Imi place mult ratza, dar intotdeauna am considerat ca e greu de gatit - sa o fierbi prima data, sau sa o tii zile intregi la frigider etc. Pana cand intr-o zi am dat de o reteta care mi s-a parut prea usoara sa nu o incerc. Ei bine, nu cred ca mai fac ratza altfel de-acum incolo. Poate fi servita cu sos (de vin, de portocala etc) sau simpla, oricum ar fi, va fi super-ultra-delicioasa. Nu e ea prea fotogenica, dar e tare buna.
Ratza la cuptor
3-4 linguri de sos soia
3 linguri de mustar
3 catei de usturoi (mai maricei, asa)
1 lingurita piper, 1 de sare, 1 de cimbru uscat
Se incalzeste cuptorul la 400F/200C.
Se curata ratza de grasimea excesiva din jurul cavitatii, se spala si se sterge cu servete. Se aseaza cu pieptul in sus intr-o tava cu gratar. Cu o furculita se inteapa pielea in mai multe locuri (cu atentie sa nu ajunga intepaturile pana in carne) - asta ajuta ca excesul de grasime de sub piele sa se scurga in timpul coacerii.
Se amesteca mustarul cu usturoiul intr-o ceasca. In alta ceasca se amesteca sarea cu piperul si cimbrul.
Se unge generos ratza cu sosul soia, apoi se unge cu amestecul de mustar. Se presara amestecul de sare pe ratza si in cavitate.
Se baga la cuptor pentru 45 de minute. Se intoarce ratza cu pieptul in jos pentru 30 de minute. Se intoarce din nou cu pieptul in sus si se mai tine la cuptor aprox. 15 min., pana cand se aureste frumos. Se transfera pe un platou si se serveste.
Este excelenta si rece.
Uhm... Grasimea din tava se trece printr-o sita si se foloseste la cartofi prajiti. Se poate pastra intr-un mic container la congelator.
călătorie pe partea cealaltă a pământului
Acum 3 zile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu