Excelent
post scris de Mike Nork, care atinge un pic problema mentalitatii generale intalnita in Romania.
Incerc sa duc ideea mai departe de-atat. Insa inainte de toate vreau sa atentionez ca este doar parerea mea (adica daca eu spun ce spun nu inseamna ca neaparat asa si e) si pentru ca sunt o romanca ce nu mai traieste demult in Romania nu trebuie sa ma luati prea in serios - in fond, ce stiu eu? Doar ca uite, asa imi vine mie sa scriu despre subiectul asta, si nu-i asa, nu ma poate opri nimeni. Dupa ce ma descarc voi reveni la posturile mele despre New York si mancare si
whatever daily grind I feel like.
Asa cum spuneam intr-un comentariu la un post anterior, ma voi include in expresia "noi, romanii" ca sa nu creez 2 tabere - romanii din tara si romanii de peste granite. Cu ocazia asta va dau ocazia, fiecaruia in parte care cititi, sa va hotarati singuri daca sunt o romanca in NY care habar n-are despre ce se intampla in Romania, sau sunt o romanca in NY careia inca ii mai pasa ce se intampla in Romania. Stiu ca orium o dau tot nu e bine, deci e irelevant ce spun eu. Hint: inchide pagina acum.
Am ajuns la concluzia ca noi, romanii,
suntem o natie foarte confuza din punctul de vedere al dragostei de tara. Zi de zi uram ce se intampla in jur dar daca altcineva isi exprima acelasi punct de vedere il contrazicem la sange. Si o avem pe-asta cu-ncotratul de nu prea ne intrec multi. As zice ca suntem o natie de avocati innascuti daca argumentele si contra-argumentele noastre nu ar fi aproape invariabil "Taci bai din gura ca nu stii ce zici" sau "Da'ce bai, tu esti mai breaz?"
Dar sub nici o forma nu ne-am arata dragostea de tara printr-un lucru marunt cum ar fi de exemplu, o ora pe luna de munca voluntara in jurul blocului sau intr-un parc la strans frunze sau ce-o mai fi nevoie. Sau o.k., fara insulte - maturat ograda proprie? vopsit propriul gard?
Suntem insa foarte mandri, la nivel national, de succesul unei singure persoane, de parca soarta tarii depinde de asta. Din pacate,
persoana alege de cele mai multe ori sa isi desfasoare talentul pe alte plaiuri. Noi ramanem cu mandria insa.
Intreaga viata ne e condusa de ce zice lumea. De mici copii suntem inoculati cu aparent inofensive invataturi (ca de exemplu: "nu te imbraca asa, ce-o sa zica lumea", "o sa rada lumea de tine daca (...)" s.a.m.d.) Acum, vor fi cei ce vor aduce contra-argumentul despre cum asta nu face altceva decat sa ne modeleze social - numai ca abordarea unei astfel de educatii nu este lectie de sociologie sub nici o forma. Este doar o exagerare groteasca a uniformitatii unei societati timorate si lipsite de incredere, ceea ce duce la o hiper-emotivitate iesita din comun - da, romanul e poet si plange de emotie cand se deschide o floare, dar si sare la cearta intr-o clipita. Oh, si fara "avem sange latin, de-aia" - ca stim cu totii ca sangele nostru latin e un mit care a fost spulberat de turci si greci, rusi si unguri demult. Asa de demult ca va provoc sa va faceti arborele genealogic si cei 3% (figura de stil, foarte probabil nu cifra reala) care au numai romani get-beget in familie sa ridice mana.
Dar bineinteles ca zicerea "ce zice lumea" nu ar avea nici un efect daca "lumea" nu ar zice. Suntem maestri la a derade, a ne mira cu dezgust, a ne exprima dezaprobarile - si nu oricum, ci cu o constanta forta de calau. De parca viata proprie depinde de cat de mic, urat, prost etc. e cel de langa noi. De parca daca cel de langa noi e mic, prost, urat ne face pe noi mai mari, destepti si frumosi. Si ne face - dar numai prin comparatie, si nu ne adauga nimic pozitiv caracterului.
Traim din mituri.
Avem o tara frumoasa, da. Avem munti si Delta Dunarii si mare. Dar de aici pana la a spune ca tara noastra e una din cele mai frumoase din lume, e cale de poveste. Cineva (internetul?) trebuie sa ne spuna ca exista locuri in lume care iti taie rasuflarea cu frumusetea lor. Multe. Usor de aflat. Usor de vazut, macar in poze.
Popor prietenos? Zau! Unde? In magazine, la ghiseele birocratice, in restaurante - unde esti primit cu evidenta expresie de deranj? Si da, stiu ca lucrurile s-au mai schimbat, dar nu suficient ca sa fie considerata eradicata problema. Chestie simpla de procentaj - majoritatea are prioritate.
Sa mai vedem unde.
Pe strada? La "vezi pe unde mergi, boule!"? sau la "dar da-te cucoana mai incolo"?
Sau ne referim la (usor de acceptat si greu de observat cand locuiesti in Romania) apropierea fizica existenta in mijloacele de transport sau la o eventuala coada? Aia da prietenie. Mai ales femeile simt prietenia asta, cu multa intensitate.
Da, suntem primitori. Adica, daca ne suna cineva la usa, deschidem chiar daca suntem in pijamale. Si le facem si cafea, le punem si fursecuri pe masa. Dar asta nu e prietenie ci o ramasita a vremurilor cand nu exista telefon, mijloacele de transport erau incete si ca sa ajungi din Colentina in Berceni iti trebuia jumatate de zi si era chiar nepoliticos sa nu-i raspunzi omului cand iti batea la usa. Nu e nimic altceva decat reticenta la schimbare. De ce dintr-o data sa sunam sa ne anuntam vizita cand pana acum n-am facut-o?
Pentru ca, sincer, nu prea ne place sa ne schimbam obiceiurile.
Subiectul cu bucatele romanesti a fost dezabatut destul de recent si se pare ca suntem mai mult de 2 care nu consideram bucataria romaneasca mama mancarii. Nu prea avem bucatarie proprie datorita influentelor etnice ale tarilor vecine sau cotropitorilor ce ne-au blagoslovit de-a lungul timpului. Mai toate mancarurile noastre au aceeasi baza de ceapa calita si rantas si avem o pasiune sa fierbem legumele pana le iese sufletul.
Vinuri bune? Da, ocazional. In cea mai mare parte? nu chiar. Vreunul in top 100 (sau 500) in lume (cu toate medaliile de pe el)? nu prea.
Si cred ca ma opresc aici desi ar mai fi multe de spus. Dar asta e probabil cel mai lung post ever si nu-s fan al posturilor lungi.
Nota bene (pentru ca stiu ca suntem foarte, poate prea, sensibili): sub nici o forma nu am vrut sa dezaprob/blamez/infierez romanii sau Romania. Am incercat doar sa descriu lucrurile realist, prin prisma cuiva care, dat fiind ca a luat o oarecare distanta fata de subiect, are un alt punct de vedere. Poate asa unii-altii inteleg ca nu tot globul vede lucrurile ca cineva din interior - si ceea ce se vede din afara nu e intotdeauna magulitor. Primul pas in incercarea de a schimba ceva este intelegerea si acceptul situatiei prezente. Sa auzim de bine! Cu prietenie.
A, si un P.S. Daca nu aveti timp si/sau rabdare sa cititi si intelegeti, nu va preocupati cu scrisul de comentarii aiurea. Multumesc la fel!
