Si... M Wells partea a II a

Ce sa facem daca avem atatea zile de nastere in sir? mai mergem o data la M Wells, pentru ca e nou si vrem sa ne convingem ca nu ni s-a parut ca e asa de bun etc.

De data asta sunt multumita de poze (asta multumita zilelor mai lungi si luminii excelente). Am incercat doua cocktailuri (ambele foarte tari, ceea ce e destul de neobisnuit in barurile americane in general) dar cum nu ma omor cu bautul, am fost mult mai multumita ca de data asta au avut creieri de vitel pe meniu si ca sunt asa de buni cum se spune. Am mai incercat nou fuduliile de miel care au fost foarte fragede si bune dar sosul un pic dulce (sunt singura care a crezut asta). Repetir la maduva cu melci si vita tartar care parca sunt din ce in ce mai bune.

M. Wells diner

Intr-un colt de Queens fara prea mare aglomeratie urbana, deasupra unui depou de metrouri, intr-o zona dezolata/industriala dar cu o foarte convenienta statie de metrou (la 2 statii de Grand Central Terminal) e un diner argintiu, care de-afara nu arata deloc imbietor.
Acum vreun an a fost inchiriat de un chef care a lucrat la vestitul Au Pied de Cochon din Montreal (lucru care da foarte bine pe resume) si cateva luni a deschis doar pentru micul dejun. Dupa alte cateva luni a inceput sa serveasca si pranzul iar in ultimele luni a inceput sa serveasca si cina - dar doar de luni pana joi. Pana acum avem toate motivele sa credem ca modelul de business n-ar trebui sa functioneze, nu? Locatia proasta, orarul ciudat. Cu toate astea, pentru cina e greu sa capeti o rezervare iar pentru brunch in week-end se asteapta si cate o ora afara (iar iarna asta a fost friiiiigggg).

Renovat, arata chiar dragut pe dinauntru. Ne-am asezat la masa la 6 pm (cand deschid pentru cina) si mesele s-au ocupat imediat. Dupa o ora intreaga suprafata era ocupata de oameni care asteptau pentru o masa comandand o bautura la bar, in picioare. La 6:05 deja incepuse sa miroasa a mancare delicioasa - mica echipa intrase deja in focuri. Cand am plecat noi (un pic dupa 8) am lasat in urma mirosuri, zumzet, fum si o multime de lume care categoric nu erau din cartier.

Dar sa trecem la mancare. Meniul are 2 parti: portii mari si portii mici. Portiile mari sunt pentru a fi impartite (exista pe menu un burger de peste 600 gr si inalt cat un lung de palma). Portiile mici sunt prea mici sa te saturi din doar una. Noi am fost 5 oameni si am comandat urmatoarele:

Supa clam chowder cu fois gras - o supiera mai mult decat de ajuns pentru toata lumea: cu afumatura, cu foie gras, cu scoici si ce mai era pe-acolo - absolut delicioasa.
Melci cu maduva - un os de vita spart pe lung iar pe jumatatea lui melci incrustati in maduva si acoperiti cu pesmet care, imbibat in grasimea maduvei devine crocant. Jocul de texturi mi-a dat fiori (pe bune)
Vita tartare - una din cele mai bune renditii care le-am incercat vreodata. Carnea este tocata de mana, aromata superb, iar oul este pe jumatate gatit in apa (poached) astfel incat atunci cand este amestecat cu carnea nu o face prea lichida.
Caracatita fiarta - ca matasea, foarte gustoasa.
Stridii beau soleil - 6 stridii micute, acoperite cu un sabayon de cafea, foarte delicate.
Au mai fost Butter chicken (o interpretare a vestitei retete indiene), o salata caesar si un sashimi de ton - pe care nu le-am incercat dar au primit aprecieri excelente.
Desert a fost Paris Brest (am mai zis ca iubesc prajitura asta?) care a fost suficient de mare sa impartim iar la 5.

Nu-s deloc multumita cum au iesit pozele asa ca va trebui sa ma mai duc o data. :P

Shrimp and grits

Este una din retetele foarte cunoscute in sudul Americii - ceea ce se numeste "tara de jos"/lowcountry - Carolina de Sud si Georgia, si are influente Creole din Luisiana. Face parte din categoria comfort food, adica aia unde nu numeri caloriile, ci ingerezi cu abandon si placere. Recomand a se incerca reteta fara retineri, caci deliciul invinge sentimentul de vinovatie.

Este o reteta care te lasa cu blandete sa ajustezi cantitatile si ingredientele dupa propria placere. Exista retete unde crevetii se pregatesc cu mai mult sos sau mai putin, eu preferand "mai cu". Exista mici variatii despre cum se pregatesc grits - dar esenta este cam aceeasi. De aceea aici cantitatile vor fi foarte aproximative si voi spune doar cum ii pregatesc eu - si ii ador.

Grits:
ingrediente: cam o cana de zeama de coji de creveti (sau supa de pui sau apa pur si simplu), o cana cu lapte, sare si piper, o mana de malai macinat mare (de preferat alb dar nu neaparat), o mana de branza tare (parmezan, grana padano, gruyere, asiago, vedeti si voi ce-aveti prin frigider) data prin razatoarea mica.

Crevetii (negatiti si cu coaja) se curata si se spala, iar cojile se pun la fiert in vreo 2 cani de apa pentru vreo 20 de minute. Se strecoara zeama si se pune intr-un vas in care se va pregati mamaliga - caci grits nu-s altceva decat o mamaliga innobilata cu arome imposibil de rezistat. Se adauga laptele, sarea si piperul si malaiul si se fierbe ca orice mamaliga, amestecand mai des la inceput, mai din cand in cand dupa ce s-a legat. Consistenta trebuie sa fie de mamaliga mai moale decat suntem noi obisnuiti, sa curga din lingura. Cand e fiarta mamaliga (eu o fierb cam 40-50 de minute) se ia de pe foc, se adauga branza si se amesteca bine.

Crevetii:

cam 400-500 gr de creveti (spalati si scursi bine), o ceapa mica, usturoi, o felie de ardei gras (verde, rosu), un pic de telina verde - toate tocate marunt, sare si piper, un praf de ardei iute rosu, o lingurita de bulion, un sfert de cana de vin (alb, rosu, merg ambele), cateva linguri (4-6) de smantana de frisca, iar daca sunteti pregatiti sa riscati un atac de cord, si vreo 2 feliute de costita taiata marunt. Patrunjel si ceapa verde pentru presarat deasupra cand se pun in farfurie.

Costita se prajeste un pic pana lasa grasime, in care sa caleste ceapa un minut. Daca nu e costita se caleste intr-o lingura de ulei de masline. Se adauga ardeiul verde, telina si usturoiul si se calesc impreuna pana se inmoaie. Se asezoneaza dupa gust cu sare-piper-ardei iute, se pune bulionul si se amesteca bine, se pune vinul, se aduce la clocot molcom si se pun crevetii. Se fierb pe foc mic pana se fac rozalii (4-5 minute), se stinge focul si se pune smantana de frisca, se amesteca.

Se servesc crevetii peste mamaliga, ornati cu ceapa verde si patrunjel.
Astept multumiri pentru reteta. :))

Mesaj Pascal

Acesta este un "fluturas" (sau cum s-o chema) care ne-a fost inmanat odata cu lumanarile la biserica romaneasca, azi-noapte.
Am considerat necesar sa va demonstrez ca romglish este un fact of life aici, si ca nu inseamna neaparat ca ai fitze sa adopti melanjul local.

In alta ordine de idei, titlul mi se pare genial. Ce fel de genial va las pe voi sa spuneti.

A venit, un pic, primavara

Nobu

Cam de doua ori pe ani se intampla "saptamana restaurantelor", una din ocazii fiind in februarie (luna rece si la propriu si la figurat). O ocazie buna pentru cei care in mod normal nu-si permit restaurantele scumpe sa le incerce, cat si o ocazie pentru restaurante sa-si castige clienti noi. Pranzul la multe din ele este $24.07 iar cina $35 (la care se adauga, bineinteles, taxe, tips si orice comanzi pe langa meniul stabilit, cat si bautura). Exista un meniu special (ca la orice prix fixe) cu 3-4 optiuni pentru aperitiv, fel principal si desert.
Din cauza economiei proaste, anul asta saptamana a tinut vreo luna. Asa (si cu indemnul unei prietene) am ajuns si eu sa incerc faimosul restaurant Nobu.

Unul din cei mai buni bucatari japonezi, Nobu Matsuhisa si-a castigat faima internationala de multi-multi ani. I-am vazut in librarie o carte (mai mult de fotografie decat de bucate) iar prezentarea felurilor de mancare mi-a stimulat imaginatia atat de tare incat pentru mult timp, Nobu NY a fost varful listei de restaurante pe care le-as incerca daca (nu) ar exista conditii. Un minim-minimorum cheltuit pentru un pranz usor (dupa care nu pleci neaparat satul) ar fi de peste suta de dolari, de multe ori insa o cina atingand cam $300/persoana.

Dar sa trecem la meniul special. Am avut de ales dintre:

aperitive:
Salata de ciuperci
Salata sashimi cu sos Matsuhisa (numele chef-ului)
Pasta de sepie cu un usor sos de usturoi

entree:
Vita cu sos anticucho (frigarui Peruviene, marinate) sau teriaki
"Fish and chips" (stilul englezesc de peste si cartofi prajiti) in stil Nobu
Sushi asortat

desertul ales de chef

Si deci:

Pasta de sepie, care nu are nici un fel de pasta, ci sepia este taiata in asa fel incat inspira titlul. Cu ciuperci shiitake si sparanghel si ce-i mai fi fost acolo, sosul deloc usturoiat ci delicat. Probabil favorita mea.
Eu insa am ales salata sashimi, care dupa cum se vede a constat din salata si doua bucati de ton. Foarte buna calitate, dar ma asteptam sa zic macar in sinea mea "wow". Sosul este intalnit in orice restaurant japonez care serveste salata (adica orice restaurant japonez) dar mult superior - de obicei e apos si de o culoare oranj-neon. Insa nu a fost suficient sa-mi scoata acel "wow".
Fish and chips - pestele foarte delicat prajit in tempura, cartofii perfecti desi nu foarte crocanti, servite cu 3 sosuri (mi s-a parut excesiv pentru 6 bucatele de peste si tot atatia cartofi). Insa foarte bun. Eu mi-am luat sushi, iar asteptandu-ma sa fiu spulberata de calitatea pestelui. Iar asteptarile mi-au fost inselate. Nu spun ca nu a fost excelent, categoric de o calitate superioara, dar sincer ma asteptam la mai mult. Singura explicatie care o gasesc (si care ar fi rezonabila) este ca pentru pranzurile astea cu pret redus se foloseste peste de alta calitate decat in mod normal. Deci poate Nobu totusi trebuie incercat la pret intreg. :D
Desertul a fost super-excelent, ei l-au numit "pudding" de maracuja (fructul pasiunii) si cu o crema spumoasa, foarte usor aromata citric (posibil yuzu - ne-a spus ospatarita dar am uitat in secunda urmatoare) si un tuille extrem de delicat care adauga o a 3-a textura celor 2 creme de texturi diferite. Absolut magnific.

Am mai luat (inafara meniului) o supa udon care a fost dezamagitoare pentru ca o iubesc pe cea de la Sushi-ya si despre care voi scrie poate candva pentru ca merita un post special. Sincer, supa a ramas pe masa aproape intreaga.

Merita? categoric, da. Chiar daca nu a fost la nivelul asteptarilor mele, pentru $25 este un pranz delicios. Pana la urma, e vina mea ca am asteptat mai mult decat ar fi trebuit (nu asa ne dezamagim singuri in viata mai mereu? :D )

Nobu
105 Hudson Street
At Franklin St
New York, NY 10013
(212) 219-0500

Malaysian Street Food fair

Am ramas in urma rau de tot si incerc sa ma montez sa revin, sa am spirite mai bune fata de blogul asta. De-oi reusi sau nu, nu stiu. Dar vreau sa fac ordine in fotografii si sa le urc pe flickr, asa ca - daca tot fac asta, pot si sa scriu 3 cuvinte despre ele.

S-a intamplat in septembrie '10, intr-un spatiu extrem de mic, un minuscul triunghi de trotuar la intretaierea strazii 14 cu 9th Ave. Mai multe restaurante malaieziene au prezentat "mancare de strada" - noi avem covrigi si merdenele, ei au nasi goreng, satay si popiah. A fost si un mic spectacol cu frumoase dansatoare si costume, dar inghesuiala a fost asa de mare ca mi-e greu sa spun ca a fost distractie.

Pentru cei interesati, restaurantele au fost Fatty Crab, Laut, Nyonya, Betel, Spice Market si inca vreo doua. Una din mese a fost a celebrului chef Todd English impreuna cu un cunoscut chef de origini thailandeze.

Si deci, sa trecem la poze. :)