"Life's but a walking shadow, a poor player/
That struts and frets his hour upon the stage/
And then is heard no more: it is a tale/
Told by an idiot, full of sound and fury,/
Signifying nothing." Shakespeare
Ce sa facem daca avem atatea zile de nastere in sir? mai mergem o data la M Wells, pentru ca e nou si vrem sa ne convingem ca nu ni s-a parut ca e asa de bun etc.
De data asta sunt multumita de poze (asta multumita zilelor mai lungi si luminii excelente). Am incercat doua cocktailuri (ambele foarte tari, ceea ce e destul de neobisnuit in barurile americane in general) dar cum nu ma omor cu bautul, am fost mult mai multumita ca de data asta au avut creieri de vitel pe meniu si ca sunt asa de buni cum se spune. Am mai incercat nou fuduliile de miel care au fost foarte fragede si bune dar sosul un pic dulce (sunt singura care a crezut asta). Repetir la maduva cu melci si vita tartar care parca sunt din ce in ce mai bune.
Intr-un colt de Queens fara prea mare aglomeratie urbana, deasupra unui depou de metrouri, intr-o zona dezolata/industriala dar cu o foarte convenienta statie de metrou (la 2 statii de Grand Central Terminal) e un diner argintiu, care de-afara nu arata deloc imbietor. Acum vreun an a fost inchiriat de un chef care a lucrat la vestitul Au Pied de Cochon din Montreal (lucru care da foarte bine pe resume) si cateva luni a deschis doar pentru micul dejun. Dupa alte cateva luni a inceput sa serveasca si pranzul iar in ultimele luni a inceput sa serveasca si cina - dar doar de luni pana joi. Pana acum avem toate motivele sa credem ca modelul de business n-ar trebui sa functioneze, nu? Locatia proasta, orarul ciudat. Cu toate astea, pentru cina e greu sa capeti o rezervare iar pentru brunch in week-end se asteapta si cate o ora afara (iar iarna asta a fost friiiiigggg).
Renovat, arata chiar dragut pe dinauntru. Ne-am asezat la masa la 6 pm (cand deschid pentru cina) si mesele s-au ocupat imediat. Dupa o ora intreaga suprafata era ocupata de oameni care asteptau pentru o masa comandand o bautura la bar, in picioare. La 6:05 deja incepuse sa miroasa a mancare delicioasa - mica echipa intrase deja in focuri. Cand am plecat noi (un pic dupa 8) am lasat in urma mirosuri, zumzet, fum si o multime de lume care categoric nu erau din cartier.
Dar sa trecem la mancare. Meniul are 2 parti: portii mari si portii mici. Portiile mari sunt pentru a fi impartite (exista pe menu un burger de peste 600 gr si inalt cat un lung de palma). Portiile mici sunt prea mici sa te saturi din doar una. Noi am fost 5 oameni si am comandat urmatoarele:
Supa clam chowder cu fois gras - o supiera mai mult decat de ajuns pentru toata lumea: cu afumatura, cu foie gras, cu scoici si ce mai era pe-acolo - absolut delicioasa. Melci cu maduva - un os de vita spart pe lung iar pe jumatatea lui melci incrustati in maduva si acoperiti cu pesmet care, imbibat in grasimea maduvei devine crocant. Jocul de texturi mi-a dat fiori (pe bune) Vita tartare - una din cele mai bune renditii care le-am incercat vreodata. Carnea este tocata de mana, aromata superb, iar oul este pe jumatate gatit in apa (poached) astfel incat atunci cand este amestecat cu carnea nu o face prea lichida. Caracatita fiarta - ca matasea, foarte gustoasa. Stridii beau soleil - 6 stridii micute, acoperite cu un sabayon de cafea, foarte delicate. Au mai fost Butter chicken (o interpretare a vestitei retete indiene), o salata caesar si un sashimi de ton - pe care nu le-am incercat dar au primit aprecieri excelente. Desert a fost Paris Brest (am mai zis ca iubesc prajitura asta?) care a fost suficient de mare sa impartim iar la 5.
Nu-s deloc multumita cum au iesit pozele asa ca va trebui sa ma mai duc o data. :P
Este una din retetele foarte cunoscute in sudul Americii - ceea ce se numeste "tara de jos"/lowcountry - Carolina de Sud si Georgia, si are influente Creole din Luisiana. Face parte din categoria comfort food, adica aia unde nu numeri caloriile, ci ingerezi cu abandon si placere. Recomand a se incerca reteta fara retineri, caci deliciul invinge sentimentul de vinovatie.
Este o reteta care te lasa cu blandete sa ajustezi cantitatile si ingredientele dupa propria placere. Exista retete unde crevetii se pregatesc cu mai mult sos sau mai putin, eu preferand "mai cu". Exista mici variatii despre cum se pregatesc grits - dar esenta este cam aceeasi. De aceea aici cantitatile vor fi foarte aproximative si voi spune doar cum ii pregatesc eu - si ii ador.
Grits: ingrediente: cam o cana de zeama de coji de creveti (sau supa de pui sau apa pur si simplu), o cana cu lapte, sare si piper, o mana de malai macinat mare (de preferat alb dar nu neaparat), o mana de branza tare (parmezan, grana padano, gruyere, asiago, vedeti si voi ce-aveti prin frigider) data prin razatoarea mica.
Crevetii (negatiti si cu coaja) se curata si se spala, iar cojile se pun la fiert in vreo 2 cani de apa pentru vreo 20 de minute. Se strecoara zeama si se pune intr-un vas in care se va pregati mamaliga - caci grits nu-s altceva decat o mamaliga innobilata cu arome imposibil de rezistat. Se adauga laptele, sarea si piperul si malaiul si se fierbe ca orice mamaliga, amestecand mai des la inceput, mai din cand in cand dupa ce s-a legat. Consistenta trebuie sa fie de mamaliga mai moale decat suntem noi obisnuiti, sa curga din lingura. Cand e fiarta mamaliga (eu o fierb cam 40-50 de minute) se ia de pe foc, se adauga branza si se amesteca bine.
Crevetii:
cam 400-500 gr de creveti (spalati si scursi bine), o ceapa mica, usturoi, o felie de ardei gras (verde, rosu), un pic de telina verde - toate tocate marunt, sare si piper, un praf de ardei iute rosu, o lingurita de bulion, un sfert de cana de vin (alb, rosu, merg ambele), cateva linguri (4-6) de smantana de frisca, iar daca sunteti pregatiti sa riscati un atac de cord, si vreo 2 feliute de costita taiata marunt. Patrunjel si ceapa verde pentru presarat deasupra cand se pun in farfurie.
Costita se prajeste un pic pana lasa grasime, in care sa caleste ceapa un minut. Daca nu e costita se caleste intr-o lingura de ulei de masline. Se adauga ardeiul verde, telina si usturoiul si se calesc impreuna pana se inmoaie. Se asezoneaza dupa gust cu sare-piper-ardei iute, se pune bulionul si se amesteca bine, se pune vinul, se aduce la clocot molcom si se pun crevetii. Se fierb pe foc mic pana se fac rozalii (4-5 minute), se stinge focul si se pune smantana de frisca, se amesteca.
Se servesc crevetii peste mamaliga, ornati cu ceapa verde si patrunjel. Astept multumiri pentru reteta. :))
Acesta este un "fluturas" (sau cum s-o chema) care ne-a fost inmanat odata cu lumanarile la biserica romaneasca, azi-noapte. Am considerat necesar sa va demonstrez ca romglish este un fact of life aici, si ca nu inseamna neaparat ca ai fitze sa adopti melanjul local.
In alta ordine de idei, titlul mi se pare genial. Ce fel de genial va las pe voi sa spuneti.
Cam de doua ori pe ani se intampla "saptamana restaurantelor", una din ocazii fiind in februarie (luna rece si la propriu si la figurat). O ocazie buna pentru cei care in mod normal nu-si permit restaurantele scumpe sa le incerce, cat si o ocazie pentru restaurante sa-si castige clienti noi. Pranzul la multe din ele este $24.07 iar cina $35 (la care se adauga, bineinteles, taxe, tips si orice comanzi pe langa meniul stabilit, cat si bautura). Exista un meniu special (ca la orice prix fixe) cu 3-4 optiuni pentru aperitiv, fel principal si desert. Din cauza economiei proaste, anul asta saptamana a tinut vreo luna. Asa (si cu indemnul unei prietene) am ajuns si eu sa incerc faimosul restaurant Nobu.
Unul din cei mai buni bucatari japonezi, Nobu Matsuhisa si-a castigat faima internationala de multi-multi ani. I-am vazut in librarie o carte (mai mult de fotografie decat de bucate) iar prezentarea felurilor de mancare mi-a stimulat imaginatia atat de tare incat pentru mult timp, Nobu NY a fost varful listei de restaurante pe care le-as incerca daca (nu) ar exista conditii. Un minim-minimorum cheltuit pentru un pranz usor (dupa care nu pleci neaparat satul) ar fi de peste suta de dolari, de multe ori insa o cina atingand cam $300/persoana.
Dar sa trecem la meniul special. Am avut de ales dintre:
aperitive: Salata de ciuperci Salata sashimi cu sos Matsuhisa (numele chef-ului) Pasta de sepie cu un usor sos de usturoi
entree: Vita cu sos anticucho (frigarui Peruviene, marinate) sau teriaki "Fish and chips" (stilul englezesc de peste si cartofi prajiti) in stil Nobu Sushi asortat
desertul ales de chef
Si deci:
Pasta de sepie, care nu are nici un fel de pasta, ci sepia este taiata in asa fel incat inspira titlul. Cu ciuperci shiitake si sparanghel si ce-i mai fi fost acolo, sosul deloc usturoiat ci delicat. Probabil favorita mea. Eu insa am ales salata sashimi, care dupa cum se vede a constat din salata si doua bucati de ton. Foarte buna calitate, dar ma asteptam sa zic macar in sinea mea "wow". Sosul este intalnit in orice restaurant japonez care serveste salata (adica orice restaurant japonez) dar mult superior - de obicei e apos si de o culoare oranj-neon. Insa nu a fost suficient sa-mi scoata acel "wow". Fish and chips - pestele foarte delicat prajit in tempura, cartofii perfecti desi nu foarte crocanti, servite cu 3 sosuri (mi s-a parut excesiv pentru 6 bucatele de peste si tot atatia cartofi). Insa foarte bun. Eu mi-am luat sushi, iar asteptandu-ma sa fiu spulberata de calitatea pestelui. Iar asteptarile mi-au fost inselate. Nu spun ca nu a fost excelent, categoric de o calitate superioara, dar sincer ma asteptam la mai mult. Singura explicatie care o gasesc (si care ar fi rezonabila) este ca pentru pranzurile astea cu pret redus se foloseste peste de alta calitate decat in mod normal. Deci poate Nobu totusi trebuie incercat la pret intreg. :D Desertul a fost super-excelent, ei l-au numit "pudding" de maracuja (fructul pasiunii) si cu o crema spumoasa, foarte usor aromata citric (posibil yuzu - ne-a spus ospatarita dar am uitat in secunda urmatoare) si un tuille extrem de delicat care adauga o a 3-a textura celor 2 creme de texturi diferite. Absolut magnific.
Am mai luat (inafara meniului) o supa udon care a fost dezamagitoare pentru ca o iubesc pe cea de la Sushi-ya si despre care voi scrie poate candva pentru ca merita un post special. Sincer, supa a ramas pe masa aproape intreaga.
Merita? categoric, da. Chiar daca nu a fost la nivelul asteptarilor mele, pentru $25 este un pranz delicios. Pana la urma, e vina mea ca am asteptat mai mult decat ar fi trebuit (nu asa ne dezamagim singuri in viata mai mereu? :D )
Nobu 105 Hudson Street At Franklin St New York, NY 10013 (212) 219-0500
Am ramas in urma rau de tot si incerc sa ma montez sa revin, sa am spirite mai bune fata de blogul asta. De-oi reusi sau nu, nu stiu. Dar vreau sa fac ordine in fotografii si sa le urc pe flickr, asa ca - daca tot fac asta, pot si sa scriu 3 cuvinte despre ele.
S-a intamplat in septembrie '10, intr-un spatiu extrem de mic, un minuscul triunghi de trotuar la intretaierea strazii 14 cu 9th Ave. Mai multe restaurante malaieziene au prezentat "mancare de strada" - noi avem covrigi si merdenele, ei au nasi goreng, satay si popiah. A fost si un mic spectacol cu frumoase dansatoare si costume, dar inghesuiala a fost asa de mare ca mi-e greu sa spun ca a fost distractie.
Pentru cei interesati, restaurantele au fost Fatty Crab, Laut, Nyonya, Betel, Spice Market si inca vreo doua. Una din mese a fost a celebrului chef Todd English impreuna cu un cunoscut chef de origini thailandeze.
Daca anul trecut am vazut cum e la parada de Sf. Patrick in Manhattan, am zis anul asta sa vad si pe cea din Queens, ca doar trece prin capul strazii mele. Asa ca, desi ploua maruntel (ok, cam statuse pe la 2 pm) am insfacat camera si am iesit 20 de metri mai incolo. Sincer, nu a meritat nici macar efortul asta minuscul. Cea mai ciudata parada pe care am vazut-o vreodata in orasul asta. Ignoram primarul (l-am vazut dar n-a vrut aparatul meu sa-i faca poza) si lingaii de pe langa si ramanem cu o parada de cateva zeci de oameni (or fi fost o suta total?) multi imbracati in costume ca de Halloween (wtf?? copiii mei din Irlanda, exista explicatii?), scoala de dansatori care nu au vrut sa danseze, cativa veterani si inca mai putini gay (care la parada asta au voie sa defileze, dar probabil ca-s prea floricele sa iasa in ploaie si in frig). Au participat in schimb mexicanii. Really, WTF?
Altfel, cei mai haiosi raman cainii, care s-au si luat la o tranta asa, in stil irlandez. A tinut asa, sa zic cu indulgenta, vreo 10-15 minute.
Sunt in urma cu multe posturi, demult. Unul dintre ele ar fi de acum cateva luni cand am fost la un restaurant indian din Jackson Heights, genul de bufet asortat cu pret fix. Pana cand voi posta despre asta insa, trebuie neaparat sa scriu despre Devi.
Daca restaurantele din Little India sunt cat se poate de ieftine si casual, Devi e opusul. Desi mic, e superb decorat si destul de dureros scump. Dupa ce platesti sub $10 la un bufet din Mica Indie, e greu sa inghiti o nota de plata de 10 ori mai mare pentru mancare indiana - te intrebi, oare cat poate fi de buna sa merite? Conceptul la Devi insa este de "upscale indian cuisine" si deci, poate merita?
In primul rand sunt cam contra restaurantelor care ofera mini-portii - ma duc la restaurant sa mananc. Nu sa socializez, nu sa beau, nu sa pierd cateva ore. Sunt strict interesata in mancare si, mai ales daca imi place ceva, nu vreau doar 3 imbucaturi. In al doilea rand, preturile sunt cam mari pentru buzunarul nostru, chiar daca am zice ca o data, pentru o zi deosebita, am putea face efortul.
Noroc insa cu moda asta de websites care ofera un deal zilnic - Devi este inclus cateodata in oferte (de obicei 2 pentru 1). Noi am fost trimisi la Devi expres de o prietena careia i-a placut atat de mult restaurantul asta incat a considerat absolut necesar sa experimentam si noi. Si oh, boy! cat suntem de recunoscatori! Si mai mult ca sigur ca vom reveni la Devi, candva, la vreo zi importanta. Asa cum a fost acum, in ajunul aniversarii noastre.
Dar sa trecem la povesti. Inainte de toate, decorul e superb. Ca mare fan al materialelor, broderiilor, sculpturilor in lemn indiene, pentru mine locul asta e un pic ca in 1001 de nopti. Un pic, dar suficient sa ma incante.
Apoi, serviciul este incredibil de atent. De la momentul cand am intrat in restaurant pana la plecare, am fost tratati perfect. Cu eleganta, respect, bunavointa - absolut asa cum ar trebui sa fie la orice restaurant - dar nu e.
Mancarea... and here I go :D
Am avut de ales, pentru fiecare, un aperitiv, o paine, o garnitura (cred ca asta ar fi traducerea in romana a unui "side dish"), un fel principal si un desert.
Imediat dupa ce am dat comanda ne-a fost adus un amuse-bouche din partea casei, o micuta chiftea de cartof cu ce-o fi fost prin ea, ca a fost foarte buna.
Am inceput cu sepie si crevete prajite (shrimp and calamari Masala Fritto Misto) cu un chutney din rosie cu maioneza si un scallop la gratar cu chutney din ardei copt si gem de portocala amaruie. Totul gatit exact atat cat trebuie; calamari nici nu dadeau impresia de prajeala, sosul nu avea nici o tenta de grasime de la maioneza, iar fragezimea fructelor de mare perfecta in toate 3 instantele. Desi suna ciudat ca acompaniament, gemul de portocala amaruie taie din orice oroare de prajeala ai avea (este practic un condiment).
Oh, vai, si am uitat sa spun despre conopida manciuriana!! A 2-a zi deja am cautat retete pe net pentru ea, e absolut superba! (o vedeti in poza cu scallopul la gratar). Mici florete de conopida (acum sa aflu ca e prajita, dar mie mi s-a parut doar oparita) intr-un sos dens cu o aroma pregnanta de rosie uscata la soare (sun-dried tomato). Am banuit ca are ketchup insa :D E nemaipomenita, zic.
Ca feluri principale, cotlete de miel (pentru care restaurantul este faimos) la tandoor cu chutney de para si cartofi sudisti, si balchao de crevete si scallop (balchao este o specialitate din zona Goa a Indiei, un sos ceva intre picant si muratura) cu salata Fattoush si paine kulcha umpluta cu parmezan si ceapa.
Salata care a acompaniat balchao destul de simpluta (da, ma asteptam la ceva mai deosebit), kulcha mai comandasem impreuna cu garniturile, iar cand vezi pe farfurie un crevete si un scallop... cam zici "hm...". Insa ambele foarte mari, iar sosul avea nevoie de salata aia simpla, si de un pic de paine. Foarte complex, nu foarte picant, iar crevetele si scallopul iarasi, gatite perfect.
Mielul... nici nu am cuvinte sa-l descriu. L-am comandat in sange (rare) si a fost perfect en pointe: desi rosu uniform, nu era o picatura de sange in carne. Gatit intr-un fel incat textura realmente era untoasa. Imi pare rau ca nu am facut o poza dupa ce am taiat intr-un cotlet, dar deja se racise prea mult si eram prea prinsa :D Poate data viitoare :)) Cartofii sud-indieni mi-au adus aminte de cartofii nostri taranesti, bine asezonati, iar chutney-ul de para un condiment surprinzator de contrastant - si textural si ca aroma.
Cum spuneam, am ales ca paine (extra, nerealizand ca vine la balchao) o kulcha umpluta cu parmezan si ceapa, iar ca garnituri am luat o salata de bame crocante (okra crisps cu ceapa rosie, ardei rosu, coriandru verde si zeama de lamaie) si cartofi la cuptor cu chimen. Toate extrem de bune, dar din toate a ramas destul pentru ca eram deja satui.
Desertul a fost Black Forest Cake (blat de ciocolata cu crema alba si dulceata de cirese, pentru cine nu e familiar cu prajitura) care a venit intr-o versiune deosebit de fina si acompaniata de un bulgare de gelato (cred ca mocha, ne-a spus ospatarul cand ne-a prezentat farfuria dar am uitat) pe un crocant de bob de cacao (totul superb de bun) si kulfi - inghetata indiana care de obicei are textura de frisca inghetata, dar aici a fost foarte solida. Initial am fost dezamagita, ador kulfi, dar cand am incercat varianta lor am fost vrajita: nici o molecula de gheata nu se simtea ci era onctuoasa, usor topita pe limba. Laptele in care a fost prezentata era infuzat cu ceea ce banuiesc ca e apa de trandafiri, avea o aroma foarte delicata dar categoric prezenta.
Concluzia este ca intre Devi si restaurantele indiene din JH, diferenta este ca intre o mancare delicata si una mai... taraneasca. Ambele-s bune cat se poate si ambele au locul lor in lume.
Va las in compania pozelor, doar tineti minte ca toata frumusetea a stat in gusturi si arome.
Devi 8 East 18th Street (intre 5th Ave. si Broadway)
Fie siropos, dezgustator de banal, comercial (de ce, ca trebuie sa-mi iei o floare?). Iar fetelor mele cele 3 care v-ati maritat toate chiar inainte de Valentine, sa fiti fericite in continuare asa cum ati fost si pana acum! Am avut o duminica frumoasa si abia astept sa vad daca ziua de luni o intrece (ar trebui).
Pentru ca tot orasul arata mult mai urat decat pozele astea luate la inceputul zilei de 26 ianuarie...
(zapada a ajuns pana la genunchi, s-a mai topit, a mai nins, a mai plouat cu gheata, a inghetat zapada, s-a mai topit zapada, au crescut dealurile de saci cu gunoi, iar a plouat, iar ne asteptam sa ninga etc - yeap, toate astea in doar 2 saptamani)...
desi Manhattanul arata mai bine decat cartierele de peste rau desi nici acolo n-a fost curatat mai bine sau cu folos (dar traficul, si cel rutier si cel pedestrian, contribuie la disparitia zapezii)...
unde inca e destul de plin de lume chiar daca afara burniteaza si e frig (desi, 40F/4C e mai cald decat in nenumarate zile din ultimele 2 luni)...
si unde sandvisul cu pastrami e inca la fel de bun, iar si ca de fiecare data (in ciuda zvonurilor rautacioase cum ca e mai mic, mai putin bun, mai nu stiu cum). Nu, nu e bun. E excelent. Moan inducing. :D (a se observa cat de neschimbat arata locul).
Am mai scris despre mancarea coreeana dar nu despre cei din cartierul nostru. Care de-afara nu arata a mare lucru, au un nume care suna vegetarian ("Natural Tofu") dar conform vorbei "pe-afara e vopsit gardul...", inauntru e surpriza.
Este un mic lant de restaurante (parca 3 sau 5 locatii) mult mai casual decat au de obicei coreenii (cunoscuti ca fiind destul de scumpi pentru mancare etnica), si tot neobisnuit este ca au un meniu scurt si concis. Cateva supe cu tofu, groase, satioase; cateva aperitive si cateva feluri principale.
Ca mai intotdeauna, dupa ce dai comanda aduc la masa banchan-ul - cateva sortimente de "gustari" care pot fi diferite de la vizita la vizita. In pozele de mai jos, banchanul e alcatuit din kimchi (care nu prea lipseste de la masa), o varza foarte picanta; muguri de soia, castraveti murati picanti, tofu asa numit uscat, o salata de alge, si intotdeauna o supa care e ca zeama de varza murata (doar ca foarte-foarte buna) cu cateva bucatele de castravete si salata chinezeasca in ea. Este foarte racoritoare si cateva linguri in timpul mesei spala eventuala iuteala a mancarii.
Aperitiv, pancake cu fructe de mare si ceapa verde (asemanatoare cu cea care am facut-o eu aici) doar ca mult mai mare. Feluri principale de data asta, l.a. galbi (intotdeauna pentru mine) - coaste de vita taiate foarte subtiri, facute la gratar si aduse la masa pe un pat de ceapa intr-un platou de fonta, si pui BBQ (pe care eu personal nu-l comand niciodata, mai curand as lua caracatita).
Am incercat sa facem revelionul dublu, pe ora Romaniei si pe ora Americii. A fost frumos. Sa ne fie de bine si sa ne aduca noroc. Pana la urma, bila din Times Square e asa de un-sexy.... Americanii se dau batuti.
Sa avem cu totii un an bun!
p.s. zile de celebrat pe stil binar: 01-01-11, 01-10-11, 01-11-11, 10-01-11, 10-10-11, 10-11-11, 11-01-11, 11-10-11, 11-11-11 (cea mai tare) si s-ar putea sa mai fie si sa-mi fi scapat mie la ora asta. Cautati-le voi, intre timp insa - have fun this year!
