaspat, si dam la cuptorul preincalzit la 400F/200C pentru 10 minute pe o parte, 10 pe alta daca e convectie (ventilator), daca nu, s-ar putea sa dureze cateva minute in plus. Ideea e sa prinda crusta, cat vrem noi de crocanta.

Si gata.

Japchae

O reteta coreeana - poate fi gustare, aperitiv sau garnitura. Este extrem de usor de facut, gustul pare mult mai complex decat s-ar banui. Traditional se servesc cu carne de vita, dar nu neaparat - si legumele pot varia in functie de gusturi, sezon sau ce e prin frigider.
Fideaua se numeste "de sticla" (glass noodles) pentru ca este translucenta, chiar daca are o culoare usor cenusie (mai exista o fidea "de sticla" alba, facuta dintr-un soi de fasole asiatica). Este facuta din cartof dulce si nu contine gluten, este usoara si absoarbe aromele foarte bine. Candva se gasea la magazinele chinezesti, acum o gasesc mai in toate supermarketurile in sectia cu produse de import.

- jumatate de pachet de fidea de cartof dulce (1/2 lb/200-250 gr)

- o ceapa medie, taiata marunt
- 2 (chiar si 3) morcovi taiati bat-de-chibrit
- 2 (chiar si 3) catei mari de usturoi taiat marunt
- 5-8 ciuperci (de preferat maitake dar shiitake sau albe sunt perfecte) taiate
- 1/2 de ardei gras rosu sau gogosar, taiat fasii subtirele
- 4-5 fire de ceapa verde, taiata bucati de 1-2 cm

- 5 linguri ulei de susan (separate - 2 si 3)
- 4 linguri sos soia
- 4 lingurite zahar
- 2 linguri seminte de susan

Se taie legumele, se amesteca sosul soia cu zaharul intr-o cescuta, se masoara si pregatesc toate ingredientele (asta dureaza cel mai mult).

Se fierb pastele 5 minute, se scurg, se stropesc cu 2 linguri de ulei de susan, cu o foarfeca de bucatarie se taie in cateva locuri (daca nu sunt taiate vor fi foarte greu de amestecat cu legumele, fiind foarte lungi).

Intr-o tigaie/cratita/wok, pe foc tare, se soteaza ceapa si morcovul 1 minut, max 2 (in functie de cat de gros e taiat morcovul). Se adauga ciupercile, usturoiul, ardeiul, ceapa verde, se soteaza si ele pana intr-un minut. Se pune sosul soia amestecat cu zahar si pastele, se soteaza 2-3 minute.

Se iau de pe foc, se pun si restul de 3 linguri de ulei de susan si semintele de susan.

Supe - Ciorba de salata

Pentru ca e primavara, si in fiecare primavara ma loveste pofta.

Iarasi un caz de "cate bordeie...", eu prajesc costita, sotez morcov (dat prin razatoarea mica) si ceapa, adaug apa si salata si un manunchi de ceapa verde, iar cand salata e aproape fiarta pun bors si arunc si o omleta inautru, mai pun si ceva smantana frecata cu un galbenus de ou (albusul ajunge si el zdrente, ca e pacat sa se piarda), iar dupa ce am stins focul, un manunchi de patrunjel.

Semifreddo de ciocolata

Reteta de aici, facuta cu ciocolata semi-indulcita. Mare diferenta. Nu e rea, dar nici acelasi lucru nu e, inca o dovada ca unele retete sunt de urmat asa cum sunt.
Mult mai interesanta cu ciocolata alba.

Chocolate chip cookies

N-am decat o scuza - e frig afara si e o placere sa dai drumul cuptorului, sa emane tot felul de arome cioco-vanilo-dulci. Ba mai am o scuza - le-am promis cuiva, numai sa nu mai manance din cele la punga de la supermarket.


Chocolate chip cookies sunt cele mai populare prajituri americane. Sunt mai mult decat covrigii pentru noi, sau placintele. Au sute si mii de variatii, dar sunt impartite in 3 categorii - 1 - subtiri si crocante, 2 - pufoase si 3 - chewy (scuze, daca ma puneti sa traduc asta in momentul asta nu pot veni decat cu "mestecoase", care stiu ca nu e un cuvant. Apreciez o traducere pentru "chewy" - Rodi?). Ale mele sunt mari si chewy. Adica au consistenta si nu-s faramicioase.

Reteta este a lui Alton Brown.

Supe - Supa de rosii Provencala

Mda. Iar supa. Pentru ca tot frig e afara si nimic mai bun ca un bol de supa. Plus, sa fiu sincera, m-a intrigat reteta - nu e "your mother's tomato soup", cum zic americanii. Arome foarte complexe, foarte usor de facut... big hit.

2 cepe mari, taiate marunt
3 catei usturoi, tocati marunt
2 lingurite de ierburi de Provence (sau cantitati egale de busuioc uscat, cimbru, oregano si seminte de fenicul), zdrobite intr-un pisalog cat sa-si elibereze aroma
4 linguri de bulion de rosii
1 cutie de rosii (28 oz/800 gr) zdrobite cu mana sau 1 kg de rosii cojite si taiate mic
2-3 linguri de ulei de masline
1/3 cana de vermut dry
4 cani/1 l supa de pasare sau legume
1/4 lingurita de scortisoara
branza cremoasa de capra pentru servit

Se aureste ceapa in uleiul de masline 5-8 min., se adauga ierburile uscate, scortisoara si usturoiul si se amesteca un pic, se pune bulionul si se amesteca pana se dizolva, se pune vermutul si se lasa sa se evapore alcoolul (cam 1-2 minute), se pun rosiile, apoi supa de pasare. Se da in fiert, se reduce focul, se acopera si se fierbe 20 de minute. Se sareaza si pipereaza.

Optional, se da prin blender - personal, prefer supele crema.
Se serveste cu branza cremoasa de capra - se poate si cu smantana dar branza de capra e magica. Eu, ca-s mai cucuiata si pentru ca aveam in casa, am pus si avocado si nu mi-a parut rau.

Snacks - Pancake chinezeasca

E Anul Lunar Nou - sau chinezesc si asta e una din retetele mele chinezesti preferate.





1 1/2 cana faina
1/2 cana apa clocotita
3 linguri apa rece
1 lingurita ulei vegetal
1 lingurita ulei de susan
o ceapa taiata marunt si calita pana se inmoaie
3 cepe verzi taiate fin
1 lingura patrunjel sau/si coriandru (frunze)
sare

Intr-un castron se pune apa clocotita peste faina. Se amesteca atat cat se poate, apoi se pune si apa rece. Se amesteca iar, apoi se toarna pe o planseta data cu faina si se framanta (cu faina pe mana, deasemenea) 5 minute pana cand nu se mai lipeste de maini si arata asa. Se lasa la odihnit 30 de minute.

Intre timp se caleste ceapa, se amesteca intr-un castronel cu ceapa verde si verdeata.

Se amesteca uleiul vegetal si cel de susan.

Se taie aluatul in 4*. Se intinde una din bucati (nu trebuie sa fie perfect rotunda), se presara cu sare, se unge un pic (foarte subtire) cu amestecul de ulei, se presara cu amestecul de ceapa si se ruleaza asa. Ruloul se infasoara in forma de melc, capatul se ascunde dedesubt, apoi se intinde cu sucitorul pe o planseta data cu un pic de amidon de porumb.
Se incinge tigaia cu o lingura de ulei (ca la clatite) si se prajeste pe fiecare parte 1-2 minute la foc mediu.

Se servesc fierbinti, cu un amestec de sos soya si un pic de otet negru sau de orez (2 linguri sos soya, 1/4 lingura de otet) si daca este, un pic de ghimbir taiat fasii subtiri.

La un restaurant coreean sunt facute si cu fructe de mare (creveti mici-mici si restul de fructe de mare taiate marunt-marunt, si ma bate gandul sa le incerc si cu sunca). Cred ca merg cu multe umpluturi, insa as evita branza.

*sau in 2, vor fi de marimea unei clatite

Pui coreean acasa

De cand am fost la Bon Chon ma tot batea gandul sa incerc sa fac si eu pui coreean. Si mi-a iesit excelent. Nu stiu cat o fi de apropiata reteta de cea originala, dar rezultatul a meritat efortul.

Am folosit aripi de pui (imi place partea din mijloc) si le-am marinat in soy sauce, usturoi dat prin razatoare, un pic de radacina de ghimbir data prin razatoare, un pic de ulei de susan, sare si piper, pentru vreo 2-3 ore. Cred ca marinate peste noapte ar fi si mai bine.

Le-am scuturat de marinada un pic, le-am bagat la cuptor la 350F/175C pentru 30 de minute, intoarse la jumatate.
Scoase pe un servet de hartie si uscate* cat de cat, apoi le-am dat prin faina** si le-am prajit exact un minut pe fiecare parte. Si au fost exact crocante ca foita de napolitana de care spuneam despre Bon Chon.

*trebuiesc uscate de ulei sau sucuri ca sa nu se lipeasca faina prea multa de ele. stratul de faina trebuie sa fie f.f.f.f. subtire.

** pentru acelasi motiv, am folosit faina Wondra. cu faina normala trebuie multa atentie sa nu fie stratul prea gros.

Pentru L: Am incercat si cu pulpe de pui dezosate si puse la cuptor la 450F pentru 5 minute pe fiecare parte si desi sunt bune, nu-s chiar la fel, ies mai uscate.

Supe - Supa-crema de conopida

O reteta care o repet de ani de zile. Extrem de usor de facut si cu gust mult mai complex decat pare la prima vedere. Si promisa lui Cristi de ceva vreme.

1 conopida (aprox. 1 kg/2 lbs inainte de a fi curatata) desfacuta in florete
1 ceapa mare, taiata ca pentru calit
2 linguri ulei de masline
1 lingura (rasa) praf de curry*
1 lingurita de zahar
2 cartofi mari (cam 300 de gr) taiati cuburi
6 cani/1 1/2 l supa de pasare
iaurt sau smantana de frisca pentru servit

Se caleste ceapa in ulei pana se inmoaie, cam 5 minute. Se adauga praful de curry si zaharul, se amesteca cam un minut. Se pune conopida si se amesteca inca un minut. Se pune cartoful si supa de pasare, se acopera si se fierbe la foc mic 30 de minute. Se lasa sa se racoreasca un pic apoi se face piure cu un mixer de mana pana cand arata ca satinul. Sau catifeaua de matase :)
Daca este necesar se subtiaza cu un pic de apa.
Se sareaza si pipereaza dupa gust.

Se serveste neaparat cu iaurt sau smantana de frisca si optional, cu crutoane de paine sau de cartof - eu am folosit cele de cartof aici, 2-3 cartofiori mici taiati cubulete si bagati la cuptoras la foc mare (450F) cat a fiert supa. Este la fel de buna cu doar o felie de paine insa.

*recomand sa se foloseasca lingura-masura de bucatarie, nu lingura cu care mancati supa. dupa cum stim, tacamurile au marimi diferite asa ca daca puneti prea mult curry sa nu veniti plangand la mine. asa cum am dat cantitatile, curry-ul se va simti destul de putin dar suficient sa-i dea complexitate si un mic grad de picant (exact cat sa se simta). deasemeni, daca reduceti cantitatea de curry va asumati raspunderea.
in timp ce fierbe supa, va mirosi puternic a curry, dar sa nu va fie teama, gustul va fi mult mai bland.

Hope you'll like it. :)

Pulpa de miel cu orzo

Alta reteta extrem de usor de facut desi cere ceva timp la cuptor, o favorita a noastra pentru ca rezultatul intrece asteptarile. Se serveste cu parmezan ras - care lipseste din poza - deasupra pastelor (orzo este o pasta fainoasa care are forma de ovaz). Se poate pregati si cu spaghete rupte bucati.
Intr-o oala care sa incapa pulpitele de miel* se pun vreo 2 linguri de ulei de masline, 400 gr./14 oz de rosii conservate (taiate mic), 2-3 catei de usturoi taiat mic, 1/4 lingurita oregano, o cana cu apa si sare si piper. Se pun si pulpele de miel** (curatate de pielite si grasime daca e cazul) si se da la cuptorul pre-incalzit la 175C/350F.
Se intoarce carnea in lichid la fiecare 15-20 minute, pret de o ora (o sa arate ca in poza). Se pune 3/4 cana/200 gr de orzo si o cana cu apa, se da iar la cuptor inca 30 de min, amestecand un pic la 15 min.
Se serveste imediat, cu parmezan ras.

*cantitatile sunt pentru 2 persoane, socotind o pulpa de fiecare. ajustati reteta dupa nevoi.
**pulpa mica a mielului, de sub genunchi. aici sunt stiute ca shank.

Supe de iarna - Ribollita

Nimic mai bun intr-o seara friguroasa de iarna decat o supa fierbinte si satioasa. Nu ca la pranz n-ar merge :) Ribollita e originala din Toscana si e una din cele mai bune supe de legume din lume, zic eu.
Cu mentiunea ca exista retete de ribollita cate bordeie si ca e o reteta foarte usor de ajustat (sotati un pic de costita inainte de ceapa, folositi sau nu fenicul etc), ingredientele absolut necesare sunt rosiile, varza, morcovul, telina, ceapa, fasolea si cartoful. Si neaparat se serveste cu paine stropita cu ulei de masline. De-aici incolo orice aditie este binevenita, fiecare adaugand alte arome si texturi.

4 linguri de ulei de masline + inca un pic pentru stropit painea
cate 100 gr. de ceapa, morcov, telina si fenicul (bulb) taiate cubulete
1-2 catei de usturoi, tocat marunt
1/4 lingurita de cimbru uscat
o conserva de rosii mare (28 oz/800 gr. aprox)
2 cartofi mari, curatati si taiati cuburi
1 1/2 cana de fasole alba (din conserva) scursa de lichid
250 gr. varza savoy (sau spanac)
200 gr. dovlecel, taiat cuburi
1 1/2 litru supa de pasare
patrunjel si busuioc, tocate
sare + piper
o felie de paine per portie, de preferat cu coaja groasa*

In oala de supa se combina cele 4 linguri ulei cu ceapa, morcovul, feniculul, telina, usturoiul si cimbrul, se acopera si se lasa pe foc mediu-mic pana cand se inmoaie (fara sa se aureasca), aprox. 15 min.

Se adauga supa de pui, rosiile, fasolea alba, cartoful si varza. Se aduce la fierbere apoi se micsoreaza focul si se lasa 15 min. Se adauga dovlecelul, patrunjelul si busuiocul, se acopera si se lasa 2 min. Se sareaza si pipereaza dupa gust.

Se stinge focul si daca exista rabdare, se da la rece 24 de ore. (Eu una n-am rabdare. Niciodata.). Inainte de a o servi se incalzeste pana la punctul de fierbere.

In castronul de supa se pune o felie de paine care se stropeste cu un pic de ulei de masline. Se toarna supa peste, se lasa un minut-doua sa absoarba lichidul. Si pofta buna!

*o paine taraneasca e ideala, altfel e de preferat sa fie taiata felii mai grosute si prajita pana se auresc marginile.

Chec

Gata cu plimbarile, e prea frig afara. Mai stam pe-acasa si cand ne plictisim de lumanari parfumate, mai dam drumul la cuptor - cu folos. Din cand in cand, un desert banal (sau cum zic americanii, pedestrian - ce-mi place termenul asta) face toti banii dupa atatea creme si ciocolati.

E o reteta foarte simpla la baza, doar ca eu mai intotdeauna adaug nuci si cacao. De data asta am ras si un pic de coaja de lamaie si portocala si i-a dat o aroma fantastica.

Cu mentiunea ca tavile de chec pe taramurile astea sunt mai mari (cam intre cele de chec si cele de cozonac din romania) - pentru o tava de chec de aici folosesc 3/4 din cantitatile retetei originale, care e pentru 2 checuri romanesti.

6 oua
1 1/2 cana zahar (eu insel si pun un pic mai putin)
1 cana faina
1/2 cana nuci macinate (dar nu facute praf)
1/2 cana ulei (neutral - vegetal de ex.)
coaja de la o jumatate de lamaie si jumatate de portocala

Se bat albusurile cu zaharul foarte bine, pana cand se dubleaza in volum si zaharul e topit, cam 2-3 minute cu mixerul. Se adauga galbenusurile, incorporandu-se unul cate unul. Se toarna uleiul in suvoi foarte subtire (ca la maioneza) mixand in continuare. Se adauga faina, apoi nucile si coaja de citrice (odata ce faina e incorporata, e de preferat sa se bata cat mai putin aluatul).

Se toarna in forma unsa cu ulei (sau unt) si tapetata cu faina. Se pastreaza in castron cateva linguri de aluat (de obicei ce ramane pe peretii lui e suficient) si se pune o lingura de cacao, se amesteca bine si se toarna deasupra in forma. Cu o furculita se incorporeaza suvitele de cacao de jos in sus, dintr-un capat al formei pana la celalalt capat - ca o spirala (si probabil mult mai artistic decat ce am facut eu aici).
Se coace la 360F/180C pentru 30 de minute sau pana trece testul cu scobitoarea.


Si cantitatile originale pentru chec galben, pentru cine n-are chef de farafaslacuri.
(iar zic, asta e pentru 2 checuri romanesti)

8 oua
2 cani zahar
2 cani faina**
3/4 cana ulei

** daca se folosesc nuci, ele inlocuiesc aceeasi cantitate de faina. de ex.: in loc de 2 cani de faina, se foloseste 1 1/2 cana de faina si 1/2 cana nuci.

Pescaresti

Nu o singura data si nu de la o singura persoana am auzit ca evita sa gateasca peste pentru ca e greu de facut. Lucru de mirare pentru mine pentru ca nu cred ca exista carne mai usor, rapid si simplu de gatit. Cred ca cea mai mare problema este sa nu-l gatesti prea mult - ii fura tot farmecul si devine ceva innecacios si fara gust.

Macroul despre care o sa scriu azi (care a fost consumat insa cu ceva vreme in urma) l-am pozat initial pentru ca era prea frumos sa nu fie imortalizat, am crezut eu. Extraordinar de proaspat (vezi ochii limpezi), lucios (alt semn de prospetime) si patat jucaus cu galben, este (a fost, saracu') un superb exemplar de macrou care pe-aici se numeste "spaniol". La aproape 500 de grame curatat, hraneste generos 2 persoane .

Macroul are un gust foarte pronuntat, fata de alti pesti care pot fi extrem de delicati, si mie tocmai asta imi place la macrou. Nu ca nu pot aprecia si din cei suavi, dar cateodata imi vine asa, de-un peste cu personalitate.

Pregatit: pe folie de aluminiu (mai usor de curatat tava, nu din alt motiv) putin pacalita cu ulei, pestele dat cu sare si piper mai ales in cavitatea curatata, indesat cu 2-3 felii de lamaie si eventual (dar nu neaparat) ceva frunze aromatice, crestat usor cu cutitul de vreo 3 ori unde e mai gros si acoperit cu alte 2 felii de lamaie, nu are nevoie de mai mult.
L-am pus la cuptorasul electric (mare lucru sa nu incingi ditamai cuptorul pentru un pestisor) care bate pana la 450F (230C), l-am acoperit cu un pic de folie de aluminiu primele 10 minute, apoi l-am descoperit si l-am lasat sa se gudure acolo inca vreo 10-12 minute. In crestaturi se vede daca e facut - devine opac.

Si atat. Rezultatul a fost cel mai bun peste pe care l-am mancat vreodata - si asta include o varietate de pesti destul de impresionanta. Superlativ suculent si fraged, nici n-as indrazni sa-l alatur unei garnituri mai putin fade ca un cartof natur cu un strop de unt si o ploaie de patrunjel.

Bineinteles ca poate fi facut atat la gratar cat si la tigaie, doar ca as tine focul mai mediu-mic in variantele astea - atat cat sa-l patrunda si sa nu-l arda prea tare.

Cinnamon buns

Acum vreo saptamana imi venise asa o pofta de "ceva dulce, dar nu prea dulce, dar din coca sa fie". Si mi-am adus aminte de postul Roxanei, o reteta care demult vroiam sa o incerc. Am facut aceeasi reteta (pas cu pas aici) dar pe sfert, am adaugat pecans odata cu zaharul si scortisoara presarate pe foaie, iar glazura am facut-o simplu din zahar pudra, lapte, unt, inca un pic de nuci si un pic de esenta de migdale. S-a maritat foarte bine cu nucile pecan. A, si le-am taiat un pic mai mici - mi-am zis ca face mai mult sens sa mananci doua daca vrei, decat sa mananci o jumatate si sa lasi jumatatea cealalta sa se ofileasca. Si-asa ne-a trebuit realmente o saptamana sa le terminam (si da, au ramas la fel de bune).
Personal nu ma innebunesc cu glazurile (ok, le detest :O) dar in cazul asta e musai. Clar o reteta care o voi repeta cand mai loveste pofta.