Pasienta - III

...Ce stie...

Ezita cateva momente in fata paginii albe deschisa pe monitor. “Prea impersonal…” Cauta intr-unul din sertarele biroului si gaseste o agenda cumparata fara un scop anume candva, demult, doar pentru copertile ei imbracate in catifea caramizie impodobita cu margele mici aurii, inchisa de doua funde imprimate cu note muzicale. O deschide si-i netezeste paginile din hartie cafenie, isi alege un pix-stilou cu cerneala violeta si incepe sa scrie febril, repezit, fara sa stea pe ganduri.

“Cum pot descrie ce simt pentru tine? Un “te iubesc” a devenit atat de banal (cuvintele prin repetare isi pierd sensul, nu?)… si totusi, alte cuvinte nu gasesc.

Mereu te privesc cu drag si mereu imi gasesc momentele de liniste cu capul pe umarul tau. Poate ca tu esti ceea ce creeaza balanta in viata mea, tu esti binele care echivaleaza raul. Cateodata ma intreb daca ma iubesti cu adevarat sau esti doar un suflet bun care exista ca sa-mi dea putere sa-mi continui drumul prin durere. Poate ca uneori nu ma intelegi, poate ca tot ce faci vine din subconstient, poate asta e menirea ta.

Vreau doar sa stii ca iti sunt recunoscatoare pentru dragostea ta, pentru fiecare ingaduinta care mi-o acorzi, pentru fiecare zambet care mi-l aduci pe buze. Vreau sa stii ca inca imi aduc aminte de clipa cand m-am indragostit de tine – in parc, pe o banca, cand mi-am ridicat privirea spre ochii tai scaldati in soarele vesel de primavara. Si ca de fiecare data cand mergem mana in mana, simt aceeasi intimitate ca atunci cand iti ascult inima, aceeasi contopire a sufletelor noastre intr-un intreg. Poate de-asta mi-e dor constant de tine, mi-e dor chiar si atunci cand suntem in aceeasi camera dar nu ne atingem.

As putea sa-ti scriu aici, poetic, cum ma incalzesc privirile tale ca un soare bland care ma invaluie, cum simt ca sufletele noastre au atins deja eternitatea, cum fiece fior imi reaminteste ca sunt vie. Dar intentia mea a fost sa descriu in cuvinte simple, normale, fara inflorituri – si ma simt incapabila sa gasesc cuvintele potrivite. Si-atunci raman la mult-prea banalul “Te iubesc” si sper ca el sa poata transmita fiece frantura de sentiment. “Te iubesc” e ca un arabesc, nu stii unde incepe si unde se termina, se unduie cu capete pierdute dar continua de unde nu te-astepti si tot in necunoscut te duce, la infinit… Primeste-l, te rog.

Te iubesc. Si-atat.”

Inchise agenda cu un gest scurt, nemultumit, si inchise ochii inspirand adanc...