Muzica si dans

La invitatia Inei (thanks again, baby) am fost la un mic spectacol de muzica si dans. Vedeta principala a fost Ion Ionescu, superb compozitor si pianist (si super-cute pe deasupra), care a interpretat sapte piese proprii. Tot Ion (sau Ian pentru americani, love that name!) a compus si muzica pentru o frumoasa punere in scena a Luceafarului lui Eminescu. Tradus exceptional de Adrian George Sahlean, narat de Terrence Mongomery si interpretat (recitat si dans) superlativ de Raluca Georgiana si Eric Ortega.

Enjoy the pics, sper sa va placa :)

Creveti cu sos picant

Reteta creola, picanta cat sa simti dar nu sa te faca sa lacrimezi. O foarte recomand.



4-500 gr creveti curatati
1 ceapa mare taiata marunt
2 cepe verzi taiate marunt
1 ardei verde taiat marunt
2 tulpini de telina taiate marunt
400 gr./1 lb rosii fara pielite, taiate marunt
3 catei (sau 4-5) de usturoi tocati marunt
1 frunza de dafin
praf de ardei iute (cayenne) sau fulgi de ardei rosu iute
sare
1 lingurita de sos Worchestershire
1/2 lingurita de sos iute
1 lingura de faina desfacuta in 4 linguri apa
*pentru servit, patrunjel si orez fiert

*pentru creveti - 1/4 lingura piper, cayenne, oregano, cimbru si cate 1/2 lingura sare si paprika - se amesteca toate si se asezoneaza crevetii

In 2 linguri de ulei + 2 linguri de unt se caleste ceapa, ardeiul verde si telina pe foc mediu cam 8-10 min. Se adauga foaia de dafin, rosiile si usturoiul, sare. Cand da in fiert se da focul mic si se gatesc 15 min. (se adauga un pic de apa daca sosul e prea uscat). Se adauga sosul Worchestershire si sosul iute. Se adauga faina desfacuta in apa, se amesteca bine si se mai lasa pe foc cam 10 min. Se adauga crevetii si se gatesc cam 5-6 minute (pana cand devin roz). Se adauga ceapa verde si patrunjelul si se ia de pe foc. Se serveste pe orez fiert cu putin patrunjel si ceapa verde presarate deasupra.

Indiggo - yeap, cu doi g

Well... va aduceti aminte cand ziceam despre increderea de sine si blah-blah-blah? poftim demonstratie a romancutelor noastre pe meleaguri niuiorcheze, in filmuletul urmator. Desi, trebuie sa recunosc ca exista un punct unde s-a depasit limita si s-a picat un pic (hihi!) in ridicol - dar ce mai conteaza cand limita intre sexy si trashy fusese eliminata din start?
Fapt e, iete fetele cum se vor plimba un pic pana la Vegas. Ca nu cred ca vor rezista in concurs mai departe de urmatoarea faza, dar adevarul ca in Las Vegas le-ar sta mai bine decat in New York.



Si ca sa trecem la lucruri mai serioase, Costel are concurenta :)
De fapt, al 3-lea tenor amator de exceptie in ultimul an... Full circle. Enjoy :)

Risotto cu sparanghel

Sparanghelul e inca in sezon si am zis ca daca v-ati saturat de el la gratar (eventual invelit in felii subtiri de costita) sau simplu la abur sau la cuptor, sa va mai dau o idee.

Risotto-ul se prepara exact la fel ca cel cu ciuperci doar ca, nu-i asa, inlocuim ciupercile cu sparanghelul in felul urmator:
Sparanghelul se curata de partea tare, varfurile se taie si se pun deoparte, tulpinile se curata de coaja cu un peeler de legume si se pun la fiert cu un pic de sare pentru 5 minute. Dupa care se fac piure fie prin sita, fie cu robotul de bucatarie.
Pe la jumatatea timpului de fierbere al orezului se pun varfurile de sparanghel, se continua fierberea normal, iar la sfarsit se adauga si piureul de sparanghel (inainte de unt si parmezan).
E ca si cum mananci primavara :)

Si mai e cate un carcotas...

Nu toata lumea iubeste New York-ul :)
Vorba umbla cum ca nu poti trai in orasul asta decat daca-l iubesti. Un newyorker faimos care nu a putut trai aici a fost Henry Miller - si se explica in urmatorul video. Ii respect parerea si chiar il inteleg.


p.s. Daca nu ati vazut filmul "Henry and June" il recomand cu multa caldura, e pe lista mea de 10 best movies. De preferat dupa ce culcati copiii.

Orasul amintirilor

Intr-un oras cu peste 8 milioane de oameni sunt tot atatea povesti. Care au inceput sa fie trascrise intr-un proiect pe care eu il gasesc genial: City of Memory - o harta interactiva a New York-ului, unde oricine isi poate scrie povestea, tintuind-o pentru oricine sa citeasca.

De la povestea unei romance de pe Upper West Side care a emigrat in America in 1927, la varsta de 6 ani, pana la ghiduri de cartier in care ti se dezvaluie mistere ale altor culturi, poeme si mici intamplari din viata unui oarecare pe langa care ai trecut probabil vreodata sau istoria unei cladiri... e o calatorie fantastica. E ca o enciclopedie, sau ca o privire furisa pe gaura cheii, sau ca o soapta auzita fara sa vrei. Recomand oricui sa incerce sa citeasca macar cateva din povesti.

Via Gothamist.

Taste of Times Square II

Mister Floyd Lee s-a nascut in delta Mississippi-ului si traieste demult in NY. Din pasiunea lui s-a nascut "Music Under New York", un program care introduce artisti inca necunoscuti - ajutandu-i sa organizeze mini concerte in statiile de metrou. Canta oriunde are ocazia si sincer, nu prea iti vine sa pleci de langa el atunci cand canta.
Cam din 10 in 15 metri mai era cate un cantaret sau o formatie.






Intre mancare si muzica, a fost un vartej de activitate.







Cel mai fun si cel mai fun - un parking lot preschimbat in scena, gazduind George Gee Swing Band reprezentand clubul Swing 46, aflat la 2 usi mai la stanga.
Jive, swing, shimmy, s-a dansat cu multa pasiune, de la mic la mare. Cand orchestra lua pauza, dansatori de la club dadeau lectii de dans oricui dorea sa participe.
Si toate astea in 3 ore.

Taste of Times Square I

Strada 46 este cunoscuta si sub numele de Restaurant Row - din cauza faptului ca pe ambele parti, pret de cateva block-uri, este restaurant dupa restaurant cu bucatarii diverse - thai, spaniola, braziliana, irlandeza... exact: etc. Singura problema fiind ca, poate pentru ca au clienti in cea mai mare parte turisti, Restaurant Row (si Times Sq in general) isi facuse renume destul de prost de-a lungul timpului (oh, you know, mancare mediocra, preturi mari). In ultimii cativa ani restauratorii au luat aminte si au incercat sa indrepte imaginea de-acum vestita. Si ca sa ne convinga, au trantit un targ de strada unde restaurantele au scos mese afara si au servit ce au crezut ei ca le-ar reprezenta afacerea.
Bineinteles ca am profitat de ocazie si trebuie sa admit ca a fost greu sa alegem, dar pana la urma ne-am oprit la o bruschetta (rosiile surprinzator de bune, painea facuta la broiler si arsa un pic pe margini asa cum imi place, insa ma asteptam la mai mult gust de usturoi)...
...si cum nu se poate sa mananci legume asa, fara carne, nu? am luat si o felie de porchetta - sublima, cum nu se poate mai proaspata si gatita ca la carte, cu o crusta crocanta dar usoara si carnea inca o idee roza desi facuta complet...
...am mai incercat si raviolini cu un sos de ciuperci excelent, care mi-a amintit de ciulamaua noastra. Apoi ne-a atras si un steak sandwich de la un Steakhouse cu ceva renume, dar care din pacate a fost dezamagitor - painea, desi proaspata, foarte cauciucoasa (genul care nu se lasa usor muscata sau rupta) iar carnea rece si nu frageda nici macar pe alocuri. Ceapa era superb facuta insa. :) Dupa o imbucatura l-am parasit.
M-am consolat cu o budinca de paine cu crema anglaise si sos de capsuni - si pot sa spun ca am uitat sandvisul foarte repede.

De notat ar mai fi fost chiftelele de crab de la irlandezi, paella de la spanioli, cheesecake lollipops, aligator de la Bourbon Street - creole/New Orleans si scoicile tot de la spanioli.

Dar prea putin loc si nici nu prea mult timp pentru ca mancarea nu a fost singura intamplare a serii - dar asta data viitoare. Stay tuned, 't was fun.

Brooklyn Bridge

Ma indoiesc ca exista un pod mai faimos decat Brooklyn Bridge. Or fi mai lungi, mai spectaculoase, mai noi si chiar mai frumoase, dar nici unul nu a ajuns inca la faima acestuia. Saptamana trecuta s-a sarbatorit a 125-a aniversare a lui, cu focuri de artificii si, pret de 4 zile, cu jocuri de lumini, muzica etc.
Si nu mi-am facut drum pentru festivitati, dar am trecut duminica pe-acolo. La picioarele podului pe partea din Brooklyn este mai putin vestita Brooklyn Ice Cream Factory (care e in program sa fie vizitata vara asta) si vestita pizzarie Grimaldi (care nu a incaput in poza - e cam 50 de metri mai la dreapta)
Locul se cheama Fulton Ferry Landing (adica acolo trag barcile care te trec apa, duh!) si ofera o superba priveliste catre South Street Seaport (sau Pier 17) si catre varful de sud al insulei Manhattan. Candva, in stanga ar fi tronat Gemenii. Curand, Pier 17 (si fosta piata de peste care ii era adiacenta) va disparea si el, facand loc cladirilor noi de apartamente care sunt proiectate sa fie construite in urmatorii 5 ani.
Dar sa trecem la lucruri mai vesele. Cu ocazia aniversarii podului a fost inaugurata o instalatie de arta ce se numeste Telectostrope - un tunel secret ce uneste Londra si NY-ul si a carui constructie a durat 100 de ani. Printr-un sistem de oglinzi, cei de la capetele tunelului se pot vedea si isi pot transmite mesaje scrise pe tablite care sunt cu generozitate impartite celor ce au ceva de scris. In onoarea aniversarii, este gratis pentru NY-eri, Londonezii platind 1 lira pentru ocazie.
Una lume zice ca ar fi imagini transmise prin satelit - dar daca ati citit site-ul stiti adevarul adevarat, nu? ;) Well, Cheers from New York, anyway! :)