Salt & Fat

Deschis de un an la cateva strazi de casa, un mic restaurant si-a facut renume destul de repede. Dupa moda curenta, serveste portii mici (recomandat 2-3 portii/persoana).
Componentele fiecarei portii sunt detailate fie pe website, fie pe flickr. Ne-a placut foarte mult totul, singura usoara dezamagire fiind terina de coada de vita - nu ca n-a fost buna, dar ma asteptam la mai multa savoare.
Iar la inceput servesc din partea casei floricele de porumb aromate cu bacon. Dementiale, really.

In ciuda faptului ca floricelele au gust de bacon si al numelui indraznet, si desi mai gasesti un pic de costita pe ici pe colo (ca in shrimp and grits de ex.), mancarea nu e excesiv de sarata si nicidecum grasa. Foarte bun balans de texturi si arome si foarte gustoasa. Mai vreau.

New World Mall Food Court

Un mall cu magazine nesemnificative dar un food-court demn de Singapore.
Dumplings cum n-am mai vazut, deschise, proaspete si gustoase, prajite (fara ulei) in tigaie, sosul lor formand o crusta etereala.
Bucatele de peste si creveti (care pica pe locul II) cu orez si salata; pestele este perfect gatit si gustos.
Ureche de porc taiata fasiute, supe de zeci de feluri, mancare cu diferite grade de picanterie sau mai fada, de curatat papilele gustative, coreeana-vietnameza-malaeziana-thailandeza sau chinezeasca din diferite regiuni. In principiu, departe de tot ce gasesti in restaurante sau take-out joints.
Fiecare stall are un numar si specialitatile lui, va trebui sa adaug la setul de poze.

Si... M Wells partea a II a

Ce sa facem daca avem atatea zile de nastere in sir? mai mergem o data la M Wells, pentru ca e nou si vrem sa ne convingem ca nu ni s-a parut ca e asa de bun etc.

De data asta sunt multumita de poze (asta multumita zilelor mai lungi si luminii excelente). Am incercat doua cocktailuri (ambele foarte tari, ceea ce e destul de neobisnuit in barurile americane in general) dar cum nu ma omor cu bautul, am fost mult mai multumita ca de data asta au avut creieri de vitel pe meniu si ca sunt asa de buni cum se spune. Am mai incercat nou fuduliile de miel care au fost foarte fragede si bune dar sosul un pic dulce (sunt singura care a crezut asta). Repetir la maduva cu melci si vita tartar care parca sunt din ce in ce mai bune.

M. Wells diner

Intr-un colt de Queens fara prea mare aglomeratie urbana, deasupra unui depou de metrouri, intr-o zona dezolata/industriala dar cu o foarte convenienta statie de metrou (la 2 statii de Grand Central Terminal) e un diner argintiu, care de-afara nu arata deloc imbietor.
Acum vreun an a fost inchiriat de un chef care a lucrat la vestitul Au Pied de Cochon din Montreal (lucru care da foarte bine pe resume) si cateva luni a deschis doar pentru micul dejun. Dupa alte cateva luni a inceput sa serveasca si pranzul iar in ultimele luni a inceput sa serveasca si cina - dar doar de luni pana joi. Pana acum avem toate motivele sa credem ca modelul de business n-ar trebui sa functioneze, nu? Locatia proasta, orarul ciudat. Cu toate astea, pentru cina e greu sa capeti o rezervare iar pentru brunch in week-end se asteapta si cate o ora afara (iar iarna asta a fost friiiiigggg).

Renovat, arata chiar dragut pe dinauntru. Ne-am asezat la masa la 6 pm (cand deschid pentru cina) si mesele s-au ocupat imediat. Dupa o ora intreaga suprafata era ocupata de oameni care asteptau pentru o masa comandand o bautura la bar, in picioare. La 6:05 deja incepuse sa miroasa a mancare delicioasa - mica echipa intrase deja in focuri. Cand am plecat noi (un pic dupa 8) am lasat in urma mirosuri, zumzet, fum si o multime de lume care categoric nu erau din cartier.

Dar sa trecem la mancare. Meniul are 2 parti: portii mari si portii mici. Portiile mari sunt pentru a fi impartite (exista pe menu un burger de peste 600 gr si inalt cat un lung de palma). Portiile mici sunt prea mici sa te saturi din doar una. Noi am fost 5 oameni si am comandat urmatoarele:

Supa clam chowder cu fois gras - o supiera mai mult decat de ajuns pentru toata lumea: cu afumatura, cu foie gras, cu scoici si ce mai era pe-acolo - absolut delicioasa.
Melci cu maduva - un os de vita spart pe lung iar pe jumatatea lui melci incrustati in maduva si acoperiti cu pesmet care, imbibat in grasimea maduvei devine crocant. Jocul de texturi mi-a dat fiori (pe bune)
Vita tartare - una din cele mai bune renditii care le-am incercat vreodata. Carnea este tocata de mana, aromata superb, iar oul este pe jumatate gatit in apa (poached) astfel incat atunci cand este amestecat cu carnea nu o face prea lichida.
Caracatita fiarta - ca matasea, foarte gustoasa.
Stridii beau soleil - 6 stridii micute, acoperite cu un sabayon de cafea, foarte delicate.
Au mai fost Butter chicken (o interpretare a vestitei retete indiene), o salata caesar si un sashimi de ton - pe care nu le-am incercat dar au primit aprecieri excelente.
Desert a fost Paris Brest (am mai zis ca iubesc prajitura asta?) care a fost suficient de mare sa impartim iar la 5.

Nu-s deloc multumita cum au iesit pozele asa ca va trebui sa ma mai duc o data. :P

Nobu

Cam de doua ori pe ani se intampla "saptamana restaurantelor", una din ocazii fiind in februarie (luna rece si la propriu si la figurat). O ocazie buna pentru cei care in mod normal nu-si permit restaurantele scumpe sa le incerce, cat si o ocazie pentru restaurante sa-si castige clienti noi. Pranzul la multe din ele este $24.07 iar cina $35 (la care se adauga, bineinteles, taxe, tips si orice comanzi pe langa meniul stabilit, cat si bautura). Exista un meniu special (ca la orice prix fixe) cu 3-4 optiuni pentru aperitiv, fel principal si desert.
Din cauza economiei proaste, anul asta saptamana a tinut vreo luna. Asa (si cu indemnul unei prietene) am ajuns si eu sa incerc faimosul restaurant Nobu.

Unul din cei mai buni bucatari japonezi, Nobu Matsuhisa si-a castigat faima internationala de multi-multi ani. I-am vazut in librarie o carte (mai mult de fotografie decat de bucate) iar prezentarea felurilor de mancare mi-a stimulat imaginatia atat de tare incat pentru mult timp, Nobu NY a fost varful listei de restaurante pe care le-as incerca daca (nu) ar exista conditii. Un minim-minimorum cheltuit pentru un pranz usor (dupa care nu pleci neaparat satul) ar fi de peste suta de dolari, de multe ori insa o cina atingand cam $300/persoana.

Dar sa trecem la meniul special. Am avut de ales dintre:

aperitive:
Salata de ciuperci
Salata sashimi cu sos Matsuhisa (numele chef-ului)
Pasta de sepie cu un usor sos de usturoi

entree:
Vita cu sos anticucho (frigarui Peruviene, marinate) sau teriaki
"Fish and chips" (stilul englezesc de peste si cartofi prajiti) in stil Nobu
Sushi asortat

desertul ales de chef

Si deci:

Pasta de sepie, care nu are nici un fel de pasta, ci sepia este taiata in asa fel incat inspira titlul. Cu ciuperci shiitake si sparanghel si ce-i mai fi fost acolo, sosul deloc usturoiat ci delicat. Probabil favorita mea.
Eu insa am ales salata sashimi, care dupa cum se vede a constat din salata si doua bucati de ton. Foarte buna calitate, dar ma asteptam sa zic macar in sinea mea "wow". Sosul este intalnit in orice restaurant japonez care serveste salata (adica orice restaurant japonez) dar mult superior - de obicei e apos si de o culoare oranj-neon. Insa nu a fost suficient sa-mi scoata acel "wow".
Fish and chips - pestele foarte delicat prajit in tempura, cartofii perfecti desi nu foarte crocanti, servite cu 3 sosuri (mi s-a parut excesiv pentru 6 bucatele de peste si tot atatia cartofi). Insa foarte bun. Eu mi-am luat sushi, iar asteptandu-ma sa fiu spulberata de calitatea pestelui. Iar asteptarile mi-au fost inselate. Nu spun ca nu a fost excelent, categoric de o calitate superioara, dar sincer ma asteptam la mai mult. Singura explicatie care o gasesc (si care ar fi rezonabila) este ca pentru pranzurile astea cu pret redus se foloseste peste de alta calitate decat in mod normal. Deci poate Nobu totusi trebuie incercat la pret intreg. :D
Desertul a fost super-excelent, ei l-au numit "pudding" de maracuja (fructul pasiunii) si cu o crema spumoasa, foarte usor aromata citric (posibil yuzu - ne-a spus ospatarita dar am uitat in secunda urmatoare) si un tuille extrem de delicat care adauga o a 3-a textura celor 2 creme de texturi diferite. Absolut magnific.

Am mai luat (inafara meniului) o supa udon care a fost dezamagitoare pentru ca o iubesc pe cea de la Sushi-ya si despre care voi scrie poate candva pentru ca merita un post special. Sincer, supa a ramas pe masa aproape intreaga.

Merita? categoric, da. Chiar daca nu a fost la nivelul asteptarilor mele, pentru $25 este un pranz delicios. Pana la urma, e vina mea ca am asteptat mai mult decat ar fi trebuit (nu asa ne dezamagim singuri in viata mai mereu? :D )

Nobu
105 Hudson Street
At Franklin St
New York, NY 10013
(212) 219-0500

Revizitand Katz's

Pentru ca tot orasul arata mult mai urat decat pozele astea luate la inceputul zilei de 26 ianuarie...

(zapada a ajuns pana la genunchi, s-a mai topit, a mai nins, a mai plouat cu gheata, a inghetat zapada, s-a mai topit zapada, au crescut dealurile de saci cu gunoi, iar a plouat, iar ne asteptam sa ninga etc - yeap, toate astea in doar 2 saptamani)...

desi Manhattanul arata mai bine decat cartierele de peste rau desi nici acolo n-a fost curatat mai bine sau cu folos (dar traficul, si cel rutier si cel pedestrian, contribuie la disparitia zapezii)...

sa ne aducem aminte de Katz's Deli, unde inca se arunca cu rumegus pe jos ca pe vremea lui Pazvante...

unde inca e destul de plin de lume chiar daca afara burniteaza si e frig (desi, 40F/4C e mai cald decat in nenumarate zile din ultimele 2 luni)...

si unde sandvisul cu pastrami e inca la fel de bun, iar si ca de fiecare data (in ciuda zvonurilor rautacioase cum ca e mai mic, mai putin bun, mai nu stiu cum). Nu, nu e bun. E excelent. Moan inducing. :D (a se observa cat de neschimbat arata locul).

Natural Tofu - mancare coreeana

Am mai scris despre mancarea coreeana dar nu despre cei din cartierul nostru. Care de-afara nu arata a mare lucru, au un nume care suna vegetarian ("Natural Tofu") dar conform vorbei "pe-afara e vopsit gardul...", inauntru e surpriza.

Este un mic lant de restaurante (parca 3 sau 5 locatii) mult mai casual decat au de obicei coreenii (cunoscuti ca fiind destul de scumpi pentru mancare etnica), si tot neobisnuit este ca au un meniu scurt si concis. Cateva supe cu tofu, groase, satioase; cateva aperitive si cateva feluri principale.

Ca mai intotdeauna, dupa ce dai comanda aduc la masa banchan-ul - cateva sortimente de "gustari" care pot fi diferite de la vizita la vizita. In pozele de mai jos, banchanul e alcatuit din kimchi (care nu prea lipseste de la masa), o varza foarte picanta; muguri de soia, castraveti murati picanti, tofu asa numit uscat, o salata de alge, si intotdeauna o supa care e ca zeama de varza murata (doar ca foarte-foarte buna) cu cateva bucatele de castravete si salata chinezeasca in ea. Este foarte racoritoare si cateva linguri in timpul mesei spala eventuala iuteala a mancarii.

Aperitiv, pancake cu fructe de mare si ceapa verde (asemanatoare cu cea care am facut-o eu aici) doar ca mult mai mare. Feluri principale de data asta, l.a. galbi (intotdeauna pentru mine) - coaste de vita taiate foarte subtiri, facute la gratar si aduse la masa pe un pat de ceapa intr-un platou de fonta, si pui BBQ (pe care eu personal nu-l comand niciodata, mai curand as lua caracatita).

yummm & muahahahaha

Zabar's

Azi va plimb prin alt magazin cu mancare, foarte deosebit de cele multe si drag mie cat se poate: Zabar's.

Povestea lui a inceput acum peste 75 de ani pe Upper West Side, intr-o piata la colt de strada. Un tanar evreu a deschis o taraba, visul lui fiind sa ofere cel mai bun peste afumat de pe piata - astfel incat clientii sa aiba incredere in el si sa revina. Si-a indeplinit visul, cu riscul unei reputatii de om foarte pretentios si dificil de satisfacut - asta ziceau angrosistii de la care lua marfa.
Dupa cativa ani, a cumparat piata unde isi avea taraba si Zabar's a fost infiintat. In ziua de azi, tinut de cei 3 fii ai lui si cativa nepoti, Zabar's e sinonim cu "peste afumat" si "selectie de branza" - si nu numai.
Magazinul pastreaza intentionat atmosfera de odinioara si e o excursie culinara de exceptie.
(*ca barfa: unul din feciori - Eli - a fost mai razletz din tinerete si dupa cateva incercari de afaceri nu neaparat neprofitabile, la un moment dat si-a facut magazinul lui pe Upper East Side. E cunoscut pentru fabrica de paine si desi nu pot spune ca nu-i merge bine magazinului lui, n-a ajuns niciodata la aprecierea care se da Zabar-ului original. In mare parte pentru ca preturile lui sunt un pic cam scandaloase).

Sute de branzeturi - si daca nu este de ajuns, inca un counter cu branza. Orice fel de somon afumat si alte cateva soiuri de peste, in ziua de azi afumate "in casa". Masline varsate, lapte de capra (nu usor de gasit in magazine), mancaruri gatite (de la supe si sandvisuri la strudel, toate facute "in casa"), soiuri de cafea rasnita la comanda, mancaruri kosher si sortimente de spaghete importate de la firme mai putin cunoscute, rafturi intregi cu zeci de optiuni pentru mustar, BBQ sauce, ulei de masline si otet balsamic, ceaiuri si dulceturi, ciocolati si biscuiti pentru aperitive, clatite rusesti si knishes evreiesti. La etaj un magazin cu vase si unelte de bucatarie capteaza atentia ca la muzeu, garantat gasesti ceva ce n-ai vazut in alt magazin.
Preturile? la unele sunt foarte o.k., la altele un pic mai scumpe decat in alte parti. Dar va las sa descoperiti singuri din poze.

*hint: fac sanvisuri de somon afumat cu bagels de la H&H (aflat pe coltul celalalt al strazii). Sau umple-ti cosul cu o branza si ce-ti mai pofteste inima si fa un picnic in Central Park. Peste drum de Zabar's e si un magazin de vinuri, daca asta ti-ar completa meniul. :)



Zabar's
2245 Broadway (at 80th Street)

Roll 'n' Roaster

Am mai scris despre Sheepshead Bay, dar doar de curand am descoperit un loc cu mancare care mi-a placut mult.



Este fast-food dar pe stilul de "Old New York diner", cu mese de formica si separeuri tapitate in vinilin rosu, cu meniu simplu si servire eficienta. (Ah, si semnul din poza de mai sus, cu ospatarita pe role? priceless). Ce-i deosebeste de restul este sandvisul cu roastbeef (pe care-l poti comanda in sange, mediu sau bine facut).

Simplu, neincarcat de salate trecute de prima tinerete si rosii inca imature, insa-l poti acompania cu onion rings si cheese fries (in cazul nostru) sau salata, cartofi dulci la cuptor, mozzarella sticks sau ce te atrage in meniul de sides.
A, si chifla este inmuiata in sucurile de la friptura. Iar friptura este groaznic de frageda. Am fost impresionata si cu ceapa prajita (dupa care nu ma omor in principiu). Cartofii au fost... draguti, neobisnuit taiati rotund si deloc rai. Dar roast beef-ul m-a impresionat cel mai tare. Si pretul e decent, comparabil sau chiar mai mic decat un burger de duzina (si carton).

Hester Street Fair

Si daca dai coltul de la Doughnut Plant pe Essex St. si mergi vreo 50 de metri spre Hester St., dai de Hester Street Fair. Deschis de doar cateva saptamani (doar sambata si duminica) intr-un spatiu mic intre un parculet si o cladire, pe locul unde pe la sfarsitul anilor 1890-inceputul anilor 1900 se afla ghetto-ul evreiesc si piata de peste (aici un filmulet al lui Thomas Edison datat 1903 care arata ce insemna comert la vremea aia).
De ce se numeste Street Fair, nu stiu. Mai corect ar fi fost Flea Market dar probabil ca le-ar fi jignit sufletul de artisti. Cativa vendori de vechituri (adevarat, in conditie foarte buna), cativa artisti care pun mare pret pe arta lor (de exemplu, un firicel de argint stramb dar in forma de inel se vindea cu $135) si cativa vendori cu de-ale gurii.

O firma care importa ulei de masline si otet balsamic care probabil ca fac piciorul mic la cat de pretioasa e fiecare picatura; o firma de cafea care e destul de vestita in lumea cafegiilor pentru cafeaua importata direct si prajita chiar de ei; doi tinerei care fac macarons de doua ori mai scumpe decat Payard; o alta firma care face cookies si placinte, iar alta paine (care arata bine dar nu-mi vine sa o cumpar cand o vad asa, stand in aer liber pe mesele de langa parcul unde se joaca mingea); o toneta care vinde snow cones (gheata pe care se toarna sirop de diferite arome); vreo trei restaurante din cartier despre care n-am auzit niciodata nimic, nici de bine nici de rau (unora le-am gustat un taco foarte inventiv si modern) si vreo trei vestite: An Choi, care face banh mi (tot pe stil modern), unul din Brooklyn - Mile's End se cheama, care face smoked meat ca la Montreal si care acum importa si vestitele bagels de Montreal (vandute la targul asta cu somon afumat daca asa doresti) si Luke's Lobster din E.Village (care Luke a venit la NY sa se studenteasca si facandu-i-se lui dor de homarii pescuiti de tatane-sau, s-a gandit sa deschida o afacere ca poate asa mananca si el gratis. Homarii vin direct din Maine in NY impachetati sub vid si-s foarte proaspeti si buni. Iar lobster roll-ul lui Luke este servit fara maio si telina, sa poti simti dulceata marina a carnii. Scump dar face, e superlativ - si il prefer celui cu maioneza. In poza e insotit de o jumatate de roll cu carne de crab, si el excelent).

Daca am omis ceva, vedeti si voi in poze. Cred ca e cate ceva pentru toata lumea ;)

Ziua gogosii - Doughnut Plant

Pentru ca maine, vineri, este National Doughnut Day (vorbesc serios, si daca cititi link-ul de pe wiki veti afla ca nu a fost inventata de vreun mancacios, HA!), am zis sa notez vizita la Doughnut Plant.

Cine ma cunoaste stie ca nu-mi plac gogosile americane. Nu stiu daca in 10 ani am gustat (si gustat, nu mancat) din vreo doua. Cand (fortata de imprejurari si de obicei pentru cafea) mai intru intr-un Dunkin' Donuts, imi tin respiratia cat pot de mult - mirosul de ulei/dulce/whatever imi provoaca repulsie. Uneori simt mirosul si cand trec pe langa un magazin de-al lor, atat de sensibila sunt. Sa fie mai mult de 10 ani (pot localiza in timp pentru ca magazinul era la baza unuia din Gemeni) cand am incercat o gogoasa de la prea-vestitul si slavitul Krispy Kreme (alt lant de magazine de-aici, mult mai tanar decat DD): nu mi-a placut nici aia. Mi-am zis ca nu-mi plac mie gogosile americane si gata.

Dar... la fel de bine, cine ma cunoaste stie ca nu voi refuza sa incerc ceva ce in principiu nu-mi place, daca aud vorbe de bine. Si de Doughnut Plant am auzit numai de foarte bine (singura plangere fiind ca sunt scumpi - la care eu zic: daca merita, face).
Si am tot planuit ani si ani ca voi ajunge sa-i incerc, problema fiind ca sunt intr-un colt de cartier unde nu prea am drum des. Mai ales dimineata (ca aud ca dupa 2-3 pm nu prea mai au cele mai bune sortimente).


Gogosile astea americane se fac in doua feluri: cu drojdie (yeast doughnut) si fara (care se cheama cake doughnuts). "Fabrica" asta de gogosi face cateva sortimente din fiecare, cu umpluturi mai mult sau mai putin traditionale. Gemurile si cremele folosite la umpluturi sunt facute de ei, ciocolata care o folosesc este de cea mai buna calitate, si vorba umbla ca se vand asa de repede ca ai sansa maxima sa cumperi gogosi abia scoase din cuptor - ceea ce se recomanda, bineinteles. Desi trebuie sa spun ca noi le-am mancat dupa cateva ore dupa ce le-am cumparat si tot am fost foarte impresionati.

Am incercat 4 doughnuts: glazed (cu ciocolata) si creme brulee (umpluta cu creme brulee, of course, dar micuta) din cele cu drojdie, si blackout (super-ciocolatoasa) si carrot cake. Toate foarte bune dar mi-a ramas gandul la carrot cake si musai sa ma intorc sa o mai incerc o data, ca poate doar mi s-a parut :D Pentru iubitorii de ciocolata insa, blackout e the bomb.

Cu scuze ca n-am inca poze close-up si cu promisiunea ca data viitoare voi incerca sa nu le mananc inainte sa le pozez.

p.s. pentru NY-erii mei care n-au fost inca la DP si vor sa se duca: desi numele implica o operatie de anvergura :D magazinul este extrem de mic si are un mic counter unde se poate sta si o banca afara, dar atat si nimic mai mult.

Culinary Institute of America

Postul este dedicat lui Cristi (stim noi de ce) si desi urma sa apara mai tarziu, am apucat sa-i spun ca am o surpriza pentru el saptamana asta. Cum saptamana se incheie curand, n-am avut de ales. Sper sa-ti placa, Cristi :)

Dat fiind ca prima vizita la Culinary Institute of America a fost un esec si ca a trecut ceva apa pe Hudson de-atunci, intr-una din zile am hotarat sa-i vizitam iar.
Am plecat de-acasa pe o vreme superba, ca dupa o ora pe drum sa ne prinda o ploaie furioasa - care s-a oprit spectacular chiar cu un minut inainte sa intram pe poarta.
Am regasit totul la fel de incredibil de curat si frumos si de data asta, deschis.

Cateva cuvinte despre ce inseamna CIA: este cea mai faimoasa si respectata scoala de bucatari din America. Cu sedii in California, Texas si upstate NY, a dat lumii o multime de bucatari vestiti (Sara Moulton si Tony Bourdain au invatat la CIA). Cu un campus imens, cladiri rezidentiale pentru studenti, teren de fotbal, cinema, centru de recreatie etc, strazi cu nume de ierburi, asezata pe un deal cu vederi superbe la rau, te cam face sa crezi ca-si merita banii (cam intre 25 si 30 de mii pe an). Are cinci restaurante: unul francez-modern (numit dupa celebrul Auguste Escoffier), unul italian si unul american (toate trei mai elegante) si doua cafe-uri. Am ales Apple Pie Bakery Cafe care se afla in cladirea principala, Roth Hall.

Ne-a fost greu sa alegem ceva, totul pe meniuri suna tare bine si tot ce am vazut in vitrine arata superb. Ne-am abtinut de la a cumpara prea multe si am luat o supa-crema de conopida la cuptor cu un choux umplut cu o crema lichida de branza, o supa de ceapa (mai frantuzeasca decat orice am mancat la Paris), un quiche cu ceapa caramelizata si bacon (absolut afumat), si un sanvis cald pe stil Reuben, cu corned beef si branza Gruyere, varza murata si mustar pe paine sourdough. Acompaniat de russian dressing si cartofi prajiti (nu mai e nevoie sa spun cat de perfecti... si se vad granulele de fleur de sel pe ei?)
Bineinteles ca am cumparat mai mult decat am putut manca, in mare parte sandvisul a plecat la pachet cu noi. Dar nu ne-am abtinut de la desert pentru ca totul arata atat de demential ca ne-ar fi ramas gandul acolo. Am ales o prajitura numita Chocolate XS.

Trebuie sa revenim pentru ca vreau sa incerc bahn mi-ul lor, sau chicken pot pie? sau macaroni & cheese? lo mein salad (lo mein, edemame, scallions, snow pea, red pepper, roasted peanuts, bean sprouts, shiitake mushrooms, cilantro, dressed in peanut oil vinaigrette, served with a lime wedge). Sau crisp fried cheese (with spinach, red onion, bacon, mushrooms and warm bacon vinaigrette)? bine, o sa ma opresc aici.

so... la poze atunci.

Kyo Ya

Kaiseki: un tip de arta care imbina gustul, textura, culoarea si felul cum este prezentata mancarea.[...] Numai ingrediente de sezon sunt folosite si preparate in moduri care tintesc sa le maximalizeze gustul. Preparatele sunt prezentate cu grija pe vase care sunt alese pentru a le spori atat tema sezonala cat si felul cum arata, [ele] fiind frumos aranjate si impodobite, de multe ori cu frunze, flori sau decoratii comestibile [...] (wiki)

Kyo Ya este un restaurant kaiseki din East Village care este cotat ca unul din cele mai bune (daca nu cel mai bun) restaurant japonez din New York. Am fost invitata de o prietena care a vrut sa sarbatoreasca o reusita destul de extraordinara (aceeasi draga de L. cu care am fost si la Chinatown Brasserie, si careia ii doresc si alte reusite, stie ea ce zic :P, plus ca ador sa aud "ai avut dreptate" hihi). Si ce seara memorabila am avut :)

Desi facusem rezervare ca sa stam la masa, am optat sa stam la bar si ne-am bucurat de alegerea facuta. Am primit multa atentie, ni s-a explicat fiecare fel de mancare - ce este, cum se mananca (de ex., ariciul de mare trebuia pus pe o foita de nori si impaturit in ea), iar cand am intrebat daca pot poza, nu numai ca mi s-a raspuns "da, desigur" cu mult entuziasm, dar cand aducea o noua farfurie mi-o pozitiona pentru poza :)) Super servicii, nimic mai putin decat ma astept de la japonezi.

Deci, de vazut in poze, nu neaparat in ordinea asta:

Miel pe stil Hokkaido cu sos bbq japonez
Orez Cincisprezece graunte
Caracatita (baby) cu legume si sos de soia
Sashimi de ton si arici de mare cu nori (foite de alga)
Tipar afumat de casa (probabil cea mai frumoasa prezentare, in frunza elegant impaturita) cu tulpina de telina si sos miso
Limba de vita marinata si gatita (sic!)
Piept de porc slow cooked (antonim pentru fast food :D) intr-un sos de soia
Chiftelute de mousse de creveti cu legume si rice-crispies
Piept de rata acompaniat de ceapa si ridiche, limeta, mustar, chives si un fruct pe care l-am gustat in premiera (si tocmai bine ca amandoua am uitat cum se cheama - ....momo)
Black cod marinat in miso cu radacina de brusture si ceapa marinata (si el acompaniat de un ....momo care a disparut inainte sa fac poza :)) )
Creveti si crab cu legume

Si da, a fost foarte multa mancare, aproape prea multa.




Kyo Ya
94 E 7th St la 1st Ave
East Village, NY

Harmony Terrace

Unul din restaurantele romanesti la care nu fusesem niciodata e Harmony Terrace, chestiune remediata acum vreo 10 zile cand am fost invitati pentru o mica sarbatorire a unei mari reusite :)

Multe nu-s de spus: localul e mic, erau deja 2 mese mari pentru 2 baieti care-si sarbatoreau ziua de nastere; se pregatise program artistic (Marilena Dobre, pe care o stiam de ani; din pacate numele celorlalti nu le-am retinut - o cantareata din Republica Moldova, un tanar trompetist si o soprana rusoaica pe care am filmat-o un minutel-doua, ca merita. Toti foarte talentati, dar trompeta a fost un pic prea mult pentru un spatiu asa mic).

Mancarea foarte buna, mult prea multa - singura mea nemultumire este ca meniul este acelasi la toate restaurantele romanesti. Raposatul "Acasa" era singurul restaurant care avea si alte mancaruri pe meniu, inca plang ca din toate restaurantele romanesti, "Acasa" a fost cel care a inchis. S-a dansat, s-a cantat "Multi Ani Traiasca" (la alte mese)... a good time was had by all, ceea ce va dorim si dumneavoastra.

La cofetaria lui Nita

V-am mai aratat eu mai un cataif, mai o amandina si o tosca sau o savarina si am mai pomenit de Nita de atatea ori. Nu grozave dar am reusit sa fac cateva poze in magazin - au fost facute cam pe furis.
Well, sper sa va placa oricum.

Oktoberfest - Shacktoberfest

Octombrie a trecut, dar cum spuneam, sunt in urma cu postatul. Oktoberfest la Shake Shack: "imposibil-sa-nu-l-iei" burgerul de ciuperci, currywurst "mandria-nemtilor" si nelipsitii cartofi cu branza. Si ne-pozata, inghetata cu dovleac (f. yummy). Shacktoberfest dureaza cam o saptamana in octombrie, cand meniul ce-l au de regula se imbogateste cu cateva feluri de carnati si ceva beri. Nu se canta, nu se danseaza, dar tot e de bine.

Sunnyside Meat Market

Mezelaria de langa casa, la cateva strazi distanta, in limbaj personal numita "la Cornel" - dupa numele proprietarului care da pe-aici foarte rar (magazinul e in grija sotiei lui). De-aici imi iau cel mai des ceafa, bors, mici, ciolan afumat si costita, mezeluri diverse - va las sa descoperiti singuri care este oferta, motiv pentru care nici nu am pus pozele in slideshow.

Magazinul poate nu asa impresionant "decorat" ca Muncan, dar bun de avut aproape. Si de exemplu, micii lor imi plac mai mult decat cei de la Muncan. Tinut de o familie de romani din Banatul sarbesc, fiul lor (care a fost initiat in afacere de mic) acum lucreaza cu un francez si fac si mezeluri mai deosebite (salam cu vin rosu si alune de padure? e chiar interesant).

43-10 43rd St.
Sunnyside, NY
O alta locatie, un magazin un pic mai mare, este in Ridgewood.