duminică, iulie 19, 2009

Pizza, pizza, pizza

Si cum adica in 3 ani de blog nu am scris niciodata despre pizza? poate cel mai semnificativ import american, mancarea care este mai populara in America decat in Italia (isi mai aduce cineva aminte de episodul din Familia Bundy cand Al a propus sa manance de 4 iulie ceva traditional... "like pizza"?)?
Cand spun cuiva ca n-am mancat pizza in ultimii cinci ani primesc priviri neincrezatoare, uluite, socate. Caci da, nu iubesc pizza. Lucru care s-ar putea sa se schimbe insa curand, asa cum s-a intamplat cu burger-ii - pentru ca nu ma incapatanez sa nu mananc un anumit lucru, ci sa nu-l mananac decat daca este absolut delicios.

Explicatia pentru care nu-mi place pizza este ca aproape in totalitate este paine gadilata, si de cele mai multe ori gadilata grosolan, cu sos de rosii din conserva si pseudo-parmezan ras acum un mileniu, sau pepperoni care nu se strica niciodata s.a.m.d.
Adica ingredientele sunt mult sub o calitate acceptabila. Cat despre blatul pizzei, nici nu mai vorbesc - da, e blat de paine, dar trebuie sa aiba gust, trebuie sa faca o crusta si sa prinda culoare (ba chiar sa fie ars in locurile care se imbaloneaza nesimtit), trebuie sa aiba o anumita grosime sau subtirime, in functie de stilul pizzei.

Caci avem o groaza de stiluri de studiat - nu numai originalele pizza romana, siciliana si napolitana, dar in America avem pizza newyorkeza, hawaiiana, de Chicago si New Haven, de St. Louis si Detroit, californiana si chiar mexicana. Respectul meu se indreapta catre pizza napolitana, care dupa perceptele ce au fost facute reguli de catre Associazione Verace Pizza Napoletana, trebuie sa nu aiba mai mult de 3mm grosime, intinsa de mana fara ajutorul facaletului, trebuie sa fie coapta intr-un cuptor de piatra cu foc de lemne si chiar ingredientele trebuie sa fie anume.

Intorcandu-ne insa la New York, unde pizzeriile abunda iar clientii sunt dornici sa bata cale lunga si sa astepte la cozi pentru o pizza buna, in ultimul an s-a nascut fenomenul pizzeriilor care ori se straduiesc sa fie traditionale, ori forteaza un pic aspectul traditional, impingandu-l spre ceea ce se numeste in randul gurmanzilor si traditionistilor, neo-pizza. Mi-a fost starnit interesul dupa ce am citit nenumarate cronici si pareri, am vizionat o multime de fotografii si iata ca intr-un sfarsit am facut pasul: am decis sa incerc pizzeria numita Company (sau Co.), deschisa abia de cateva luni (pe 2 ianuarie) de Jim Lahey, cel care a innebunit globul pamantesc cu reteta lui de paine neframantata

Am inceput cu un trio de paine prajita cu salata de vinete (care surprinzator avea ghimbir proaspat, o combinatie care mie mi-a placut foarte mult), fasole pinto (ca o mancare de fasole dar atat de complexa ca ne-am cam chinuit fara succes sa descifram aromele, trebuie sa mai mergem sa mai incercam ;) ), si ardei copti. Toate trei absolut incantatoare.

Ham & cheese - pecorino, gruyere, buffalo mozzarella, prosciuto, chimen
Amestecul de branza este perfect, prosciuto se topeste in gura, blatul este crocant dar chewy (iar ne lovim de termenul asta care nu stiu sa-l traduc). Superb.

Popeye - spanac, usturoi, piper, pecorino, gruyere, buffalo mozzarella
Probabil ca arata ca cea mai neapetisanta dintre cele 3, un vraf de spanac tanar inghesuit-invalmasit si ars pe ici-pe colo, acoperind aceeasi combinatie de branzeturi de mai sus. Cum as putea sa descriu fragezimea spanacului (care printr-o minune este gatit atat cat trebuie)? sa nu mai spun cum se marita gustul lui cu branza care e topita dedesubt si se prelinge untos pe barbie... oh, joy!

Flambee - ceapa caramelizata, costita afumata, parmezan, buffalo mozzarella
Intre dulceata cepei caramelizata si sarea costitei plus un pic de gust de afumatura, balanta de arome e perfecta.

Care a fost preferata? Unanim s-a ajuns la concluzia ca toate trei au fost superlative in felul lor. Cea care pe mine m-a surprins cel mai tare (si am mancat 2 felii) a fost cea cu spanac. Sunt sigura ca voi reveni la Co.

Inca o poza, just for the heck of it. :))





.

10 comentarii:

Cristi spunea...

Chewy = mestecabil? Am rezolvat dilema ?
Legat de pizza in SUA, incerc sa te inteleg, imi dau seama ca-n majoritatea localurilor pizza e mai putin decit medie, e proasta. Cam asa e peste tot in tarile de genul USA/UK/Irlanda, etc.
Stiu eu cit ma chinuiesc sa gasesc pizza buna in Dublin.
Din pozele prezentate mai sus, cel mai mult am salivat la cea ham&cheese.
La pizza sint un tip foarte clasic - vreau sa simt 4 ingrediente principale si anume sosul dumnezeiesc, ciuperca buna, mozarella buna, o carnita buna. Restul e poveste.

Dorina spunea...

Cea mai buna pizza am mancat-o in Germania, la restaurantul unui italian stabilit in Mainz. Un tip trecut de 45 de ani, care te servea chiar el si pe care il auzeai fredonand in spatele tejghelei. Iar blatul era aproape invizibil, exact cum imi place, si nici vorba de sos de rosii din ala cum am vazut ca se practica si in .ro. De fapt, eu nu prea ader la ideea de sos de rosii decat daca e de un anume fel, nu stiu sa il descriu...

Lola spunea...

Cristi, aia e problema, mie nu-mi plac sosuri pe pizza. Sosul de rosii (de care spune si Adina) trebuie sa fie practic din rosii proaspete zdrobite, desi as prefera felii de rosie. Dar realizez ca e problema mea - e motivul pentru care nici pasta nu-mi place de multe ori, trebuie sa fie intr-un anumit fel. Eu sosul de rosii (mai ales in combinatie cu branza rasa) il vad ca boratura. Si evident, imi taie apetitul.

Cum spuneam, calitatea ingredientelor este esentiala pentru mine, motiv pentru care m-am incumetat sa incerc Co. Nu e o pizza ieftina, dar merita si fiecare penny si asteptarea (am asteptat 45 de minute pentru o masa, am uitat sa mentionez :)) )
Cea cu sunca a fost cea mai pretty, intr-adevar.

"mestecabila"... hm. nu cred ca exprima ce vrea sa spuna "chewy". In mintea mea "mestecabila" are sensul de "suficient de frageda sa poata fi mestecata" pe cand chewy are mai mult sensul de "prezinta o oarecare rezistenta, atat cat sa poate fi mestecata". Like in "crunchy but chewy". Complicat, I know.

Adina, n-am vrut sa ma intind mai mult decat m-am intins :D ca am vrut sa scriu despre locuri faimoase in NY cu cate un italian care face pizza traditional. Poate altadata voi scrie si de ei.

Anonim spunea...

blatul era crocant dar elastic/gumos


sos de rosii + branzeturi = papa bun (ca la Cristi :) )

sosul meu de rosii pentru pizza facuta in casa tot de mine: pasata, sare (de mina, de-aia grunjoasa maruntita in mojar), piper, boia iute, usturoi maruntit rau, ierburi aromate uscate (cimbru, oregano, magiran etc), ulei de masline virgin extra - se amesteca toate bine bine pana se omogenizeaza, se gusta si se potriveste de sare si iuteala, dupa pofta cum zice Radu A.R. Cu treaba asta se unge blatul de pizza asa, ca o parere (sa nu cumva sa balteasca!) si apoi se aseaza branzeturile si ce-o mai fi acolo (ceapa, o sunculita, poate o ciuperca sau un ardei, cine stie?).

Incearca si n-o sa-ti para rau. Hai facem prinsoare pe 50 de euroi! :D

XXX
mariuca di la dablin

Lola spunea...

Mariuca, da... Nu :))
Stiu sa fac sos de rosii (si fac pentru altii, cu rosii San Marzano - prima mea vecina in NY e italianca) dar nu-l mananc, sorry. Bruschetta cu rosii proaspete, da. Sos fiert de rosii pe blat de paine, nu.
Am si reteta de blat de la cineva din Roma, dar nu cred ca blatul se face bine in cuptoarele de acasa, cred in temperaturi foarte mari la pizza, care trebuie sa stea in cuptor acolo, un 3 minute ;) Sunt un pic puritana cand e vorba de pizza.
Fiecare cu pasarelele lui, nah.

O sa incerc o pizza Margherita de-asta meseriasa dar numai daca e cu sos de rosii negatit.

Flavius Ţerbea spunea...

Cea mai buna pizza cred ca am mancat-o in primavara asta, undeva in Canada, langa Cascada Niagara! Si, din pacate, prin America se pare ca e al naibii de greu sa gasesti o pizza cu adevarat buna! Parerea mea...SPER sa ma insel si sa aud de bine...adica de un local cu adevarat bun intr-ale pizzei...
Cat despre pozele cu mancare si descrierea aferenta...multumesc frumos...tocmai ce am ajuns acasa rupt de foame si acum aproape ca lesin de pofta! Cum ziceam, multumesc... :(

ina bixade spunea...

numai pofte mi-au venit cu pozele astea!!!

to-morrow spunea...

Nu stiam ca pizza poate avea atatea valente! Oamenii la care ai fost sunt chiar artisti in pizza, din cate se vede.
Citind de "chewy" mi-am adus aminte de o reclama care se difuza acum cativa ani la noi, la tv; evident, scriptul era tradus din engleza, altfel nu ar fi iesit pe ecran expresia "bomboane mestecacioase" :) Dupa care am vazut un clip cu "margarina tartinabila" :) Si acum imi vine sa rad.
Nu cred ca exista un echivalent perfect in romana pentru "chewy". E un fel de "moale", dar mai mult :)

Anonim spunea...

sa inteleg ca elastic e DA si gumos e NU?


poate ne intalnim odata si te pacalesc cu o felie din asta de pizza facuta de mine (vezi ce incapatanata sunt, nu vreau sa inteleg si pace :)) )

XO
mariuca

Lola spunea...

@Flavius, sowwy :(
Dar ca revansa o sa imi consult sursele sa vedem ce pizza buna e in zona ta, how'bout that?

@ina - 9th ave cu 24th st :P

@to-morrow - mestecacios e unicul cuvant (daca e cuvant) care exprima ce vrea chewy sa zica.

@Mariuca, deci nu - nici elastic, nici gumos (pizza elastica?? gumoasa?? suna foarte neapetisant)

Iar eu nu o sa ma incapatanez sa n-o mananc :)) Sunt politicoasa (de cele mai multe ori LOL), plus ca nu pot pretinde ca mananc 100% numai ce-mi place.
Ideea e ca pentru papilele mele gustative nu o sa fie la fel de superlativa ca pentru altii. Nu stiu altfel cum sa explic :D

Related Posts with Thumbnails