miercuri, aprilie 04, 2007

Food - XO Cafe & Grill

Cat pe-aci sa mergem sa mancam supa noastra preferata la Nha Trang, cand parcam in fata unui restaurant pe care l-am vazut de multe ori si de tot atatea ori am zis ca ar trebui incercat. De data asta ne-am luat inima in dinti si am intrat.

Este specializat pe mancare din Hong Kong si meniul este larg - atat de larg incat nu ajung 2 tiparite, au mai intins si pe pereti din ele.

Unul din meniuri este de Dim Sum - servit de obicei pentru pranz, Dim Sum este o miriada de gustari. Traditional sunt servite pe carucioare care trec printre mese, clientii alegand ce le face cu ochiul - nota de plata se face dupa farfurii - fiecare tip de farfurie are un anumit pret - in mare parte intre $2.95 si $6.95. In NY au ramas doar vreo 2 locuri care servesc Dim Sum la carucior si doar pana la 3 dupa-amiaza. Mai sunt cateva locuri care insa il servesc tot programul si unde comanzi de pe meniu.

Am inceput cu 3 feluri de dumplings - creveti, crab si porc+verdeturi, fiecare delicioasa in felul ei, vita in aluat de orez (sliced beef w. chinese vegetables in rice noodles, chinese vegetable insemnand firul ala verde de broccoli chinezesc) - foarte frageda, lipsa de gust a aluatului (care este gatit la abur) fiind mai mult decat compensata de sosul in care e asezata, si tot gustare, o sepie la gratar (Whole grilled squid in special sauce) - buna, dar parca japonezii o fac mai bine.

Daca atat nu era de-ajuns (ar fi fost) am luat si un curry de vita pe ramen noodles - care a fost excelent dar tare nefotogenic, si cotlete de pork Peking Style care au fost prea dulci pentru gustul meu. Noroc cu altii care n-au nimic impotriva.

Chiar daca nu super-extraordinara mancarea, a fost buna si foarte probabil ca o sa-i mai incercam si alta data, nu se stie niciodata ce minuni sunt ascunse in meniul ala gigant.

XO Cafe & Grill
96 Walker St.
(langa Centre St.)
Chinatown, NY

2 comentarii:

ice4you® spunea...

Imi lasa gura apa ... pe cuvant :D

Lola spunea...

Ice, ce sa zic decat: sari balta :))

Related Posts with Thumbnails