Pentru americani BBQ-ul e treaba serioasa, nu doar carne pe gratar (care se numeste, asa cum e si normal, simplu: grill). Cum mai spuneam, fiecare regiune si-a format stilul propriu de BBQ, sosuri caracteristice (desi variatiile retetelor sunt conforme cu dictonul "cate bordeie..."). Ca-s pulpe sau jumatati de porc gatite pana cade carnea de pe os, sa poata fi maruntita in fasii cu mana/furculita sau taiata cu satarul (soriciul merge inapoi in afumatoare pana devine casabil si apoi, maruntit, ajunge ca topping in sandvis); ca-s carnati condimentati dupa reteta casei - mai mult sau mai putin/cu boia sau fara/din carne tocata cu satarul sau data prin masina; ca-s coaste de porc sau vita, asezonate cu amestecuri de condimente in pudra sau/si sos; ca-i piept de vita (brisket) care de la un moment la altul se poate transforma din bucatele divin de suculente in talpa de pantof: barbecue-ul american a fost adus la stadiul de stiinta. Trebuie sa (re)cunosti calitatea carnii si sa banuiesti corect cat ii trebuie la foc si cat la afumat, sa stii cata temperatura ii trebuie, cate condimente - de-ajuns sa-i dea aroma dar nu prea mult cat sa nu-i mai simti gustul... De-aia s-au scris si inca se mai scriu carti despre toata afacerea asta complicata.
Si tot pentru acelasi motiv se invata de mic copil... Doar sa ai norocul sa te nasti in familia unuia ca Ed Mitchell, care la randul lui a invatat din copilarie (I love this man, doar uitati-va la zambetul lui in poza de mai jos, dupa ore si ore pe drum si ore si ore de gatit pentru multimile NY-ului). 
Poti sa cumperi un pit de BBQ (preturile pleaca de la $20.000 pentru cele mai mici comerciale) sau poti sa-ti construiesti tu singur unul (asa cum a facut Mr. Mitchell). Sau poti sa incerci sa faci BBQ pe gratarul tau "de terasa", de ce nu - atata timp cat stii ce ai de facut.
Sau, profiti de ocazie si mergi la nebunia care este The Big Apple BBQ Block Party. Unde dai de cozi serpuite pe 4-5 randuri si unde, dupa ce gusti vreo 2 portii care par minuscule te declari satul. Si-ti pare rau ca nu mai poti, ca tare ai fi incercat si un sandvis de pulled pork, pus pe o chifla si stropit cu BBQ sauce. Sau macar niste coaste - dar despre astea te resemnezi usor (Blue Smoke face niste coaste destul de bune).
Lume multa, organizarea insa fara cusur. Din cativa in cativa metri cosuri de gunoi de unica folosinta, unele chiar pentru reciclat sticle. Cele 2 cozi la care am stat au parut interminabile dar s-au lasat dovedite in cca. 10 minute - comanda, platit, portiile gata, wham-bam! thank you, ma'am. Altii, mai geniali, cumparau ceva dintr-o parte si mancau in timp ce stateau la alta coada. Majoritatea insa se asezau fie la cele cateva mese "comunale", fie in parc. Diferit fata de alti ani, a fost interzis accesul pe iarba in parc, dar lumea si-a intins paturile (sau covoarele, de la caz la caz) si pe asfalt.
Cea mai mare aglomeratie? La asa zisa "gradina de bere", nimic altceva decat cateva corturi care vindeau bere si unde consumatorii, firesc dar din pacate, blocau aleile parcului. Caci vroia omul sa vada o regina si-o printesa a porcului venite tocmai din Iowa sau un mini-concert de blues, asa cum sta bine unei adunari la BBQ. Sau vreo celebritate, ca Billy Mays. Ei hai, ziceti ca nu v-a facut sa cumparati nici o sticla cu Orange Glo sau Oxy Clean. Care se stie, este esential in scoaterea petelor de BBQ.
Aaaa, ce-am mancat? pai brisket de la The Pit/Ed Mitchell, care a fost in asa fel incat nu-l pot descrie. Mareste poza (ca merita) si observa cercul roz de fum (perfect), sucurile care in mare parte sunt inca ascunse intre fibre si culoarea care nu poate fi mai perfect indicativa a punctului culminant de facere. Inca visez la el si daca azi mai era un BBQ Block Party m-as fi dus iar doar pentru asta. Genial. Castraveciorii garnitura au fost pe gustul meu - sunt muraturi de "cateva ore" (dupa care eu ma topesc).
Si carnatii de la Salt Lick, despre care auzisem numai lucruri bune. Aici am facut greseala si nu am impartit o singura portie - asta ne-ar mai fi lasat loc sa mai incercam si altceva. Nu ca nu au fost buni, au fost excelenti. Nu perfecti (cred ca le mai trebuia un pic in cuptor, pielita mai avea doar minute pana cand sa pocneasca intre dinti asa cum trebuie) dar foarte foarte bine asezonati. Cole slaw-ul absolut incantator, cu mini-seminte de mustar si susan, perfect otetita. Iar sosul, superlativ - din pacate insa, nu l-am mai gasit de vanzare la chioscul cu marfuri, am luat doar un BBQ sauce de la Hill Country (care de anul trecut are o locatie in NY).Si din pacate, fara permis de presa, permis platit in avans (care te lasa sa comanzi prin spate, la cozi considerabil mai mici) sau stat la cozi ca sa te apropii de zona de operare, atatea poze sunt cu mancare. In rest, daca a mai ramas ceva ne-link-uit, tot setul e aici.
Dar pentru cei cativa interesati, un articol de pe Serious Eats cu fotografii exceptionale care cred ca redau mult mai bine seriozitatea evenimentului.
5 comentarii:
Oh, lola! Pardon, oh, lala! Ce minunatie.........crezi ca m-as fi simtit in largul meu acolo?
Oare? oare? ma intreb... :D
Well, se tine in fiecare iunie ;)
am vrut sa mergem la un bbq aici in ga in primavara asta si n-am apucat, nush ce naiba am tot avut de facut. dar odata tot mergem, cred ca sunt si prin toamna.
chiar iti place mancarea americana?
hmm..doar ribs alea mis e par dementiale..dar sunt de porc, nu? prin RO nu prea se consuma
Lavy, intrebarea ta suna de parca mancarea americana este total dezgustatoare. Cred ca in Romania exista o perceptie foarte gresita a bucatariei americane - care chiar daca nu o fi in totalitate pe gustul nostru, nu e chiar asa rea cum se crede.
BBQ ribs sunt si de porc si de vita si stiu ca in Romania nu prea sunt folosite - in cea mai mare parte pentru ca romanii nu stiu altceva decat sa le tranteasca pe gratar, ori e o stiinta intreaga cu BBQ-ul adevarat. Sunt date cu mirodenii, lasate la marinat etc. Pana si cat timp le tii pe gratar si la afumat si la ce temperatura conteaza enorm.
Trimiteți un comentariu