Excelent post scris de Mike Nork, care atinge un pic problema mentalitatii generale intalnita in Romania.
Incerc sa duc ideea mai departe de-atat. Insa inainte de toate vreau sa atentionez ca este doar parerea mea (adica daca eu spun ce spun nu inseamna ca neaparat asa si e) si pentru ca sunt o romanca ce nu mai traieste demult in Romania nu trebuie sa ma luati prea in serios - in fond, ce stiu eu? Doar ca uite, asa imi vine mie sa scriu despre subiectul asta, si nu-i asa, nu ma poate opri nimeni. Dupa ce ma descarc voi reveni la posturile mele despre New York si mancare si whatever daily grind I feel like.
Asa cum spuneam intr-un comentariu la un post anterior, ma voi include in expresia "noi, romanii" ca sa nu creez 2 tabere - romanii din tara si romanii de peste granite. Cu ocazia asta va dau ocazia, fiecaruia in parte care cititi, sa va hotarati singuri daca sunt o romanca in NY care habar n-are despre ce se intampla in Romania, sau sunt o romanca in NY careia inca ii mai pasa ce se intampla in Romania. Stiu ca orium o dau tot nu e bine, deci e irelevant ce spun eu. Hint: inchide pagina acum.
Am ajuns la concluzia ca noi, romanii, suntem o natie foarte confuza din punctul de vedere al dragostei de tara. Zi de zi uram ce se intampla in jur dar daca altcineva isi exprima acelasi punct de vedere il contrazicem la sange. Si o avem pe-asta cu-ncotratul de nu prea ne intrec multi. As zice ca suntem o natie de avocati innascuti daca argumentele si contra-argumentele noastre nu ar fi aproape invariabil "Taci bai din gura ca nu stii ce zici" sau "Da'ce bai, tu esti mai breaz?"
Dar sub nici o forma nu ne-am arata dragostea de tara printr-un lucru marunt cum ar fi de exemplu, o ora pe luna de munca voluntara in jurul blocului sau intr-un parc la strans frunze sau ce-o mai fi nevoie. Sau o.k., fara insulte - maturat ograda proprie? vopsit propriul gard?
Suntem insa foarte mandri, la nivel national, de succesul unei singure persoane, de parca soarta tarii depinde de asta. Din pacate, persoana alege de cele mai multe ori sa isi desfasoare talentul pe alte plaiuri. Noi ramanem cu mandria insa.
Intreaga viata ne e condusa de ce zice lumea. De mici copii suntem inoculati cu aparent inofensive invataturi (ca de exemplu: "nu te imbraca asa, ce-o sa zica lumea", "o sa rada lumea de tine daca (...)" s.a.m.d.) Acum, vor fi cei ce vor aduce contra-argumentul despre cum asta nu face altceva decat sa ne modeleze social - numai ca abordarea unei astfel de educatii nu este lectie de sociologie sub nici o forma. Este doar o exagerare groteasca a uniformitatii unei societati timorate si lipsite de incredere, ceea ce duce la o hiper-emotivitate iesita din comun - da, romanul e poet si plange de emotie cand se deschide o floare, dar si sare la cearta intr-o clipita. Oh, si fara "avem sange latin, de-aia" - ca stim cu totii ca sangele nostru latin e un mit care a fost spulberat de turci si greci, rusi si unguri demult. Asa de demult ca va provoc sa va faceti arborele genealogic si cei 3% (figura de stil, foarte probabil nu cifra reala) care au numai romani get-beget in familie sa ridice mana.
Dar bineinteles ca zicerea "ce zice lumea" nu ar avea nici un efect daca "lumea" nu ar zice. Suntem maestri la a derade, a ne mira cu dezgust, a ne exprima dezaprobarile - si nu oricum, ci cu o constanta forta de calau. De parca viata proprie depinde de cat de mic, urat, prost etc. e cel de langa noi. De parca daca cel de langa noi e mic, prost, urat ne face pe noi mai mari, destepti si frumosi. Si ne face - dar numai prin comparatie, si nu ne adauga nimic pozitiv caracterului.
Traim din mituri.
Avem o tara frumoasa, da. Avem munti si Delta Dunarii si mare. Dar de aici pana la a spune ca tara noastra e una din cele mai frumoase din lume, e cale de poveste. Cineva (internetul?) trebuie sa ne spuna ca exista locuri in lume care iti taie rasuflarea cu frumusetea lor. Multe. Usor de aflat. Usor de vazut, macar in poze.
Popor prietenos? Zau! Unde? In magazine, la ghiseele birocratice, in restaurante - unde esti primit cu evidenta expresie de deranj? Si da, stiu ca lucrurile s-au mai schimbat, dar nu suficient ca sa fie considerata eradicata problema. Chestie simpla de procentaj - majoritatea are prioritate.
Sa mai vedem unde.
Pe strada? La "vezi pe unde mergi, boule!"? sau la "dar da-te cucoana mai incolo"?
Sau ne referim la (usor de acceptat si greu de observat cand locuiesti in Romania) apropierea fizica existenta in mijloacele de transport sau la o eventuala coada? Aia da prietenie. Mai ales femeile simt prietenia asta, cu multa intensitate.
Da, suntem primitori. Adica, daca ne suna cineva la usa, deschidem chiar daca suntem in pijamale. Si le facem si cafea, le punem si fursecuri pe masa. Dar asta nu e prietenie ci o ramasita a vremurilor cand nu exista telefon, mijloacele de transport erau incete si ca sa ajungi din Colentina in Berceni iti trebuia jumatate de zi si era chiar nepoliticos sa nu-i raspunzi omului cand iti batea la usa. Nu e nimic altceva decat reticenta la schimbare. De ce dintr-o data sa sunam sa ne anuntam vizita cand pana acum n-am facut-o?
Pentru ca, sincer, nu prea ne place sa ne schimbam obiceiurile.
Subiectul cu bucatele romanesti a fost dezabatut destul de recent si se pare ca suntem mai mult de 2 care nu consideram bucataria romaneasca mama mancarii. Nu prea avem bucatarie proprie datorita influentelor etnice ale tarilor vecine sau cotropitorilor ce ne-au blagoslovit de-a lungul timpului. Mai toate mancarurile noastre au aceeasi baza de ceapa calita si rantas si avem o pasiune sa fierbem legumele pana le iese sufletul.
Vinuri bune? Da, ocazional. In cea mai mare parte? nu chiar. Vreunul in top 100 (sau 500) in lume (cu toate medaliile de pe el)? nu prea.
Si cred ca ma opresc aici desi ar mai fi multe de spus. Dar asta e probabil cel mai lung post ever si nu-s fan al posturilor lungi.
Nota bene (pentru ca stiu ca suntem foarte, poate prea, sensibili): sub nici o forma nu am vrut sa dezaprob/blamez/infierez romanii sau Romania. Am incercat doar sa descriu lucrurile realist, prin prisma cuiva care, dat fiind ca a luat o oarecare distanta fata de subiect, are un alt punct de vedere. Poate asa unii-altii inteleg ca nu tot globul vede lucrurile ca cineva din interior - si ceea ce se vede din afara nu e intotdeauna magulitor. Primul pas in incercarea de a schimba ceva este intelegerea si acceptul situatiei prezente. Sa auzim de bine! Cu prietenie.
A, si un P.S. Daca nu aveti timp si/sau rabdare sa cititi si intelegeti, nu va preocupati cu scrisul de comentarii aiurea. Multumesc la fel!
călătorie pe partea cealaltă a pământului
Acum 3 zile
18 comentarii:
Din pacate ai dreptate.
Din pacate... esti rupta de realitate... "corijenta" la istorie... si multe altele. citeste-ti posturile precedente si ai sa-ti dai seama singura la ce ma refer.. altfel, iti recomand sa ramai la cratita, adica la posturile cu tema culinara..
Eadu Anton Roman, intr-un interviu, facea urmatoarea afirmatie:
Reţetele nu îmi aparţin mie din cauza asta nu ezit să v-o dăruiesc pe toată. Reţetele sunt populare, nu au copyright, fac parte din patrimoniul naţional. Alegeţi-o pe cea care este mai fastă şi mai savuroasă şi daţi-o Crăciunului. Oricum, Crăciun fără sarmale nici că se poate închipui. Ca să citez un frumos distih al lui Ion Nicolescu, din anii 1970, "miroase a sarmale peste munţii Carpaţi, miroase de-ţi vine să mori...".(..)
Sursa:
http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=961
Cum spuneam, de la 0 la 100 sub o secunda :))
Corijenta la istoria sarmalelor?
Alea care le fac si turcii, rusii, polonezii, ungurii si restul natiilor de pe planeta?
Pentru cultura ta generala, la care evident esti repetent, sarma e cuvant turcesc, adoptat de limba romana odata cu reteta.
Q.E.D. Mandrie fara nici un fel de baza.
Bucate, vinuri si obiceiuri romanesti - Radu Anton ROMAN pdf, 2.05 Mb http://rapidshare.com/files/13726260/Bucate__vinuri_si_obiceiuri_romanesti_-_Radu_Anton_ROMAN.zip.html
Radu Anton Roman:
De Crăciun nu poţi inventa reţete, ele sunt arhaice, sunt o tradiţie mai veche chiar şi decât lumea noastră, cea pe care o ştim, decât istoria pe care o putem număra în ani, documente, date şi ruine. Este adevărata noastră istorie: cea a ceaunului cu sarmale, cea a cârnaţilor, istoria tobei, istoria bucatelor ritualice, a celor ceremoniale. Aşadar nu există reţete originale, nici măcar nu ai dreptul să inventezi, trebuie să rămâi în acelaşi timp şi în acelaşi fast gastronomic.
Pomana porcului se făcea şi de către vechii egipteni acum câteva mii de ani. În clipa în care egiptenii cei vechi au descoperit că e prea costisitor să sacrifice sclavi, au schimbat jertfa cu ceva asemănător: cu porcul. Porcul împreună cu grâul au fost urcate pe rug: grâul a devenit prin combinaţie cu nucile şi cu mierea - colivă şi se păstrează până astăzi în aceeaşi formă. La fel şi pomana porcului, se adunau bucăţele din părţile vitale ale porcului: şorici, carne, sânge, slănină, inimă etc şi se combinau într-un pacheţel care era dăruit ca ofrandă zeilor. Ofranda asta a supravieţuit în tigăile noastre, a căpătat numele de "pomana porcului", nume semnificativ al sacrificiului de Ignat şi s-a îmbogăţit cu alte simboluri ale belşugului: brânza şi oul ochi. Cei care mănâncă pomana porcului trebuie să ştie că e un moment de solemnitate.
Sper sa intelegi la ce am facut referire ..
Mai simplu, roata a fost inventata de altii si nu de turci, greci, polonezi sau altii..
MULTE TRADITII au intrat in Europa prin traditia crestina, care la randul ei a imprumutat din alte culturi mai vechi..
Sentimentul românesc al isteriei
de Mircea Cărtărescu
Articol publicat în Jurnalul Naţional, ediţia 7 iunie 2005.
N-am crezut niciodată în specificul naţional, în “sentimentul românesc al fiinţei”, în tot ceea ce filozofii culturii şi psihologii maselor ne-au atribuit ca să ne distingă de alte popoare.
Nu cred că suntem mai ospitalieri decât alţii, mai harnici sau mai hoţi. Nu-mi pare nici bine, nici rău că sunt român. Uneori regret că nu m-am născut elveţian, dar imediat îmi aduc aminte că aş fi putut să mă nasc ugandez. Suntem şi noi, românii, undeva “la mijloc de rău şi bun”, cum scria Ion Barbu, un neam sub soare, nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Dacă n-am luat nici un premiu Nobel, în schimb am inventat stiloul. Daca zidul ni s-a prăbuşit peste noapte, ne-am apucat, cuminţi, a doua zi să-l ridicam la loc, şi tot e ceva. Am fi putut, în definitiv, să-l lăsăm în plata Domnului de zid şi să ne cărăm cu toţii în alta parte…
Cu toate astea, există ceva specific românesc, ceva atât de adanc în firea noastră, a celor care trăim azi pe acest plai de dor, încat m-aş hazarda să spun că este însăşi esenţa “românismului” în acest moment istoric. Este cercul vicios al isteriei provocate de stres şi al stresului provocat de isterie. Daţi-mi voie sa fiu, în continuare, mai explicit.
Dacă trăieşti numai în România, e posibil să nu-ţi dai seama că e ceva în neregulă cu lumea din jur. Ai culoarea mediului şi te mişti odată cu el. Eşti una cu toţi ceilalţi. Dar dacă te întorci, după o vreme indelungată în ţară, e cu neputinţa să nu fii izbit de cât de anormală e umanitatea de aici. De cât de chinuiţi sunt oamenii şi de cât de răi devin din cauza asta.
Nu se poate să nu fii uluit de faptul, de pildă, că una dintre cele mai răspândite strategii de supravieţuire e mitocănia agresivă. În orice ţară civilizată oamenii încearcă să-şi menajeze nervii cât se poate de mult. Sunt prevenitori unii faţă de alţii în forme duse aproape până la caricatură.
Şi-au dezvoltat zâmbete sociale şi ritualuri de contact care să elimine, practic, posibilitatea oricăror conflicte. Când cineva te contrazice, îi zâmbeşti şi spui: “We agree to disagree” (”am căzut de acord că nu suntem de acord”). Când cineva te calcă pe picior, te grăbeşti să-ţi ceri tu scuze.
O ipocrizie blândă şi surâzătoare te întâmpină peste tot, ca un balsam care alină toate rănile şi satisface toate susceptibilităţile. Această ipocrizie poartă numele de politeţe şi e esenţială pentru fluidizarea substanţei sociale.
Românul nu este aşa pentru că nu poate fi, obiectiv, aşa. Pentru că la noi, dacă eşti bun, eşti călcat în picioare. Să ne imaginăm o tânără care devine vânzătoare. Îşi iubeşte meseria şi îşi propune să fie cât mai draguţă şi mai serviabilă cu clienţii.
Zâmbetul profesional, acel zâmbet care vinde marfa, i se va şterge însă curând de pe faţă după ce vreo cinci-şase inşi îi vor trânti câte-o bădărănie sau vor începe să urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate şansele ca după o lună de zile zâmbetul să-i dispară complet, iar după un an să avem vanzătoarea noastră standard, acră şi scârbită, care te repede de nu te vezi.
Bădăranii de care-am vorbit nu sunt nici ei bădărani din naştere. Şi ei sunt bieţi oameni la care s-a urlat şi care-au fost umiliţi de când se ştiu. Au devenit scârboşi pentru că au simţit pe pielea lor că nu ţine să fii draguţ cu ceilalţi. Pentru că, la toate ghişeele, au rezolvat numai urlând. Pentru că doar fiind mitocani au avansat social, călcând peste cei blânzi.
În armată, soldaţii sunt extrem de chinuiţi “în perioadă” de sergenţii lor. Când ajung ei inşişi sergenţi, îi chinuiesc pe noii recruţi şi mai abitir. Şi tot aşa, în toate straturile sociale şi la toate nivelurile, românii îşi sunt propriii călăi şi propriile victime într-o societate profund alienată psihic, o societate isterică.
Cred că asta ne distinge, ca români, în lume, la ora actuală: tensiunea continuă la nivelul vieţii cotidiene. Starea continuă de explozie, care ne provoacă ulcere şi atacuri cerebrale. Conflictul generalizat al fiecăruia cu fiecare. Nu vreau să spun prin asta că suntem fundamental răi.
Fireşte, ne-au împins spre asta sărăcia şi lipsa de orizont, carenţele de educaţie, perplexitatea maselor ţărăneşti dezrădăcinate şi aduse în ghetourile marilor oraşe. Pot fi şi alte explicaţii obiective. Dar e încă ceva, mai subtil, mai întunecat în tot acest chimism social. Înrăiţi de lumea în mijlocul căreia trăim, cu timpul începe să ne placă să fim răi.
Sadismul nostru rabufneşte atunci în insultă şi obscenitate. Începem să ne mândrim cu grobianismul nostru şi, exhibiţionişti ai moralei, ne dezbrăcăm voluptuos de caracter în aplauzele excitate ale publicului. Curând, devenim la fel de cinici, la fel de incapabili de a distinge binele de rău ca târfele, securiştii şi noii îmbogăţiţi.
Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastră socială e marele premiu câştigat cu preţul mitocăniei noastre.
Iar cercul acestei nevroze naţionale nu ar putea fi spart decât printr-o lungă terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lungă, scumpă şi cu un rezultat incert. Nu cred că ne-o putem permite deocamdată.
(..)Oh, si fara "avem sange latin, de-aia" - ca stim cu totii ca sangele nostru latin e un mit care a fost spulberat de turci si greci, rusi si unguri demult. Asa de demult ca va provoc sa va faceti arborele genealogic si cei 3% (figura de stil, foarte probabil nu cifra reala) care au numai romani get-beget in familie sa ridice mana.(..)
Draga Zuzu, tot n-am inteles... M.C. se adreseaza celor 3% romani sau celorlati 97% ?!.. turci si greci, rusi si unguri ...
lola, chestia cu sangele latin la romani e depasita de aproape un secol.. e drept ca romanii au aflat de asta doar dupa anii '90, dar pot sa te asigur ca nu e vorba de turci, greci, rusi sau unguri .. da' de asta tot ma umfla .. :))
chiar daca au fost 400 de ani de administrare teritoriala a Ardealului de catre unguri, colonizarea nu a avut loc niciodata, chiar daca au fost cateva tentative..
anonim #2 (de ce macar nu va inventati niste nume, oameni buni?)
ia sa vedem ce zici tu:
"Mai simplu, roata a fost inventata de altii si nu de turci, greci, polonezi sau altii.."
Adica nu de altii, ci de altii. Bun asa.
Nu te mai obosi sa-mi dai citate din RAR, am cartea mentionata si chiar am citit-o. Iar citatul respectiv nu face decat sa intareasca ceea ce am spus eu.
Iti dau eu tie una de citit: Bucataria romaneasca de Negrea si Busca - are un capitol la inceput despre bucataria romaneasca si influentele externe de-a lungul secolelor.
Zuzu, stiam articolul, uitasem de el.
Anonim #3
turci, greci, unguri si rusi si martieni si italieni si romulans... Nu ai un argument valid. Limba romana este o limba latina, poporul roman nu este un popor latin. Si n-are absolut nimic de-a face cu o eventuala colonizare si nici cu ungurii in special.
Chiar ti-ai facut arborele genealogic?
Vorba e, you're missing the point.
Este o zi ploioasa in Berlin si uite ca am petrecut vreo 3 ore tragand ture pe pagina ta si uitandu-ma la poze...
am avut si tot am multe discutii cu prietenii, colegii de liceu si cu parintii despre ce inseamna sa nu traiesti in Romania.... sau sa traiesti acolo, cu toate avantajele si neajunsurile pe care ti le ofera. Inca nu am un raspuns clar si definitiv... doar cred ca intotdeauna e bine acolo unde sunt. Insa de fiecare data cand ajung in Romania sau stai mai mult, mai am acel sentiment de ACASA, imagini, gusturi, mirosuri si gesturi care imi ofera o oarecare liniste...
Salutari de pe malurile Spree-ului,
Stefan
Stefan, ma bucur de cunostinta. Te-ai razbunat pentru cele 3 ore pierdute pe blogul meu - eu cred ca voi petrece mult mai multe pe pagina ta. Extraordinar spirit de aventurier :) Super, sunt foarte impresionata.
Referitor la subiectul discutiilor care le ai cu ai tai - iti recomand sa citesti un "experiment" interesant pe blogul Donnei din Chicago (link-ul este in blogroll pe pagina principala sub "poveste despre america").
Sper sa-ti placa.
Doamne!!!Ce de scris soro! Eu imi dau print si iau acasa! Reviu maine cu ganduri, scurte si bune:)
[..]Pentru cultura ta generala, la care evident esti repetent, sarma e cuvant turcesc, adoptat de limba romana odata cu reteta.[..]
Cuvantul da. produsul nu.. :P . "Sarmak" si "dolma" (dolmades pentru sarmalele grecesti)..
http://www.desertmodernism.com/blog/2006/03/dolmadakia.php
Un tratament cu Xanax sau alte produse la nivel national ar face o groaza de bine:) Altfel, Lola, tine-te de parerile tale si nu te scuza pentru ele. Pina la urma orice crezi, se va trezi cineva sa se simta jignit/atins si sa latre la tine. Cind am inceput sa lucrez in customer service primul lucru care mi s-a zis: don't take anything personally. E un fel de-a zice -cred- ca oamenii au tot felul de frustrari personale pe care le arunca in capul oricui se nimereste prin preajma.
@anonim (care s-o simti) - Enjoy your @#$% life!
@toata lumea - Ce bine ca exista totusi un loc in lumea asta unde sa pot sa-mi permit din cind in cind sa fiu mitocanca si sa nu ies din tipar!! :))))))
Andrei (wonderful blog there :) )
Sarmak inseamna a rula, a infasura (am o prietena turcoaica, deci crede-ma pe cuvant :P )
Sarma (Turkish: sarma, Southern Slavic: сарма or sarma, Romanian: sarmale, Arabic: يبرق yabraq or malfuf) is the name of a grape, cabbage or chard leaf roll common to the former Ottoman countries such as Armenia, Bosnia and Herzegovina, Bulgaria, Croatia, Greece, Hungary, Macedonia, Montenegro, Moldova, Romania, Serbia, Slovenia, Lebanon, Syria, Turkey and Ukraine.
Sarma in turca, sarma in romana, pentru aceeasi mancare. Nu inteleg ce ai vrut sa spui cu "cuvantul da, produsul nu".
Dar ma bucur (citind postul tau din link) ca macar esti de acord ca nu romanii au inventat sarmaua - that was my point.
Donna :))
2 cuvinte: sunt berbeaca. :D
tocmai aia spuneam si eu.. cuvantul e una -a impacheta prin rulare, iar produsul este altceva.. tehnica o gasim de la japonezi pana la ecuadorieni, dar asta nu inseamna ca turcii au avut vr'o influenta, sau mai sti? :))..
e ca si cum ai face o confuzie intre audi si bmw, spunand ca amandoua sunt masini (automobile) si partial ar fi corect, doar ca diferenta e foarte mare.. fiecare are propria identitate, inconfundabila pentru un cunoscator..
ca sa revin la oile noastre, nu faceam referire la paternitatea unui produs sau cuvant, doar la ceea ce-l face deosebit, (specific sau traditional) fata de unul similar..
sunt destule lucruri facute de romani si patentate de altii, dar asta nu reduce cu nimic valoarea produsului, sau calitatea unui popor sau a unei natiuni, oricare ar fi aia..
ca nota generala, nu stiu cine ar fi inventat rularea, dar cert e ca turcii nu consuma sarmale, si nu le au nici in meniurile casnice, doar yaprak dolma -nu contine carne, iar la greci produsul similar sarmalelor e dolmades cu carne de porc, dat la cuptor si nu pus la fiert pe foc..
cand o sa am mai mult timp o sa-ti trimit si o reteta de sarmale in frunza de varza cruda, asa cum se facea in regat la incept de secol XX, asta prin amabilitatea doamnei Ecaterina Bacalbasa.. :P , ;)
altfel, imi face placere sa te harai.. :D
no ca era sa uit! poporul roman, cu calitati si defecte, nu e cu nimic mai bun sau mai rau, mai presus sau mai prejos, ca alt popor..
pentru eventualele greseli, sau adresari necuvincioase ma scuza, ca nu au fost cu intentie ci cu tastele.. :))
andrei nuben
Andrei :) cred ca nu o data in postarile mele despre Romania si romani am spus ca nu suntem nici mai buni nici mai rai. Romania are categoric frumusetea ei, romanii au calitatile lor (insa nu ma pune sa zic 3 dintre ele ca ar trebui sa ma gandesc o vreme)
Ca sa revenim la sarmale si sa incheiem subiectul (sper!!!!)
In cartea ce o mentionam mai sus, inainte de retete, este un capitol destul de larg (si care pare bazat pe ceva cercetare) despre istoria bucatariei romanesti si influentele straine de-a lungul veacurilor. Pe-acolo undeva spune ca sarmalele au fost introduse in Romania de turci, iar la vremea aceea turcii le faceau cu carne de berbecut, invelite in varza, frunza de vitza sau stevie.
Si nu ca iau cartea respectiva ca biblie, dar face sens. Pe vremea lui Burebista nu stiam decat carne fripta. Daca esti cuminte si ma rogi frumos (si gasesc timp) pot sa si scanez capitolul si sa ti-l trimit :))
Si da, toate retetele imprumutate de la alte popoare le-am adaptat si normal ca noua ne plac asa cum le facem noi. Am oroare de ex. de sarmalele polonezilor care au o proportie de carne-varza foarte naspa si innoata in sos tomat (oroare!!) dar inteleg ca lor asa le plac pentru ca ei asa le-au adaptat. Iar ca observatie proprie, la americani mai curand prinde varianta poloneza decat cea romaneasca. Razboiul sarmalelor in toata regula! Cine are dreptate si cine nu? :))
Ce vreau sa spun pana la urma (si ce am incercat sa spun in post) este ca nu te poti astepta ca lumea sa cada in fund la ce bunataturi gatim noi - pentru ca bucataria noastra nu e nici foarte originala si nici foarte spectaculoasa. Ne place noua, dar damn, si africanilor le plac termite pe bat, proaspat pescuite.
Imi place sa fiu haraita :)) - n-am probleme cu dezbaterile, dupa cum probabil observi. Atata timp cat sunt pe un ton civilizat - drept pentru care iti scuz tastele. :P
Am comantat dar mi-a dat o eroare si era un comentariu lung :((((((((
Ca sa fac un rezumat ...
- Iubesc anonimi care se ascund dupa citate si in spatele vorbelor dar nu sunt in stare sa si-le insuseasca.
- suntem un popor ciudat care ne place sa ne mandrim de ceea ce suntem si sa ne insusim meritele inaintasilor ... dar nu face nimic care sa ne faca pe noi mandrii de ele.
- copiem tot ce vedem, furam de unde putem, cand ajungem in tara dupa ce am fost plecati pe undeva ne place sa ne aratam mai civilizati dar uitam limba si ne place sa fim prosti.
lola - da'i inainte si lasa in urma ta pe toti cei care se cred mai destepti daca au citit o carte sau vorbesc din citate ptr ca vorbele lor nu inseamna nimic.
P.S. Nu am vrut sa deschid cutia pandorei, dar imi urasc conationalii care se cred buricul pamantului indiferent din care motiv.
CEA CE AI ZIS LE GASESTI SI LA POPOARELE DIN JUR DAR CE MAI GASESTI LA ELE IN PLUS ESTE NATIONALISMUL PE CARE TU NU-L AI PENTRU CA TE-AI PIERDUT DE REALITATE SI ASTA E O DIFERENTA MARE INTRE A FI ROMAN SI A UITA CA ESTI ROMAN INTR-O TARA FOSTA COLONIE A UNEI ALTE TARII
IN FINE AM MOTIVE SA TE CONTRAZIC DA NU O FAC DEOARECE CA TINE SUNT SI EU PLECAT DIN TARA SI TE INTELEG
TOTUSI NU UITA CA ESTI ROMANCA DE DRAGU ISTORIEI MACAR
SI CA SA MA IAU PUTIN DE TINE ASA CA O ADEVARATA PIERDUTA IN AMERICA UNDE AMERICANII SUNT CEI MAI NATIONALISTI ,,O SUNT AMERICAN'' NU CONTEAZA CA AM VENIT DE PE ALT CONTINENT SI CA MAREA MAJORITATE SUNT IMIGRANTII SAU CA ISTORIA LOR ESTE DE 400 DE ANII ,SCUZAMA DAR DANSII AU VENIT SI NE-AU CALCAT UN CANTARET ROMAN FARA SA DEA NICI O SOCOTEALA ,CA DE SUNT MANDRII
DA UITATE IN JUR SI INTREABA PE FIECARE AMERICAN DE UNDE E TOTUSI DE ORIGINE A SI CAND SA-I RASPUNZI SA ZICI SCUZE CA SUNT DIN ROMANIA MIE RUSINE DA CA SUNT SORA LUI ,BORAT' HHHHHA A SI UITE ACI UN SITE SA TE MAI DESTEPTI O LEACA
http://www.euratlas.net/history/europe/1/index.html
SI NU UITA CA MAMA LU ROMULUS SI REMULUS A FOST RHEA DIN DACIA
SI CA AVEM O ISTORIE DE PESTE 3000 DE ANI
A SI NU SUNT ANONIM MA CHEAMA ADRIAN FLORENTIN coron_nairda@yahoo.com SI SUNT IN UK DE MULT TIMP CU COPII NASCUTI ACII INTR-O TARA IN CARE SE VB LIMBA CARE O VORBESTI TU ACU care si aia e imprumutata de aci din Anglia te pup dulce pe capusorul ala empty
Draga Adrian Florentin, in mod normal ar trebui sa te ignor pentru faptul ca nu ai citit ce-am scris. Sau n-ai inteles nimic din ce-am scris, tot una.
Dar trebuie neaparat sa adaug mandriei tale de roman si sa-ti spun ca daca tipi, nu o sa-ti impui mai bine punctul de vedere. Nu de alta, dar zici ca ai copii si s-ar putea sa-ti foloseasca in educatia lor daca stii lucrul asta.
In al doilea rand, nu ma las pupata pe capusor, empty or not, de oameni straini.
Altfel, nu faci decat sa prove my point. Suntem o natie foarte prietenoasa care jignim cu cele mai bune intentii si aratam cu pumnul celorlalti ca noi suntem mai breji si noi avem dreptate.
Din punctul asta de vedere mi-ai dovedit ca ai ramas roman chiar daca traiesti in tara bunului simt si etichetei sociale.
Have a nice life and feel free sa nu-mi citesti blogul.
p.s. "scuzama" se scrie "scuza-ma", "uitate" e "uita-te", "mie" in contextul respectiv ar fi "mi-e", "acu" e fie "acum", fie "acu'", ca nu-ti mai corectez virgulele. Asta in caz ca vrei sa-ti arati dragostea fata de tara muma prin cunoasterea limbii aleia ca o comoara.
Trimiteți un comentariu