duminică, ianuarie 20, 2008

Intersectiuni

De-a lungul vremii am primit tot felul de intrebari despre viata de emigrant - cum m-am integrat, cat mi-a trebuit pana m-am integrat, cum ii suport pe americani :))

Sa incerc sa explic filozofia mea despre emigrare. Si e strict punctul meu de vedere, uitandu-ma inapoi la experienta mea si a multor altora pe care i-am cunoscut de-a lungul vremii. Si subliniez ca e parerea mea pentru ca asta e unul din subiectele foarte controversate oricand este deschis - si pe buna dreptate: emigrarea este o experienta foarte personala, depinde foarte mult de personalitatea fiecaruia si de punctul de vedere din care priveste lucrurile. S-ar putea unora sa nu le convina ce spun aici. Oh, well, get over it. :)

De acomodat m-am acomodat usor - sunt adepta zicalei "When in Rome, do what the Romans do". O tara noua, legi noi, reguli sociale noi - am incercat sa le invat si le-am acceptat ca atare. Americanii imi plac, pentru ca sunt comunicativi si destul de deschisi. Au si defecte, dar ce popor nu are? Am incercat sa-i inteleg si sa-i accept pentru ca si ei m-au acceptat pe mine.

Primul an a trecut repede, si nu neaparat usor. E o perioada cand acum realizez ca abia vedeam ce e in jur - prea multa informatie, prea mult de absorbit. M-am plictisit fara multimea de prieteni care o aveam in Ro, imi era dor de familie. Imi era dor si de pietrele Bucurestiului. Stare care nu a trecut multi ani - si din vina mea: am ramas "agatata" de viata din trecut. Si am realizat asta abia cand am cunoscut in treacat romani aici (si nu doar unul-doi) care nu au avut nici un interes sau vointa sa invete limba, la tv se uitau numai la romani...
Sunt de parere ca e un pic nerealist sa hotarasti sa traiesti in alta tara si sa te astepti sa ramai legat totusi in asa masura de Ro. E o duplicitate care eu cred ca este peste puterile umane - nu poti sa intelegi unde traiesti in prezent daca esti agatat de trecut.

Si ca a venit vorba de asteptari. Mi se pare hilar (stiu, sunt rea!) cand aud "la noi se face asa, nu asa cum fac astia aici". "La noi"(adica in Ro) si "aici"(in State) devin 2 lumi diferite, dar ca orice lucru care-ti e prea aproape in fata ochilor, nu realizezi ca tocmai, SUNT 2 lumi diferite, care nu sufera comparatie. Nu e bine sa compari. Nici oamenii, nici cum se faceau lucrurile, nici cum sunt la gust rosiile. A fost o viata in Romania. E cu totul alta viata aici. O accepti (fie ca-ti place fie ca nu) si traiesti linistit sau continui sa iti doresti sa fie ca in Romania si traiesti nefericit (caz in care nu vad de ce nu te-ai intoarce in Ro) - e foarte simplu. Punct.

Ani de zile am muncit ca sa strang bani sa ma duc in vizita in tara. Am citit candva undeva parerea cuiva care spunea ceva de genul: "m-am zbatut ani de zile sa plec din Romania ca sa ajung aici numai ca sa am bani sa ma duc in Romania". Dar asta e, sunt necesare vizitele. Dorul va exista pentru majoritatea dintre noi. Nu neaparat insa - stiu lume care se duce in tara foarte rar si numai din datorie fata de parintii care incet-incet se sting. Poate gresesc, dar cei din urma par a fi cei care au plecat din motive politico-sociale - se pare ca sunt mult mai deschisi in a accepta un alt fel de mediu decat au cunoscut in tara.

"Ani de zile am muncit ca sa strang bani sa ma duc in vizita in tara" - ma doare ca am scris asta, suna ca si cum acum nu mai e valabil. E adevarat. La aproximativ un deceniu aici am realizat ca e o planeta intreaga de vazut si ca anii trec si ca as vrea sa cunosc si alte locuri. Sau ca la fel de bine, pot sa aleg timp liber in locul banilor.
Si mai este un motiv foarte puternic: ma simt straina in Romania. Am incercat sa stau la curent (in limite normale, nu am cablu romanesc si chiar daca as avea nu as avea rabdare - imi pierd rabdarea cand ma duc la restaurantul romanesc si mai vad acolo cate o emisiune) dar dupa un timp am inceput sa nu mai recunosc nume (de actori, politicieni, jurnalisti). Intr-o vizita in Romania ma lovesc de atitudini si modalitati care nu le inteleg, desi logic ar trebui. Dar in timp am invatat ca se poate si altfel.

Am invatat multe lucruri foarte importante aici si poate cel mai demn de mentionat ar fi propria valoare. Nu in sensul de cat sunt de desteapta sau cati bani fac, ci acela ca sunt cea mai importanta persoana din viata mea.
Suna egoist, stiu, asa mi s-a parut si mie. Pana cand mi-a fost explicat in felul urmator: "cand esti in avion si se dau instructiunile de salvare, ti se spune ca atunci cand mastile de aer cad, prima persoana care trebuie sa-si puna masca esti tu. Dupa aceea vei fi capabil/a sa ajuti si copilul sau batranul de langa tine".
Parca nu mai suna asa egoist, nu?

Si ar mai fi "Stand up for yourself, speak up for yourself" - dar ma repet :))

Duc o viata foarte normala aici, chiar daca sunt un fel de hibrid. I'm ok. :)

10 comentarii:

Mikidos spunea...

Acum ceva vreme am mers la munte cu niste prieteni. S-au petrecut multe si la un moment dat am spus "eu sunt cea mai importanta persoana din viata mea". Ei m-au judecat si eu am simtit cat m-au urat. M-a durut..dar azi nu ma mai doare. Pentru ca nu sunt singura care a realizat chestia asta. In sfarsit am citit ca cineva, de la alt capat al lumii intelege ce am vrut eu sa spun. Eu te pup tare. Pentru ca Dona e departe de mine (la Chigago) ma gandesc mereu ca voi, alte 2 fete de departe (tu+Ina)sunteti la fel de speciale pt mine asa cum e ea:) hihihi

ina bixade spunea...

Eu am mai invatat ca e f. important sa nu astepti de la cei din jur sa te faca fericit, ci sa gasesti in tine, linistea si bucuria, mi-a luat mult timp pina am ajuns aici si e asa bine sa am senzatia asta. Iar daca apare cineva care sa mareasca bucuria-mi, cu atit mai bine, este un bonus.Inainte credeam ca e datoria altora sa ma faca pe mine fericita si impacata. Eram wrong!!!! Parerea mea este ca TREBUIE sa te iubesti si respecti mai INTII pe tine, ca daca nu o faci tu, atunci ce pretentii sa ai de la altii. Asa ca, draga mea Mihaela, nu-ti bate capu' cu ce cred cei din jur, important este ce simti TU. Acum, cu privire la cei care critica americanii si sistemul american, Lolita draga, stii ideea mea, pe care, cu placere:) o repet, anume, ii invit si-i sfatuiesc sa se intoarca rapid in locul de unde au venit. Nu am rabdare-chef-nervi sa ii ascult, ii consider niste ingrati-frustrati-chinuiti. Pentru mine, Mioritica:), reprezinta un loc minuscul si nesemnificativ, in care s-a intimplat sa ma nasc. Nu, n-am uitat de unde am plecat, ci AM VRUT sa uit:). Si asa este, e o chestie f. personala atunci cind alegi locul unde sa traiesti si nu cred ca trebuie sa dam explicatii nimanui. Ce tot atita filosofie:)? Case closed!!! (parca-i mai bine cind postezi chestii despre prajituri, decit politica de asta serioasa:) Uh, I've got so passionate, comentind aici:)

Lola spunea...

Mihaela, m-ai facut sa zambesc. Ceea ce ai intampinat este ceea ce eu pun in categoria "romanisme" - suntem foarte buni la a judeca pe altii, o facem rapid si fara sa gandim (ca doare uneori). Si mai avem - dar asta e eventual alt post.

DAR! Am mai invatat sa nu-mi pese de parerea altora despre mine. Stiu cine sunt si oricine ma crede altfel, eu raman tot cine sunt.

Inutza, intotdeauna discutiile de genul asta aduc la suprafata pasiunea :))
Aia cu fericirea e valabila oriunde in lume ai fi, emigrant sau nu.

Donazz spunea...

Trecind peste cuvinte de imbarbatare si/sau lacrimogene (Mihaelisme!)rasuflu usurata cind mai vad cite un om cu privirea inteligenta. Mai stii si altii ca tine? Daca vorbesc si romaneste ma mut cu tine in bloc. Unde stai?
Oricum, te pun la panoul de onoare, la "asa da"!

Lola spunea...

Si mie mi-ar placea sa te am de vecina. Mai gasim cate unul-altul care traieste cu ochii deschisi, chiar daca nu stau la mine in cartier :))

De ieri de dimineata imi zdrobesc creierii pentru o idee creativa care sa te ajute sa te folosesti cumva de acel banana stand. Dar sincer, de fiecare data ma impiedic in ganduri de intrebarea: de ce ar cumpara cineva de cadou un banana stand?
In fine, poate reusesc sa accept faptul implinit si sa proiectez vreo idee cat de cat inteligenta, I'll let you know if it happens :)

Mikidos spunea...

Deci Mihaelismele mele te-au indepartat! Vrei sa stai in bloc cu Lola, eu sa ramai aci de izbeliste, sa ma manance astia de vii! Bine fetelor..bine..Atat va spui, sa vie ziua in care ma sui in avion! Vedem noi dupa:)) Love iu all!

Anonim spunea...

"ma simt straina in Romania...Intr-o vizita in Romania ma lovesc de atitudini si modalitati care nu le inteleg, desi logic ar trebui"

Nu ti se-ntampla dinainte de a pleca?
Mi se pare un motiv suficient pt a emigra. Intr-o tara mai primitoare ar fi distractiv statutul de "strain", dar nu intr-o tara de salbatici.

Lola spunea...

"Intr-o tara mai primitoare ar fi distractiv statutul de "strain", dar nu intr-o tara de salbatici."

Sincer, nu inteleg ce ai vrut sa spui.

Cat despre "inainte", nu, nu ma simteam straina in Romania. Ma simteam neinteleasa, mai... avantgarde poate, dar nu straina si nu in sensul despre care vorbeam.

Anonim spunea...

Sunt un roman simplu ce vreau impreuna cu un prieten si parintii lui sa plecam din Romania in State pentru o viata mai buna si pentru a scapa de tara asta mizera cu toti boschetarii, handicapatii si TIGANII de aici pa

Lola spunea...

Iti doresc mult succes si sper sa nu fii dezamagit cand o sa afli ca are si America categoriile mentionate de tine :))

Related Posts with Thumbnails