Washington Sq. Park

Candva (1600) pamant arabil, apoi cimitir (1797-1825), apoi o piazzeta pentru parazi militare (de unde numele de Washington Square).
Daca pe vremea cand era cimitir era considerat "inafara orasului", pe la 1830 devine unul din cele mai elegante cartiere. In 1889 primeste un arc de triumf construit din lemn si ghips care are atat succes la public incat este refacut in marmura. Nu este grandios, are doar 23 de metri inaltime - dar e-al nostru. :)
De-a lungul istoriei a fost folosit intr-un fel sau altul pentru evenimente politice - de la parazi si evenimente pana la discursuri si proteste, cat si pentru desfasurari culturale - de obicei sub forma de concerte improvizate. La acelasi moment dat poti gasi pe diferite alei, diferite stiluri muzicale: jazz, blues, folk...
O ramasita a anilor "salbatici" de acum 2-3 decade, isi formase o reputatie proasta ca loc de targuit droguri si "casa" a consumatorilor lor - mai ales pe vreme de seara. Aud ca inca se mai deal-uieste, dar personal nu m-am intalnit cu ofertanti nici inainte si nici dupa renovare.
Ramasita a vremurilor trecute, se estimeaza ca 20.000 de morminte exista inca dedesubt.
Alt aspect trist al istoriei sale: este "gazda" unui ulm celebru in istoria orasului, Ulmul Spanzuratului. Desi nu exista dovezi, legenda spune ca este copacul unde erau spanzurati tradatorii pe vremea razboiului de independenta.
Dupa ani si ani de incercari futile de a "curata" parcul, acum doi ani a intrat in renovari. Rezultatul nu e spectaculos dar o schimbare se vede. Fantana i-a fost reconstruita in alta locatie, piazzeta centrala a fost modificata.
Desi renovarea a fost (si mai este) oarecum controversata, parcul ramane un loc unde oricand se intampla cate ceva. Artisti ai strazii isi fac veacul aici mai in fiecare seara. In seara asta de sambata, un grup de 4 ne-au amuzat cumplit cu glume, ceva acrobatii si un ritm care nu aveam habar ca poate fi atat de profesionist batut la galeti de plastic.
In alte locuri, o cantareata de blues cu o voce absolut fantastica, un jongleur/inghititor de sabii, un grup folk... si multa-multa lume care vine sa-i admire.
Si ca intotdeauna, extra poze aici.
**** trivia - WSq Park in filme ****
In "I am Legend", casa lui Will Smith este pe una din laturile parcului.
Mesele de sah ale parcului au "jucat" in "Searching for Bobby Fisher".
In "August Rush", este locul unde tatal si fiul canta impreuna.

Black or White

Inca o zi care ne aminteste cat de egali suntem, la un moment dat.

RIP Farrah si Michael.

Cafeaua cea de toate zilele

Unul din primele posturi pe blogul asta a fost despre cum imi beau cafeaua. O sa ma repet in cea mai mare parte, dar i-am promis Amaliei ca o sa lamuresc ce este o presa franceza.

In prezent, cana preferata este simpla si aurie. Inaintea ei a fost una neagra cu interiorul rosu. Ma plictisesc repede de cani si am cate o noua preferinta la cateva luni odata.
In schimb sunt foarte statornica cafelei care o beau. In continuare o cumpar saptamanal de la Whole Foods, dupa ce am incercat multe soiuri si prajeli - este un organic french roast (PLU #368). Pe langa faptul ca-mi place gustul ei, avantajele cumpararii de la Whole Foods sunt ca boabele sunt prajite in fiecare zi si ca mi le pot macina cat vreau de fin sau nu.
Pentru ca pentru presa franceza este nevoie de cafea macinata mare (pe aparatele de macinat este setting-ul opus cafelei turcesti, care e cea mai fina).
Acasa tin cafeaua intr-un container care cica se inchide etans.
Cafeaua se face foarte simplu:
Se pune apa la incalzit intr-un ibric si se aduce la punctul de fierbere. Este foarte important sa nu clocoteasca - apa prea fierbinte elibereaza uleiurile din cafea care nu numai ca dau arsuri de stomac unora, dar schimba si gustul cafelei.
In vasul de sticla al presei* se pun 2 linguri de cafea, se toarna apa (usurel, sa nu se involbureze cafeaua) si se pune plonjonul la suprafata ei fara sa fie apasat. (optional, cafeaua se poate amesteca usor sau impinge in jos cu o lingurita ca sa fie uda complet inainte sa fie acoperita).
Se lasa 4 minute, se apasa filtrul si gata.
De obicei o beau cu un pic de lapte de soia si fara nici un strop de zahar.

*presa mea este un Bodum de o cana (vandut ca un "3 cup", care sunt convinsa ca-s cescute). Sunt o multime de marimi, firme si calitati.

Big Apple BBQ Block Party '09

Pentru americani BBQ-ul e treaba serioasa, nu doar carne pe gratar (care se numeste, asa cum e si normal, simplu: grill). Cum mai spuneam, fiecare regiune si-a format stilul propriu de BBQ, sosuri caracteristice (desi variatiile retetelor sunt conforme cu dictonul "cate bordeie..."). Ca-s pulpe sau jumatati de porc gatite pana cade carnea de pe os, sa poata fi maruntita in fasii cu mana/furculita sau taiata cu satarul (soriciul merge inapoi in afumatoare pana devine casabil si apoi, maruntit, ajunge ca topping in sandvis); ca-s carnati condimentati dupa reteta casei - mai mult sau mai putin/cu boia sau fara/din carne tocata cu satarul sau data prin masina; ca-s coaste de porc sau vita, asezonate cu amestecuri de condimente in pudra sau/si sos; ca-i piept de vita (brisket) care de la un moment la altul se poate transforma din bucatele divin de suculente in talpa de pantof: barbecue-ul american a fost adus la stadiul de stiinta. Trebuie sa (re)cunosti calitatea carnii si sa banuiesti corect cat ii trebuie la foc si cat la afumat, sa stii cata temperatura ii trebuie, cate condimente - de-ajuns sa-i dea aroma dar nu prea mult cat sa nu-i mai simti gustul... De-aia s-au scris si inca se mai scriu carti despre toata afacerea asta complicata.
Si tot pentru acelasi motiv se invata de mic copil... Doar sa ai norocul sa te nasti in familia unuia ca Ed Mitchell, care la randul lui a invatat din copilarie (I love this man, doar uitati-va la zambetul lui in poza de mai jos, dupa ore si ore pe drum si ore si ore de gatit pentru multimile NY-ului).
Poti sa cumperi un pit de BBQ (preturile pleaca de la $20.000 pentru cele mai mici comerciale) sau poti sa-ti construiesti tu singur unul (asa cum a facut Mr. Mitchell). Sau poti sa incerci sa faci BBQ pe gratarul tau "de terasa", de ce nu - atata timp cat stii ce ai de facut.

Sau, profiti de ocazie si mergi la nebunia care este The Big Apple BBQ Block Party. Unde dai de cozi serpuite pe 4-5 randuri si unde, dupa ce gusti vreo 2 portii care par minuscule te declari satul. Si-ti pare rau ca nu mai poti, ca tare ai fi incercat si un sandvis de pulled pork, pus pe o chifla si stropit cu BBQ sauce. Sau macar niste coaste - dar despre astea te resemnezi usor (Blue Smoke face niste coaste destul de bune).
Lume multa, organizarea insa fara cusur. Din cativa in cativa metri cosuri de gunoi de unica folosinta, unele chiar pentru reciclat sticle. Cele 2 cozi la care am stat au parut interminabile dar s-au lasat dovedite in cca. 10 minute - comanda, platit, portiile gata, wham-bam! thank you, ma'am. Altii, mai geniali, cumparau ceva dintr-o parte si mancau in timp ce stateau la alta coada. Majoritatea insa se asezau fie la cele cateva mese "comunale", fie in parc. Diferit fata de alti ani, a fost interzis accesul pe iarba in parc, dar lumea si-a intins paturile (sau covoarele, de la caz la caz) si pe asfalt.

Cea mai mare aglomeratie? La asa zisa "gradina de bere", nimic altceva decat cateva corturi care vindeau bere si unde consumatorii, firesc dar din pacate, blocau aleile parcului. Caci vroia omul sa vada o regina si-o printesa a porcului venite tocmai din Iowa sau un mini-concert de blues, asa cum sta bine unei adunari la BBQ. Sau vreo celebritate, ca Billy Mays. Ei hai, ziceti ca nu v-a facut sa cumparati nici o sticla cu Orange Glo sau Oxy Clean. Care se stie, este esential in scoaterea petelor de BBQ.

Aaaa, ce-am mancat? pai brisket de la The Pit/Ed Mitchell, care a fost in asa fel incat nu-l pot descrie. Mareste poza (ca merita) si observa cercul roz de fum (perfect), sucurile care in mare parte sunt inca ascunse intre fibre si culoarea care nu poate fi mai perfect indicativa a punctului culminant de facere. Inca visez la el si daca azi mai era un BBQ Block Party m-as fi dus iar doar pentru asta. Genial. Castraveciorii garnitura au fost pe gustul meu - sunt muraturi de "cateva ore" (dupa care eu ma topesc).

Si carnatii de la Salt Lick, despre care auzisem numai lucruri bune. Aici am facut greseala si nu am impartit o singura portie - asta ne-ar mai fi lasat loc sa mai incercam si altceva. Nu ca nu au fost buni, au fost excelenti. Nu perfecti (cred ca le mai trebuia un pic in cuptor, pielita mai avea doar minute pana cand sa pocneasca intre dinti asa cum trebuie) dar foarte foarte bine asezonati. Cole slaw-ul absolut incantator, cu mini-seminte de mustar si susan, perfect otetita. Iar sosul, superlativ - din pacate insa, nu l-am mai gasit de vanzare la chioscul cu marfuri, am luat doar un BBQ sauce de la Hill Country (care de anul trecut are o locatie in NY).

Si din pacate, fara permis de presa, permis platit in avans (care te lasa sa comanzi prin spate, la cozi considerabil mai mici) sau stat la cozi ca sa te apropii de zona de operare, atatea poze sunt cu mancare. In rest, daca a mai ramas ceva ne-link-uit, tot setul e aici.

Dar pentru cei cativa interesati, un articol de pe Serious Eats cu fotografii exceptionale care cred ca redau mult mai bine seriozitatea evenimentului.

BBQ adevarat, editia de strada

De cativa ani, unul din cele mai importante (pentru gurmanzi) evenimente din oras este un asa numit Block Party care are ca tema centrala barbecue. Este un eveniment fundraiser (ceea ce scuza preturile invers proportionale cu micimea portiilor) si reuseste sa creeze o ingramadeala de 150.000 de oameni pe o portiune care initial era de o strada, acum doua, de-a lungul a 2 laturi ale parcului Madison Sq. (acolo unde este Shake Shack).
Sunt prezente toate stilurile de BBQ american - pulled pork (pulpe sau jumatati de porc gatite si apoi "trase" in suvite subtiri, din care se face un sandvis care se serveste cu sosul BBQ al casei - care, dupa regiune poate fi bazat pe otet sau pe rosii), carnati, coaste de porc si de vita, brisket.
Deasemeni, sunt reprezentate toate zonele/statele de majora importanta in lumea BBQ-ului: Texas, St. Louis, Kansas, Mississippi, Tennesse, Alabama si Carolinele (South si North). Are si NY-ul reprezentatii sai. Majoritatea participantilor sunt pitmasters premiati la concursuri ce se tin anual si numele lor este cunoscut oricui este interesat de arta carnii pe gratar.
Pentru evenimentul din NY pregatirile incep din seara de vineri, cand strazile sunt aliniate cu gratare si "pits", (care sunt mai mult decat gratare: sunt monstruozitati de aparate inchise, cu controale de temperatura sofisticate).
Carnea este masata, pudrata, adica asezonata si pusa la gatit si afumat (dupa caz) pentru urmatoarele 12 ore+. Sambata si duminica de la 11 la 7 trebuie sa hraneasca multimea care sta la cozi si de 45 de minute pentru o portie mica de deliciu rar in orasul nostru. (Nu ca nu se gaseste BBQ, dar e de cele mai multe ori mediocru spre acceptabil).
Daca as si reusi sa ajung pe-acolo in timpul zilei, v-as arata si mancarea. Dar poate mai bine ca nu, huh? :D

Un pod de 100 de ani

Sambata au inceput celebrarile pentru centenarul podului ce leaga Manhattan-ul de Queens - Queensboro Bridge, cunoscut si sub numele de "59th street bridge". Pe langa recreerea deschiderii podului cu masini si in costume de epoca (la care nu am participat din pacate), duminica seara am avut artificii. Sunt "trase" pe camera foto mica, deci nu aveti pretentii la cine stie ce calitate. Si am schimbat fondul sonor cu Oda Bucuriei (in loc de bubuituri, click-uri de aparate foto si o suta de "niiiiice").
Si primul minut e un pic cam lalait, dar cam la 1:20 se... dezvolta problema.