I didn't do it

So, girlie-girl imi da o leapsa. Si ca sa demonstrez ca eu nu-s material pentru asa ceva, uite cum sta treaba.
Cea mai apropiata carte (la capul patului) - pagina 123 e titlu de capitol care se cheama: SOUR ("The Nasty Bits" - Anthony Bourdain).
Considerand asta un esec, intind mana in stanga spre teancul de 4 carti (una deja citita, una rasfoita, una asteapta) si deschid pe cea de deasupra, pe care o citesc de 3-4 zile. "eat, pray,love" de Elizabeth Gilbert. O carte scrisa serios dar cu ceva umor despre calatoriile autoarei prin lume (Italia, India si Indonezia)intr-un moment cand atinge apogeul nevrozei caracteristic unui anumit tip de femeie americana. But, anyway... Sunt la pagina 191 cu cititul si zau ca-s multe pasaje interesante dar mi se cer anumite fraze - ok. Sar peste primele 5 de la pagina 123 si iata urmatoarele 4:
"Like all great philosophical ideas, this one is simple to understand but virtually impossible to imbibe. OK - so we are all one, and divinity abides within us equally. No problem. Understood."
Chiar dezamagitor, nu? :))
O sa pun bonus propozitia/fraza a 5-a pentru ca mi se pare ca rotunjeste frumos ideea.
"But now try living from that place".

Sa ia leapsa cine vrea, e la liber. La mine nu da bine. :P

Sa spun totusi ca am citit ceva citate interesante la toti cei ce-i am in reader si care au jucat pana acum.

Mac'n'cheese

Versiunea americana a macaroanelor cu branza. Cam acelasi lucru si totusi, nu.
In primul rand, nu se face cu macaroane asa cum le stim noi - tuburile lungi de pasta (care nu se gasesc aici decat extrem de rar, desi sunt zeci de sortimente de paste) ci cu paste mai mici (de obicei cele numite "elbow", care-s mici si curbate). Eu am folosit Cellentani, care dupa cum se vede in poza, arata ca un tirbuson. (Nu o sa dezvolt complicatiile cuvantului "macaroni" in italiana si engleza, vorba e ca aici la macaroanele cu branza se folosesc paste mici).

Branza folosita este cheddar, o branza ca un cascaval compact (fara gauri) si cu un gust usor aspru. De la bordei la bordei, este folosit un amestec de branzeturi - ceea ce face Mac'n'Cheese o mancare ideala atunci cand ai resturi de branza care trebuiesc folosite. Cum a fost in cazul meu: aveam branza care se apropia de batranete si o cutie de paste plina doar pe sfert.

Alta diferenta ar fi modul de preparare. Pun reteta in caz ca... (as usual)

Mis-en-place:

- 200 gr. de paste se fierb dupa indicatiile de pe pachet minus un minut, se scurg.
- 3 linguri de unt se topesc si se toarna peste 1/2 sau 2/3 cana cu pesmet (in functie de cat vrei crusta de groasa) si se amesteca
- 1 1/2 cana de branza cheddar si 3/4 cana de Gruyere sau Pecorino Romano (eu am avut Pecorino) date prin razatoarea mare
- inca 1/2 cana de cheddar si 1/3 de Pecorino pentru crusta
- sare, piper, un pic de nucsoara rasa, un strop de cayenne sau paprica iute
- 3 linguri de unt
- 4 linguri de faina
- 2 cani cu lapte fierbinte
- un vas termorezistent sau craticioara de 2 l uns cu unt

Se incinge cuptorul la 325F/165 C/mediu
Se topesc cele 3 linguri de unt si se face un roux cu faina, amestecandu-se pentru un minut. Se adauga laptele incet, amestecandu-se energic cu un tel ca sa nu fie cocoloase. Se continua amestecatul pana cand se ingroasa usor. Se ia vasul de pe foc si se amesteca branza, se condimenteaza, se pun si pastele si se amesteca usor.
Se toarna in vasul uns cu unt, se presara cu branza ramasa, apoi cu pesmetul. Se coace 30 de min. Se lasa 5-10 min. sa se odihneasca la scoaterea din cuptor. Apoi se serveste.

*Observatii - de teama sa nu iasa sosul prea lichid eu am scazut amestecul de lapte cam mult - as fi preferat sa fie un pic mai lichid decat a iesit. Desi a fost foarte gustos, i-a lipsit cremozitatea. Oh, well. Altadata. Crusta a fost insa dementiala. :)

More soups - II

Nu pot sa cred ca mi-a luat un an si jumatate sa scriu despre supele Japoneze despre care scriam aici.
Eh, uite ca a venit ziua.

Menchanko-Tei este unul din multele restaurante japoneze care servesc in principal supe ramen. Cuvantul poate face referire la pastele fainoase folosite sau la baza supelor - zeama folosita + paste. Pastele sunt "trase" de mana si pot fi cu ou sau fara, iar apa folosita este alcalina, contribuind la textura finala. Zeama are o baza de supa de pui sau pork careia i se adauga sos soia (shoyu ramen), miso (pasta de soia), sau pur si simplu doar sare (shio ramen). Fiecare stil de supa are anumite ingrediente care se adauga cand supa se "asambleaza" in caston.

Tonkotsu Ramen are o zeama din oase de pork si este mai "laptoasa" - deasemeni mai putin usoara ca restul. "Mai putin usoara" nu e neaparat un lucru rau, inseamna doar ca supa este mai concentrata.
Vine cu felii de friptura (uscata) de porc, alge de mare, ghimbir murat si ceapa verde. La cerere se poate adauga un ou fiert (deasemenea poti cere sa aiba mai multa carne). Pare o supa simpla dar cele cateva ingrediente creaza destula complexitate.

Supa casei, Menchanko Ramen, are o baza de supa cu sos soia si vine cu scallop (muschiul unei scoici), creveti, varza si tofu ("prajit" si natur), ceapa verde si alge de mare uscate. Este o supa mai delicata si usoara. Fideaua este mai groasa si facuta cu ou.

Cu un aperitiv ca salata de ton (crud) cu sos si seminte de susan,






sau cateva simple gyoza dumplings (umplute cu un amestec de carne de porc tocata si mirodenii, care atunci cand sunt bine facute sunt o armonie de coaja crocanta si umplutura suculenta) si e o masa perfecta pentru o zi friguroasa de iarna.



Menchanko-Tei
43-45 W55th St.
NY, NY

Intersectiuni

De-a lungul vremii am primit tot felul de intrebari despre viata de emigrant - cum m-am integrat, cat mi-a trebuit pana m-am integrat, cum ii suport pe americani :))

Sa incerc sa explic filozofia mea despre emigrare. Si e strict punctul meu de vedere, uitandu-ma inapoi la experienta mea si a multor altora pe care i-am cunoscut de-a lungul vremii. Si subliniez ca e parerea mea pentru ca asta e unul din subiectele foarte controversate oricand este deschis - si pe buna dreptate: emigrarea este o experienta foarte personala, depinde foarte mult de personalitatea fiecaruia si de punctul de vedere din care priveste lucrurile. S-ar putea unora sa nu le convina ce spun aici. Oh, well, get over it. :)

De acomodat m-am acomodat usor - sunt adepta zicalei "When in Rome, do what the Romans do". O tara noua, legi noi, reguli sociale noi - am incercat sa le invat si le-am acceptat ca atare. Americanii imi plac, pentru ca sunt comunicativi si destul de deschisi. Au si defecte, dar ce popor nu are? Am incercat sa-i inteleg si sa-i accept pentru ca si ei m-au acceptat pe mine.

Primul an a trecut repede, si nu neaparat usor. E o perioada cand acum realizez ca abia vedeam ce e in jur - prea multa informatie, prea mult de absorbit. M-am plictisit fara multimea de prieteni care o aveam in Ro, imi era dor de familie. Imi era dor si de pietrele Bucurestiului. Stare care nu a trecut multi ani - si din vina mea: am ramas "agatata" de viata din trecut. Si am realizat asta abia cand am cunoscut in treacat romani aici (si nu doar unul-doi) care nu au avut nici un interes sau vointa sa invete limba, la tv se uitau numai la romani...
Sunt de parere ca e un pic nerealist sa hotarasti sa traiesti in alta tara si sa te astepti sa ramai legat totusi in asa masura de Ro. E o duplicitate care eu cred ca este peste puterile umane - nu poti sa intelegi unde traiesti in prezent daca esti agatat de trecut.

Si ca a venit vorba de asteptari. Mi se pare hilar (stiu, sunt rea!) cand aud "la noi se face asa, nu asa cum fac astia aici". "La noi"(adica in Ro) si "aici"(in State) devin 2 lumi diferite, dar ca orice lucru care-ti e prea aproape in fata ochilor, nu realizezi ca tocmai, SUNT 2 lumi diferite, care nu sufera comparatie. Nu e bine sa compari. Nici oamenii, nici cum se faceau lucrurile, nici cum sunt la gust rosiile. A fost o viata in Romania. E cu totul alta viata aici. O accepti (fie ca-ti place fie ca nu) si traiesti linistit sau continui sa iti doresti sa fie ca in Romania si traiesti nefericit (caz in care nu vad de ce nu te-ai intoarce in Ro) - e foarte simplu. Punct.

Ani de zile am muncit ca sa strang bani sa ma duc in vizita in tara. Am citit candva undeva parerea cuiva care spunea ceva de genul: "m-am zbatut ani de zile sa plec din Romania ca sa ajung aici numai ca sa am bani sa ma duc in Romania". Dar asta e, sunt necesare vizitele. Dorul va exista pentru majoritatea dintre noi. Nu neaparat insa - stiu lume care se duce in tara foarte rar si numai din datorie fata de parintii care incet-incet se sting. Poate gresesc, dar cei din urma par a fi cei care au plecat din motive politico-sociale - se pare ca sunt mult mai deschisi in a accepta un alt fel de mediu decat au cunoscut in tara.

"Ani de zile am muncit ca sa strang bani sa ma duc in vizita in tara" - ma doare ca am scris asta, suna ca si cum acum nu mai e valabil. E adevarat. La aproximativ un deceniu aici am realizat ca e o planeta intreaga de vazut si ca anii trec si ca as vrea sa cunosc si alte locuri. Sau ca la fel de bine, pot sa aleg timp liber in locul banilor.
Si mai este un motiv foarte puternic: ma simt straina in Romania. Am incercat sa stau la curent (in limite normale, nu am cablu romanesc si chiar daca as avea nu as avea rabdare - imi pierd rabdarea cand ma duc la restaurantul romanesc si mai vad acolo cate o emisiune) dar dupa un timp am inceput sa nu mai recunosc nume (de actori, politicieni, jurnalisti). Intr-o vizita in Romania ma lovesc de atitudini si modalitati care nu le inteleg, desi logic ar trebui. Dar in timp am invatat ca se poate si altfel.

Am invatat multe lucruri foarte importante aici si poate cel mai demn de mentionat ar fi propria valoare. Nu in sensul de cat sunt de desteapta sau cati bani fac, ci acela ca sunt cea mai importanta persoana din viata mea.
Suna egoist, stiu, asa mi s-a parut si mie. Pana cand mi-a fost explicat in felul urmator: "cand esti in avion si se dau instructiunile de salvare, ti se spune ca atunci cand mastile de aer cad, prima persoana care trebuie sa-si puna masca esti tu. Dupa aceea vei fi capabil/a sa ajuti si copilul sau batranul de langa tine".
Parca nu mai suna asa egoist, nu?

Si ar mai fi "Stand up for yourself, speak up for yourself" - dar ma repet :))

Duc o viata foarte normala aici, chiar daca sunt un fel de hibrid. I'm ok. :)

Ondulatiuni

Se implinesc ceva ani de cand am ajuns in NY. Sa mai pun ceva ganduri pe alb (verde, whatever), e o ocazie buna.
Am cateva intrebari de la cateva persoane carora le voi raspunde intr-un post urmator si o sa scriu si despre partea emotionala a lucrurilor. Poate unora le foloseste la ceva. :)


Povestea - pentru cei ce nu o stiu

Am avut mult timp sa ma hotarasc daca sa plec din tara sau nu. Nu am plecat pentru motive politice, nici economice. Am ajuns aici cu acte, nu am trecut prin agonia traiului ilegal. Am crezut ca stiu cate ceva (destul) despre oras si despre tara (cu oarecare aroganta de care ne facem toti vinovati la varste mai mult sau mai putin fragede). Am panicat inainte de plecare asa cum unii panicheaza inainte de casatorie (acolo n-am avut probleme) dar mi-am spus ca Romania va fi mereu acolo in caz ca... si mi-am vazut de drum.

Nu o sa scriu primele impresii, doar sa mentionez ca mi-a trebuit mult timp sa inteleg unde traiesc si sa ma implic larg in viata de aici. O sa incerc un fel de "atunci si acum".

"Acomodarea"

Prima slujba a fost relativ aproape de casa si mult timp drumul intre ele si magazinele de cartier mi-au fost unicul univers. Vizitele in Manhattan erau asemanatoare unei vizite intr-un muzeu sau parc de distractii - casti gura, admiri, traiesti o oarecare/relativa stare euforica.
In ziua de azi stiu Manhattanul cu ochii inchisi, chiar daca nu 100% (mereu descopar cate ceva nou). Iubesc NY-ul si nu ma vad traind in alt oras in America.

Am crezut ca stiu engleza - pana cand, ajunsa aici, am realizat ca nu destul. Imi era teama sa vorbesc, imi era teama ca cineva-candva va rade la greselile mele sau la accentul care (enervant) e asemanator cu cel al rusilor. Intelegeam partial accentul american, si inca mai putin pe cel al altor emigranti din toata lumea.
Odata ce am inceput sa interactionez (de nevoie), a devenit din ce in ce mai usor - dar a durat ceva luni. Am inceput sa observ ca mai mult de jumatate din populatie are un accent - fie ca erau americani din sud, fie ca erau emigranti din toata lumea. Am auzit mereu de la colegii de munca/noile cunostinte cum ca adora sa auda un accent (unii chiar si-ar dori sa aiba unul, cica). A trebuit (cu cei mai apropiati) sa ma rog sa fiu corectata cand fac greseli - s-a intamplat extrem de rar, mai curand intrebam eu varianta corecta cand nu eram sigura.
Azi? sunt ca pestele in apa chiar daca engleza mea nu e perfecta. Acum ma amuza ca disting accentele regionale chiar.
Mi-ar fi foarte usor sa invat spaniola (este foarte folosita, in caz ca cineva nu stie) dar refuz din principiu - consider ca atat timp cat limba oficiala este engleza, toti locuitorii NY-ului ar trebui sa o cunoasca, indiferent de nivel. Am foarte multa rabdare cu oricine stie 3 cuvinte in engleza si se chinuie sa le puna in ordine, si foarte putina rabdare cu oricine mi se adreseaza in spaniola. (Am avut chiar un incident de curand cand cineva m-a prins intr-un moment prost - sper ca am invatat-o minte :) ).

Si ca a venit vorba - consider ca nu sunt rasista. Ma fac vinovata de ceva prejudecati - ca de ex. generalizand cand vorbesc de un oarecare popor, dar la nivel personal nu am probleme cu nici o natie, rasa, culoare, orientare sexuala, religie. Nu numai ca intr-un oras ca NY-ul e tragic/dureros/chinuitor daca te roade asa ceva, dar este la fel de absurd ca cerinta turistului sa nu intalneasca alti turisti in locul vizitat.


Si (nu putea sa lipseasca) Mancarea

Nu consider ca am fost cine stie ce gurmanda inainte de a veni aici, desi acum - uitandu-ma in urma - realizez ca ceva semne au existat. Ce nu exista era ocazia.

Mancarea chinezeasca (la care am fost expusa din prima saptamana cu atentionarea ca este un "aquired taste") a fost prima incursiune in gusturi etnice. Mancasem la vestitul si unicul Nan Jing in Bucuresti - pot sa spun acum cu mana pe inima: ce stiam eu ce e mancarea chinezeasca! :))
De aici a fost o aventura intreaga pana la momentul unde pot spune ca putine bucatarii internationale mi-au ramas de incercat.
Si mentionez asta pentru ca pentru mine e una din placerile emigrarii.
Suntem norocosi in NY sa avem produse romanesti: mezelarii si cofetarii si restaurante. Dar socul culinar de la inceput ramane in memorie: legumele au toate gust de castraveti, fructele sunt frumoase dar fara gust, varza e cotoroasa, nu exista gogosari sau leustean.
O vreme. Dupa care m-am adaptat, am acceptat unele, am descoperit altele (printre care piata de fermieri). Numarul de produse despre care nu stiu nimic depaseste multiplu cunostintele mele culinare, si cu rabdare vreau sa aflu cat pot despre cat pot de mult.

Ma opresc aici, deja e prea lung postul.
Am avut multe indoieli daca sa-l public sau nu - dar pana la urma, de ce nu? Chiar cred ca mi-ar placea sa citesc povestea altora. Sa dau leapsa sau v-o luati singuri?
Puteti sa va lasati povestea si in comentarii daca preferati anonimitatea, zau ca nu asta conteaza.
Si ca va place au ba, va urma. :)

Cannelle Patisserie

Pentru ca am promis ca o sa scriu despre ei
Pentru ca i-am vizitat pe 31 dec. si de atunci mi-a ramas gandul acolo
Pentru ca poate mai face pe careva fericit

Si deci. Aflu de patiseria asta nou deschisa intr-un cartier apropiat de al meu dar intr-o locatie cam dificila (usor de ajuns cu masina dar cu mijloacele de transport in comun mai complicat).
Cum pe 31 dec. am iesit devreme la cumparaturi, am decis sa le facem o vizita.
Am luat un croissant si un pateu/corn cu branza dulce pentru cafea - perfecte.

Si sa explic: nu ca nu gasesti croissant (de la oribil pana la decent) la orice magazin, pe toate drumurile. Nu ca nu mai sunt patiserii excelente care fac croissant bun. Dar in cazul in care cauti un croissant bun ca in Paris (la aproape orice patiserie acolo) o sa ai ghinion in NY. (La fel baghetele frantuzesti care sunt alt subiect si despre care voi vorbi poate candva)
Nici macar la patiserii francezi faimosi (pe buna dreptate) ca Payard.

Se vede clar? nu unsuros de la unt in exces, aerat, fragil, uniform copt... Perfect, cum spuneam.


Cornul cu branza cu un foietaj care la suprafata se sparge in bucatele crocante, umplut cu branza dulce vanilata exact cat trebuie.



Mai au si diverse muffins, scoici, pain au chocolat etc.







Si apoi... prajiturile. Banale tiramisu, budinci si creme...









Torturi St. Honore...











...sau exotice - nuca de cocos si ananas, sau mango in tarte de fructe...














Am luat acasa o Jivara Lactee (care poarta numele unei varietati de ciocolata al firmei Valrhona - considerata in momentul asta ca cea mai buna firma gourmet) - un mousse de ciocolata cu lapte amestecat cu ceea ce banuiesc eu ca e creme brulee - usoara, deloc prea dulce, melt-on-your-tongue...
Si da, e decorata cu aur comestibil, ca si eclerul :)

... si un ceva (ugh, memoria) praliné - straturi de pralina si crema pe o baza de biscuite dulce cu ciocolata: un deliciu textural.


Si un ecler cu ciocolata (se vede in vitrina cu tiramisu) care e probabil cel mai bun care l-am mancat inafara Parisului. Doar ca e cam subtirel dar la preturile practicate nu o sa ma plang - sunt mai mult decat rezonabile.


CANNELLE Patisserie
75-59 31st Ave.
Jackson Heights, NY
718-565-6200

Jena jenanta

Acum că ati vazut (sper) episodul 2 din Apprentice unde Nadia e fired, trebuie să spun ce-mi sta pe vârful limbii demult.
Mă enervează teribil de tare atitudinea asta a noastră (românilor) de prea mult bun simţ. E o trăsătura naţionala (care nu zic că nu o au si alte cateva naţii dar nu-mi pasă de ei, îmi pasă de noi).

Mă enervează că suntem crescuti sa stăm pe marginea scaunului (stiti voi ce vreau sa zic, parca ne e jena sa ocupam tot scaunul), să nu care cumva să ne laudăm vreun pic, să nu care cumva să deschidem gura să ne apărăm sau să cerem respect. Pentru că, nu-i aşa, asta ar fi nesimţire, sau lăudăroşenie. Şi ar fi în unele cazuri - însa cele mai multe la nivel personal (si mi-am exprimat deja părerea despre lăudăroşi si încrezuţi), dar într-un mediu profesional este o atitudine care ne dezavantajează profund - facem impresie proasta si pierdem imens.

E bine si frumos sa fii „bine crescut” dar e folositor şi sa-ţi cunoşti propria valoare (şi e şi mai folositor sa te araţi mult mai încrezător în forţele proprii decăt eşti in realitate). Una din cele mai pretuite calitati intr-un om este onestitatea, dar cănd te întreabă şeful „cum crezi că te-ai descurca...?” nu răspunzi „aş face rahatul praf”.
Şi da, dau vina pe părinţi şi bunici şi educatori.
Şi mă enerveaza cu atât mai mult cu căt ştiu pe propria piele cum am fost condiţionată să mă port :D
În timp am reuşit să am mai mult tupeu (atunci când e cazul, fireşte) dar e enervant să trebuiască mereu să te lupti cu jene de tot felul şi de cele mai multe ori nefondate.

Cum spuneam - Love You Nadia, no matter what! Dar aş fi vrut să văd că intri un pic mai in faţă încă din primul episod - wtf! esti Nadia Comăneci, total de 10 (sic!) ori mai bună decăt majoritatea din echipa din care ai facut parte!
Oh, well... Here, some flowers for you :)

Anthony Bourdain in Romania

Mi-a soptit o pasarica* despre iminenta vizita a lui Bourdain in Romania pentru show-ul No Reservations, saptamana viitoare. Si am o mare rugaminte la oricine citeste aici si stie cine este Bourdain si poate sa faca orice posibil sa nu picam prost in emisiunea asta.

Daca aveti cunostinte care ar putea avea cunostinte care ar fi posibile contacte ale echipei lui Bourdain, va rog sa transmiteti urmatoarele:

Nu-l hraniti cvasi-cunoscutul gratar (de care noi suntem asa de mandri de parca noi l-am inventat). Ii place porcul (si este extrem de incantat de organe) dar cred ca un miel haiducesc i-ar fi mult mai pe plac. (I know, miei in ianuarie???)
Deja americanii au ideea ca romanii nu stiu sa gateasca decat carne la gratar si sarmale. Incercati-l cu o fasole cu afumatura - eventual ca ciorba. Varza calita. Ciorba acra de perisoare sau/si ciorba de burta. Cas de la mama (tatal) lui, acolo la oieri. Botz cu branza de burduf. Mici numai ca gustare, nu fel principal alaturi de cartofi prajiti - parol ca stie ce-s aia. Pana si un ghiveci de legume ar fi mai bun decat o alta halca de carne pe gratar.

Deja suntem in dezavantaj pentru faptul ca viziteaza in ianuarie - nu rosii de camp adevarate, nu fructe adevarate. Zau ca-mi pasa cum iese emisiunea asta. :)

*Cititi tot articolul ca merita, zic eu.

Nadia si The Apprentice

Cateva zile intarziere - dar mai bine mai tarziu blah-blah-blah - primul episod din The Apprentice in care ia parte si Nadia Comaneci, aici.
Pastrati link-ul si pentru episoadele urmatoare.

Imi vine sa fac vreo doua comentarii dar ma abtin ca ar cam fi spoilere. Enjoy!

p.s. Love you, Nadia, no matter what.

Traditii personale

Daca de Craciun incercam sa pastram traditia sarmalelor si a cozonacului, de Anul Nou ne-am format deja traditii personale.

Si in ultimii (multi ani, asa de multi ca nici nu mai stiu cand a inceput traditia asta) nelipsite au devenit ciocolatele si o sampanie buna. Anul trecut, fiind in insule de Anul Nou, am stiut ca sampania nu va fi greu de gasit, dar ciocolatele da - asa ca le-am adus in bagaj.

Deasemenea, in ultimii ani am ales sa ne bazam pe branzeturi, pateuri si alte gustari ca traditie - si fie o masa la restaurant daca am fost in deplasare, fie o friptura simpla daca am ramas acasa.

Dat fiind ca sampania o deschidem (firesc) la miezul noptii cand deja am mancat, anul asta am ales un Moet&Chandon care e demi-sec. Dulce, e ideala pentru desert si se "marita" superb cu ciocolatele.

Care ciocolate de data asta le-am luat de la Jaques Torres - un ciocolatier cu o fabrica downtown si una in Brooklyn (unde si-a inceput cariera) si care fabrica inconjoara magazinul, despartite doar de un zid de sticla. In functie de ora cand vizitezi poti viziona procesul de confectionare al ciocolatelor in timp ce iti faci cumparaturile sau stai la o masa cu o ciocolata fierbinte in fata - clasica sau cu ardei iuti (ancho si cipotle), la alegere.

Acum, ciocolate bune fac multi - La Maison du Chocolat sau Leonidas ar fi alte preferate ale noastre - dar la J. Torres sunt de o prospetime maxima. Deasemeni, selectia dezorienteaza si pe cel mai hotarat om :) Inafara de obisnuitele arome si umpluturi (cognac, praline, nuca de cocos, capucino, nuci de orice fel) mai sunt si din cele care la prima vedere ar parea cel putin ciudate - cum ar fi ardei iute de care ziceam mai sus, sau lavanda, ghimbir sau chai (ceai indian).

Mancare a fost pate de fois gras cu trufe, o branza d'affinois si sunca spaniola invechita un an (jamon serrano) care e permisa in State nu demult, icre de somon alaskan si alte maruntisuri. Si o friptura innabusita. Si prajituri de la o cofetarie frantuzeasca nou deschisa si descoperita (de care voi scrie curand).

Concluzia? Trecem pe gratare cu salate, supe de legume si iaurturi. N-am inteles niciodata de ce postul se tine inainte de Craciun si nu dupa, pentru ca acum e nevoie de dezintoxicare/dieta etc. You get the drift.