joi, iulie 10, 2008

Draga Horia Diaconescu...

Nu te cunosc, nu ma cunosti - si e bine asa cum e. Apreciez ca i-ai fost ghid lui Matt Gross in Bucuresti (vizita despre care a scris un delicios articol pentru New York Times) si n-am nici o umbra de indoiala ca stii Bucurestiul de azi mai bine decat mine, care nu l-am mai vazut de cativa ani. Dar a trebuit sa scriu postul asta pentru tine din cauza acestui fragment:

"Open-air terraces may not sound like much, but according to my Bucharest-born friend Horia Diaconescu, a keen observer of the city in which he’s spent his 29 years, they represent a sea change. Under Communism, he explained, public life was restricted — people simply did not go out to meet friends (or strangers) in bars and cafes. They socialized in private homes, or not at all. Now, however, “terasas” had become de rigueur..."

Now... Sunt bucuresteanca la origine. M-am nascut si am crescut in timpul comunismului, ii stiu toate relele - le-am trait pe pielea mea. Dar afirmatia de mai sus este atat de ireala pentru mine incat nu stiu cum s-o justific (si nu voi incerca pentru ca sub nici o forma nu vreau sa te jignesc, nici macar din greseala). Nici nu voi incerca sa o calific. Doar vreau sa-ti spun (numai si numai de dragul adevarului si pentru ca nu cred in dezinformarea maselor, oricare si oriunde ar fi ele in lume) ca au existat terase in Bucuresti si ca erau pline mereu si ca nu ne aresta nimeni ca stateam la bere cu orele. Ai auzit de "la Umbrelute"? Marul de aur? Cina? Athenee Palace (nu fitzosenia ce exista acum)? Lido? si mult mai multe care nu-mi vin acum in minte.

Adevarat, nu ne proiectau filme "cul" pe pereti (desi unele aveau muzica live), dar atata timp cat aveai buletin (nu ca te legitima cineva) si bani sa platesti, nu era nici o problema. Ne "socializam" noi si in private homes, dar era cam asa: sambata noapte "ceai" si duminica ne dregeam la bere la vreo terasa. In fine, n-am nimic cu tine - dar n-am putut sa ma abtin.

Si daca tot a venit vorba, un post care il am in draft de aproape un an si care am tot promis unora si altora ca-l voi publica. Probabil ca astepta o zi ca asta, sa aiba rezon.


ori de cate ori aud cate o poveste sunt fascinata de diversitatea punctelor de vedere, de cruzimea experientelor personale, de momentele care raman arse in memorie. O sa spun si eu povestea mea.
Nu e nostalgie, ci doar un zambet catre trecut.


Se purtau pantalonii cu talie inalta si evazeul cat sa acopere pantoful atat in lungime cat si inaltime - care pantof avea talpa dubla si toc patratos. Baietii purtau plete, camasa descheiata la cel putin 3 nasturi si erau slabi bat. Fetele care purtau pantaloni erau socotite indraznete - si era o indrazneala sa te introduci in pantalonii de-atunci, atat erau de stramti in talie si pe solduri - materialul era doc sau foaie de cort, nici vorba de stretch. Mai toti purtam breton (si cam aceeasi tunsoare) care atunci cand crestea era rezolvat cu o carare pe mijloc. Ajungeam foarte rar sa ne tundem, ni se parea total inutil.

Mai tarziu am trecut la pensati, hainele aduse din afara erau unica sursa agreabila, nu se mai gasea pasta de dinti, sapun si deodorant pe piata (asta pe langa alte necesitati mai putin necesare).

Muzica lui Bob Dylan a ajuns in Romania mai repede decat miscarea hippie sau orice moda. Ne strangeam la laptaria Dunarea unde beam lapte batut si eram rationalisti sau existentialisti (probabil in fuctie de fazele lunii). Viitori ingineri cantau la chitara - intotdeauna cineva aducea o chitara si de cele mai multe ori se ajungea sa se cante in cor (in sotto voce, nu era la moda lipsa de bun simt). Cand laptaria Dunarea a incetat sa existe (cazuta la cutremur), ne-am mutat la una pe Calea Victoriei departe - dar nu a mai fost la fel. A ramas doar sa luam la rand cafenelele - Caru'cu bere (cu mesele si scaunele foarte joase dar cu iz de Caragiale), Cafeneaua Veche (pe Covaci langa Manuc, o cafenea mare si frumoasa, mereu plina) sau vara, terasele de bere - la Telefoane, Athenee, Cina... Mancam de pranz la "impinge tava" la Dorobanti sau, din cand in cand, la Intercontinental in subsol. Cumparam tigari chinezesti pe sub mana din Pasajul Albina sau Kent si Rothmans de la un mosulica libidinos care tinea cantina Moxa. Oh, aveau acolo cele mai bune clatite care le-am mancat in viata mea, cand i-am cerut reteta a intrezarit ocazia sa-mi puna mana pe fund si sa se gudure. L-am repezit si s-a suparat, de-atunci n-am mai fost acolo. Aveam prieteni care stateau in sau pe langa Regie, aduceau ei tigari - iar cand nu era Kent fumam si Carpati ("fara").

In fiecare sambata era o petrecere ("ceai") la cineva acasa. Aveam atatia amici si prieteni ca era mai intotdeauna ziua cuiva - de nastere sau de nume (pe care o sarbatoream in ciuda faptului ca fuseseram crescuti atei). Daca intr-o sambata nu aveam programata o petrecere era tragic, incepeam sa ne sunam unii pe altii pana cand gaseam un(e) ami(e) d'un(e) ami(e) cu parintii plecati pe undeva. Ceaiurile de sambata seara erau cele mai importante evenimente sociale, acolo se intamplau dramele cu actualii care subit deveneau ex-i sau ex-i care reveneau in actualitate. Bautura la moda era vodca (straight, nici vorba de cocktailuri) de regula Stolichnaya - care era greu de gasit (ce nu era greu de gasit atunci?).

La biserica mergeam religios (pun intended) de Paste - sub pretextul ca luam lumina, adevarul fiind ca profitam de ocazie sa ne adunam, sa dam iama in covrigii calzi de la covrigaria de pe Dealul Mitropoliei si sa stam pana tarziu (pentru ca ajungeam pe jos la casele noastre, de multe ori se crapa de ziua pe drum). Dar asta numai daca nu aveam bilete (loser!!) la Cenaclul Flacara (si zau, suntem cativa care stam dovada ca nu ne-au spalat creierii - dar asta e alta poveste).

Nu toata lumea mergea la facultate, nu toata lumea termina a 2-a treapta de liceu. Cu liceul puteai capata o slujba decenta, ca sa fii secretara nu era nevoie sa ai ASE-ul :) Studentii la informatica sau cibernetica erau la fel de rari ca martienii (ei, nu chiar but you get the idea) iar calculatoarele aveau cartele perforate.
Din salariul pe 2 saptamani abia iti luai 2 cartuse de Assos sau BT si o cutie cu ness.

Era un chin sa ai telefon instalat, trebuia sa cunosti pe cineva care avea pe cineva la telefoane si eventual era in pozitia sa puna o vorba buna. Cu putin noroc, ceva spaga si dupa mai multa vreme intr-un final erai cuplat cu vecinii de la 7, care fiind pensionari plictisiti, mai ridicau receptorul sa iti asculte convorbirile. Admonestarile ("va rog sa inchideti, vorbim") culminau in certuri in majoritatea cazurilor ("dar inchide draga ca am nevoie sa folosesc telefonul") dar cand ne intalneam la lift ne salutam (fie si incruntati).

Cofetaria Casata din Romana facea un mazagram exceptional (mai stie cineva ce este mazagram?? jeez, ma simt un dinozaur). La Vanatorul aveau o sectie unde se vindea un singur lucru: inghetata (la alegere 2 din cele 3 sortimente - vanilie, ciocolata, fistic)cu sos fierbinte (de cioco sau capsuni) si langues de chat si alune macinate presarate deasupra. Nici nu pot sa descriu cat de buna era - dar isi mai aminteste cineva cum se numea? Intr-un an de liceu am mers zilnic cu prietena mea cea mai buna sa ne tratam inainte de scoala.

... va urma?...

17 comentarii:

ina bixade spunea...

Frumos rechizitoriu despre Bucurestiul de odinioara!!! Iti dai seama ca imi place moda feminina de atunci: pantaloni cu talie inalta si breton:) Eu nu-mi amintesc de inghetata de care ziceai, insa imi amintesc de niste batoane cu lapte, in arome si culori diferite: galben, roz si verde. Dar au disparut demult, din pacate. *** Imi mai amintesc ca imi petreceam toate vacantele de vara la Bucuresti si magazinul Unirea era mai scofala, imi luasem niste pantaloni blue cu dungi albe si eram deja ultra-moderna:)...si-mi mai amintesc de niste tiganci din colt de strada care vindeau acadele:)si tigarile BT sau DS?:) poate ca nu retin bine, dar parca asa se chemau. Uh, ce vremuri:)

Lola spunea...

uite vezi, asta zic si eu, fiecare ne amintim anumite chestii :)) eu nu tin minte batoanele de care zici tu si de la tiganci nu cumparam tigari

Anda spunea...

Ooooo, eu aveam 10 ani la Revolutie, dar inca imi mai amintesc unele chestii -instalarea telefonului e una dintre ele, trebuia sa ai pile! La noi in Ardeal tot ce venea de la unguri era super bun, era ciocolata "Africana" cu lapte si alune INTREGI (dupa Revolutie a aparut si la noi, dar...gustul nu mai era acelasi) si mai erau niste polonezi care vindeau gume colorate, goale in mjloc, zise "Bila"...

In Bucuresti nu sunt decat de 5 ani, deci despre acele vremuri doar am citit...cred ca era "altfel"...

Cum era mazagramul, ca mor de curiozitate?!

@ina
Daaa, batoane colorate cu gust de lapte!!! Costau intre 3 si 5 lei, tare bune! Si mama unei prietene stia sa faca acasaaaaa!!!

Amalia spunea...

eu ţin minte batoanele, ce îmi mai plăceau! Erau învelite în celofan. Nu m-am mai gîndit de mult la ele :) dar uite-le cum stăteau (totuşi) ghemuite în memorie. E adevărată chestia cu terasele, nu erau aşa de multe dar existau.

Amalia spunea...

ooooo, ce m-aţi lovit (anda m-a lovit, chiar în timp ce-mi scriam comentariul). Ciocolata Africana de la unguri... ambalaj portocaliu cu un palmier negru... vaaaai, şi ce plouă la Chicago şi ce se calcă pe picioare amintirile...

Lola spunea...

@Amalia: pai deapane-le, ce astepti :))

M-ati innebunit cu batoanele alea, daca de ciocolata Africana parca sa zic ca-mi aduc vag aminte, de batoane n-am nici cea mai vaga amintire. Poze, careva? LOLLLLL

Terase erau destule in Bucuresti, pana si carciuma de cartier (unde mirosea a betivi de la 20 metri) avea terasa. Tot socializare se cheama si aia, nu? :))Fiecare cu "clubul" lui. Terasa de la Telefoane era una din cele mai populare, berea la halba era ieftina, faceau mici si carnati la gratar, era smack in mijlocul orasului (deci excelent punct de intalnire cand ne adunam).

Pe langa cele amintite, o alta vestita si care ma chinuie acum sa-mi aduc aminte cum se chema era a restaurantului unui hotel chiar vis-a-vis de Capitol si langa Cercul Militar... Ugh, ce m-a lasat memoria. Era la etaj restaurantul, decorat cu un tapet foarte interesant. Nu mergeam acolo decat la terasa, chit ca mai rar ca era mai "grown up" si kinda posh (si noi eram totusi niste teenagers :) )

Eh.

Lola spunea...

Anda, am uitat de intrebarea ta - mazagramul era un fel de iced coffee, servita in pahare sonda (fara ice LOL - tinuta intr-o frigorifica la fel cu limonada). Nu cred insa ca era cafea simpla, poate sa fi fost aromata cu coaja de lamaie? dar nu stiu sigur, chiar eram copil pe vremea aia -dupa o piesa la Creanga in Amzei m-am dus acolo cu o veche prietena si vecina si ea m-a introdus in lumea mazagramului. Apoi Casata a "murit" la cutremurul din '77 din pacate, desi a ramas cofetarie multi ani dupa, nu mai vindeau prea multe sortimente. Si btw, Casata avea o terasa maaaaare si mereu plina, greu gaseai o masa.

roxana spunea...

Minunat postul, de fapt ca toate celelalte, care desi nu sunt din seria poevstilor de acasa, imi plac la nebunie. (imi place tot blogul si pozele si stilul tau de a scrie, absolut minunat).
Nu sunt de fel din Bucuresti, si aveam numai 12 ani la revolutie, dar si in Valcea treaba statea la fel. Terasele din parc, de la hotelul din centru, din piata sau de la restaurantele de cartier erau mereu pline. Aveam una chiar la parterul blocului nostru, asa ca stiu bine cum arata. Mie mi-e dor de ciocolatele alea mici chinezesti in foita aurie, stiu ca nu erau atat de bune, dar atunci erau amazing. Si mi-e dor de "Polar" unde faceau un profiterol absolut minunat si de Pepsi baut la terasa cu bunicul. In rest, aceleasi amintiri ca ale voastre, doar foarte frumoase in ciuda lipsurilor imense.
Acum cateva saptamani am cumparat o cutie de "Creveti" din aia de ii prajeai in ulei, numai de dragul amintirilor. Nu i-am facut inca, dar cand i-am spus mamei a ras de mine.
Multam de aducere aminte. Sper ca nu te superi, am adaugat si eu blogul tau la bloguri preferate. Daca e o problema, te rog sa-mi spui.

Lola spunea...

cum sa ma supar? glumesti? :D
iti multumesc de aprecieri si bun venit din lurkerdom :)) acum stiu cine din L.A. imi citeste blogul.

imi place si mie blogul tau, te admir profund pentru ca ai rabdare sa scrii si in engleza si in romana.

si da, ciocolata chinezeasca mi-o amintesc si eu, imi placeau banutii :D

Sima spunea...

Lola :)) foarte la obiect postul. Eu de mult nu mai iau in seama cei care vor cu orice pret sa zugraveasca complet in negru perioada adolescentei mele. Eu am gasit destule motive sa mna bucur de ea.

Asa ca ma faci si pe mine melancolica. Nici nu stiu de ce sunt dinozaur... din cauza disparitiei "ceai"-urilor, reuniunilor din liceu sau a mazagramului ... sau a armeanului care ascuns intr-o cofetarie dintr-o curte interioara de pe langa Arhitectura rasnea dimineata cafeaua (de semnam intai la el prezenta), inainte de bursa ne dadea pe credit o lingura de icre de Manciuria si vara in timpul examenelor ne-ncuraja c-un mazagram.

Hmm asa-i era o cafea de la gheata cu o felie de lamaie si zahar...
Stii ca te mai poti bucura de ea in Portugalia unde este destul de populara.
Dar ciocolata chinezeasca aurie nu era cu banuti mey... erau cutiute cu mini-ciocolatele aurii ca niste lingouri de aur minuscule. Ce le dramuia mama si ce prapad faceam cand dadeam de ele :)...

Mey si pe langa Africana, era o ciocolata chinezeasca maaaare cu faguri de miere desenati, ciocolata cu lapte...
Imi aduc aminte si popasurile spre mare obligatoriu prin Slobozia... si salamul de ghiudem.

Lola spunea...

Se vede ca de mica nu prea le aveam cu ciocolata, nu? :D

eu daca aveam bani de cofetarie imi luam pestisori si tigarete de guma, bomboane amandine (tavalite prin cacao) sau prajitura ora 12 :)) daca aveam 6 lei (o avere pentru copil) imi luam tortulet.

ah, profiteroale la albina... si cate si cate altele...

in fine - am gasit un blog numai cu amintiri, pun aici link-ul - si ar mai fi un forum care are un subiect asemanator :)

vorba e ca tot nu-mi aduc aminte cum se chema inghetata aia si ma roade rau la memorie acum...

roxana spunea...

Lola, iti intorc multumirile pt. lista ta acum, (BTW cred ca ne complimentam prea mult, dar asa e cu formalitatile...)
Eu va invidiez unele amintiri pt. ca m fost prea mica sa prind si perioada mai buna, si orasul e mai mic, provincial cat incape, dar tot sunt de acord cu aminitirile voastre, zangane aceleasi corzi in cutiuta mea.
cat despre scrisul in engleza si romana e mai obositor decat am crezut, drept urmare am un post unde inca in romana nu am scris nimic, dar incerc. Nu stiu de ce, pt. ca e f. clar ca engleza nu e limba mea nativa, dar ce ti-e si cu infatuarea asta....

Lola spunea...

Exact la obositor m-am referit si eu cand te-am complimentat, in nici un caz nu m-am referit la altceva. Acum, depinde si pentru cine il scrii, daca nu il scriam pentru prietenele din tara/lume si aveam si audienta straineza poate ma oboseam si eu (sau renuntam, una din doua LOL) Cand am spus ca te admir am spus-o sincer. Mai am in reader cateva bloguri care sunt bilinguale si realizez ce munca implica.

Revenind la subiect - da, asa este, am avut norocul sa copilaresc intr-o vreme cand magazinele nu erau inca goale. Pana si fratelui meu (mai mic, se intelege) ii lipsesc amintirile si nu stie despre ce vorbesc cand spun "pestisori" si alte chestii de cofetarie. Desi nu stiu cum o fi mai rau, sa stii binele si apoi sa-l vezi ca dispare sau sa nu-l stii deloc si sa fii obisnuit cu lipsa ca stare de fapt. Eh, dau in amintiri urate acum. :)

tibby spunea...

Ce nostalgii mi-ai putut trezii!!! Exista o libertate la nivelul gastilor, care acum "in libertate" nu mai exista, pentru ca nu mai exista gasti ca atunci; acum libertatea se manifesta cameleonic la nivelul individului. Mai supravietuieste, totusi, o minoritate care a reusit sa reziste cu incapatanare la robotizarea de tip occidental, pe care societatea romaneasca (si in special bucuresteana) s-a grabit orbeste sa si-o insuseasca.

Lola spunea...

Tibby, multumesc ca m-ai gasit :)) Imi place mult blogul tau si compania care o tii :)

De-a lungul vizitelor mele in Romania am observat schimbari in (hai sa le zicem) relatiile inter-umane dar am crezut ca este punctul stramb de vedere al cuiva care s-a detasat poate prea mult - dar se pare ca nu mi s-a parut.

Atat lucru bun am avut pe vremurile acelea - viata sociala. Americanii n-au habar ce inseamna cu adevarat expresia "social butterfly" - sa ne intrebe pe noi :))

Probabil ca de-asta m-a si deranjat afirmatia tanarului Horia - nu-mi rapi putinul frumos ce l-am avut! (cum bine zicea si Sima un pic mai inainte)

Anonim spunea...

Am citit ce ai scris intr-o dimineata la birou...eram in stress si mi-au facut atit de bine aceste amintiri. Eu ma incadrez la generatia care mai gasea ceva dragutz de imbracat daca avea pe cineva pe afara;)...vacantele mi le faceam in Bucuresti aveam gasca noastra...aveam parcul nostru...cintam la chitara si eram cei mai fericiti din lume...ascultam cenaclul flacara...ne bucuram de versuri si melodii...aveam felul nostru de a le prinde mesajul...
Am avut ceea ce probabil putini copii din ziua de azi mai pot spune...multi prieteni si o copilarie fericita.
Am plecat din tara cind mi-am dat seama ca nimic din ceea ce se schimba nu era ceea ce eu imi dorem...felul meu de a intelege libertatea.
Ma gindesc adesea daca viata aceasta mi-am dorit-o pentru fica mea...e un sentiment ciudat pe de o parte da pe de alta parte nu...aici copii se joaca 2- cind sint deja 3 incep certurile;)) ...ma consolez cind citesc ca si in alte state civilizate oamenii nu mai stiu sa fie sociabili...ar fi poate multe de scris pe tema aceasta..poate alta data.
oricum iti multumesc ca ai atins acest coltisor cu amintiri...

Lola spunea...

ma bucur ca amintirile ti-au facut bine si nu rau :) nostalgia nu face bine la ficat, stii :))

cred ca viata sociala din ziua de azi e un semn al timpurilor care le traim, tehnologia (pe care o iubesc dealtfel, hihi) ne rapeste mult din relatiile inter-umane, nebunia care exista la tot pasul ne face fim ultra-precauti, stressul ne face sa ne dorim sa ne inchidem in coltisorul nostru din ce in ce mai des...

macar avem amintiri frumoase. ma intreb adeseori ce amintiri vor avea copiii din ziua de azi.

Related Posts with Thumbnails