...nu numai ca mii de oameni au fost rupti de viata, de familii; nu numai ca 2 cladiri care erau reprezentative orasului au fost distruse si i-au lasat profilul stirbit, ci si pentru ca ne-a schimbat viata sensibil in ultimii 7 ani si se pare, progresiv in viitor - de la felul cum calatorim pana la paranoia zilnica a pachetelor uitate, a fotografierii unei cladiri sau statii de metrou, suspiciunii oricui poarta un nume musulman, temerii ca oricand treci un pod exista posibilitatea sa nu ajungi la capatul lui... si multe, multe altele. E adevarat ca NYC nu va mai fi niciodata acelasi ca inainte de 9.11.01
p.s. pentru cine nu stie: in fotografie sunt luminile tribut care au fost aprinse in fiecare an in preajma tristei aniversari. Vazute din preajma bazei, se unesc in cer undeva, iar in lumina lor zboara sute si mii de gaze care stralucesc ca mici orbi, facandu-te sa te gandesti la suflete. Provoc pe oricine le priveste pe viu sa-mi spuna cu sinceritate ca nu e asa.
12 comentarii:
Sa stii ca paranoia din cauza 11 sept. a ajuns si aici. Am fost la o tipa acasa, si am vazut-o deodata privind pe cer cu teama, si mi-a zis privind avionul care tocmai trecea, ca de la 11 septembrie are senzatia mereu ca fiecare avion e periculos.
culmea e ca nu mi-e teama de avioane si nici sa zbor, asa cum auzit pe multi. dar mi-e groaza de aeropoarte, cautaturi si scormoneli.
dar cand trec podurile ma gandesc ce-ar fi si cum ar fi :D
Nici mie nu mi-e frica de avioane. Mie nu mi-e frica de nimic... inafara de mine. lol
nici de mine nu mi-e frica :D de ce mi-ar fi? LOL
eh, mie-mi e.
Sint periculoasa. lol
Dar doar pentru propria mea persoana. :)
ca taman vroiam sa zic "bine ca mi-ai spus" LOLLLLLLLL
Au trecut 7 ani..Imi aduc aminte ca am gasit un supliment de Vogue (cred) cu poze de imediat dupa eveniment. Am si acum revista..de cate ori vad pozele mi-e groaza sa ma gandesc cum au pierit oamenii aia. Si inca ma bantuie o imagine..
Ce e si mai trist este faptul ca inca nu stim cu exactitate cine este de vina pentru tragedie.
Şi probabil nici nu vom şti.
Am fost acolo acum 4 ani, am văzut direct golul... Despre aeroport pot să spun că nu mai îmi place cum îmi plăcea înainte, acum suntem nişte gâzuliţe desculţe şi potenţial răufăcătoare, când trecem pe acolo... Auzi, răufăcătoare, eu... Dar, ca în orice generalizare, se amestecă binele cu răul şi iasă la suprafaţă răul. La fel şi în generalizarea de pe rândul precedent...
Sincer - si stiu ca nu e corect ce spun, dar asta simt - imi e indiferent a cui e vina. E ca in cazul unui homicid - ce conteaza cine a facut-o? fapt e ca tu ai pierdut pe cineva drag, ca cineva ti-a influentat viitorul fara ca sa aiba dreptul. Aia doare, nu faptul ca pe criminal il chema Habib sau John sau Jean sau Juan.
Ce ma doare este ca "ei" - oricine sunt ei, cei ce ne-au facut rau - inving de fiecare data cand un oarecare angajat al aeroportului imi flutura chilotii (din bagaj, ca sa fie clar LOL) in public (e o senzatie tare, cred ca merita incercata macar o data totusi); de fiecare data cand un politist sau security guard platit cu minimum wage imi spune ca n-am voie sa fac poze in locuri publice; de fiecare data cand vad masini de politie ce nu fac nimic la capatul podurilor; de fiecare data cand politia te cauta in geanta la metrou (noroc ca asta n-a tinut mult, orice minune dureaza 3 zile).
Sa mai zic de miliardele de dolari care se duc pe apa sambetei intr-un razboi absurd care nu serveste interesele nimanui si care a ingrosat simtitor numarul victimelor de acum 7 ani?
Amalia si girlie, cu respect spun asta: sa vezi gaura nu inseamna nimic daca nu ai cunoscut inainte un muschi intins la gat uitandu-te la inaltimea cladirilor de la baza lor. O gaura e nimic, e gol. 0. Pe toti vizitatorii care ii insotesc acolo ii intreb daca isi pot imagina cat de inalte si marete au fost cladirile si invariabil aud "NU".
Pozele si filmele nu-s nimic in comparatie cu atmosfera de doliu care exista in downtown la doar cateva zile dupa - si spun asta pentru cei care au fost in NYC si cunosc faptul ca orasul asta are o energie aproape palpabila. Union Sq. Park (despre care scriu atat de des, acolo e piata de fermieri) a fost saptamani la rand locul unde se aprindeau lumanari si se risipeau lacrimi. Mirosul care a persistat atata timp in aer nu poate fi redat de poze.
Da, inca nu mi-a trecut. Inca sunt furioasa ca s-a intamplat si inca sunt extrem de trista. Si inca imi mai dau lacrimile ocazional.
Si imi cer scuze pentru vehementa :) Asta sunt, simt monstruos.
Trimiteți un comentariu