Se implinesc ceva ani de cand am ajuns in NY. Sa mai pun ceva ganduri pe alb (verde, whatever), e o ocazie buna. Am cateva intrebari de la cateva persoane carora le voi raspunde intr-un post urmator si o sa scriu si despre partea emotionala a lucrurilor. Poate unora le foloseste la ceva. :)
Povestea - pentru cei ce nu o stiu
Am avut mult timp sa ma hotarasc daca sa plec din tara sau nu. Nu am plecat pentru motive politice, nici economice. Am ajuns aici cu acte, nu am trecut prin agonia traiului ilegal. Am crezut ca stiu cate ceva (destul) despre oras si despre tara (cu oarecare aroganta de care ne facem toti vinovati la varste mai mult sau mai putin fragede). Am panicat inainte de plecare asa cum unii panicheaza inainte de casatorie (acolo n-am avut probleme) dar mi-am spus ca Romania va fi mereu acolo in caz ca... si mi-am vazut de drum.
Nu o sa scriu primele impresii, doar sa mentionez ca mi-a trebuit mult timp sa inteleg unde traiesc si sa ma implic larg in viata de aici. O sa incerc un fel de "atunci si acum".
"Acomodarea"
Prima slujba a fost relativ aproape de casa si mult timp drumul intre ele si magazinele de cartier mi-au fost unicul univers. Vizitele in Manhattan erau asemanatoare unei vizite intr-un muzeu sau parc de distractii - casti gura, admiri, traiesti o oarecare/relativa stare euforica.
In ziua de azi stiu Manhattanul cu ochii inchisi, chiar daca nu 100% (mereu descopar cate ceva nou). Iubesc NY-ul si nu ma vad traind in alt oras in America.
Am crezut ca stiu engleza - pana cand, ajunsa aici, am realizat ca nu destul. Imi era teama sa vorbesc, imi era teama ca cineva-candva va rade la greselile mele sau la accentul care (enervant) e asemanator cu cel al rusilor. Intelegeam partial accentul american, si inca mai putin pe cel al altor emigranti din toata lumea.
Odata ce am inceput sa interactionez (de nevoie), a devenit din ce in ce mai usor - dar a durat ceva luni. Am inceput sa observ ca mai mult de jumatate din populatie are un accent - fie ca erau americani din sud, fie ca erau emigranti din toata lumea. Am auzit mereu de la colegii de munca/noile cunostinte cum ca adora sa auda un accent (unii chiar si-ar dori sa aiba unul, cica). A trebuit (cu cei mai apropiati) sa ma rog sa fiu corectata cand fac greseli - s-a intamplat extrem de rar, mai curand intrebam eu varianta corecta cand nu eram sigura.
Azi? sunt ca pestele in apa chiar daca engleza mea nu e perfecta. Acum ma amuza ca disting accentele regionale chiar.
Mi-ar fi foarte usor sa invat spaniola (este foarte folosita, in caz ca cineva nu stie) dar refuz din principiu - consider ca atat timp cat limba oficiala este engleza, toti locuitorii NY-ului ar trebui sa o cunoasca, indiferent de nivel. Am foarte multa rabdare cu oricine stie 3 cuvinte in engleza si se chinuie sa le puna in ordine, si foarte putina rabdare cu oricine mi se adreseaza in spaniola. (Am avut chiar un incident de curand cand cineva m-a prins intr-un moment prost - sper ca am invatat-o minte :) ).
Si ca a venit vorba - consider ca nu sunt rasista. Ma fac vinovata de ceva prejudecati - ca de ex. generalizand cand vorbesc de un oarecare popor, dar la nivel personal nu am probleme cu nici o natie, rasa, culoare, orientare sexuala, religie. Nu numai ca intr-un oras ca NY-ul e tragic/dureros/chinuitor daca te roade asa ceva, dar este la fel de absurd ca cerinta turistului sa nu intalneasca alti turisti in locul vizitat.
Si (nu putea sa lipseasca) Mancarea
Nu consider ca am fost cine stie ce gurmanda inainte de a veni aici, desi acum - uitandu-ma in urma - realizez ca ceva semne au existat. Ce nu exista era ocazia.
Mancarea chinezeasca (la care am fost expusa din prima saptamana cu atentionarea ca este un "aquired taste") a fost prima incursiune in gusturi etnice. Mancasem la vestitul si unicul Nan Jing in Bucuresti - pot sa spun acum cu mana pe inima: ce stiam eu ce e mancarea chinezeasca! :))
De aici a fost o aventura intreaga pana la momentul unde pot spune ca putine bucatarii internationale mi-au ramas de incercat.
Si mentionez asta pentru ca pentru mine e una din placerile emigrarii.
Suntem norocosi in NY sa avem produse romanesti: mezelarii si cofetarii si restaurante. Dar socul culinar de la inceput ramane in memorie: legumele au toate gust de castraveti, fructele sunt frumoase dar fara gust, varza e cotoroasa, nu exista gogosari sau leustean.
O vreme. Dupa care m-am adaptat, am acceptat unele, am descoperit altele (printre care piata de fermieri). Numarul de produse despre care nu stiu nimic depaseste multiplu cunostintele mele culinare, si cu rabdare vreau sa aflu cat pot despre cat pot de mult.
Ma opresc aici, deja e prea lung postul.
Am avut multe indoieli daca sa-l public sau nu - dar pana la urma, de ce nu? Chiar cred ca mi-ar placea sa citesc povestea altora. Sa dau leapsa sau v-o luati singuri?
Puteti sa va lasati povestea si in comentarii daca preferati anonimitatea, zau ca nu asta conteaza.
Si ca va place au ba, va urma. :)
10 comentarii:
Povestea ta imi aminteste de povestea verisorilor mei care s-au stabilit in urma cu ceva ani in Viena. De fapt mai mult de vara mea, pt ca sotul ei mai statuse si prin Germania cativa ani si era obisnuit.
Apropo de spanioli, am auzit cate ceva de la o buna prietena de familie care locuieste in NY si pe care o enerveaza cumplit faptul ca unii refuza sa vorbeasca engleza. Dar exista orase in Romania unde maghiarii procedeaza la fel si am auzit de orase in Spania si Italia unde romanii impun limba romana...
Oh, draga mea, gind la gind cu bucurie:) Stii doar ca impartasesc aceeasi idee ca si tine: iubesc New York City si n-as putea trai in alta parte.(treaba verificata:) Cit despre acomodarea mea in acest monstru urban, deloc maleabila cum sint, mi-a luat vreo 3 ani.Iar acum simt ca nu m-ar duce capu' sa ma descurc in alta parte:) But who cares de inceputuri. Important este ca we made it!!! (apropo-s de teoria ca if you make it in NY, you can make it anywhere:)
PS: Si acum, dupa 10 ani, ma regasesc pe strazile pline de vibratie si energie, printre colosii new yorkezi, strigind: I love NY, (no matter what)!!!! dar tu ai fost martora chiar la aceasta incintare a mea, exclamam asta chiar cind ne plimbam amindoua pe avenue-ul lu' 5:) Ma simt ACASA aici si cu asta basta:) Period. End of story:)
Draga mea, cum nu exista leustean si gogosari? La Muncan pe B-way:) Mereu luam leustean de acolo si bors acru de acrit ciorba, pe vremea cind eram fata maritata si ma chinuia talentul la bucatarie, culmea, imi iesea ciorba f. buna. (acum nu mai stiu sa fac ciorba, am uitat sa fiu gospodina si parca nici nu duc doru:). Cit priveste pe cei cu engleza, eu ce sa mai spun, in fiecare zi ma izbesc la serviciu de dracii aia de spanioli care numai asa ii auzi" mi no spik inglish":) Uritii:)
Cum spuneam, noi suntem norocosi aici in NY :) - in restul tarii nu prea exista leustean (sau daca exista e nebagat in seama pentru ca nu e folosit de americani). Gogosari ca ai nostri nu exista, asta este ardei rosu. In general legumele si fructele sunt alte soiuri decat in Europa - porumbul (mult mai bun aici), varza (mult mai buna in Europa), rosiile...
Dar oricum, vorbeam in general, cand esti nou venit aici toate diferentele astea mici te dezorienteaza.
Cu spaniolii - nu ma enerveaza ca nu vor sa invete engleza cat ma enerveaza ca se asteapta sa stiu eu spaniola. :)) Sa astepte, zic eu.
Pai aia ziceam si eu, nu-i suport cind cu tupeu iti baga" cum, nu vorbesti spanioala?". la care eu le bag" How come you don't speak English". De multe ori spaniolii astia mici de juma' de metru ma iau drept spanioloaica de-a lor,(deloc un compliment:) vazindu-ma micuta si mai negricioasa ca ei, de aceea mare le e mirarea cind le zic ca nu le vorbesc limba. Aici este Haberica unde limba principala este frumoasa Engleza, dar "e grele" cu ei.In fond, nu traim in Americana the beautifulaaa -tara tolerantei, unde fieacare isi vorbeste engleza lui sau limba lui(dupa gradul de nesimtire:) Ieri m-am dus la magazinul rusesc si mi se vorbea in rusa, fara sa fiu intrebata, daca eu, ca interlocutor, vorbesc limba rusa. Na poftim! (dar pina la urma, stii, chiar nu vreau sa ma pling de chestiile astea, pot trai cu ele:)
Departe de a fi plangeri, nu le-as categorisi ca inconveniente :)
Si poate trebuia sa mentionez ca nu numai la spanioli ma enerveaza asta - i-am dat de exemplu pentru ca ei sunt mai multi si deci se intampla cel mai des sa ma lovesc de atitudinea lor
fetele, nu va certati, toata lumea are dreptate (chiar si in conditiile in care nu le foloseste la nimic dreptatea!). In America nu exista o limba oficiala, cum ar veni prin lege stabilita, so oricine e indreptatit sa refuze vorbirea limbii engleze. Ceea ce nu ar trebui decit sa ne bucure, joburile mai bune pentru noi. Iar mexicanii mei multi de aici si care "nu vorbesc engleza din principiu" vor fi vesnic housekeeperi.
Ah, si voi aveti spanioli acolo? La noi le zice mexicani! N-o fi politically correct?!
Oh, parea ca ne certam? Nici vorba :)
Cred ca ai observat ca nu prea sunt eu politically correct :)
Nu le spun mexicani pentru ca sunt toate natiile din America Centrala si de Sud. Si desi nu am facut o recenzie si nici nu le-am citit pe cele oficiale (care oricum nu sunt corecte) as spune ca aici sunt mai multi puerto-ricani decat mexicani.
Fata cu care m-am ciocnit de ex., vorbea perfect engleza dar cand mi s-a adresat mie a facut-o in spaniola. Oi fi eu mai bruneta (asa, ca Ina :)) dar nu m-am putut abtine.
Am aceeasi problema si cu chinezii, doar ca ei nu mi se adreseaza in chineza direct. Am vititat o prietena in Dallas si am fost uimita de ce engleza vorbesc chinezii acolo. Prietena mea mi-a explicat ca daca nu ar vorbi nu ar mai avea clienti. Aici te duci in Chinatown si se enerveaza ca trebuie sa inteleaga ce comanzi - ca doar esti pe teritoriul lor (se pare). Etc., etc...
Deh, ca la NY, cite bordeie atitea obiceie. Cred ca suntem cu totii usor rasisti, e si usor cit timp avem culturi diferite si nu-i intelegem pe ceilalti. Si, in plus, sunt atitia cretini pe lumea asta..
Cit despre "certat".. era doar o figura de stil:)
Trimiteți un comentariu