Placinta dobrogeana

N-am prea facut placinte cu branza la viata mea si n-am idee de ce, ca n-as spune ca nu ne plac. Asa ca atunci cand am vazut postul lui Cristi Roman despre placinta dobrogeana executata expert de mama soacra, m-am avantat s-o incerc.
Si-aici trebuie sa povestesc o amintire care si ea a contribuit la hotararea mea.
Acum cativa/mai multi ani, intr-una din vizitele in Romania, am fost pentru cateva zile la 2 Mai si am stat la o gazda extraordinara. Genul de femeie care zumzaie toata ziua, tot timpul ocupata cu ceva. O gospodarie mica si simpla dar tinuta dupa canoane mai curand ardelenesti decat cele mai relaxate de pe malul marii Negre. In pretul cazarii era inclusa si masa de pranz - pentru care in mod normal eu una nu m-as deranja sa parasesc nisipul cald. Dar s-a intamplat ca prima sau a doua zi acolo sa trebuiasca sa trecem pe-"acasa" pentru oaresce motive si am cedat indemnului gazdei sa mancam ceva; si uite cum am hotarat ca pranzul ei nu era ceva de care sa te lipsesti. Absolut tot ce-a gatit a fost superb, iar faptul ca mancam afara sub o bolta de vitza de vie, la o masa de lemn neslefuita si nelacuita probabil ca a adaugat placerii. Fapt e ca intr-o zi ne-a pregatit shuberek - gogosi umplute cu branza, aproape ca langosi, dar nu chiar. I-am cerut reteta si mi-a dat-o cu multa bunavointa, dar oricat am insistat n-am reusit sa scot de la ea mai mult de "cateva maini de faina", "cam juma' de kil de branza" etc.
Stiu cum e cand faci o reteta de-atatea ori incat nu mai masori, ba chiar poti sa o faci in timp ce dormi. Dar parerea mea e ca, daca la o mancare mai poti sa mergi dupa ochiometru, la produse de patiserie si mai ales aluaturi cu drojdie, bucatarisitul e un pic mai stiintific. Deci pentru care, reteta de shuberek scrisa pe un colt de hartie (si care pe verso are o reteta de poale-n brau la fel de criptica, de aceeasi autoare), zace in dosarul meu cu retete fara sa fi fost vreodata incercata.

Si uite-asa, am incalecat pe-o sa si m-am apucat sa fac reteta de placinta dobrogeana, care pare un pic mai explicativa. Si aici voi scrie comentariile mele, reteta fiind de gasit la link-ul de mai sus.

Aluatul: citita, reteta mi s-a parut super-simpla. Cand m-am apucat de treaba, am gandit "cam seamana cu aluatul de paine sau pizza". Dar tot simplu si desi am adaugat inca o lingura de ulei si vreo 2 de apa la 450g de faina, s-a lucrat foarte usor si am putut sa-l intind extrem de subtire (lucru esential). Dar as mai adauga ca la intins as unge facaletul si masa cu ulei, si nu cu faina - pentru ca parerea mea e ca faina adauga impresiei de paine. Am folosit drojdie uscata si aici am mers dupa instinct si-am pus jumatate de pliculet (ce e aia "a 6-a parte dintr-un cubulet de drojdie" cand eu habar n-am cat are cubuletul ala? eh, juma' de pliculet e razbunarea mea :)) )
Am lasat aluatul la odihnit vreo 30 de minute, ca asa stiu eu ca trebuie cand folosesti drojdie (well, ar fi trebuit o ora, dar deh).

Umplutura: abia cand m-am apucat de ea am realizat ca 6 oua la 500g de branza suna bine (ouale in patiserie fac orice mai bun. Si untul.) dar problematic. Am pus 5 oua pentru ca erau extra-large si am zis ca gainile de Tulcea n-or fi hranite cu hormoni ca ale noastre, si mi-a rezultat o supa de branza. "Nu-i bai, se coaguleaza la cuptor" - am gandit (si-am avut dreptate). Mai problematica partea cu impaturitul, dar sunt fata descurcareata: am comis treaba direct in tava, ca aluatul sa se lafaie in supa aia de branza pe toate partile (vezi poza 1 de mai jos). A, si bineinteles ca nu m-am abtinut sa nu pun stafide si coaja de la o lamaie.

"Cuptor la foc mediu-maricel" l-am aproximat eu la 350F si probabil am avut dreptate, daca judecam dupa poza 2. Iaurtul meu a fost un pic mai gros decat cel romanesc, cred (organic de la Stonyfield Farm, pe care il recomand cu multa pasiune), dar n-a fost problema (poza 3).
Dupa 10 minute in cuptor, iaurtul era la fel de crud. Am dat cuptorul mai mare si dupa inca 10 minute incepuse sa se arda pe ici si colo. Si la taiere am remarcat ca pe fundul placintei se formase o crusta care mai avea 2 minute pana la casant. No problem insa, am salvat-o la timp.
Trebuie sa mentionez ca am avut dreptate despre aluat: e aluat de paine, si daca nu este intins extrem de subtire, mai bine-l faci pizza bianca. Chiar si intins subtire, in locurile unde se multiplica prin incretire, are textura de paine.
Buna? Foarte buna, mai ales calda. Buna si a 2-a zi, chiar si a 3-a. Dar, cu scuze mamei soacra ca i-am macelarit reteta, e paine cu branza: n-are ce sa fie rau, nu? :))
Mai am juma' de tava, ceea ce ma duce cu gandul ca daca va exista o data viitoare, va trebui sa fie o ocazie cu multe guri la masa.
Acum, daca are cineva o reteta de placinta cu branza de-aia gen prajitura, as aprecia mult. Cred ca stiu pe cineva... ia sa ne interesam :)

Oh, brother

Imi place tare cand merg la piata si sunt muzicanti. Mai toti sunt foarte buni, dar tipii astia sunt deosebiti. Daca ati vazut "O brother, where art thou?", aveti idee de ce fel de melodii cantau.

Lobster roll

Sa fiu sincera, nu ma omor dupa homar - desi, tot sincer, din cand in cand si mai ales daca stiu ca e proaspat si preparat bine (cum a fost pe St. Martin) nici nu ma dau inapoi.
Nu cumpar homari vii sa-i prepar acasa, nici cozi de homar congelate (am incercat o data si nu vreau sa mai repet experienta), iar la un restaurant care serveste fructe de mare nu ma arunc la homar daca restaurantul respectiv nu e total faimos pentru ei.
Ce nu incercasem niciodata: "lobster roll"- sandwich renumit in statele de nord-est, desi citisem si auzisem multe despre el. Asa se face ca la una din vizitele la Fairway (despre care spuneam ca au si un counter unde poti cumpara mancare pregatita pe care sa o mananci la terasa lor) si dupa ce citisem opinii in care am oaresce incredere, am incercat homarul lor. Pregatit in stilul considerat "clasic" (gatit la abur, desfacut in bucati mari, dulci si suculente amestecate cu un pic de maioneza si doar un pic de telina verde), a fost excelent si foarte probabil voi repeta experienta.

Insa inca visez sa incerc unul "tras" in unt (celalalt stil de lobster roll). Eventual intr-o excursie in Maine sau Connecticut. :D

Avem si noi cocalarii nostri

In apropierea parcului Bowling Green, pe Broadway si in apropiere de Wall St., se afla the Charging Bull, simbolul agresivitatii financiare, optimismului si prosperitatii. Iar turistii vin cu zecile sa-l viziteze si sa se pozeze cu el. Nimic rau cu asta, desigur. :D

Going Dutch

De-adevaratelea, nu adicatalea sa platim nemteste.
Azi a inceput sarbatoarea nasterii orasului (400 de ani, hehe), pe vremea cand olandezii s-au pierdut in drum spre China si-au ajuns pe raul care acum poarta numele capitanului de vas (Henri Hudson).
Pe vremea cand Manhattanul era inca o mlastina si a fost numit Nieuw Amsterdam (mai tarziu Mannahatta). In fine. Vorba e ca celebram un pic pe stil olandez.

Langa parculetul Bowling Green, in coltul cel mai de sud al Manhattan-ului, pe locul unde primii new-yorkeri au hotarat sa intinda cortul, s-a construit un satuc din carton pentru cateva zile. E pe o straduta nu mai lunga de 50 de metri - dar e asa incantor facut ca vreau sa ma mai duc.
Mancare buna - nu multe sortimente, dar sunt sandvisuri cu peste (de patru feluri), mici pancakes (un aluat ca de clatita dar mici si grosute in mijloc, servite un un pic de unt si mult zahar pudra), crochete (pe care vreau sa le incerc data viitoare) si stroopwafels (ca o napolitana cu miere, care asezata pe gura canii de ceai se inmoaie si devine lipicioasa si moale ca o caramela). Si branza, bineinteles.
Mai sunt flori, superlativ superbe (aveau tufe de planta aceea care nu mai stiu cum se numeste dar nu am mai vazut-o pe-aici, care face bobite albe - stiti voi, cu care ne stropeam in joaca in copilarie. Din pacate poza a iesit cam aiurea). Poti cumpara bulbi de flori (doar 2 sortimente de lalele). Poti castiga bulbi de flori daca urci pe scena si raspunzi la vreo 7 intrebari cu raspunsuri multiple choice, si care suna de genul "cum se cheama capitala Olandei? dar aeroportul din Amsterdam?"
Este o mica sera cu legume, flori si micro-salate pe care le poti incerca afara. Un baiat dragut le distribuie iar alt baiat dragut le prezinta caracteristicile. E haios sa vezi newyorkerii cu mainile intinse :D
Sunt demonstratii de sticlarie, de sculptat saboti de lemn (in poza cu baiatul de la saboti, in spate se vede ceva ca o pictura - este facuta integral din sabotei mici de lemn si figura este aparenta numai in poze, cu ochiul liber arata foarte abstract).
Si bineinteles ca exista si o moara de vant.
Sper sa aveti rabdare sa vedeti fotografiile (sunt multe, parca 45), eu cred ca merita.

Muncan Food Corp.

Am mai scris despre Muncan - deci, doar un pic de food porn.
(click pe fiecare poza sa se faca mare, click iar si se mareste inca un pic)