Placinta dobrogeana

N-am prea facut placinte cu branza la viata mea si n-am idee de ce, ca n-as spune ca nu ne plac. Asa ca atunci cand am vazut postul lui Cristi Roman despre placinta dobrogeana executata expert de mama soacra, m-am avantat s-o incerc.
Si-aici trebuie sa povestesc o amintire care si ea a contribuit la hotararea mea.
Acum cativa/mai multi ani, intr-una din vizitele in Romania, am fost pentru cateva zile la 2 Mai si am stat la o gazda extraordinara. Genul de femeie care zumzaie toata ziua, tot timpul ocupata cu ceva. O gospodarie mica si simpla dar tinuta dupa canoane mai curand ardelenesti decat cele mai relaxate de pe malul marii Negre. In pretul cazarii era inclusa si masa de pranz - pentru care in mod normal eu una nu m-as deranja sa parasesc nisipul cald. Dar s-a intamplat ca prima sau a doua zi acolo sa trebuiasca sa trecem pe-"acasa" pentru oaresce motive si am cedat indemnului gazdei sa mancam ceva; si uite cum am hotarat ca pranzul ei nu era ceva de care sa te lipsesti. Absolut tot ce-a gatit a fost superb, iar faptul ca mancam afara sub o bolta de vitza de vie, la o masa de lemn neslefuita si nelacuita probabil ca a adaugat placerii. Fapt e ca intr-o zi ne-a pregatit shuberek - gogosi umplute cu branza, aproape ca langosi, dar nu chiar. I-am cerut reteta si mi-a dat-o cu multa bunavointa, dar oricat am insistat n-am reusit sa scot de la ea mai mult de "cateva maini de faina", "cam juma' de kil de branza" etc.
Stiu cum e cand faci o reteta de-atatea ori incat nu mai masori, ba chiar poti sa o faci in timp ce dormi. Dar parerea mea e ca, daca la o mancare mai poti sa mergi dupa ochiometru, la produse de patiserie si mai ales aluaturi cu drojdie, bucatarisitul e un pic mai stiintific. Deci pentru care, reteta de shuberek scrisa pe un colt de hartie (si care pe verso are o reteta de poale-n brau la fel de criptica, de aceeasi autoare), zace in dosarul meu cu retete fara sa fi fost vreodata incercata.

Si uite-asa, am incalecat pe-o sa si m-am apucat sa fac reteta de placinta dobrogeana, care pare un pic mai explicativa. Si aici voi scrie comentariile mele, reteta fiind de gasit la link-ul de mai sus.

Aluatul: citita, reteta mi s-a parut super-simpla. Cand m-am apucat de treaba, am gandit "cam seamana cu aluatul de paine sau pizza". Dar tot simplu si desi am adaugat inca o lingura de ulei si vreo 2 de apa la 450g de faina, s-a lucrat foarte usor si am putut sa-l intind extrem de subtire (lucru esential). Dar as mai adauga ca la intins as unge facaletul si masa cu ulei, si nu cu faina - pentru ca parerea mea e ca faina adauga impresiei de paine. Am folosit drojdie uscata si aici am mers dupa instinct si-am pus jumatate de pliculet (ce e aia "a 6-a parte dintr-un cubulet de drojdie" cand eu habar n-am cat are cubuletul ala? eh, juma' de pliculet e razbunarea mea :)) )
Am lasat aluatul la odihnit vreo 30 de minute, ca asa stiu eu ca trebuie cand folosesti drojdie (well, ar fi trebuit o ora, dar deh).

Umplutura: abia cand m-am apucat de ea am realizat ca 6 oua la 500g de branza suna bine (ouale in patiserie fac orice mai bun. Si untul.) dar problematic. Am pus 5 oua pentru ca erau extra-large si am zis ca gainile de Tulcea n-or fi hranite cu hormoni ca ale noastre, si mi-a rezultat o supa de branza. "Nu-i bai, se coaguleaza la cuptor" - am gandit (si-am avut dreptate). Mai problematica partea cu impaturitul, dar sunt fata descurcareata: am comis treaba direct in tava, ca aluatul sa se lafaie in supa aia de branza pe toate partile (vezi poza 1 de mai jos). A, si bineinteles ca nu m-am abtinut sa nu pun stafide si coaja de la o lamaie.

"Cuptor la foc mediu-maricel" l-am aproximat eu la 350F si probabil am avut dreptate, daca judecam dupa poza 2. Iaurtul meu a fost un pic mai gros decat cel romanesc, cred (organic de la Stonyfield Farm, pe care il recomand cu multa pasiune), dar n-a fost problema (poza 3).
Dupa 10 minute in cuptor, iaurtul era la fel de crud. Am dat cuptorul mai mare si dupa inca 10 minute incepuse sa se arda pe ici si colo. Si la taiere am remarcat ca pe fundul placintei se formase o crusta care mai avea 2 minute pana la casant. No problem insa, am salvat-o la timp.
Trebuie sa mentionez ca am avut dreptate despre aluat: e aluat de paine, si daca nu este intins extrem de subtire, mai bine-l faci pizza bianca. Chiar si intins subtire, in locurile unde se multiplica prin incretire, are textura de paine.
Buna? Foarte buna, mai ales calda. Buna si a 2-a zi, chiar si a 3-a. Dar, cu scuze mamei soacra ca i-am macelarit reteta, e paine cu branza: n-are ce sa fie rau, nu? :))
Mai am juma' de tava, ceea ce ma duce cu gandul ca daca va exista o data viitoare, va trebui sa fie o ocazie cu multe guri la masa.
Acum, daca are cineva o reteta de placinta cu branza de-aia gen prajitura, as aprecia mult. Cred ca stiu pe cineva... ia sa ne interesam :)

Oh, brother

Imi place tare cand merg la piata si sunt muzicanti. Mai toti sunt foarte buni, dar tipii astia sunt deosebiti. Daca ati vazut "O brother, where art thou?", aveti idee de ce fel de melodii cantau.

Lobster roll

Sa fiu sincera, nu ma omor dupa homar - desi, tot sincer, din cand in cand si mai ales daca stiu ca e proaspat si preparat bine (cum a fost pe St. Martin) nici nu ma dau inapoi.
Nu cumpar homari vii sa-i prepar acasa, nici cozi de homar congelate (am incercat o data si nu vreau sa mai repet experienta), iar la un restaurant care serveste fructe de mare nu ma arunc la homar daca restaurantul respectiv nu e total faimos pentru ei.
Ce nu incercasem niciodata: "lobster roll"- sandwich renumit in statele de nord-est, desi citisem si auzisem multe despre el. Asa se face ca la una din vizitele la Fairway (despre care spuneam ca au si un counter unde poti cumpara mancare pregatita pe care sa o mananci la terasa lor) si dupa ce citisem opinii in care am oaresce incredere, am incercat homarul lor. Pregatit in stilul considerat "clasic" (gatit la abur, desfacut in bucati mari, dulci si suculente amestecate cu un pic de maioneza si doar un pic de telina verde), a fost excelent si foarte probabil voi repeta experienta.

Insa inca visez sa incerc unul "tras" in unt (celalalt stil de lobster roll). Eventual intr-o excursie in Maine sau Connecticut. :D

Avem si noi cocalarii nostri

In apropierea parcului Bowling Green, pe Broadway si in apropiere de Wall St., se afla the Charging Bull, simbolul agresivitatii financiare, optimismului si prosperitatii. Iar turistii vin cu zecile sa-l viziteze si sa se pozeze cu el. Nimic rau cu asta, desigur. :D

Going Dutch

De-adevaratelea, nu adicatalea sa platim nemteste.
Azi a inceput sarbatoarea nasterii orasului (400 de ani, hehe), pe vremea cand olandezii s-au pierdut in drum spre China si-au ajuns pe raul care acum poarta numele capitanului de vas (Henri Hudson).
Pe vremea cand Manhattanul era inca o mlastina si a fost numit Nieuw Amsterdam (mai tarziu Mannahatta). In fine. Vorba e ca celebram un pic pe stil olandez.

Langa parculetul Bowling Green, in coltul cel mai de sud al Manhattan-ului, pe locul unde primii new-yorkeri au hotarat sa intinda cortul, s-a construit un satuc din carton pentru cateva zile. E pe o straduta nu mai lunga de 50 de metri - dar e asa incantor facut ca vreau sa ma mai duc.
Mancare buna - nu multe sortimente, dar sunt sandvisuri cu peste (de patru feluri), mici pancakes (un aluat ca de clatita dar mici si grosute in mijloc, servite un un pic de unt si mult zahar pudra), crochete (pe care vreau sa le incerc data viitoare) si stroopwafels (ca o napolitana cu miere, care asezata pe gura canii de ceai se inmoaie si devine lipicioasa si moale ca o caramela). Si branza, bineinteles.
Mai sunt flori, superlativ superbe (aveau tufe de planta aceea care nu mai stiu cum se numeste dar nu am mai vazut-o pe-aici, care face bobite albe - stiti voi, cu care ne stropeam in joaca in copilarie. Din pacate poza a iesit cam aiurea). Poti cumpara bulbi de flori (doar 2 sortimente de lalele). Poti castiga bulbi de flori daca urci pe scena si raspunzi la vreo 7 intrebari cu raspunsuri multiple choice, si care suna de genul "cum se cheama capitala Olandei? dar aeroportul din Amsterdam?"
Este o mica sera cu legume, flori si micro-salate pe care le poti incerca afara. Un baiat dragut le distribuie iar alt baiat dragut le prezinta caracteristicile. E haios sa vezi newyorkerii cu mainile intinse :D
Sunt demonstratii de sticlarie, de sculptat saboti de lemn (in poza cu baiatul de la saboti, in spate se vede ceva ca o pictura - este facuta integral din sabotei mici de lemn si figura este aparenta numai in poze, cu ochiul liber arata foarte abstract).
Si bineinteles ca exista si o moara de vant.
Sper sa aveti rabdare sa vedeti fotografiile (sunt multe, parca 45), eu cred ca merita.

Muncan Food Corp.

Am mai scris despre Muncan - deci, doar un pic de food porn.
(click pe fiecare poza sa se faca mare, click iar si se mareste inca un pic)

Gantry Plaza State Park

Deja incepusem sa panichez ca vine toamna (dupa o vara mai mult decat nebuna si nesuferita), iar cand am auzit ca foarte probabil va fi ultima zi pe anul asta cu temperaturi peste 28C (chit ca un pic innorata), mi-am facut vant spre un parc pe care vroiam sa-l vad de cand s-a deschis, acum vreo luna or so.
Long Island City (despre care am mai povestit eu de cateva ori) este la cateva brate peste rau de Manhattan, poarta spre imensitatea Queens-ului (ala despre care Manhattanitii au impresia ca e la ore distanta si ca e un tinut ciudat si periculos :D). Zona majoritar industriala (fabrici si depozite) pana acum cativa ani cand s-a realizat ca cei ce au construit primul bloc de locuinte acolo nu au fost chiar nebuni. Au mai crescut cateva blocuri, s-au deschis restaurante si baruri trendy - desi pana si in ziua de azi iti trebuie o doza zdravana de curaj sa deschizi un wine bar in zona, care ramane inca preponderent industriala.
Insa, spune vorba americanului, "deschide si vor veni". Si-asa s-a ajuns ca un alt petec de pamant nefolosit sa fie transformat intr-un parc grozav - exista un mic parculet acolo, insa acum este muuult mai mare. Tot pe stilul High Line, cu tufe de buruieni si flori plantate ca la intamplare, cu nenumarate banci, scaune, chaise-longue-uri si chiar hamace. Grupuri care fac yoga, alt grup care invata salsa pe unul din docuri, multa lume la plimbare, la relaxare, la facut poze (sa mai spun o data ca cele mai bune vederi la Manhattan nu-s din Manhattan? :) )...
Desi parcul acum se termina la faimosul panou Pepsi (ramas de pe vremea cand exista o fabrica de imbuteliere), sunt semne ca el va continua nord spre Queensboro Bridge.

Si uite-asa e parcul si vederea dintr-un hamac. Apoi se lasa seara si magia luminilor isi face loc.

Vegetarianisme

Mie una imi face placere nespusa ori de cate ori merg la piata fermierilor. Ca va place 'au ba, asta este. Am avut o cerere de poze de la piata si m-am conformat. :)
Plus... putem sa ne jucam de-a meniul? asta e ce-am cumparat. Plus castraveti, care au fost neglijati. Ghici ghicitoarea mea ce voi gati saptamana viitoare! Sau mai bine: tu ce-ai gati cu ce e aici? (si ce mai e prin frigider de obicei - ardei, ceapa, ierburi etc)

Red Hook Fairway, alta parte

Red Hook este o mica peninsula in sudul Brooklyn-ului si e unul din cele mai vechi cartiere ale orasului - dateaza de la 1636. Desi in momentul asta este nu unul din cele mai grozave cartiere ale Brooklyn-ului, in ultimii ani se simte o revitalizare a zonei. Din ce in ce mai mult tineret se muta in cartier, restaurante si magazine moderne se deschid sa-i serveasca, iar faptul ca Fairway si Ikea au deschis locatii aici nu face decat sa ajute popularizarea lui.
Este singurul cartier al NY-ului de unde doamna cu faclia poate fi vazuta frontal.

Fairway Market este deschis intr-un fost depozit - o cladire sanatoasa de caramida, patratoasa dar cu geamuri inalte - si se intinde pe toata suprafata parterului si a etajului 1 (unde-s birourile). Restul de etaje au fost refacute ca apartamente private.
Intrarea in magazin este unde se afla si parcarea - dar o surpriza cat se poate de placuta asteapta in spatele lui: o gradina cu vedere la ocean, la statuie, cu o terasa unde poti manca ceva cumparat din magazin (au si mancaruri gata preparate cat si un counter de unde poti cumpara sanvisuri, dulciuri, salate). Pe o linie de tramvai veche, un tramvai si mai vechi rugineste si strange praf, cu usile deschise.
In gradina se poate ajunge ocoling magazinul prin strada sau mergand de-a dreptul prin magazin pana in spatele lui, unde se afla o alta usa, cea care da in gradina fermecata :D

Fairway Market, Red Hook

La inceput (1940) a fost un simplu magazinel pe un colt de strada pe Upper West Side la 74th St. care vindea legume si fructe. In 1995 deschide o a doua locatie in Harlem (1000 de metri patrati) si vinde tot ce se gaseste intr-un supermarket insa cu o camera frigorifica imensa unde se afla carnea, berea, lactatele si restul ce trebuie sa stea in frigidere. In 2001 deschide a 3-a locatie, de data asta inafara orasului, in Long Island. In 2006 deschide si pe a 4-a (5 mii de metri patrati), in Brooklyn, intr-un cartier destul de ponosit - Red Hook. Aflat pe malul apei, la "picioarele" doamnei cu faclia, Red Hook nu are decat vreo 2 autobuze ca mijloace de transport (ceea ce face chiriile mai mici decat in restul orasului) si e adiacent portului comercial. Dar... voi mai scrie despre Red Hook cu alta ocazie, foarte curand.

Azi va spun despre Fairway Red Hook, care este unul din supermarketurile din oras unde ocazional ne facem cumparaturile.
Ce il deosebeste de restul este faptul ca ofera un numar absolut impresionant de marfuri, marea majoritate considerate "gourmet", la preturi foarte-foarte bune. O parte din produse sunt vandute sub firma supermarketului, ceea ce nu e neobisnuit pentru un lant de magazine - ce e deosebit este ca sunt de foarte buna calitate la preturile astea excelente. Asa cum sunt de excelente si pentru restul produselor de altfel - ca sa dau un simplu exemplu: untul care il folosesc eu, Plugra, se vinde la orice supermarket pentru aprox. $3,29 pachetul de 250 gr. Aici, la acelasi pret iau un calup de 450 de gr./1 lb.

Tot de-aici ne luam uleiurile de masline - cel simplu de gatit, cat si cel mai fancy, de salate (un Barbera Sicilian - ca side-note: au un mic "bar" cu paine si containere cu ulei unde le poti gusta), ciocolata de menaj Callebaut, nuci-alune-fructe uscate, carne si peste - fructe de mare (care sunt foarte bune calitativ si foarte proaspete), branzeturi (de la branza de capra pana la Parmigiano Reggiano in calupuri, la cele mai bune preturi din oras), masline, miere, mustar, ocazional pasta proaspata si fructe-legume etc. Am spus ca selectia este innebunitoare? :D Cred ca da.

Cumparate din alte magazine, aproximez ca ne-ar costa cam 20-40% mai mult - ceea ce face o "calatorie" in Red Hook mai mult decat avantajoasa. Asta pe langa faptul ca ar trebui sa umblam prin mai multe magazine sa cumparam tot ce gasim aici.
In pozele urmatoare o sa vedeti cateva imagini din magazin (si una din afara lui, caci la intrare este o alee suplimentara cu legume si fructe), foarte rare datorita faptului ca nu permit fotografia (desi nu au semne afisate, fapt pentru care am prins curaj - desi sincer, ma asteptam sa fiu "abordata". Cum asta nu s-a intamplat, sper sa va placa). Pozele au explicatii, desi nu cred ca e nevoie de ele. :D

Chinatown Brasserie

Am mai zis eu de dim sum si am promis un episod urmator. Bine, a mai fost unul (mai slabut) intre timp, dar nu era la ce ma gandisem initial. Acum insa i-a venit timpul :)

Chinatown Brasserie este foarte posibil cel mai bun dim sum in oras la momentul asta. Nu se afla in Chinatown (in ciuda numelui) ci in East Village (o zona care este din ce in ce mai des numita NoHo, dealtfel - adica North of Houston). Este decorat insa foarte incantator "Modern Chinese", este foarte trendy, seara (cand este foarte aglomerat, si este mai in fiecare seara) este cam galagios (sa dam vina pe cocktail-urile bune care le servesc) - intr-un cuvant, la polul opus de stilul de cantina care il are de obicei un restaurant de dim sum.
Bucatarul sef a fost "furat" de la un restaurant dim sum din Brooklyn (care se spune ca a ramas inca la fel de bun ca pe vremea lui, trebuie cercetat zvonul) si a reusit un meniu oarecum "evoluat" dar inca traditionalist.
Este un local dispretuit de multi New-York-eri care, obisnuiti de simplitatea restaurantelor din Chinatown (si preturile lor de 2-3 ori mai mici), ii gasesc vina in modernism, in nume, in preturi... Dar se pare ca sunt mai multi cei care il frecventeaza, ceea ce ma face sa cred ca CB va continua sa existe.

Cat despre ce vedeti in poze - diferite dumplings: creveti (cu diverse verdeturi in ele sau nu), creveti si scallops, creveti si porc, pui si usturoi, miel, si incredibila rata Peking (cea mai buna pe care am incercat-o vreodata) care vine deja taiata la masa, acompaniata de fasiute subtiri de ceapa verde si castraveti, sos si wraps pe care le combini singur/a dupa cum iti doresti proportiile.

Este un restaurant superb, dupa a 4-a vizita fara nimic de spus negativ, il recomand cu entuziasm.



Pozele (mai ales cea cu "freaky frogs" sau "monstruleti", cum i-am poreclit noi) sunt dedicate dragei mele L., care a facut prezentul post posibil :)

Chinatown Brasserie
380 Lafayette St.
(212) 533-7000

The Skate Circle si-nprejur

Intre Aleea Scriitorilor si Bethesda Terrace este un loc care in weekends si sarbatorile legale devine The Skate Circle. O portiune de alee este imprejmuita si cu mic, cu mare, tanar si nu asa tanar/oricine e binevenit, "roleaza" sau danseaza salsa in lipsa de role. Altfel, o duminica linistita in parc, potretistii isi fac meseria, tantarii zumzaie fericiti (n-am vazut in nici un an atatia tantari). Si rasa de caine personal favorita - as fi foarte fericita sa am unul daca vreodata voi avea spatiul necesar si posibilitatile materiale pentru el.

Umanitara

La rugamintea Mariucai din Dublin, foarte implicata in actiunea asta umanitara, public apelul ei:

Cazul lui Alex Damian cred ca e deja cunoscut de majoritatea, dar pentru cine are totusi curiozitatea sa afle detalii, va rog sa dati un clic pe pagina lui http://www.alexdamian.com/.
In cateva cuvinte Alex e un baietel de 3 ani care are o tumoare maligna care ii inconjoara inima, tumoare care nu e operabila in romania; parintii lui strang bani pentru a acoperi costurile acestei operatii in strainatate.
Vand bijuterii facute de mine si care se pot vedea pe mariasjewelry.wordpress.com.
Costul oricarei piese afisate pe blog este de 10 lei, fara exceptie.
In majoritatea lor piesele sunt facute in exemplar unic, asadar primul venit, primul servit. Unele piese se pot replica la cerere daca mai am componentele in stoc. Banii de pe bijuterii ii depune fiecare cumparator direct la Alex in cont(uri).
Costul ambalajului si transportului bijuteriilor va fi suportat de catre mine impreuna cu un prieten bun.
Daca aveti intrebari, va rog nu ezitati.

======================================
Conturile asa cum apar ele pe saitul lui Alex:
IN BANCA TRANSILVANIA
RON : RO36 BTRL 0670 1201 T187 87XX
EUR : RO11 BTRL 0670 4201 T187 87XX
USD : RO60 BTRL 0670 2201 T187 87XX
TITULAR CONT: BRISC ALEXANDRU DAMIAN
COD SWIFT : BTRLRO 22
ING BANK N.V. Amsterdam
RON : RO31 INGB 0000 9999 0019 3771
EUR : RO85 INGB 0000 9999 0155 2157
USD : RO46 INGB 0000 9999 0155 2471
Codul SWIFT : INGBROBU
POSESOR CONT TATA : BRISC CLAUDIU MARIUS
Pentru cei carora le e mai la indemana
Raiffeisen Bank, contul meu in lei:
Posesor cont: Chereches Maria
Cont(IBAN): RO95RZBR000060011761194
Cod SWIFT: RZBRROBU


======================================

Procedura depunere bani in cont(uri):
-intri intr-o sucursala a bancii care te intereseaza
-competezi un formular de depunere in care specifici contul si numele detinatorului contului, la mesaj poti pune daca vrei 'Costul bijuteriilor' (recomand)
-mergi la un ghiseu cu formularul si cu banii
-gata! :)



===========================
http://mariasjewelry.wordpress.com

Carnivorisme - partea a II-a

O intrebare al carui raspuns este foarte dezbatut in lumea culinara - saram carnea inainte de gratar sau dupa? Se spune ca sarea atrage sucurile carnii la suprafata (total indezirabil) si asta e adevarat intr-o oarecare masura si numai in cazul cand carnea e lasata sa stea mult timp cu sare pe ea.
Deasemeni, una lume considera ca piperul prinde un gust usor amar la gratar si prefera sa pipereze friptura cand e gata. Voi faceti cum va place, aici e total chestie de gust.
Metoda mea este sa sarez si piperez carnea imediat inainte de a o pune la facut.
Ideea de retinut este ca unicul no-no aici ar fi sa nu sarezi carnea cu mult timp inainte de a fi gatita.

O exceptie ar face-o cotletele de porc foarte slabe (aici in State porcii nu-s asa grasi si de cele mai multe ori cotletele sunt "uscate" si fade - caci oricat nu ne place ideea, grasimea este cea care da gust carnii) care pot fi inbunatatite intr-o oarecare masura printr-un tratament cu saramura. Se tin de la cateva ore (2-3) pana peste noapte intr-o saramura de o lingura de sare la o cana cu apa si se usuca bine cu servete inainte de fi puse la gratar. Usor de inteles, nu mai au nevoie de sare.

Si, pentru ca tot a venit vorba: in general carnea nu se spala decat daca e murdara (caz in care e bine sa ne schimbam macelarul :D) - ideal, se curata cu servete de mazga (nu stiu cum sa-i spun altfel) lasata de masinile de taiat. Daca insa trebuie spalata, se spala foarte rapid sub jet de apa si se sterge bine cu servete imediat. Ajuta la formarea crustei.

Asezonarea (condimentarea) carnii care va fi gatita la cuptor este alta metoda de a imbunatati gustul fripturii. Asezonatul este metoda "uscata", in concluzie se foloseste un amestec de condimente/ierburi care se aplica uniform carnii, care acoperita va sta la frigider pana inainte de a fi gatita (lasata sa revina la temperatura camerei inainte, ca sa nu uitam).

Marinatul carnii ajuta la pastrarea sucurilor in interiorul carnii, in acelasi timp adaugand arome. Exista o miriada de "retete" insa cel mai bine e sa stim principiul unei marinade si sa o cream dupa gust: este formata dintr-un agent acidic (otet, zeama de citrice, vin), un agent gras (ulei, fie el vegetal, de susan, de masline) si aroma (ierburi aromate, condimente). Cu ceva cunostinte elementare de care arome merg cu ce, devine foarte usor sa cream o marinada fara sa avem o reteta. De ex.: otet balsamic + ulei de masile + oregano sau cimbru + usturoi, sau otet de orez + ulei de susan + usturoi + praf de ghimbir + sos soia.

Carnea se sterge bine inainte de gratar (iar zic, stiu) iar marinada se arunca de obicei, nu foloseste ca sos.

Friptura la cuptor are si ea cateva trucuri. In functie de sortimentul de carne, poate beneficia de o prajeala scurta pe toate suprafetele dupa care va fi asezata in tava si data la cuptor; de cele mai multe ori insa e suficient sa fie pusa in cuptorul preincalzit (cuptorul trebuie sa fie intotdeauna preincalzit, dar intotdeauna fara exceptie) si la o temperatura mare pentru primele 15-20 de minute, dupa care temperatura se reduce la mediu (sau chiar mai jos, cea mai dementiala pulpa de porc se face la foc minim pentru 6-8-10 ore). Daca vrem o crusta crocanta, se ridica iar temperatura la mare pentru ultimele 10-15 minute sau se foloseste broilerul pentru 2-3 minute.
Si ma repet, un termometru ajuta groaznic de mult pentru ca nu exista un timp precis pentru o friptura la cuptor - depinde de prea multi factori: marimea ei, cata grasime are, cat este de groasa, sortimentul (pulpa, muschi etc).

Si cateva principii pentru alte modalitati de preparare.

Pentru tocana carnea se taie cuburi cat mai egale si se prajeste la foc iute, intorcandu-se imediat ce a prins cat de putina crusta/nu mai e roza. Bucatile de carne trebuie sa nu se atinga intre ele (va duce la eliberarea lichidului din carne si nu se va praji ci va fierbe, carnea va deveni gri si nu aurie). Se sareaza abia cand e pusa la fiert.

Atat la mancaruri cat si la supe carnea se fierbe la foc extrem de mic (indiferent ca e pui, porc sau vita), focul mare nu numai ca va face lichidul tulbure dar va intari carnea. Odata ce lichidul a dat in fiert se reduce focul la minim. Daca vrem sa pastram lichidul, acoperim cu capac. Carnea fiarta este gata cand o furculita sau varf de cutit intra usor in ea.

Sper ca n-am uitat nimic (daca imi mai aduc aminte ceva voi completa) si mai sper sa va foloseasca ce am scris aici.


Yeap, completare

Am uitat sa mentionez despre cotletele mai groase care vrem sa le facem la gratar sau tigaie.

Exista 2 metode care dau rezultate foarte bune:

1 - la tigaie: dupa ce se incinge tigaia se topeste o lingura de unt si imediat se pune cotletul pe laterala (se tine cu clestele daca e nevoie, si foarte probabil ca este) atat cat sa prinda crusta. Se muta pana toata laterala e facuta, apoi se pune normal in tigaie. Dupa ce l-am intors, cu o lingura il stropim cu grasimea din tigaie. Daca e foarte gros (4-5 cm), se procedeaza ca la punctul urmator. (Functioneaza deosebit de bine pentru cotletele de vaca)

2 - la gratar - se face friptura normal, pe ambele parti. Daca e foarte groasa, vom observa ca este undeva intre black and blue si rare. Daca vrem sa o aducem la medium-rare sau mai bine facuta de-atat, va beneficia de cateva minute la cuptorul preincazit si lasat cu foc mediu. Cate minute, depinde de cat e de groasa si cat de bine o vrem facuta - controlam temperatura sau elasticitatea. (valabil pentru orice carne)

Carnivorisme - partea I-a

Am tot amanat sa scriu postul asta cu impresia ca n-o sa spun nimic nou, dar dupa cate hit-uri vad ca primesc la postul cu fiertul oualor poate nu e un lucru chiar asa de rau. Nu e un post pentru cei neinteresati in mancare sau vegetarieni. Va pup, ne citim altadata! Bye :))

Sa incep prin a spune ca nu exista mancare pe lumea asta sa iubesc mai mult decat carnea (mai ales si mai ales la gratar). Am fost nascuta asa si cine ma cunoaste mai deaproape cunoaste povesti despre cum, la nici 2 ani, imi puneam mama in situatii jenante de cate ori dadeam cu ochii de carne in vitrina macelarilor. In fine, ideea este ca ma doare sufletul cand carnea e maltratata la gatit :) asa ca am zis sa subliniez aici cateva lucruri care le-am invatat si eu la randul meu de-a lungul vremii. Poate unii din voi deja le stiu dar poate vor fi de folos altora.

Inainte de toate, nu orice sortiment de carne e bun de facut la gratar. E important sa stim care, ce si cum, drept pentru care pun aici un link care are harti de transare pentru porc, vita si miel. Cea pentru vita are si indicatii foarte folositoare despre fiecare cut la ce metoda de gatit se preteaza - si in general, aceleasi principii se aplica si la porc si miel. Un alt link folositor ar fi cel de pe Pranzuldincaserola.ro unde Viorel Copolovici a reusit sa-si induplece un prieten macelar (multumim, Nicu Lungu) sa scrie un Tratat exhaustiv despre vaca pentru cei care sunteti in Romania si care nu gasiti carnea transata atat de complicat si amanuntit ca aici - insa poate pozele din harta de mai sus va ajuta sa recunoasteti sortimentele.

Deci...

Inainte de toate, ca folositi un gratar sau o tigaie (de fonta de preferat), trebuiesc incalzite foarte bine inainte. La foc mare, pana incepe sa scoata un picut-picut de fum. Cu grija, pune mana deasupra gratarului si usor coboar-o cam la 10 cm deasupra lui. Daca poti sa tii mana mai mult de 2-3 secunde, nu e incalzit suficient. Odata gratarul incalzit, se reduce focul la mediu.
(Mai exista posibilitatea broiler-ului daca aveti la aragaz, acolo nu e nevoie de pre-incalzire mai mult de un minut si deci fara experimente cu mana in nici un caz - e flacara directa, deasupra carnii).

Acum...

Sa cadem de acord de la inceput despre ce este carnea: muschi format din fibre tinute impreuna de colagen si din loc in loc impanat mai mult sau mai putin cu grasime. Prin caldura, colagenul si grasimea se destrama si, impreuna cu apa din fibre, vor forma sucurile alea care formeaza ceea ce Brillat-Savarin (cred) numea "sufletul fripturii".
Cand gatim carnea, este esential sa pastram cat mai mult din sucuri in ea, altfel are textura si gust de carton (sau talpa de pantof, mai zic unii).
Cand gratarul este incins bine, carnea prinde imediat o crusta care inchide in ea sucurile.

Extrem de important este si ca inainte sa fie gatita carnea sa stea la temperatura camerei cel putin o jumatate de ora (mai mult daca este vorba de o bucata mare, ca o pulpa). Bine, hai, in cazuri de extrema urgenta si daca nu e groasa carnea, macar un un 15 minute. Daca va e frica de bacterii 'n stuff, n-o tineti mai mult de o ora.
Sub nici o forma, niciodata, nu se pune carne congelata pe gratar. Doar daca nu va pasa, si in cazul asta opriti-va din citit acum, ca pierdeti timpul degeaba.
Daca friptura loveste gratarul cand e inca rece va iesi tare, se va gati mai greu iar diferenta de temperatura intre crusta si centru va fi foarte mare.

Buuun... Deci gratarul e fierbinte, carnea relaxata. O trantim pe gratar si rezistam tentatiei sa o mutam cel putin 30 de secunde - pentru ca va fi lipita de gratar si are nevoie sa prinda un pic de crusta ca sa se dezlipeasca. Alt sfat este sa nu fie apasata cu paleta/clestele - duce la stoarcerea sucurilor, chit ca sfaraiala aia da frumos in fata musafirilor.

Acum, cat timp? Sa plecam de la premiza ca avem o bucata de carne de 2 cm (aproximativ) grosime si o vrem facuta mediu (rozalie in centru fara sa fie in sange): cam in 3-5 minute pentru vita (depinde foarte mult si de fragezimea bucatii de carne - in principiu carnea mai marmorata cu grasime se va face mai repede) si 3-4 pentru porc va fi gata sa fie intoarsa. Daca ai gratar care lasa linii si vrei urme din cele frumoase, rombice, la jumatatea timpului intoarce carnea la 45 de grade.
Ideal, aveti un termometru de friptura (o investitie excelenta) si temperatura carnii se ia cat se poate mai in centrul ei.

Temperaturile ideale ar fi:
120-130F/50-55C pentru rare (are crusta dar mijlocul e inca rosu si rece in mijloc)
130-135F/55-57C pentru medium rare (are crusta iar centrul este roz aprins pana la rosu in centru)
140-150F/60-66C pentru medium (centrul este rozaliu)
155-165F/68-74C pentru medium-well (are o usoara liniuta rozalie in centru)
peste 170F/77C este well-done (adica e tot maro, si sa-l mananci cu placere, iti urez sincer)
Mai exista black and blue, dar e o pregatire a ei la fel de extrema ca si well-done, iar calitatea carnii trebuie sa fie exceptionala (ceea ce la well-done nu conteaza).
Carnea de porc trebuie facuta intotdeauna de la medium-well in sus din cauza pericolului de trichinoza.

Daca nu ai termometru, mai exista o metoda care iti da idee de cat de facuta este carnea - si nimic nu o explica mai bine si repede decat video-ul asta. Si sub nici o forma nu tai carnea sa vezi daca e facuta sau nu.

Alt sfat, nu folositi furculita la manevrarea fripturii, ci intotdeauna clesti. Intepand friptura pierdem... ghici ghicitoarea mea ce.

Ultimul sfat (pe ziua de azi) foarte important este ca orice friptura trebuie lasata sa se odihneasca cateva minute dupa ce a fost luata de pe gratar, ca sucurile sa aiba timp sa se redistribuie uniform (la gatit ele se concentreaza in centru). A, si tineti cont de caldura reziduala care va continua sa gateasca carnea cat sta la odihnit. Nu mult, cateva grade, dar conteaza cand vrei sa iasa perfecta.

Ba asta e ultimul sfat: carnea se taie intotdeauna contra (perpendicular) fibrei.

In partea a II-a (care sper sa fie mai scurta :D) vor vorbi de asezonat, marinate si un pic despre carnea gatita la cuptor sau fiarta in tocane sau supe.

Money, money, money

Demult promisa lui Flavius (promisiune uitata, sorry, pana ce si-a facut el rost de una), o poza cu bancnota de $2. Care e valabila, in circulatie, doar ca nu prea se tiparesc. Se pare ca multa lume nici nu crede ca exista. Eu le colectez (si se pare ca nu sunt singura) si probabil contribui in felul asta la raritatea ei. De ce le colectez? Habar n-am, poate tocmai pentru ca e rara. Nu are valoare mai mare decat cea scrisa pe ea.
Si daca tot m-am pus pe pozat bani, cateva bancnote vechi. Cea mai veche din 1934.

De-ale verii, editia '09

Piata Rosie in NYC...

... este un bloc cu aparta- mente de lux, dat in folosinta in 1989. Se afla pe Houston St. la Avenue A (chiar peste drum de Katz's Deli). Si da, pe terasa ei se afla o impunatoare statuie a lui Lenin, instalata in 1994.
De ce? se pare ca numele de Red Square i-a fost dat cladirii oarecum in deradere - pentru ca e din caramida rosie si e patratoasa. Statuia a venit mai tarziu, cum spuneam, probabil ca sa completeze gluma. Si daca te uiti cu atentie la poza (marita), se mai observa inca un element iesit din comun si care intareste ideea de fun de amorul artei.

Cum zice vorba: "only in NY..." :D

Parcul suspendat

Un alt exemplu de istorie paraginita readusa la viata intr-un mod cat se poate de placut.
The High Line - o linie de tren construita in 1930 deasupra nivelului strazii (la doar 10 metri inaltime) pentru a elibera traficul de trenurile de marfa de pe partea de vest a orasului, a fost abandonata in 1980. Intre timp, ingradita si neaccesibila publicului a fost acoperita de buruieni si a cazut in paragina. In 2000, un fotograf ii face cateva poze si prezinta lumii farmecul unei gradini salbatice - urmarea fiind ca asociatia numita Friends of the High Line (constituita doar cu un an in urma) incepe sa aiba ceva succes in strangerea fondurilor necesare transformarii ruinei intr-un parc.

Si astfel, in iunie a.c. s-a deschis The High Line, deocamdata doar din punctul ei cel mai de sud (Gansevoort St. in Meatpacking District) pana la 20th St. Linia continua pana la 34th St. si se spera ca si restul sa fie reconstruit.

Cu vedere la Hudson River pe o parte si la Manhattan pe partea cealalta, mai o iarba (au facut o treaba excelenta in a pastra ideea de gradina salbatica) - mai o floare de camp sau un pomisor, cu sezlonguri sau banci construite din lemn, the High Line ofera ocazia unei plimbari placute. Partea lui de sud ofera un loc minunat pentru a privi un apus de soare, iar seara este luminat discret.

Si uite-asa s-a mai imbogatit Manhattanul cu inca un parc*.

*una din cele mai gresite imagini care le ofera NYC ar fi ca este un oras de beton si sticla, caruia ii lipseste verdeata. In realitate, are 1.700 de parcuri.

Pizza, pizza, pizza

Si cum adica in 3 ani de blog nu am scris niciodata despre pizza? poate cel mai semnificativ import american, mancarea care este mai populara in America decat in Italia (isi mai aduce cineva aminte de episodul din Familia Bundy cand Al a propus sa manance de 4 iulie ceva traditional... "like pizza"?)?
Cand spun cuiva ca n-am mancat pizza in ultimii cinci ani primesc priviri neincrezatoare, uluite, socate. Caci da, nu iubesc pizza. Lucru care s-ar putea sa se schimbe insa curand, asa cum s-a intamplat cu burger-ii - pentru ca nu ma incapatanez sa nu mananc un anumit lucru, ci sa nu-l mananac decat daca este absolut delicios.

Explicatia pentru care nu-mi place pizza este ca aproape in totalitate este paine gadilata, si de cele mai multe ori gadilata grosolan, cu sos de rosii din conserva si pseudo-parmezan ras acum un mileniu, sau pepperoni care nu se strica niciodata s.a.m.d.
Adica ingredientele sunt mult sub o calitate acceptabila. Cat despre blatul pizzei, nici nu mai vorbesc - da, e blat de paine, dar trebuie sa aiba gust, trebuie sa faca o crusta si sa prinda culoare (ba chiar sa fie ars in locurile care se imbaloneaza nesimtit), trebuie sa aiba o anumita grosime sau subtirime, in functie de stilul pizzei.

Caci avem o groaza de stiluri de studiat - nu numai originalele pizza romana, siciliana si napolitana, dar in America avem pizza newyorkeza, hawaiiana, de Chicago si New Haven, de St. Louis si Detroit, californiana si chiar mexicana. Respectul meu se indreapta catre pizza napolitana, care dupa perceptele ce au fost facute reguli de catre Associazione Verace Pizza Napoletana, trebuie sa nu aiba mai mult de 3mm grosime, intinsa de mana fara ajutorul facaletului, trebuie sa fie coapta intr-un cuptor de piatra cu foc de lemne si chiar ingredientele trebuie sa fie anume.

Intorcandu-ne insa la New York, unde pizzeriile abunda iar clientii sunt dornici sa bata cale lunga si sa astepte la cozi pentru o pizza buna, in ultimul an s-a nascut fenomenul pizzeriilor care ori se straduiesc sa fie traditionale, ori forteaza un pic aspectul traditional, impingandu-l spre ceea ce se numeste in randul gurmanzilor si traditionistilor, neo-pizza. Mi-a fost starnit interesul dupa ce am citit nenumarate cronici si pareri, am vizionat o multime de fotografii si iata ca intr-un sfarsit am facut pasul: am decis sa incerc pizzeria numita Company (sau Co.), deschisa abia de cateva luni (pe 2 ianuarie) de Jim Lahey, cel care a innebunit globul pamantesc cu reteta lui de paine neframantata

Am inceput cu un trio de paine prajita cu salata de vinete (care surprinzator avea ghimbir proaspat, o combinatie care mie mi-a placut foarte mult), fasole pinto (ca o mancare de fasole dar atat de complexa ca ne-am cam chinuit fara succes sa descifram aromele, trebuie sa mai mergem sa mai incercam ;) ), si ardei copti. Toate trei absolut incantatoare.

Ham & cheese - pecorino, gruyere, buffalo mozzarella, prosciuto, chimen
Amestecul de branza este perfect, prosciuto se topeste in gura, blatul este crocant dar chewy (iar ne lovim de termenul asta care nu stiu sa-l traduc). Superb.

Popeye - spanac, usturoi, piper, pecorino, gruyere, buffalo mozzarella
Probabil ca arata ca cea mai neapetisanta dintre cele 3, un vraf de spanac tanar inghesuit-invalmasit si ars pe ici-pe colo, acoperind aceeasi combinatie de branzeturi de mai sus. Cum as putea sa descriu fragezimea spanacului (care printr-o minune este gatit atat cat trebuie)? sa nu mai spun cum se marita gustul lui cu branza care e topita dedesubt si se prelinge untos pe barbie... oh, joy!

Flambee - ceapa caramelizata, costita afumata, parmezan, buffalo mozzarella
Intre dulceata cepei caramelizata si sarea costitei plus un pic de gust de afumatura, balanta de arome e perfecta.

Care a fost preferata? Unanim s-a ajuns la concluzia ca toate trei au fost superlative in felul lor. Cea care pe mine m-a surprins cel mai tare (si am mancat 2 felii) a fost cea cu spanac. Sunt sigura ca voi reveni la Co.

Inca o poza, just for the heck of it. :))





.