Crocant de piersici - Peach crisp

Tot cu de-ale gurii, dar n-am mai pus demult o reteta si mi-e ca trece sezonul de piersici pana ma hotarasc eu. Asa ca iata:

Vreo 4-5 piersici coapte, decojite si taiate felii, se pun intr-un vas cu marginea inalta cam de 5 cm., bine uns cu unt. Orice amestec de fructe cu sambure merge, eu am avut piersici galbene si albe, am adaugat un mango care isi dadea duhul si o mana de afine - si n-am facut rau. Total sa fie vreo 600 de gr. de fructe pentru un vas de 9/9 (25cm/25).
Acum, partea cea mai grea: se amesteca 3/4 de cana de faina cu un praf de sare si o lingura de scortisoara si 2/3 cana de zahar. 125 de gr. de unt (1 stick) cat se poate de rece, se taie bucatele mici si se amesteca in faina cat se poate de repede. Amestecul sa arate cam ca nisipul ud, nu unsuros. Eu am pus si o mana de nuca zdrobita nu foarte marunt, dar nu este absolut necesara.

Se toarna deasupra fructelor si se baga la cuptor la 375F/190C (mediu-mare) 30-35 de minute, pana ce se arameste frumos. Stiu ca-i cald, dar de-aia sunt bune cuptorasele electrice vara.

Se serveste la temperatura camerei, cu frisca sau inghetata de vanilie. Sau simplu, ca e delicios oricum o dai. E genul ala de desert traditional american la care te uiti (sau auzi de el) si zici yuck! pana ce-l incerci, dupa care iti schimbi parerea.
Si bun cand ti s-a strepezit stomacul de atatea piersici ori prea crude ori prea zemoase :D

Roll 'n' Roaster

Am mai scris despre Sheepshead Bay, dar doar de curand am descoperit un loc cu mancare care mi-a placut mult.



Este fast-food dar pe stilul de "Old New York diner", cu mese de formica si separeuri tapitate in vinilin rosu, cu meniu simplu si servire eficienta. (Ah, si semnul din poza de mai sus, cu ospatarita pe role? priceless). Ce-i deosebeste de restul este sandvisul cu roastbeef (pe care-l poti comanda in sange, mediu sau bine facut).

Simplu, neincarcat de salate trecute de prima tinerete si rosii inca imature, insa-l poti acompania cu onion rings si cheese fries (in cazul nostru) sau salata, cartofi dulci la cuptor, mozzarella sticks sau ce te atrage in meniul de sides.
A, si chifla este inmuiata in sucurile de la friptura. Iar friptura este groaznic de frageda. Am fost impresionata si cu ceapa prajita (dupa care nu ma omor in principiu). Cartofii au fost... draguti, neobisnuit taiati rotund si deloc rai. Dar roast beef-ul m-a impresionat cel mai tare. Si pretul e decent, comparabil sau chiar mai mic decat un burger de duzina (si carton).

Numitor comun, plaja

Am mai scris de vreo doua ori despre plaja noastra preferata, Long Beach. Daca insa in 2006 era $7 intrarea, acum este $12 - ceea ce se aduna la o suma mult prea mare pentru doua-trei ore de plaja. Asa ca am decis sa incercam Brighton Beach anul asta si deja am fost de doua ori intr-o saptamana, ceea ce e deja de doua ori mai mult decat am ajuns anul trecut la plaja, total. Si se poate ajunge acolo cu metroul.
Alt avantaj: iti poti face cumparaturile de mancare cand pleci de la plaja, magazinele lor inchid la 9-10 seara chiar si duminica. La venire am "agatat" doar o merdenea ruseasca si o "langoasa" umpluta cu ou si ceapa verde (mai exista si cele umplute cu varza, cartof, gem, branza, carne).

Duminica a fost un pic mai aglomerata plaja, in ciuda unei ploicele dupa-amiaza si alta care ne-a gonit (prematur) pe la 7:30 pm. Dar joi a fost chiar lejera.

Nisipul nu e la fel de fin sau alb, nici la fel de bine curatat in fiecare noapte, lumea nu e la fel de "selecta" (majoritari sunt albii upper middle class in Long Beach), dar personal imi place diversitatea etnica din mica Odessa. Si in timp ce ma plimbam de-a lungul apei facand cate o poza ici si colo, ma gandeam cat de reprezentativa este plaja asta pentru New York: toate culorile, toate marimile, toate sexele; oameni de o diversitate uimitoare ce doar vor sa se destinda si sa se distreze macar cateva momente.

Si da, nu e South Beach in Miami si nici Venice Beach in L.A. Nu-s numai trupuri sculptate (mai mult sau mai putin natural). Dar este o detasare, o relaxare, o naturalete in melanjul asta divers, ca nu vreau sa fiu in alta parte decat aici. Cum bine spune cantecul: "I want to be a part of it". :D
Iar pentru cine nu simte la fel, cine nu vede frumusetea in diversitatea oamenilor astora, New York-ul poate fi un chin (cum am mai spus si alta data).

Am incercat sa surprind in poze ce am scris mai sus, nu stiu daca am reusit, eu bineinteles ca le vad cu alti ochi.
Si am pozat si mizeria de pe plaja, na! sa nu mai zica nimeni ca pozez si arat doar ce e frumos in NY. :P

Dog days of summer

Dupa cateva zile de vreme ca-n Las Vegas, nu ma gandesc decat sa ma arunc in apa.

(In)Cantari

"Play me, I'm yours" e un program de arta global creat de artistul britanic Luke Jerram . Inceput in 2008, a ajuns in NYC pe iunie 21 si va tine pana pe iulie 5 (in paralel cu Londra, in aceeasi perioada). Consta in 60 de piane plasate in cele 5 cartiere ale orasului, pe care oricine poate canta intre 9 a.m. si 10 p.m.
La incheierea programului, pianele vor fi donate scolilor nevoiase.

Pianele sunt amplasate in locuri mai mult (intersectii aglomerate) sau mai putin (Lincoln Center) neasteptate, in parcuri (probabil ce a intalnit Alina de curand in Central Park) sau chiar in fata unui oficiu postal. Cei ce canta? diversi - de la copii mai mult sau mai putin talentati, tineri care se amuza si amuza si pe cei din jur, fete frumoase mai mult sau mai putin expresive, office drones la costum care dau un jazz din ei de nu-ti vine sa crezi (si pe care nu l-am filmat, din pacate).

Aveti de vazut cateva filmulete foarte scurte cu prestatiile care le-am intalnit in doar 2 zile in 3 locatii: doua la Gantry Plaza State Park si unul la 33-34th St., si cateva poze, una facuta noaptea la Lincoln Center.

Serios, atentie!

Daca primiti vreun e-mail de la mine (de pe adresa de yahoo) care contine doar un link, sa stiti ca nu e de la mine. Nu click-uti pe link, n-am idee daca e periculos sau nu.
Se pare ca cineva mi-a folosit adresa de e-mail sa trimita (din fericire doar catorva adrese) link-uri care ar putea fi daunatoare.
Cine ma cunoaste stie ca nu trimit link-uri in mail fara text sau fara sa fie anuntat inainte.
Word!

Alwyn Court

Vroiam doar sa va arat (foarte probabil) cea mai ornata cladire din Manhattan, Alwyn Court. Si cum faima proprie nu-i ajungea, de cativa ani gazduieste renumitul restaurant Petrossian (si alaturi, un mic cafe unde-si permit mai multi un lunch usor sau un pateu, ceva). Pentru cine nu a auzit de Petrossian: este cea mai vestita firma de import de caviar, instituita prin anii '20 si ramas faimoasa peste ani pentru calitatea ireprosabila.
Dar sa revenim la cladire. Daca o sa va uitati la poze, o sa intelegeti de ce spun ca nu am cuvinte sa o descriu. Este o adevarata opera de arta, dantelarie in piatra, muzeu in aer liber etc. Si daca nu vedeti pozele la marimea maxima, eu n-am ce sa va fac.



Pentru cei interesati sa o vada cand viziteaza orasul, cladirea se afla la 58th St. & 7th Ave.

LOL de duminica

It takes 7 seconds for food to pass from mouth to stomach. A human hair can hold 3 kg. The length of the penis is 3 times the length of the thumb. The femur is as hard as concrete. A woman's heart beats faster than a man's. Women blink twice as much as men. We use 300 muscles just to keep our balance when we stand.

The woman has read this entire text.
The man is still looking at his thumb.

Si am o intrebare pentru voi: would you? ca eu as, si nu pentru ca m-as grabi.

Solstitiul de vara

Da, stiu, a trecut si sunt vesti vechi dar n-am avut timp. De fapt, am posturi care asteapta de doua luni, saracele. Insa e vara si nu prea stau pe-acasa - fie cu munca, fie cu treburile sau distractia, asa ca nu ma plang. Doar as vrea sa am mai mult timp sa ma ocup de blog.

Luni am aflat de un mic eveniment tinut in Astoria, NY - adica in vecini. O zi superba, n-am putut sta acasa sa pun aspiratorul si sa spal rufe.
Socrates sculpture park este un mic parculet care se crede studio de sculptura. In '86 era o groapa de gunoi, astazi este ce se vede. Cu privelisti frumoase la silueta Manhattanului de nord, lucrari de arta mai mult sau mai putin interesante (c'mon people! un bolovan este lucrare de arta? nici nu l-am pozat. Hai, un zid cu cioburi de sticla infipte deasupra macar te face sa te gandesti ce vrea sa insemne).

Pentru solstitiul de vara s-a organizat o mica sarbatoare cu muzica, dans, face painting (si pentru copii cat si pentru adulti), crafts pentru copii, un ritual (pagan, fie vorba intre noi - dar nu a impiedicat un mare grup de oameni de diverse religii sa participe), carnati de la un bar german de cartier... o sa le vedeti pe toate in poze (si un mic filmulet cu un comic/muzician care m-a facut sa ma gandesc la cat e de naspa sa razi de unul singur). Am stat pana la apus si nu regret nici o clipa petrecuta acolo.
Fuck laundry!

Sushi rusesc

Nu l-am poreclit eu asa ci e numele sub care e vandut la Cherry Hill. Bucatele foarte fragede de peste proaspat si peste afumat, crab (fals, din pacate- singura nota proasta), salata verde si un pic de creme fraiche, rulate intr-o clatita care apoi e taiata pe diagonala in doua si decorata cu icre de somon.
O idee excelenta pentru un aperitiv, este absolut delicios.
Mi-am zis ca se califica drept food porn.

Hester Street Fair

Si daca dai coltul de la Doughnut Plant pe Essex St. si mergi vreo 50 de metri spre Hester St., dai de Hester Street Fair. Deschis de doar cateva saptamani (doar sambata si duminica) intr-un spatiu mic intre un parculet si o cladire, pe locul unde pe la sfarsitul anilor 1890-inceputul anilor 1900 se afla ghetto-ul evreiesc si piata de peste (aici un filmulet al lui Thomas Edison datat 1903 care arata ce insemna comert la vremea aia).
De ce se numeste Street Fair, nu stiu. Mai corect ar fi fost Flea Market dar probabil ca le-ar fi jignit sufletul de artisti. Cativa vendori de vechituri (adevarat, in conditie foarte buna), cativa artisti care pun mare pret pe arta lor (de exemplu, un firicel de argint stramb dar in forma de inel se vindea cu $135) si cativa vendori cu de-ale gurii.

O firma care importa ulei de masline si otet balsamic care probabil ca fac piciorul mic la cat de pretioasa e fiecare picatura; o firma de cafea care e destul de vestita in lumea cafegiilor pentru cafeaua importata direct si prajita chiar de ei; doi tinerei care fac macarons de doua ori mai scumpe decat Payard; o alta firma care face cookies si placinte, iar alta paine (care arata bine dar nu-mi vine sa o cumpar cand o vad asa, stand in aer liber pe mesele de langa parcul unde se joaca mingea); o toneta care vinde snow cones (gheata pe care se toarna sirop de diferite arome); vreo trei restaurante din cartier despre care n-am auzit niciodata nimic, nici de bine nici de rau (unora le-am gustat un taco foarte inventiv si modern) si vreo trei vestite: An Choi, care face banh mi (tot pe stil modern), unul din Brooklyn - Mile's End se cheama, care face smoked meat ca la Montreal si care acum importa si vestitele bagels de Montreal (vandute la targul asta cu somon afumat daca asa doresti) si Luke's Lobster din E.Village (care Luke a venit la NY sa se studenteasca si facandu-i-se lui dor de homarii pescuiti de tatane-sau, s-a gandit sa deschida o afacere ca poate asa mananca si el gratis. Homarii vin direct din Maine in NY impachetati sub vid si-s foarte proaspeti si buni. Iar lobster roll-ul lui Luke este servit fara maio si telina, sa poti simti dulceata marina a carnii. Scump dar face, e superlativ - si il prefer celui cu maioneza. In poza e insotit de o jumatate de roll cu carne de crab, si el excelent).

Daca am omis ceva, vedeti si voi in poze. Cred ca e cate ceva pentru toata lumea ;)

Ziua gogosii - Doughnut Plant

Pentru ca maine, vineri, este National Doughnut Day (vorbesc serios, si daca cititi link-ul de pe wiki veti afla ca nu a fost inventata de vreun mancacios, HA!), am zis sa notez vizita la Doughnut Plant.

Cine ma cunoaste stie ca nu-mi plac gogosile americane. Nu stiu daca in 10 ani am gustat (si gustat, nu mancat) din vreo doua. Cand (fortata de imprejurari si de obicei pentru cafea) mai intru intr-un Dunkin' Donuts, imi tin respiratia cat pot de mult - mirosul de ulei/dulce/whatever imi provoaca repulsie. Uneori simt mirosul si cand trec pe langa un magazin de-al lor, atat de sensibila sunt. Sa fie mai mult de 10 ani (pot localiza in timp pentru ca magazinul era la baza unuia din Gemeni) cand am incercat o gogoasa de la prea-vestitul si slavitul Krispy Kreme (alt lant de magazine de-aici, mult mai tanar decat DD): nu mi-a placut nici aia. Mi-am zis ca nu-mi plac mie gogosile americane si gata.

Dar... la fel de bine, cine ma cunoaste stie ca nu voi refuza sa incerc ceva ce in principiu nu-mi place, daca aud vorbe de bine. Si de Doughnut Plant am auzit numai de foarte bine (singura plangere fiind ca sunt scumpi - la care eu zic: daca merita, face).
Si am tot planuit ani si ani ca voi ajunge sa-i incerc, problema fiind ca sunt intr-un colt de cartier unde nu prea am drum des. Mai ales dimineata (ca aud ca dupa 2-3 pm nu prea mai au cele mai bune sortimente).


Gogosile astea americane se fac in doua feluri: cu drojdie (yeast doughnut) si fara (care se cheama cake doughnuts). "Fabrica" asta de gogosi face cateva sortimente din fiecare, cu umpluturi mai mult sau mai putin traditionale. Gemurile si cremele folosite la umpluturi sunt facute de ei, ciocolata care o folosesc este de cea mai buna calitate, si vorba umbla ca se vand asa de repede ca ai sansa maxima sa cumperi gogosi abia scoase din cuptor - ceea ce se recomanda, bineinteles. Desi trebuie sa spun ca noi le-am mancat dupa cateva ore dupa ce le-am cumparat si tot am fost foarte impresionati.

Am incercat 4 doughnuts: glazed (cu ciocolata) si creme brulee (umpluta cu creme brulee, of course, dar micuta) din cele cu drojdie, si blackout (super-ciocolatoasa) si carrot cake. Toate foarte bune dar mi-a ramas gandul la carrot cake si musai sa ma intorc sa o mai incerc o data, ca poate doar mi s-a parut :D Pentru iubitorii de ciocolata insa, blackout e the bomb.

Cu scuze ca n-am inca poze close-up si cu promisiunea ca data viitoare voi incerca sa nu le mananc inainte sa le pozez.

p.s. pentru NY-erii mei care n-au fost inca la DP si vor sa se duca: desi numele implica o operatie de anvergura :D magazinul este extrem de mic si are un mic counter unde se poate sta si o banca afara, dar atat si nimic mai mult.

Viitorul

Cu sperante ca va fi gata la trista aniversare a 10 ani, asa va arata Ground Zero cu noul Freedom Tower. Muzeul va fi gata un an mai tarziu.
Gratie lui Google Earth.

The Cloisters

Alt loc unde mi-au trebuit ani sa ajung - si ce bucurie ca am reusit :)
Parte din Metropolitan Museum of Art (adica platesti o data si poti vizita atat Met-ul cat si The Cloisters, asta daca te tin picioarele sa faci asta intr-o singura zi) insa situate in nordul Manhattan-ului, The Cloisters prezinta peste 5000 de exponate de arta medievala, marea majoritate provenind din Franta, Italia, Spania si Germania secolelor XII-XV.

Cladirea in sine este superba, situata pe un deal cu vederi la rau, cu o insiruire de camere care nu te lasa sa te pierzi, inconjurand o mica gradina care imbina flori si pomi fructiferi cu ierburi pentru gatit. O alta gradina, si mai mica, este inconjurata de arcade care adapostesc o cafenea unde poti petrece ceva timp intr-o liniste aproape... well... monahala :D Cea mai mare dintre curtile interioare are o fantana arteziana iar cea mai mica este si cea mai austera, lasandu-te sa iti indrepti atentia asupra coloanelor - fiecare diferita de cealalta si toate superbe.
Contine parti din 5 manastiri europene si a fost construita in asa fel incat sa reprezinte pe fiecare in parte (cu gradinile aferente), in acelasi timp pastrand o cursivitate geniala.

Oriunde te uiti, inauntru sau afara, sunt exponate care mai de care mai interesante. Fie ca doar coloane sau mici fragmente sculptate in piatra, la fiecare cativa pasi esti indemnat la contemplare. Unul din cele mai frumoase muzee vazute, categoric.

Am facut foarte multe fotografii, n-am rezistat sa nu. Si ma tot uit la ele de-atunci, si vreau sa merg iar la Cloisters caci am petrecut mai putin de doua ore acolo si simt ca e nevoie de mult mai mult timp. Din exponatele preferate: primul set complet de carti de joc (aparent nefolosit), tapiteriile cu Vanatoarea Unicornului, statuia Sf. Mihail, busturile germane (care la vremea respectiva erau la moda sa fie folosite ca vase care sa contina craniul decedatei), tapiteriile si ferestrele. Si mai tot din ce am vazut, de fapt.

Sper sa aveti rabdare sa va uitati cu atentie la ele si sper sa va placa si voua la fel de mult cum imi plac mie. Si poate vreodata veti vizita The Cloisters, merita.

The Real World

In coltul cel mai de nord al parcului Battery, se afla un... alt parc - Nelson A. Rockefeller park. In coltul dinspre strada, o instalatie de arta interesanta: creata de Tom Otterness, se numeste "The Real World".

Zeci de creatii in bronz, imprastiate prin cele mai surprinzatoare colturi si suprafete. Personal le gasesc foarte haioase, iar simbolistica geniala. Va las sa descoperiti singuri detaliile, eu zic ca merita. Hope you'll enjoy :)

p.s. din pacate nu am facut prea multe poze si acum bineinteles ca regret. poate voi reveni insa si voi remedia problema.

Culinary Institute of America

Postul este dedicat lui Cristi (stim noi de ce) si desi urma sa apara mai tarziu, am apucat sa-i spun ca am o surpriza pentru el saptamana asta. Cum saptamana se incheie curand, n-am avut de ales. Sper sa-ti placa, Cristi :)

Dat fiind ca prima vizita la Culinary Institute of America a fost un esec si ca a trecut ceva apa pe Hudson de-atunci, intr-una din zile am hotarat sa-i vizitam iar.
Am plecat de-acasa pe o vreme superba, ca dupa o ora pe drum sa ne prinda o ploaie furioasa - care s-a oprit spectacular chiar cu un minut inainte sa intram pe poarta.
Am regasit totul la fel de incredibil de curat si frumos si de data asta, deschis.

Cateva cuvinte despre ce inseamna CIA: este cea mai faimoasa si respectata scoala de bucatari din America. Cu sedii in California, Texas si upstate NY, a dat lumii o multime de bucatari vestiti (Sara Moulton si Tony Bourdain au invatat la CIA). Cu un campus imens, cladiri rezidentiale pentru studenti, teren de fotbal, cinema, centru de recreatie etc, strazi cu nume de ierburi, asezata pe un deal cu vederi superbe la rau, te cam face sa crezi ca-si merita banii (cam intre 25 si 30 de mii pe an). Are cinci restaurante: unul francez-modern (numit dupa celebrul Auguste Escoffier), unul italian si unul american (toate trei mai elegante) si doua cafe-uri. Am ales Apple Pie Bakery Cafe care se afla in cladirea principala, Roth Hall.

Ne-a fost greu sa alegem ceva, totul pe meniuri suna tare bine si tot ce am vazut in vitrine arata superb. Ne-am abtinut de la a cumpara prea multe si am luat o supa-crema de conopida la cuptor cu un choux umplut cu o crema lichida de branza, o supa de ceapa (mai frantuzeasca decat orice am mancat la Paris), un quiche cu ceapa caramelizata si bacon (absolut afumat), si un sanvis cald pe stil Reuben, cu corned beef si branza Gruyere, varza murata si mustar pe paine sourdough. Acompaniat de russian dressing si cartofi prajiti (nu mai e nevoie sa spun cat de perfecti... si se vad granulele de fleur de sel pe ei?)
Bineinteles ca am cumparat mai mult decat am putut manca, in mare parte sandvisul a plecat la pachet cu noi. Dar nu ne-am abtinut de la desert pentru ca totul arata atat de demential ca ne-ar fi ramas gandul acolo. Am ales o prajitura numita Chocolate XS.

Trebuie sa revenim pentru ca vreau sa incerc bahn mi-ul lor, sau chicken pot pie? sau macaroni & cheese? lo mein salad (lo mein, edemame, scallions, snow pea, red pepper, roasted peanuts, bean sprouts, shiitake mushrooms, cilantro, dressed in peanut oil vinaigrette, served with a lime wedge). Sau crisp fried cheese (with spinach, red onion, bacon, mushrooms and warm bacon vinaigrette)? bine, o sa ma opresc aici.

so... la poze atunci.

Tribeca Film Festival Family Fair

Saptamana trecuta am avut cateva zile de staycation (termen nascut acum doi ani cand a inceput criza economica, pentru vacante facute acasa) si am decis sa facem pe turistii. Tot n-am ajuns pe Brooklyn Bridge cu piciorul si nici pe insula statuii Libertatii, dar am umblat destul si am vazut destule. In urmatoarele posturi o sa scriu despre experientele avute, nu neaparat in ordine cronologica. (Imi place sa tin ce-i mai bun la urma, ca frisca de la savarina.)

Una dintre ele a fost Tribeca Festival Family Fair, unde am vazut atatia copii la un loc ca am ramas un pic stresata si in urmatoarele zile am incercat sa-i evit cat am putut (fara succes). Se pare ca in ultimii ani s-a intamplat un val imens de reproducere umana in NYC, iar urmarile lui au fost foarte evidente la targul asta de strada. Nu ca nu-mi plac copiii, pentru ca-mi plac - ca dovada ca raportez despre targul asta care a fost chiar amuzant (cu exceptia unui accident care ne-a cutremurat un pic).
In fine, cine are sa-i traiasca, si Happy Mother's Day! din inima va spun.

Au fost baloane si face-painting, concursuri de karaoke (pustoaica din poza are o voce surprinzator de buna) si de joaca cu cercul (pustiul din poza ne-a amuzat teribil, nu stia sa tina cercul nici o rotatie dar nu a renuntat pana la sfarsitul jocului), Polaroid isi facea reclama la noua camera (noul film sucks, marimea e pe jumatate din ce era) facand poze doritorilor in fata unui panou cu insemnele festivalului de film (cum sunt pozate celebritatile, got it?), copii pe papainoage etc. Va las sa vedeti in poze.

Accidentul s-a petrecut la rampa de cascadorii BMX, unde 4 biciclisti faceau acrobatiile obisnuite. Cel care prezenta spectacolul a aterizat gresit si pentru cateva minute interminabile, pana a ajuns salvarea (din cauza traficului foarte incarcat) am crezut ca-l pierdem. A fost in soc, sangele curgea din cap ca in filme, eh... Si-a recapatat cunostinta cat de cat dupa cateva minute si sper din toata inima ca s-a recuperat complet.

Si o intalnire-surpriza pe care va las sa o descoperiti singuri :P

Mi-am amintit foarte tarziu ca in aceeasi zi urma sa se tina si targul romanesc, dar dupa ce am citit la Dan despre ce si cum a fost, mi-au pierit regretele. Nu de alta, dar de mici nu mi-e dor iar afisele alea cu "chesee" m-ar fi facut sa scot pixul din geanta sau cel putin sa deschid gura sa zic ceva :))

Well, a bientot, and enjoy.

p.s. am adaugat 3 poze care le uitasem. Nu am mancat aici pentru ca mancasem inainte in alt loc. Nu a fost foarte multa oferta de mancare, probabil intentionat ca sa nu distraga clientii multitudinii de restaurante din Tribeca (unul din restaurante fiind al lui Robert DeNiro, parintele festivalului de film Tribeca - si uite cum se leaga toate...), doar o companie din Brooklyn care e vestita pentru lobster rolls, fara maioneza ca cel de la Fairway.

Fantana Pacii

Imediat langa Catedrala St. John este un mic parculet (sau gradina - cum prefera ei sa o numeasca) foarte interesant. Desi proiectata sa fie fantana, se pare ca demult nu a functionat ca atare; insa sculptura centrala este interesanta oricum.
Foarte controversata la deschiderea ei (ca si multe semne ale catedralei, a fost interpretata ca pagana si/sau masonica), reprezinta lupta binelui cu raul - care bineinteles, este invins. Sfantul Mihail tine la piept o girafa (simbol al pacii), iar sabia lui abia ce a decapitat un Satan invins. Alaturi ii sta soarele (simbol pagan, se zice), un leu si un miel, inca 8 girafe - totul asezat pe un crab (simbol al originii noastre), iar pedestalul este un dublu helix ADN (din nou, neobisnuita reprezentare pentru o biserica).
Fantana este inconjurata de mici sculpturi create de copii si turnate in bronz, reprezentand Arca lui Noe si animalele.
In gradina, de jur imprejur sunt mici sculpturi ce se confunda cu verdeata, iar din loc in loc cate un citat al vreunei personalitati (din care unele n-au nimic de-a face cu Cristianismul - Esop, John Lennon, Ghandi.
Personal gasesc mica gradina incantatoare.

Catedrala St. John the Divine - interior

Nu e nimic ciudat despre interiorul catedralei. Impresionanta mai mult prin marime decat prin decoratii, desi nu-i lipsesc vitraliile si nici mobila grea si frumos sculptata. Asta in aparenta. In realitate sunt cateva lucruri chiar extraordinare despre St. John the Divine.

Aici se tine anual binecuvantarea animalelor. Ba exista una si pentru biciclete.

Marea Orga este insotita de inca doua, laterale. Si cate una in trei dintre cele sapte capele care inconjoara Marele Altar. De fapt, catedrala are un program foarte bogat de muzica, concerte sustinute de cei mai buni organisti din lume se tin in fiecare marti seara. (aici un mic filmulet, se incerca sistemul de sunet pentru concertul ce urma)

Cele sapte capele despre care pomeneam mai sus sunt denumite "Chapels of the Tongues" pentru ca sunt dedicate cate unui sfant-patron din diferite tari (Germania, Irlanda si Scotia, Franta, Spania, Italia si tarilor din Africa si Asia) de unde provin cele mai mari grupuri de emigranti prezente in New York la momentul cand a inceput constructia catedralei.
Altfel, decoratiile celor sapte capele sunt suficient de fascinante sa uiti de cat timp esti acolo. Dar, mai putina vorbarie si mai multe poze.

Catedrala St. John the Divine - exterior

Prima vizita care am facut-o catedralei St. John the Divine a fost acum cativa ani, cand era imbracata in schele dupa un incendiu foarte serios. Desi inca in constructie si restaurare, acum este deschisa in totalitate. Constructia a inceput acum 120 de ani dar se spune ca trebuiesc 500 de ani de constructii pentru o catedrala.
Suprafata ei este a doua terenuri de fotbal (186m in lungime) si este considerata una din cele mai mari catedrale din lume (si nu o sa va plictisesc cu alte catalogari si masuratori).

Motivul pentru care mi-au trebuit alti cativa ani s-o revizitez este ca se afla in Harlem. Si nu din cauza reputatiei cartierului (zona este de altfel una din cele mai scumpe din oras) ci pentru ca se afla la 112th St. Nu prea sunt nevoi sa ajung mai sus de 80th St. de obicei. Fapt este ca a fost o vizita neplanificata, pur si simplu ne era in drum si ne-am oprit sa o revizitam. Am parcat la metru si sincer, am uitat de asta pana cand ne-am indreptat spre masina. O jumatate de ora am petrecut admirand fatada, cu sculpturile pline de simbolistica (as vrea sa gasesc referinte asupra lor): coloane ale caror capiteluri arata o masina ce cade in valuri de pe un pod care cedeaza (pare Brooklyn Bridge), eveniment ce pare sa aiba ceva de-a face cu NY Stock Exchange?; urechi imense ce asculta ce?; constructia (si distrugerea oare?) cladirilor reprezentative ale orasului, dintre care nu lipsesc Gemenii; osuare sau cavaleri... Deasupra rozetei centrale este intr-adevar piramida si simbolul masonic? Sculpturi clasice si moderne sunt imbinate de-a lungul intrarilor, de jos pana sus. Fiecare spune o poveste si ar trebui privite mult mai indelung pentru a fi descifrate, cat de cat. Si planuiesc sa revin pentru un tur despre simbolistica si poate altul despre secretele catedralei.

Va las sa vedeti pozele si sper sa o gasiti la fel de fascinanta cum ni s-a parut noua. Data viitoare va duc inauntru. Iar mai apoi in parcul adiacent, foarte controversat la vremea cand a fost deschis.