The City - Stop spending, I'm broke

Oh, just for fun. Nu e ca si cum nu-s 3 banci la fiecare colt de strada.

Food - Conopida la cuptor

Recomandata mai ales celor care detesta conopida :)

O conopida, curatata de cotor si spalata intreaga (sau daca exista temeri ca are viermi, tratata in apa cu sare - aici legumele si fructele n-au viermi asa ca doar spalata ajunge) si (foarte important) lasata sa se usuce*. Se taie in felii cat degetul de groase. Vor fi bucatele mai mici, bineinteles, care si ele ajung in tava.

Conopida se asezoneaza cu sare, piper si cateva linguri de ulei. Se aseaza intr-o tava mare, cu marginile joase de preferat, unsa cu un pic de ulei, pe un singur rand si nu prea ingramadita*.

Se da la cuptorul incins bine in prealabil la 450F/230C (foc aproape maxim pentru cine nu are termometru la cuptor) pentru 20 de minute, se intoarce cu o paleta sau clesti de gratar, si se mai coace 20 de minute.
Buna in loc de cartofi prajiti.

*Uda sau prea ingramadita in tava se face mai mult la abur in loc sa se caramelizeze.

Thoughts - Post 9/11 care (or not)

Una din povestile adevarate care chiar daca nu te afecteaza direct, te fac sa te intrebi in ce fel de lume traim si ce fel de guvern ne conduce.

De-a lungul ultimilor 2 ani si jumatate, un mare numar de lucratori (peste 9.000, mai precis) care au participat la operatiunile de salvare si curatire de la Gemeni au fost diagnosticati cu diferite probleme respiratorii, complicatii si chiar cancer datorita gazelor si in general calitatii aerului de la Ground Zero, desi intotdeauna li s-a spus ca aerul este respirabil si nu este nici un pericol. 5 persoane au decedat din aceleasi motive, dupa declaratiile doctorilor care i-au tratat.

In 2004, preventiv, guvernul a alocat 1 miliard de dolari care sa le acopere asistenta medicala. Compania creeata - WTC Captive Insurance Company - are o directoare care este platita $350.000 pe an, plus $20.000 asigurare medicala. Imediat ce cazurile au inceput sa apara, compania a inaintat un proces in tribunal pe motiv ca angajatii de stat si de oras ar trebui sa nu beneficieze de aceasta acoperire dat fiind ca este munca lor este considerata "de criza" ("a crisis issue"). (uhm... duh???)

Pana in ziua de azi, compania a cheltuit $50 milioane de dolari pentru a functiona si pe proces. Nici unul din lucratorii care au avut si au in continuare nevoie de tratament medical nu a fost platit nici macar $1.

Povestea este atat de absurda incat ma voi abtine sa pun intrebarile care sunt suficient de clare.

Final Thoughts

Pentru cine nu le-a vazut deja, restul de poze aici.

Am uitat sa mentionez cartofii prajiti de la Rosie's, un gratar pe plaja care serveste (of course) coaste si pui la gratar, salata si cartofi prajiti, beri si racoritoare. Cartofii prajiti de la Rosie sunt cei mai buni ever (ok, poate doar frate-meu ii face mai buni).

Fructele si legumele pe insula sunt foarte scumpe, dar merita. Cel mai bun avocado, nici nu am vazut vreodata asa avocado cu carne galbena ca in salata de la Rosie's. Pepenele galben a fost absolut demential. Bananele sunt cu totul alta mancare decat cele ce sunt aduse in magazin verzi si lasate sa se coaca pe raft. Ananasul pitic adus dintr-o insula vecina arata superb (dar nu am luat in ideea ca venim a 2-a zi la piata si poate e mai mult variatie si poate e mai ieftin - 6 euro pt. un ananas cat un pumn).

Inghetata Etna e super-amazing. Cremoasa si vine in niste combinatii superbe, nu ca celei simple de ciocolata ii lipseste ceva.

Privitul aterizarii avioanelor de pe plaja Maho e o experienta chiar daca nu esti pasionat de avioane. Sunset Beach Bar, care e la capatul din stanga al plajei, are programul de aterizari scris pe un surfboard si live radio feed de la turnul de control. Pe acelasi surfboard se anunta ca femeile topless beau gratis - la $6 o bere, iti cam vine sa-ti dai sutienul jos. The catch e ca pe partea olandeza e ilegal (nu ca a auzit cineva de vreun arest acolo vreodata). Cum ziceam, e o experienta. :)

Preturile la bijuterii sunt icredibil de mici, ma faceau sa-mi para rau ca nu-mi plac bijuteriile. Am vazut insa niste verighete inca de anul trecut la care mi-a ramas gandul (poate la aniversarea de argint or something?) Inca iubesc verighetele noastre, asa ca nu a fost mare problema sa trec pe langa.

St. Martin e una din putinele insule unde este legal nudismul (pe partea franceza) iar topless este foarte des intalnit (spre oroarea americanilor). Probabil ultimul sau unul din putinele locuri inafara Europei unde mai intalnesti barbatii in Speedo. Pe partea olandeza, doar romancele noastre au curaj sa-si scoata sutienele. (Cristina, no problem din partea noastra LOL) Dat fiind ca politia olandeza nu e de vazut pe nicaieri, nu cred ca e o lege foarte drastica.

La intoarcere am schimbat avioanele in San Juan / Puerto Rico, unde a trebuit sa facem si vama (care a constat in: asteapta la cozi imense (20 de min) sa ai pasaportul verificat si asteapta 40 de minute sa ridici valizele care pana la urma au aparut pe banda rulanta cu bagaje din Republica Dominicana). La o fereastra de 1 ora si 20 de minute, am pierdut zborul si am fost redirectionati spre Hartford CT de unde am luat un alt zbor pana in NY. Nu mai povestesc ce aventuri am avut in Hartford (unde la ora 22 totul e inchis, inclusiv security), fapt e ca zborul Hartford-NY era un zbor-fantoma (ar fi trebuit sa fie gol). Asa ca am zburat business class cu 3 stewardese care ne rugau sa comandam ceva doar sa aiba ceva de facut - pacat ca a durat doar 39 de minute. Dar pot sa spun ca am avut jetul nostru personal, nu? Am ajuns doar cu o ora si un pic mai tarziu decat ar fi trebuit, not bad.

Now back to our regularly scheduled program: Life in motion, sau mai pe romaneste - sarba in caruta.

Food - Delicii Creole si de alte feluri

Hei, am zis ASAP si nu repede. Zboara timpul, cand a trecut o saptamana?

De Revelion a fost Veuve Clicquot 2000 (cam jumatate din pretul de NY), foie gras si ceva caviar rosu care se poate sa fi fost facut si din plastic la cat am platit pentru el (dar a fost taaare bun). Din pacate nu-s poze pentru ca dupa ce am tras o tura prin Marigot, abia am avut timp sa desfacem sampania la timp. La miezul noptii eram pe plaja din fata casei, band sampanie si privind artificiile din Marigot (adica peste apa micului golf). Dupa asta ne-am intors pe terasa noastra mult-iubita si am mancat si ne-am distrat si cui sa-i mai arda de poze?

In urmatoarele zile am facut un maraton de bbq ribs si mancaruri locale. Am revizitat Johnny B's under the Tree, Rosemary's, Talk of the Town si Sky's the Limit. Johnny B's au picat de data asta pe ultimul loc, norocul meu ca am fost inspirata si am luat un peste la gratar (care a fost atat de indiferent ca nici nu mai stiu ce fel era). Nu a fost nici mai rau nici mai bun decat suficient sa-l mananci. (poza: Talk of the Town)

Rosemary's e un alt lolo (Locally Owned Locally Operated) care a dezamagit un pic. Prima data cand am fost, coastele sa zicem ok, dar garniturile puse cu zgarcenie si cam gatite cu o zi in urma. Le-am gasit scuza ca Rosemary (care este un deliciu de femeie, cu un zambet bland insa extrem de energica, ceea ce, fie vorba intre noi, e cam neobisnuit pe insule) nu era acolo asa ca am mai incercat odata dupa cateva zile. Rosemary tot nu era, dar era o tanara care avea ceva din energia ei si care se comporta total ca un manager. S-a cunoscut si diferenta la mancare. Eu de anul trecut ramamasesem cu gandul la tocana de oxtail (ok: vertebrele cozii de vita, care se gatesc cu mirodenii la foc mic pentru 3 ore+, mancare des intalnita in insule) asa ca asta am comandat. Alta lume incearca conch la orice cotitura :) si cativa creveti gatiti creol nu strica.

Intre Talk of the Town si Sky's the Limit (gotta love those names) este o veche concurenta. Lolos sunt mici terase inghesuite una intr-alta, fiecare cu gratarul ei. Sunt compact insiruite (cateodata cate 4-5 la rand) ca trebuie sa fii atent la masa careia te asezi. Well, Talk si Sky au o alee intre ele. Sunt vecinii de peste drum si competitia cea mai mare. Desi nu duc lipsa de clienti nici una nici alta, am avut impresia ca Talk are un mic avantaj. Dar trebuie sa spun ca desi coastele lor sunt foarte bune, cele de la Sky m-au dat pe spate: aveau o aroma care mi-a adus aminte de mititei.

Tocana de conch, excelenta - diferita de cea de la Rosemary (care si ea a fost buna), parca mai vibrante si clare aromele. Deasemeni, mahi-mahi la Talk of the Town, excelent - proaspat si gatit exact cat trebuie. Si nebautori ce suntem, totul a fost spalat fara probleme cu Caribs. (conch este carnea scoicii aleia superbe, in care se spune ca auzi marea daca o pui la ureche, vazuta aici in stanga)
Oh, si am uitat sa mentionez Johnny cakes - scovergi sarate. Proaspat facute, sunt un deliciu.

Nu neaparat caracteristic caribian, dar Uncle Harry's dock serveste probabil ca cei mai buni lobsteri de pe insula. Lumea spune ca si cei mai ieftini - si nu o sa contrazic pe nimeni dar fiind ca la Harry pretul era de $23-25 pe pound iar pe Pinel erau E60/pound (plus o rata de schimb de $1.5/euro). Desi n-as putea sa spun ca Harry e chiar ieftin.
Uncle Harry's e un restaurant plutitor la marginea marii, unde lobsterii's tinuti in custi in apa. Sunt gatiti la abur in cantitati mici intr-un steamer de pe dock. Odata ce primeste comanda, bucatarul se duce si-i scoate de la aburi, ii desface in 2 pe o masa langa steamer si ii aduce pe un platou in bucatarie unde ii pune la gratar sau doar ii asezoneaza daca au fost comandati la abur. Simplu si rapid. Deliciosi, proaspeti si suculenti, desi nu am inteles niciodata preturile mari. Candva, se spune, lobsterii erau mancarea saracilor. Azi saracesti ca mananci unul. :) Well, e ceva ce merita din cand in cand, dar numai daca e atat de proaspat ca la Unchiul Harry (care cred ca e italian dupa accent).

Dar... inapoi la Teraflu si bomboane de gat cu extract de plante si propolis, made in Japan.

Food - Delices de France

O mare bila alba pentru St. Martin este mancarea - si asta in cea mai mare parte e valabila pe partea franceza.

In supermaket abunda produse frantuzesti, de la pateuri si branzeturi pana la echivalentul lui Swiffer. Restaurantele frantuze abunda, patiserii si creperies deasemenea. Unele restaurante fac paritate euro/dolar 1:1, altele nu. Poti plati in dolari oriunde, nu ai nevoie sa schimbi bani.
Dar sa trec la mancare.

In prima zi, dupa ce am despachetat un pic si ne-am relaxat o vreme, am vizitat supermarketul nostru favorit. E pe drumul principal dar de-afara arata a mai nimic, e usor sa treci pe langa el fara sa-l bagi in seama sau, daca-l observi, poti usor sa crezi ca nu e mare lucru de capul lui. Dar odata ce intri... e alta poveste.

Si deci am fost sa ne facem aprovizionarea frigiderului. Orangina, nectare de guava (absolut superb cu un deget de coconut rum), passion fruit, pate-uri, branzeturi, o bagheta, unt francez...
Ne-am propus ca de fiecare data cand mergem la cumparaturi sa incercam diferite produse - si in mare parte asa am facut, desi ne-am indragostit de cateva din ele pe care le-am tot cumparat de-a lungul saptamanii.

Ne-am intors acasa si am pus de o gustare asa, mai taraneasca... Adica farfurii de plastic (n-am spalat o farfurie toata saptamana, doar pahare si cutite/furculite), servit direct din tavite etc. Ne era si foame, dar nici rabdare nu aveam prea multa. Si bineinteles ca masa am luat-o pe terasa (de fiecare data cand am mancat acasa).

Ne-am indragostit de 2 branze, un crotin de Chavignol si cealalta un St. Felicien - foarte probabil de negasit in State dat fiind ca sunt facute din lapte nepasteurizat, si asta e big no-no din partea FDA-ului american care e atat de ingrijorat pentru sanatatea noastra incat le-a interzis demult. Ne-am delectat cu pate-uri forestiere, taranesti, ancienne, de ficat de diverse pasari, cu ciuperci, cu porto sau simple, jumari de rata (rilletes), salamuri si carnati uscati si mai ales, boudin noir. Dau oricand o masa la orice carciuma simandicoasa pe o masa de genul asta. Superb.

Un Paris Brest aproape la fel de bun ca oricare din Paris, baghete proaspete si croissant, pain au chocolat si multe alte prajituri (ca cea din poza de inceput) si tarte, de la La Sucriere. De cand nu am fost la o terasa de cofetarie! ne-a amintit de tinereturi. :) Daca mai pui si la socoteala apusurile de soare (Marigot Marina e un loc bun unde sa le admiri) - ce poate fi mai bun?

Mi s-a facut foame. Voi continua cu partea creola asap.

Back in the city

Am revenit.
Niciodata nu a trecut o vacanta atat de repede. Parca am clipit si au trecut 3 zile. Am dormit si au trecut 8. Doar am ajuns si a trebuit sa plecam. OK, ne-am relaxat un pic, ne-am bronzat un pic, ne-am plimbat round and round and back and forth pe o insula. Superba senzatia ca nu poti sa te pierzi, nici macar sa te ratacesti (desi, bineinteles ca stiam deja drumurile din vacanta trecuta, care drumuri sunt doar cateva mari si lungi si nu prea late).

Zborul la dus a fost scurt si dulce - in 4 ore eram pe insula (la intors e alta poveste, altadata). Masina de inchiriat ne astepta in parcarea aeroportului, o Honda Acord abia iesita din vama, cu 100 de km. la bord, cu etichetele de vama inca nedezlipite de pe parbriz si geamuri, plus un carlig de ancorare inca infipt in bumper. Funny. Ce nu a fost asa funny a fost ca a 2-a zi i-a fost fortat portbagajul in timp ce eram la plaja si de-atunci nu a mai putut fi deschis. Ne-a parut rau de parca era masina noastra personala. Portbagajul nu prea il folosim pe St. Martin, e una din putinele probleme care le are insula - spartul masinilor - si orice turist cat de cat informat stie sa nu lase nimic in masina.

In mare despre insula - SXM (codul de aeroport, mai usor de scris) e jumatate olandeza si jumatate franceza, fara granita fizica. Atmosfera e de 2 Mai mai mult decat de Olimp (care ar fi probabil St. Barths) dar din pacate incepe sa se transforme incet-incet in cea din urma. Se construieste la greu (incepusera deja de anul trecut sa ridice hoteluri monstruoase), preturile sunt in general semnificativ (20%) mai mari decat anul trecut (si daca stai pe partea franceza, schimbul in euro nu ajuta deloc), lumea incepe sa fie vazuta din ce in ce mai des imbracata in haine de seara si coplesita de bijuuri. Pacat. Am observat de fapt o faza intr-o seara la un restaurant unde o duamna imbratarita si impaietata, coafata si mandra, o cerceta pe o alta duamna de la masa alaturata fara nici un fel de jena, din cap pana in picioare. A facut chestia asta atat de mult timp si cu atata ostentatie ca-mi venea sa-i fac o poza. Noroc ca-s fata cu mult bun simt si ma straduiesc sa nu judec pe altii LOL

Hotelul - de fapt un fost hotel format din casute pe plaja, de-a lungul unui golf, Baie Nettle. Vandut acum 2 ani persoanelor private care locuiesc in majoritate pe proprietate si inchiriaza turistilor apartamente ce le-au cumparat extra. Fiecare casuta are un 1 bdr. la parter si garsoniera la etaj. Gated community, paznic 24/24 (care chiar facea runde de noapte pe plaja de nu putea omu' sa-si faca de cap pe terasa), atmosfera de un mic satuc unde mai toata lumea se cunoaste dar nu ii intereseaza ce faci si cum iti petreci vremea atata timp cat nu deranjezi.
Intr-o singura seara a fost un mic incident cand au aparut 3 jandarmi tineri si frumusei (jandarmii in SXM sunt importati din Franta) sa intrebe daca am vazut un individ trecand pe acolo - nu am idee ce se intamplase insa.
Despre cum a aratat camera si teritoriul or sa explice pozele (un pic) mai bine, suficient sa spun doar ca terasa a facut toti banii si ca atat timp cat eram acasa, doar pe terasa am stat. Cat pe-aci sa si dormim acolo.

Alta intamplare demna de mentionat ar fi ca am facut o alergie la soare, cica. Culmea culmilor si-a ghinionului sa fii pe o insula cu peste 20 de plaje si sa nu poti sa stai la soare. Nu stiu de ce, se spune doar ca una lume e mai sensibila la soarele Caraibelor. De parca e prima data cand ma vede, dar ma rog. Bafta mea. Ultima zi nici nu am putut sa ajung pe plaja, am fost doar si ne-am plimbat prin oras. M-am bronzat ceva, dar nu "la capacitate". M-am resemnat sa ma bucur la restul din jurul meu, si a fost plenty.

Va urma...