Mă enervează teribil de tare atitudinea asta a noastră (românilor) de prea mult bun simţ. E o trăsătura naţionala (care nu zic că nu o au si alte cateva naţii dar nu-mi pasă de ei, îmi pasă de noi).
Mă enervează că suntem crescuti sa stăm pe marginea scaunului (stiti voi ce vreau sa zic, parca ne e jena sa ocupam tot scaunul), să nu care cumva să ne laudăm vreun pic, să nu care cumva să deschidem gura să ne apărăm sau să cerem respect. Pentru că, nu-i aşa, asta ar fi nesimţire, sau lăudăroşenie. Şi ar fi în unele cazuri - însa cele mai multe la nivel personal (si mi-am exprimat deja părerea despre lăudăroşi si încrezuţi), dar într-un mediu profesional este o atitudine care ne dezavantajează profund - facem impresie proasta si pierdem imens.
E bine si frumos sa fii „bine crescut” dar e folositor şi sa-ţi cunoşti propria valoare (şi e şi mai folositor sa te araţi mult mai încrezător în forţele proprii decăt eşti in realitate). Una din cele mai pretuite calitati intr-un om este onestitatea, dar cănd te întreabă şeful „cum crezi că te-ai descurca...?” nu răspunzi „aş face rahatul praf”.
Şi da, dau vina pe părinţi şi bunici şi educatori.
Şi mă enerveaza cu atât mai mult cu căt ştiu pe propria piele cum am fost condiţionată să mă port :D
În timp am reuşit să am mai mult tupeu (atunci când e cazul, fireşte) dar e enervant să trebuiască mereu să te lupti cu jene de tot felul şi de cele mai multe ori nefondate.
Cum spuneam - Love You Nadia, no matter what! Dar aş fi vrut să văd că intri un pic mai in faţă încă din primul episod - wtf! esti Nadia Comăneci, total de 10 (sic!) ori mai bună decăt majoritatea din echipa din care ai facut parte!
Oh, well... Here, some flowers for you :)
8 comentarii:
Crezi ca e o atitudine specifica romanilor? Nu as spune asta. Cred ca tine mai mult de personalitatea fiecaruia.
Daca nu credeam, nu scriam :)
Bineinteles ca personalitatea fiecaruia e un factor important, dar personalitatea poate fi influentata de educatie. Si cred ca e foarte greu sa ne dam seama de (hai sa le zicem) "jene inoculate" cand toata lumea din jur e la fel de jenata.
Traind printre alte natii e mult mai usor sa distingi cat bun simt avem noi - si repet, vorbesc pur dpdv profesional. Nu avem agresivitatea altor natii.
Si vad cum aici copiilor li se instileaza ideea de mici ca pot face orice, ca sunt cei mai destepti (chiar daca bubuie), li se vorbeste ca unor oameni mari de la varste fragede, sunt lasati sa "se desfasoare" (oroare! ce copii prost crescuti si ce parinti indiferenti, am zice noi).
Uita-te la ultima secventa a episodului si observa raspunsul mexicancei la intrebarea "de ce sa te tin pe tine si nu pe Nadia" si cel al Nadiei la aceeasi intrebare (hint: cel mai destept raspuns care il putea da Nadia ar fi fost "because I'm even more exceptional than her")
Deasemeni, observa ce cuminte a ridicat Nadia mana cand a vrut sa vorbeasca, sau cum a ezitat sa invinovateasca direct pe cineva.
Toate sunt semnele bunei cresteri :)
Si nu vreau sa pun buna crestere in ghilimele pentru ca sunt convinsa ca e foarte bine crescuta. Doar vreau sa se inteleaga ca buna crestere in business te face sa pierzi.
"You got to stand up for yourself.
You have to speak up for yourself."
Sunt mantre invatate aici din copilarie, cum spuneam.
Sa vezi tu ce da Omarosa cu toate de pamant! Ca ea e americanca si mai e si neagra! Sa te tii! Acum intru sa vad episodul. Am vazut la stiri ca a iesit a noastra. Tu ai dreptate cu tot ce spui, dar romanul are "jene" numai cand este intre straini. Aici, acasa..n-are, neam.Te pup. Si da: We love NADIA!!
Omarosa (ma amuza teribil Amorosa, cum continua englezul sa-i zica:)) ) este exact la extrema cealalta. Motivul pentru care e parte din show (nu ca ar fi ea mare celebritate).
Altfel, cred ca putem sa scriem un roman despre "romanul si jena" :))
Nu stiu de ce dar eu nu reusesc sa vad episodul 2 pe link-ul de la tine. De ce oare? Ai idee daca gasesc episoadele altundeva?
N-am idee, Carina. Imi pare rau dar zic sa mai incerci (eventual cu alt browser?). Eu n-am avut probleme sa-l vad.
Prietena mea cea mai buna se afla de cativa ani in Florida si imi spune acelasi lucru: ca de mici americanii sunt invatati sa aiba incredere in ei, sa se simta "cei mai grozavi", li se incurajeaza aptitudinile, manifestarile de orice fel...E o mare diferenta fata de noi, dar si in Romania ma lasa cu gura cascata tupeul unora si parerea exagerat de buna pe care o au despre ei. Eu, una, as da orice sa stiu sa "ma vand" mai bine. Sa nu mi se fi inoculat atata politete, acum inutila. Marea teama a parintilor mei era ca nu cumva sa ii fac de ras in public, acel "ce o zice lumea" de care ma chinui atat de mult sa scap. Cred ca, pana la urma, e o problema de atitudine. Ma insel?
P.S. Bine te-am gasit.
Anda, bine ai venit :) sau bine ca m-ai gasit :))
Vezi, asta e - exista o diferenta intre tupeu (care eu il consider nesimtire crasa) si increderea de sine. Problema cea mai mare este ca noi nu suntem invatati diferenta asta in copilarie.
Iar "ce zice lumea" este cel mai cumplit, oribil, dezgustator si distrugator romanism, la care personal fac o alergie de-aia de mi se urca sangele in cap si imi pun mainile la urechi. Daca am urat o expresie vreodata (chiar si copil fiind) a fost "ce zice lumea".
Trimiteți un comentariu