Pentru ca mi se pare ca am vorbit si aratat prea putin despre
NY Noodletown, care dupa multa vreme ramane unul din locurile noastre preferate in Chinatown. Nu am fost dezamagiti niciodata, nici macar atunci cand am fost aventurosi - chiar daca unele feluri n-au ramas preferatele noastre, nu pot sa spun ca a fost ceva care nu a fost bine gatit.
Si deci, un pic de
food porn, adunat de-a lungul vremii (ok, in ultima luna
or so).

Supa cu
wonton umplut cu creveti (si un pic de ceea ce eu cred ca este ciuperca
maitake sau gaina padurii/
hen of the woods, care e taiata fasiute subtiri-subtiri si are o textura ca nici o alta ciuperca).
Pare simpla supa dar parol ca merita. Aici vazuta cu un pic de ulei picant din containerul cu ardei iute de pe masa (se vede in poza cu fructele de mare in sare).

Supa cu wontons si rata bbq. Aproape la fel ca cea de mai sus doar ca wonton-ul are doar creveti (fara ciuperci) iar ratza ii da un gust nemaipomenit. Preferata mea.
Ambele supe (ca dealtfel majoritatea de pe meniu) vin si cu fidea daca doresti (adica wontons SI fidea) - ceea ce mie mi se pare la fel cu painea la supa cu galusti. Deci, dupa gustul fiecaruia... :D

Caserola cu porc si stridii. Vine bolborosind de fierbinte la masa. Stridiile au o textura foarte interesanta (am crezut ca-mi plac doar crude) iar sosul m-a facut sa mananc orez (asta spune multe). Mult ghimbir, un pic de ciuperci... delicios.

Fructe de mare
salt baked (coapte in sare ar insemna, insa nu chiar cum stim noi.) Crusta de sare este cumva nu chiar asa sarata cum mi-am imaginat, motiv pentru care am evitat sa incerc ceva timp, pana cand curiozitatea a invins si de-atunci este unul din felurile preferate. Un amestec de creveti, sepie si
scallops. De regula foarte bun, sunt zile cand este atat de exceptional ca-ti dau lacrimile de placere. Sau poate e doar salivatia abundenta cand explodeaza un crevete grasuliu intre dinti si improasca sucuri aromate, cine stie.

Sepie cu sos de fasole neagra (
black bean sauce) - nu-s multe de spus, numele il descrie total. Sosul de fasole neagra este foarte des folosit in bucataria chineazeasca si are un gust aparte. Sepia... e sepie, proaspata, frageda, taiata in bucati. Si niste ceapa pe-acolo, nah.

Singapore Mai Fun - fideluta din faina de orez, cu un sos de curry picant, ceva creveti mici, fasiute de porc, ceva ardei gras, ceapa verde, muguri de soia si ou batut. Cea mai buna renditie care am incercat-o pana acum.

Unul din felurile preferate - vita cu
chineze flowering chives (flowering chives sunt tulpinitele care sunt produse de usturoiul si ceapa verde la a 2-a tinerete, iar partea chinezeasca a lor ar fi ca sunt foarte subtiri comparate cu ce stim noi - sa vad, poate le fac o poza odata in stare cruda, la piata). Prima data cand am incercat vita asta am inteles termenul de "vita catifelata". Deosebit de frageda. Sosul e... prea putin. Ai vrea sa fie mai mult, zau. Cat despre chives, pana si cei care urasc culoarea verde in farfurie le mananca.
NY Noodletown este unul din locurile care le-am recomandat in Chinatown in caz ca vizitezi NY-ul. Daca nici acum nu te atrage... nu asculta nimic din ce am recomandat acolo. :)