Muzica si dans

La invitatia Inei (thanks again, baby) am fost la un mic spectacol de muzica si dans. Vedeta principala a fost Ion Ionescu, superb compozitor si pianist (si super-cute pe deasupra), care a interpretat sapte piese proprii. Tot Ion (sau Ian pentru americani, love that name!) a compus si muzica pentru o frumoasa punere in scena a Luceafarului lui Eminescu. Tradus exceptional de Adrian George Sahlean, narat de Terrence Mongomery si interpretat (recitat si dans) superlativ de Raluca Georgiana si Eric Ortega.

Enjoy the pics, sper sa va placa :)

Creveti cu sos picant

Reteta creola, picanta cat sa simti dar nu sa te faca sa lacrimezi. O foarte recomand.



4-500 gr creveti curatati
1 ceapa mare taiata marunt
2 cepe verzi taiate marunt
1 ardei verde taiat marunt
2 tulpini de telina taiate marunt
400 gr./1 lb rosii fara pielite, taiate marunt
3 catei (sau 4-5) de usturoi tocati marunt
1 frunza de dafin
praf de ardei iute (cayenne) sau fulgi de ardei rosu iute
sare
1 lingurita de sos Worchestershire
1/2 lingurita de sos iute
1 lingura de faina desfacuta in 4 linguri apa
*pentru servit, patrunjel si orez fiert

*pentru creveti - 1/4 lingura piper, cayenne, oregano, cimbru si cate 1/2 lingura sare si paprika - se amesteca toate si se asezoneaza crevetii

In 2 linguri de ulei + 2 linguri de unt se caleste ceapa, ardeiul verde si telina pe foc mediu cam 8-10 min. Se adauga foaia de dafin, rosiile si usturoiul, sare. Cand da in fiert se da focul mic si se gatesc 15 min. (se adauga un pic de apa daca sosul e prea uscat). Se adauga sosul Worchestershire si sosul iute. Se adauga faina desfacuta in apa, se amesteca bine si se mai lasa pe foc cam 10 min. Se adauga crevetii si se gatesc cam 5-6 minute (pana cand devin roz). Se adauga ceapa verde si patrunjelul si se ia de pe foc. Se serveste pe orez fiert cu putin patrunjel si ceapa verde presarate deasupra.

Indiggo - yeap, cu doi g

Well... va aduceti aminte cand ziceam despre increderea de sine si blah-blah-blah? poftim demonstratie a romancutelor noastre pe meleaguri niuiorcheze, in filmuletul urmator. Desi, trebuie sa recunosc ca exista un punct unde s-a depasit limita si s-a picat un pic (hihi!) in ridicol - dar ce mai conteaza cand limita intre sexy si trashy fusese eliminata din start?
Fapt e, iete fetele cum se vor plimba un pic pana la Vegas. Ca nu cred ca vor rezista in concurs mai departe de urmatoarea faza, dar adevarul ca in Las Vegas le-ar sta mai bine decat in New York.



Si ca sa trecem la lucruri mai serioase, Costel are concurenta :)
De fapt, al 3-lea tenor amator de exceptie in ultimul an... Full circle. Enjoy :)

Risotto cu sparanghel

Sparanghelul e inca in sezon si am zis ca daca v-ati saturat de el la gratar (eventual invelit in felii subtiri de costita) sau simplu la abur sau la cuptor, sa va mai dau o idee.

Risotto-ul se prepara exact la fel ca cel cu ciuperci doar ca, nu-i asa, inlocuim ciupercile cu sparanghelul in felul urmator:
Sparanghelul se curata de partea tare, varfurile se taie si se pun deoparte, tulpinile se curata de coaja cu un peeler de legume si se pun la fiert cu un pic de sare pentru 5 minute. Dupa care se fac piure fie prin sita, fie cu robotul de bucatarie.
Pe la jumatatea timpului de fierbere al orezului se pun varfurile de sparanghel, se continua fierberea normal, iar la sfarsit se adauga si piureul de sparanghel (inainte de unt si parmezan).
E ca si cum mananci primavara :)

Si mai e cate un carcotas...

Nu toata lumea iubeste New York-ul :)
Vorba umbla cum ca nu poti trai in orasul asta decat daca-l iubesti. Un newyorker faimos care nu a putut trai aici a fost Henry Miller - si se explica in urmatorul video. Ii respect parerea si chiar il inteleg.


p.s. Daca nu ati vazut filmul "Henry and June" il recomand cu multa caldura, e pe lista mea de 10 best movies. De preferat dupa ce culcati copiii.

Orasul amintirilor

Intr-un oras cu peste 8 milioane de oameni sunt tot atatea povesti. Care au inceput sa fie trascrise intr-un proiect pe care eu il gasesc genial: City of Memory - o harta interactiva a New York-ului, unde oricine isi poate scrie povestea, tintuind-o pentru oricine sa citeasca.

De la povestea unei romance de pe Upper West Side care a emigrat in America in 1927, la varsta de 6 ani, pana la ghiduri de cartier in care ti se dezvaluie mistere ale altor culturi, poeme si mici intamplari din viata unui oarecare pe langa care ai trecut probabil vreodata sau istoria unei cladiri... e o calatorie fantastica. E ca o enciclopedie, sau ca o privire furisa pe gaura cheii, sau ca o soapta auzita fara sa vrei. Recomand oricui sa incerce sa citeasca macar cateva din povesti.

Via Gothamist.

Taste of Times Square II

Mister Floyd Lee s-a nascut in delta Mississippi-ului si traieste demult in NY. Din pasiunea lui s-a nascut "Music Under New York", un program care introduce artisti inca necunoscuti - ajutandu-i sa organizeze mini concerte in statiile de metrou. Canta oriunde are ocazia si sincer, nu prea iti vine sa pleci de langa el atunci cand canta.
Cam din 10 in 15 metri mai era cate un cantaret sau o formatie.






Intre mancare si muzica, a fost un vartej de activitate.







Cel mai fun si cel mai fun - un parking lot preschimbat in scena, gazduind George Gee Swing Band reprezentand clubul Swing 46, aflat la 2 usi mai la stanga.
Jive, swing, shimmy, s-a dansat cu multa pasiune, de la mic la mare. Cand orchestra lua pauza, dansatori de la club dadeau lectii de dans oricui dorea sa participe.
Si toate astea in 3 ore.

Taste of Times Square I

Strada 46 este cunoscuta si sub numele de Restaurant Row - din cauza faptului ca pe ambele parti, pret de cateva block-uri, este restaurant dupa restaurant cu bucatarii diverse - thai, spaniola, braziliana, irlandeza... exact: etc. Singura problema fiind ca, poate pentru ca au clienti in cea mai mare parte turisti, Restaurant Row (si Times Sq in general) isi facuse renume destul de prost de-a lungul timpului (oh, you know, mancare mediocra, preturi mari). In ultimii cativa ani restauratorii au luat aminte si au incercat sa indrepte imaginea de-acum vestita. Si ca sa ne convinga, au trantit un targ de strada unde restaurantele au scos mese afara si au servit ce au crezut ei ca le-ar reprezenta afacerea.
Bineinteles ca am profitat de ocazie si trebuie sa admit ca a fost greu sa alegem, dar pana la urma ne-am oprit la o bruschetta (rosiile surprinzator de bune, painea facuta la broiler si arsa un pic pe margini asa cum imi place, insa ma asteptam la mai mult gust de usturoi)...
...si cum nu se poate sa mananci legume asa, fara carne, nu? am luat si o felie de porchetta - sublima, cum nu se poate mai proaspata si gatita ca la carte, cu o crusta crocanta dar usoara si carnea inca o idee roza desi facuta complet...
...am mai incercat si raviolini cu un sos de ciuperci excelent, care mi-a amintit de ciulamaua noastra. Apoi ne-a atras si un steak sandwich de la un Steakhouse cu ceva renume, dar care din pacate a fost dezamagitor - painea, desi proaspata, foarte cauciucoasa (genul care nu se lasa usor muscata sau rupta) iar carnea rece si nu frageda nici macar pe alocuri. Ceapa era superb facuta insa. :) Dupa o imbucatura l-am parasit.
M-am consolat cu o budinca de paine cu crema anglaise si sos de capsuni - si pot sa spun ca am uitat sandvisul foarte repede.

De notat ar mai fi fost chiftelele de crab de la irlandezi, paella de la spanioli, cheesecake lollipops, aligator de la Bourbon Street - creole/New Orleans si scoicile tot de la spanioli.

Dar prea putin loc si nici nu prea mult timp pentru ca mancarea nu a fost singura intamplare a serii - dar asta data viitoare. Stay tuned, 't was fun.

Brooklyn Bridge

Ma indoiesc ca exista un pod mai faimos decat Brooklyn Bridge. Or fi mai lungi, mai spectaculoase, mai noi si chiar mai frumoase, dar nici unul nu a ajuns inca la faima acestuia. Saptamana trecuta s-a sarbatorit a 125-a aniversare a lui, cu focuri de artificii si, pret de 4 zile, cu jocuri de lumini, muzica etc.
Si nu mi-am facut drum pentru festivitati, dar am trecut duminica pe-acolo. La picioarele podului pe partea din Brooklyn este mai putin vestita Brooklyn Ice Cream Factory (care e in program sa fie vizitata vara asta) si vestita pizzarie Grimaldi (care nu a incaput in poza - e cam 50 de metri mai la dreapta)
Locul se cheama Fulton Ferry Landing (adica acolo trag barcile care te trec apa, duh!) si ofera o superba priveliste catre South Street Seaport (sau Pier 17) si catre varful de sud al insulei Manhattan. Candva, in stanga ar fi tronat Gemenii. Curand, Pier 17 (si fosta piata de peste care ii era adiacenta) va disparea si el, facand loc cladirilor noi de apartamente care sunt proiectate sa fie construite in urmatorii 5 ani.
Dar sa trecem la lucruri mai vesele. Cu ocazia aniversarii podului a fost inaugurata o instalatie de arta ce se numeste Telectostrope - un tunel secret ce uneste Londra si NY-ul si a carui constructie a durat 100 de ani. Printr-un sistem de oglinzi, cei de la capetele tunelului se pot vedea si isi pot transmite mesaje scrise pe tablite care sunt cu generozitate impartite celor ce au ceva de scris. In onoarea aniversarii, este gratis pentru NY-eri, Londonezii platind 1 lira pentru ocazie.
Una lume zice ca ar fi imagini transmise prin satelit - dar daca ati citit site-ul stiti adevarul adevarat, nu? ;) Well, Cheers from New York, anyway! :)

Artisti de strada

In fine, a venit cat de cat vara si la noi. O tura scurta prin Union Square...






Unii cumparau miere...










...altii-s mai putin delicati dar plini de dragoste si ei. Neh, serios acum, piata era pe la inchidere cand am ajuns eu, asa ca am decis sa va arat artistii strazii azi.

Pe ici, pe colo...

Am fost la plaja luni, prima vizita pe anul asta. Cu hainele pe noi in cea mai mare parte pentru ca a batut vantul cam tare. Dar se pune ca iesire. Pai nu?
Si ne-am distrat (pe socoteala altora) cat ne-am distrat...






... dupa care ne-am dus sa pozam gaste. Si s-a incheiat cu gratare, pe care nu le-am mai pozat (hm)
Si-atat a fost.

Yakitori Taisho bis

Demult, pe la inceputurile blogului, am mai scris despre Yakitori Taisho. Poate e vremea unui update :)

Ureche de porc picanta, ca aperitiv.










Pasta "prajita" cu porc si legume - facuta cu kimchi (varza murata foarte picanta)



Picioare de sepie tempura (un fel de pane mai subtire)









Si preferatul meu, macrou la gratar.

Deluxe Market

Am pomenit (cred) ca din cand in cand merg la cumparaturi in Chinatown. La ultima excursie am facut cateva fotografii, pentru ca un market chinezesc mi se pare mai neobisnuit decat ce stim noi.
Este un market de mancare (vand doar cateva legume dar nici un fel de alte produse) care tine de la o strada la alta. Foarte convenient, ambele intrari au standuri cu mancare gata preparata, de la gustari pana la patiserii.
Gasesc nu numai ca preturile bat bine orice alte supermarketuri din oras, dar carnea este mult mai proaspata - pentru ca exista multa clientela si marfa se vinde repede. La supermaketurile americane mi s-a intamplat sa gasesc carne inverzita, la chinezi niciodata.
Pe langa cele mentionate, ar mai fi ca se gasesc multe delicatese. Ca de exemplu limba de porc. Sau pipote de ratza. Sau limbi de ratza. Ca eu stiu sau nu ce sa fac cu ele, nu conteaza. In poza, un pui care se pare ca e foarte pretuit, chiar daca e mai putin fraged - il voi incerca candva. Nu numai pielea e neagra, ci si oasele si e cunoscut sub numele de silkie chicken, considerat de chinezi ca avand proprietati medicinale.
Mai au carnuri marinate si alte semi-preparate - salate de fructe de mare, paste de peste, peste marinat... Luam mereu un container mic cu urechi de porc taiate fasii mici, intr-un sos cu ardei iute si alune. Si salata de baby-caracatita care se vede in poza.
Castraveti de mare. (trebuia sa va las sa ghiciti ce sunt, nu?) Cred ca am mai pomenit despre castravetele de mare cand am scris despre New Green Bo - este un preparat al lor care e superb. Textura este ca de sorici, altfel stiu ca nu arata apetisant. Si da, imi doream si eu o poza mai clara, dar la aglomeratia care era, plus reflectiile vitrinelor, n-am putut mai bine de-atat).
Au nevoie de prezentare? OK. Tipari. Care pe vremea copilariei mele, cei cativa bacani greci care mai existau in Bucuresti ii vindeau uscati, ca delicatesa. Personal sunt neutra, nu zic ca nu-i mananc daca se iveste ocazia, dar nici nu-i caut pe meniuri.
Nu mie mi-a tremurat mana la poza asta (parol ca a fost foarte dificil sa strecor camera intre cea careia i se adresa demonstratia si o alta care astepta sa fie servita - si nu, nu s-au uitat ciudat la mine dar nici nu s-au dat la o parte asa cum face orice newyorker cand vede un presupus turist cu aparatul foto in mana) In fine, a fost o parada de 5 broaste care au fost scuturate si intoarse pe toate partile pana cand a fost aleasa una.
Si asta ca supliment, for fun. :P










Alt avantaj al cumparaturilor in C-town sunt fructele si legumele. Nu au neaparat tot ce ai avea nevoie, dar au altele care nu le gasesti sa dai cu tunul - usturoi verde de exemplu. Prima recolta locala de ciresi ajunge in C-town (la 2 lb pentru $3), pe cand supermarketurile inca mai vand (importate) cu $6.99

Sper ca v-a amuzat :)

QED

Leif Pettersen este un autor cunoscut ale mai multor volume de calatorie din seria Lonely Planet. A vizitat Romania de cateva ori si este in prezent in Romania, iar. Ultimul sau articol de blog prezinta Bucurestiul exact cum il stiu si eu si cum multi refuza sa-l vada. Inca mai sper ca unii sa inteleaga vorba aia "cand 2 iti spun ca esti beat, te duci si te culci".
Fara ofense.
Si sorry, articolul e in engleza.

Awwwwww

Nu prea imi place sa preiau subiecte de pe blogul altora, dar asta mi s-a parut mult prea cute. Plus ca am o vaga banuiala ca, in cea mai mare parte, Zoso are alti cititori decat am eu.

Targ de strada I

Au inceput targurile de strada. De-acum si pana in toamna tarziu in fiecare sambata si duminica vor fi cel putin unul pe zi. Cel de azi mi s-a parut interesant - organizat de Coalitia americanilor din Asia Pacifica, s-a anuntat ca un eveniment cu muzica si dans, arte si mancare din Japonia, China, Coreea, India etc. A fost un pic dezamagitor, cele mai multe mese erau pentru promovarea diverselor organizatii asiatice din oras - si totusi, din loc in loc am reusit sa mai vedem cate ceva nou.

S-a sarbatorit ziua de nastere a lui Budha, unde puteai sa-ti speli pacatele spalandu-l pe copilul Budha asa cum a facut Ina :)...

am vazut cum se imbraca un costum coreean...

















cum se fac "tatuaje" cu henna, mehndi...









pictura/caligrafie japoneza...

ceva dansatoare de hula din Polinezia...








care stiau sa scuture frunzele bine rau (cateva poze in plus aici)...



















demonstratii de arte martiale (stick fighting)...

si cu chiu cu vai n-am ramas nemancata - sticky rice cu ceva porc, boabe de fasole, ou si alte chestii, aburit in frunza de banan.