Amalia m-a facut sa-mi amintesc (cu multa tristete) despre o candva (credeam eu) prietena care a taiat relatia brusc si cu acuratete chirurgicala pentru ca ultimele 3 ori ma sunase numai ea. Eu, in vremea aceea preocupata de alte probleme (numai si numai ale mele si ale nimanui altcuiva) n-am bagat de seama si n-am numarat "una mie, una tie". M-am resemnat cu ideea ca poate nu eram sortite sa fim BFFs.Dupa atatia ani de pribegie, mi-am pierdut multe prietenii d'antan. Cateva dintre ele s-au raspandit si ele prin lume, cu unele inca mai vorbesc poate o data pe an (sau doua, sau trei, you get the drift), cu altele am pierdut legatura. La fel si cu cele ce au ramas in tara. N-a ajutat ca pentru 15 ani am scris constiincios felicitari de Paste, Craciun si ziua de nastere, am telefonat din cand in cand. (Nu e greseala de aritmetica: acum 2 ani am decis ca nu mai scriu felicitari oricui)
Recunosc, am fost si rautacioasa si am facut experimente cu ele peste ani: am incetat sa scriu si sa telefonez, sa vad ce se intampla. Si de la majoritatea am primit ce meritam: nimic. Intrebarea este cat de mult imi doresc prieteni care dupa 3 luni de tacere nu investigheaza de ce. Imi da tot cu 0.
Azi (adica ieri) am realizat ca blogul asta a implinit 3 ani. L-am inceput in parte pentru cele carora aparent le pasa ce fac/gandesc, ce vad, ce mananc, ce ma bucura (ca de plans nu-mi place sa ma plang, ori de cate ori zic ceva ce nu e neaparat de bine ma trezesc cu atatea posibilitati de rezolvare incat incep sa ma indoiesc de imaginea care o proiectez). Se pare insa ca are prea multe cuvinte, 3 ani de cuvinte care au fost mai apreciate de oameni (initial & azi mai mult sau mai putin) necunoscuti.
Tot azi (adica ieri) am vorbit cu o prietena din copilarie - ne stim de cand aveam 2 ani, de-atunci am stat in acelasi bloc, pe aceeasi scara, am mers la aceeasi scoala generala, o vreme la acelasi liceu. Si mi-a bucurat inima imens ca inca isi deschide sufletul mie, ca parerea mea conteaza (sau asa mi-a dat impresia) chiar daca in ultimii 5 ani am comunicat doar ocazional (long live the internet!).
Vedeti voi, avem de toate felurile. Cu nostalgii cu tot.
p.s. excuse my ramblings and go see some fireworks. Happy 4th!
p.p.s. pe linia urmatoare, unde zice "comentarii", click cu incredere si scrie-mi ceva, alege anonymous (dar semneaza-te in comentariu) apoi click butonul mare, portocaliu, care zice "publicati-va comentariul" sau ceva de genul asta. E in romana, ca sa nu existe scuza englezei. Daca nu merge, lasa, vorbim noi candva. Doar sa nu ma mai intrebi ce mai zic nou.
p.p.p.s. eh!
27 de comentarii:
Saptamana trecuta, cand am fost acasa, mi-am revazut cea mai buna prietena, dupa 8 ani. Opt ani in care am vorbit doar la telefon (uneori de doua ori pe an) sau pe net (si asta greu in primii 5-6 ani, pt ca fiecare avea diverse probleme). In anul in care ea pleca din Satu Mare in Portugalia, eu plecam din Satu Mare in Bucuresti. Si ne-am revazut acum. Si parca anii astia n-ar fi fost...
Nu suntem nici eu, nici ea genul care sa palavrageasca zilnic, care sa stea cu orele la telefon samd. Pur si simplu exista acel ceva pe care il simti in preajma cuiva, acea senzatie de bine cand te gandesti ca exista acea persoana acolo, undeva, nu conteaza unde, cineva care nu te judeca, nu te condamna, te accepta asa cum esti, oricand. E greu de pus asta in cuvinte, adica, nu greu, ci necesita spatiu, multe vorbe, ca sa poti explica asa cum trebuie. Cel mai bine se simte.
Cineva spunea ca oamenii astia sunt rari. Nu e adevarat, trebuie doar sa stii sa ii vezi, sa ai un pic de noroc sa ii intalnesti.
M-am lungit. Da' am o scuza, sunt cu o cafea in fata. :)
La multi ani blogului tau. :) Si, de ce nu, Americii pe care ai adoptat-o. :))
Mda...gasesti raspunsul meu la Amalia. Puteam sa dau copy-paste, dar sunt o anonima lenesa :P
Lola, sa stii ca uneori patesc si eu asa, incep un comentariu, si pe urma scriu si scriu si imi organizez idei care asteptau in umbra. Ma ajuta foarte mult. Ma bucur ca acum, dupa am citit ce ai scris tu, imi pot spune in barba: iata cineva care a inteles perfect ideea. Imi esti unul dintre norocuri :)
Noi n-am avut ocazia sa ne cunoastem in realitate, insa mi-as dori din suflet. Esti un om de exceptie! Eu iti multumesc pentru toate sfaturile care mi le dai, pentru rabdarea care o ai cu mine, pentru ca esti mereu "acolo". Ma bucur ca te-am cunoscut!(chiar si virtual...) Pupici.
Eu prima data te-am cunoscut doar virtula si dupa aia am avut sansa sa te cunosc real! Stiu cum e sa vrei sa mearga o prietenie, sa scrii, sa telefonezi, chiar sa comentezi pe vreu blog si raspunsul sa fie: nici un raspuns! Dar, eu cred ca aia adevaratii, prietenii cu adevarat putini, sunt acolo chiar daca nu iti raspund, scriu, comenteaza. Se iau cu una alta si uita sa-si puna in practica chestiile legate de prietenie. Dar macar eu sunt sigur ca se gandesc la tine, chiar daca nu iti dau nici un semn concret!
Si da, distanta (uneori chiar cand prietenul pe care-l credeai the best of the best se muta doar de pe scara unde ati locuit o viata doua blocuri mai incolo si...gata...se duce si prietenia aia trainica) separa graul de neghina, nu mai mentine artificial (dar nu stiam noi asta de dinainte)unele prietenii, le nuanteaza pe altele. Dar eu nu trebuie sa vorbesc zilnic cu prietenul meu cel mai bun ca sa-l stiu ca e acolo, si nici el nu asteapta sa ma dau availabel pe mess ca sa putem vorbi...Dar oameni pentru care sa simti asta nu-s multi cu adevarat...
Unii se bucura ca au familia aproape si asta le este mai mult decat suficient. Unii nu...
Dar pe fiecare ne doare cand pierdem un prieten si avem o unde de regret ca nu mai e cum a fost odata!
Si eu mai am o "vorba": sa fie el sanatos! Si noi pe langa el...
Si LA Multi Ani blogului tau si... sa nu-l inchizi ca nu ai de ce!
Stii tu cum e: cine trebe sa comenteze, comenteaza! Cine nu, nu.
E, uneori (prea) comenteaza si cine nu trebuie...
Ah, nimic ca amicitiile virtuale sa oblojeasca o zgarietura :D Merci, mes amies.
@Adina - am o prietena care traieste in Italia cu care am exact relatia de care spui tu. Daca nu vorbim un an si e tot ca si cum n-am vorbit de ieri. Si asta cu toate ca vietile noastre nu prea sunt asemanatoare.
Si stai sa vezi - acum ca am pomenit-o, o sa ma sune in curand. Chiar n-o s-o sun eu intentionat, sa vad daca inca ne mai functioneaza telepatia :)) Cand m-o suna, o sa scriu aici.
@Anda, nu-mi face placere sa-ti "burst the bubble" - dar as vrea sa stiu peste inca 12-14 ani ce o sa mai spui despre prietenia cu fata din America :)
Dupa 3 ani aici, nimic nu se schimbase in relatiile mele. Nici dupa 5. Pe la 7, am inceput sa observ.
Vezi tu, relatiile la distanta - fie amoroase, fie de prietenie - nu rezista decat daca ambele parti vor cu adevarat sa le pastreze, in aceeasi masura, cu aceeasi ambitie si acelasi drag. Statistic, nici cand nu te desparte distanta si fusul orar nu ai mai mult sanse de 50% :) Asa ca tu poti fi capabila... dar degeaba. (Nu e asta o metafora a vietii in general, oare?)
@amalia - ;)
That's all I have to say. De-ajuns, nu? :))
@Purple Rain - draga mea... ma faci sa ma simt ca o closca :))
I love you, too :)
@Flavius - exact aia spuneam si eu, doar ca in alte cuvinte :D
cat despre: "sa fie el sanatos! si noi pe langa el..." ---> = p.p.p.s.-ul meu :)
Nu stiu ce va fi, peste ani...poate 3-5 ani e inca putin...
Cat despre celalalt gen de relatii, mare dreptate ai! Asta am spus si eu, recent, intr-un anumit context. Ca e destul de greu sa pastrezi o relatie, sa o faci sa se dezvolte frumos, si cand omul e langa tine... Daramite daca e departe si nici nu e convins ca vrea!?
Cred ca am vazut prea multe filme (proaste)...
Happy 4th!
Si la multi ani blogului! Nefiind un blogger adevarat eu mai postez in continuare, ba o poza, ba un rand..
Si, fiind doar "guest" acolo unde postez, nu stiu nici macar numarul celor care acceseaza constant blogul.
"Prieten" mi se pare un cuvant mare.. mai ales dupa o anumita varsta cand prieteniile se leaga mai greu.
Amici in schimb am avut o gramada. Si o sa am in continuare, chiar daca se schimba constant ;)
E adevarat, uneori ne luam cu viata si ne incurcam picioarele si mintea. Uitam de cei buni si aproape noua. Uneori ne dezmeticim la timp, alteori...
La multi ani cu blogul si acum ca Amalia ne-a facut cunostinta:) promit sa revin!
Aventuriera tarii condeiului, Dana
Dar chiar, Bogdan - tu de ce nu-ti faci blogul tau? n-ar insemna ca nu mai poti posta in continuare ca guest :)
Cred ca noi vorbeam aici de prieteniile vechi, din copilarie/tinereturi. Despre care credeam ca vor dovedi ca gresita zicala "ochii care nu se vad, se uita"
Dana, bine-ai venit! :)
La multi ani de blog si de America!
In al doilea rand, prietenii buni sunt cei care se aduna in functie de afinitati. De aceea prietenii din copilarie si adolescenta sunt priviti mai sentimental. Nu poti spune despre ei ca s-a intamplat sa fie langa tine din cauze de business sau serviciu :)! Prietenii care ne-au fost aproape (macar cu o vorba buna) in momente de cumpana - ei bine, cred ca ei raman mereu intr-un capitol special. Legatura cu ei se pastreaza, chiar daca sporadic (cu totii cunoastem cauzele - lipsa de timp, treburi multe etc).
Eu cred in prietenie ca intr-un lucru frumos care pluteste undeva in aer, in jurul anumitor oameni.
E de lucru cu blogul si inca nu sunt pregatit.. pentru ca eu sunt genul care ar verifica numarul de cititori si ar incerca sa il creasca samd.
Si nu vreau sa vin pe blog ca la birou ;). Poate exagerez..
Dupa ce am plecat din tara am avut parte de tot felul de surprize din partea prietenilor ramasi acasa. Continuam sa tinem legatura prin mailuri, uneori insa nu stiu de ce au tendinta de a interpreta ciudat cuvintele mele, asa ca am ajuns la concluzia ca tonul il pune cel care citeste. Pentru mine ar fi fost ideal sa-mi urmareasca blogul, in felul asta ar fi aflat ce fac, dar a fost imposibil sa-mi conving prietenele sa faca asta. Toate pretind ca sunt foarte ocupate. Am gasit mai mult interes si intelegere la persoane necunoscute. Timpul si intamplarile vietii cern prieteniile, doar prietenii adevarati raman alaturi de tine. "La multi ani !" blogului tau, scrie in continuare, ca o faci bine si cu multa eleganta.
Dana
Pupici din Irlanda!
Tie si blogului - toate cele bune impreuna!
Tocmai m-am intors din Tara Muma, unde am decis sa ma vad doar cu familia. exceptie au fost cateva persoane cu care am impartit demult scoala sau munca, si care acum au bebici si cum ar veni avem ce vorbi. Am taiat in carne vie, dar faza cea mai faina e ca nici nu m-a cautat altcineva haha. Cum ar veni am ales de n-am mai putut. Ce e o prietenie? Eu inca nu stiu si nici nu mai cred ca trebuie sa putem pune totul in cuvinte.
Cu drag,
Maria
eu n-o sa comentez despre prietenie pentru ca am devenit mult prea cinica.
vreau doar sa-ti spun ca ma gandesc cu drag la tine si ca ma bucur sa intru aici. :)
La multi ani blogului unde vin sa ma bucur de scriitura ta si de pozele cu mancaruri alese:) Prietenii care dispar din vietile noastre dispar pentru ca asa a fost sa fie. Poate cu unii am avut ceva de impartit. Cei mai misto prieteni raman cei cu care nu ai niciodata nimic de impartit. Mi-a spus mine o prietena care este o inteleapta:)
Fanclub-ul tau din Chicago m-a rugat sa-ti transmit un mesaj din partea sa: WE LOVE YOU!!!!
Altfel, nu cred ca e cazul sa te consolez, ca nu ai nevoie!
@to-morrow - ai dreptate, ca si nostalgiile, e una din urmarile trecerii anilor si schimbarii stilului de viata. Si da, unii-s mai "prietenosi" ca altii :)
@Bogdan - da, exagerezi :))
@dana - multumesc :) Si stii vorba aia: intentia conteaza. Doar ca nu toata lumea apreciaza o simpla intentie - sunt cei care vor scrisori personalizate, carora sa poata sa nu le raspunda :))
@vintagedresser: multa bafta!
@Mariuca: bine-ai revenit! nici n-am incercat sa caut explicatii, era doar o constatare ;)
N-am inteles eu bine sau ai lasat-o pe Cati in Ro.?
@Rodicut - si eu ma bucur ca intri aici! zau, parol d'honeur :)
@Mikidoasa - merci de urari! Dar oare nu asa se zice, ca trebuie sa imparti cu prietenii si bune si rele? hm... e de gandit.
@Dona - thank you for the smile! :))
si... cine stie, cunoaste. ;)
Incep sa cred ca trebuie sa pun la sfarsitul fiecarui post instructiuni despre cum se lasa un comentariu :))
KIDDING, mkay?
Cum s-o las acolo pe printesa? Nici vorba de asa ceva, mai ales dupa ce am dat nas in nas cu mentalitati de genul 'bebelusii plang, asa sunt ei, nu plang dintr-un motiv anume', 'papa tot' etc. O voi lasa daca si cand voi ajunge in strada, altfel nu.
maria
aaa..multi ani Doamnă, sa ai si sa auzi doar despre bine..:)
da' eu gata, nu mai intru pe-aci c-am comentat prea des si tu nici nu mi-ai telefonat si nici pe blogul meu nu ai intrat...
Gata, ma razbun..:)))
Anonim..:P
La multi ani blogului tau! Ma bucur sa te citesc chiar daca nu cu regularitate...e o bucurie mereu sa descopar ceva nou pe el. In legatura cu prietenia...exista ceva ascuns...ori esti cu cineva pe aceeasi lungime de unda...ori lasa-o balta;)...si da confirm exista prietenii pe care nici timpul nici distanta nici vint nici furtuna nu le pot oprii...exista persoane pe care si daca nu le cunosti te simti "pe aceeasi lungime de unda"...chiar daca sunt la distanta...e placut sa stii ca exista cineva caruia poti sa ii incredintezi o bucuri esi sa se bucure alaturi de tine...sau pur si simplu cineva cu care poti discuta orice...recunosc insa ca ai mei preiteni adevarati se lasa numarati pe degetele de la o mina;))
@Maria - de-aia ma miram si eu. M-a confuzionat pe mine ceva, my fault :D
@Toni - ba sa mai intri pe-aici si sa mai lasi comentarii... altfel plang!
@Andrea - asa e. Uneori ma intreb daca nu au fost oameni in viata mea care ar fi fost "friend material" dar carora nu le-am acordat sansa... Complicata chestie si asta cu prietenia, nu? Raman la parerea mea ca o prietenie e la fel ca o relatie amoroasa, unde-s 2 involved si ambii trebuie sa aiba aceeasi pornire. + Chemistry. So, ai dreptate total, chiar si cu numaratul pe degetele de la o mana - cat de norocosi sa fim sa adunam in jurul nostru mai mult de-atat?
la multi ani Lola :)
ma bucur ca te-am cunoscut si trec de oricate ori pot pe aici. mai fierb un ou, mai pun de o cafea.... mai salivez(asta cel mai mult)
ca fapt divers si oarecum in spiritul a o parte din postul tau de mai sus, sa vezi ce fain e sa diseci o prietenie in creerii muntilor, noaptea la 12, intr-o trupa de 8 oameni, fara posibilitatea de a pleca(in caz de rupturi urate ale relatiei, ca in oras, cand chemi un taxi si gata, in 10 minute esti in turnul tau de fildes), din cauza conditiilor, mai devreme de a doua zi pe lumina. indiferent de rezultat trebuie sa ramai intre oamenii aia ore bune, traite clipa cu clipa...
Multam, Mijule.
Hehe, ce crezi, ca nu cunosc? am trecut si pe-acolo :)) Imi amintesc un 1 Mai la cota 2000... Nimic serios insa, nemultumiri care se isca in grupuri de obicei pe varf de munte, acum in retrospect a fost un week-end fain. :)
nu am mai comentat pana acum dar intru des pe la tine prin ograda si salivez cu pofta la poze, intrebandu-ma de ce sunt atat de lenesa incat nu am pus in aplicare nici o reteta :)
la cat mai multe insemnari si uite, sa stii ca cineva de pe partea ailalta a "pondului" le apreciaza...
Multumesc de vizite si de mesaj :)
Poate in vreo buna zi o sa te mobilizezi si sa incerci din retete, sunt toate foarte usoare si foarte bune - altfel nu le postez :))
Trimiteți un comentariu