Cartofi turtiti

Adica luam niste cartofi noi, mici si draguti, ii fierbem cam 15-20 de minute, apoi ii punem intr-o tava unsa cu ulei de masline,
apucam ce unealta avem la indemana (in cazul meu una de zdrobit cartofii, ha!), poate fi si un fund de sticla, ii turtim fara grija (cu cat mai neregulate marginile cu atat o sa ne bucuram de ele cand vor fi caramelizate),
ii ungem si pe ei cu un pic de ulei cu ajutorul unei pensule, saram, piperam, daca avem punem si niste frunzulite de cimbru proaspat, si dam la cuptorul preincalzit la 400F/200C pentru 10 minute pe o parte, 10 pe alta daca e convectie (ventilator), daca nu, s-ar putea sa dureze cateva minute in plus. Ideea e sa prinda crusta, cat vrem noi de crocanta.

Si gata.

De-ale verii

Nu des intalnite pe strazile Manhattan -ului (altfel decat pe tarabe), piersici se rasfata in soare.



Brighton Beach in Brooklyn...









Si dintr-odata-asa, mi s-a facut dor de un volei. Si pe plaja, daca altfel nu se poate.

















Si va recomand un film, dar numai daca sunteti rabdatori la filmele cu adevarat artistice: Spring, summer, fall, winter...and spring
Vizual fantastic, jucat superlativ de expresiv, povestea este o fabula, fiecare element este simbolistic, total diferit de filmele moderne. E ca o meditatie.

Ou sont les neiges...

Amalia m-a facut sa-mi amintesc (cu multa tristete) despre o candva (credeam eu) prietena care a taiat relatia brusc si cu acuratete chirurgicala pentru ca ultimele 3 ori ma sunase numai ea. Eu, in vremea aceea preocupata de alte probleme (numai si numai ale mele si ale nimanui altcuiva) n-am bagat de seama si n-am numarat "una mie, una tie". M-am resemnat cu ideea ca poate nu eram sortite sa fim BFFs.

Dupa atatia ani de pribegie, mi-am pierdut multe prietenii d'antan. Cateva dintre ele s-au raspandit si ele prin lume, cu unele inca mai vorbesc poate o data pe an (sau doua, sau trei, you get the drift), cu altele am pierdut legatura. La fel si cu cele ce au ramas in tara. N-a ajutat ca pentru 15 ani am scris constiincios felicitari de Paste, Craciun si ziua de nastere, am telefonat din cand in cand. (Nu e greseala de aritmetica: acum 2 ani am decis ca nu mai scriu felicitari oricui)
Recunosc, am fost si rautacioasa si am facut experimente cu ele peste ani: am incetat sa scriu si sa telefonez, sa vad ce se intampla. Si de la majoritatea am primit ce meritam: nimic. Intrebarea este cat de mult imi doresc prieteni care dupa 3 luni de tacere nu investigheaza de ce. Imi da tot cu 0.

Azi (adica ieri) am realizat ca blogul asta a implinit 3 ani. L-am inceput in parte pentru cele carora aparent le pasa ce fac/gandesc, ce vad, ce mananc, ce ma bucura (ca de plans nu-mi place sa ma plang, ori de cate ori zic ceva ce nu e neaparat de bine ma trezesc cu atatea posibilitati de rezolvare incat incep sa ma indoiesc de imaginea care o proiectez). Se pare insa ca are prea multe cuvinte, 3 ani de cuvinte care au fost mai apreciate de oameni (initial & azi mai mult sau mai putin) necunoscuti.

Tot azi (adica ieri) am vorbit cu o prietena din copilarie - ne stim de cand aveam 2 ani, de-atunci am stat in acelasi bloc, pe aceeasi scara, am mers la aceeasi scoala generala, o vreme la acelasi liceu. Si mi-a bucurat inima imens ca inca isi deschide sufletul mie, ca parerea mea conteaza (sau asa mi-a dat impresia) chiar daca in ultimii 5 ani am comunicat doar ocazional (long live the internet!).

Vedeti voi, avem de toate felurile. Cu nostalgii cu tot.

p.s. excuse my ramblings and go see some fireworks. Happy 4th!

p.p.s. pe linia urmatoare, unde zice "comentarii", click cu incredere si scrie-mi ceva, alege anonymous (dar semneaza-te in comentariu) apoi click butonul mare, portocaliu, care zice "publicati-va comentariul" sau ceva de genul asta. E in romana, ca sa nu existe scuza englezei. Daca nu merge, lasa, vorbim noi candva. Doar sa nu ma mai intrebi ce mai zic nou.

p.p.p.s. eh!

Cafea vietnameza

Este foarte tare, dulce si amara in acelasi timp (explic imediat de ce), poate fi fierbinte sau pe gheata, bineinteles.
Filtrul este asemanator espressor -ului moka italian, doar ca un pic mai simplu. Cafeaua se pune in recipient, se aplica filtrul si se strange usor surubul din mijloc (atat cat sa fie fixat) si se toarna apa fierbinte.
In cateva minute, cand toata apa a trecut prin cafea, avem o cana de cafea "puterea ursului". Dar...
Surpriza sta la fundul cestii - o lingura zdravana de lapte condensat, care contrasteaza superb cu cicoarea din cafea. Pentru ca daca nu e cafea cu cicoare, nu e cafea vietnameza.
Nu mai are nevoie nici de zahar, nici de lapte. Amesteca bine, ia o sorbitura si spune: mmmmmmmmm!!!
De ce nu beau acasa? pentru ca am tot amanat sa cumpar filtrul (care costa ceva de genul $1.75). Cea mai folosita cafea cu cicoare este Cafe du Monde de la vestita terasa cu acelasi nume din New Orleans, usor de gasit mai in orice supermarket.

Washington Sq. Park

Candva (1600) pamant arabil, apoi cimitir (1797-1825), apoi o piazzeta pentru parazi militare (de unde numele de Washington Square).
Daca pe vremea cand era cimitir era considerat "inafara orasului", pe la 1830 devine unul din cele mai elegante cartiere. In 1889 primeste un arc de triumf construit din lemn si ghips care are atat succes la public incat este refacut in marmura. Nu este grandios, are doar 23 de metri inaltime - dar e-al nostru. :)
De-a lungul istoriei a fost folosit intr-un fel sau altul pentru evenimente politice - de la parazi si evenimente pana la discursuri si proteste, cat si pentru desfasurari culturale - de obicei sub forma de concerte improvizate. La acelasi moment dat poti gasi pe diferite alei, diferite stiluri muzicale: jazz, blues, folk...
O ramasita a anilor "salbatici" de acum 2-3 decade, isi formase o reputatie proasta ca loc de targuit droguri si "casa" a consumatorilor lor - mai ales pe vreme de seara. Aud ca inca se mai deal-uieste, dar personal nu m-am intalnit cu ofertanti nici inainte si nici dupa renovare.
Ramasita a vremurilor trecute, se estimeaza ca 20.000 de morminte exista inca dedesubt.
Alt aspect trist al istoriei sale: este "gazda" unui ulm celebru in istoria orasului, Ulmul Spanzuratului. Desi nu exista dovezi, legenda spune ca este copacul unde erau spanzurati tradatorii pe vremea razboiului de independenta.
Dupa ani si ani de incercari futile de a "curata" parcul, acum doi ani a intrat in renovari. Rezultatul nu e spectaculos dar o schimbare se vede. Fantana i-a fost reconstruita in alta locatie, piazzeta centrala a fost modificata.
Desi renovarea a fost (si mai este) oarecum controversata, parcul ramane un loc unde oricand se intampla cate ceva. Artisti ai strazii isi fac veacul aici mai in fiecare seara. In seara asta de sambata, un grup de 4 ne-au amuzat cumplit cu glume, ceva acrobatii si un ritm care nu aveam habar ca poate fi atat de profesionist batut la galeti de plastic.
In alte locuri, o cantareata de blues cu o voce absolut fantastica, un jongleur/inghititor de sabii, un grup folk... si multa-multa lume care vine sa-i admire.
Si ca intotdeauna, extra poze aici.
**** trivia - WSq Park in filme ****
In "I am Legend", casa lui Will Smith este pe una din laturile parcului.
Mesele de sah ale parcului au "jucat" in "Searching for Bobby Fisher".
In "August Rush", este locul unde tatal si fiul canta impreuna.

Black or White

Inca o zi care ne aminteste cat de egali suntem, la un moment dat.

RIP Farrah si Michael.

Cafeaua cea de toate zilele

Unul din primele posturi pe blogul asta a fost despre cum imi beau cafeaua. O sa ma repet in cea mai mare parte, dar i-am promis Amaliei ca o sa lamuresc ce este o presa franceza.

In prezent, cana preferata este simpla si aurie. Inaintea ei a fost una neagra cu interiorul rosu. Ma plictisesc repede de cani si am cate o noua preferinta la cateva luni odata.
In schimb sunt foarte statornica cafelei care o beau. In continuare o cumpar saptamanal de la Whole Foods, dupa ce am incercat multe soiuri si prajeli - este un organic french roast (PLU #368). Pe langa faptul ca-mi place gustul ei, avantajele cumpararii de la Whole Foods sunt ca boabele sunt prajite in fiecare zi si ca mi le pot macina cat vreau de fin sau nu.
Pentru ca pentru presa franceza este nevoie de cafea macinata mare (pe aparatele de macinat este setting-ul opus cafelei turcesti, care e cea mai fina).
Acasa tin cafeaua intr-un container care cica se inchide etans.
Cafeaua se face foarte simplu:
Se pune apa la incalzit intr-un ibric si se aduce la punctul de fierbere. Este foarte important sa nu clocoteasca - apa prea fierbinte elibereaza uleiurile din cafea care nu numai ca dau arsuri de stomac unora, dar schimba si gustul cafelei.
In vasul de sticla al presei* se pun 2 linguri de cafea, se toarna apa (usurel, sa nu se involbureze cafeaua) si se pune plonjonul la suprafata ei fara sa fie apasat. (optional, cafeaua se poate amesteca usor sau impinge in jos cu o lingurita ca sa fie uda complet inainte sa fie acoperita).
Se lasa 4 minute, se apasa filtrul si gata.
De obicei o beau cu un pic de lapte de soia si fara nici un strop de zahar.

*presa mea este un Bodum de o cana (vandut ca un "3 cup", care sunt convinsa ca-s cescute). Sunt o multime de marimi, firme si calitati.