Nu, nu-s chiar melancolica, dar pentru ca aseara am facut o scurta vizita la restaurantul (romanesc) meu preferat, Acasa, unde am fost rasfatata cu o pomana a porcului si o superba mica mare surpriza (pont: e o delicatesa ce unora le place, altora nu prea, si e mentionata in textul de mai jos) si vorbind cu Ina B. despre cum facea bunicul pomana porcului, mi-am adus aminte de urmatoarele cuvinte care le-am scris acum cativa ani altundeva, intr-un cotlon de web. Le transcriu aici pentru ca vreau sa le am aproape.
Probabil ca tot taraboiul asta cu Craciunul a inceput sa-si faca inconstient efectul si la mine.
M-am surprins gandindu-ma la putinele sarbatori petrecute la bunici. La tara.
Imi aduc aminte de un Ignat, cand bunicul a taiat porcul si cand am privit totul cu ochi mari, curiosi. Imi aduc aminte de soriciul cald, trecut prin foc si curatat cu lama cutitului de grasime si perii arsi. Imi aduc aminte de tingirea cu carne inca aburind de caldura vietii, prajita in soba de lut si cum m-a invatat bunicul sa intind painea in grasimea lasata. Dragul de el, nu a murit de inima asa cum i-au prezis doctorii care se uitau dezaprobator la cat era de gras. Bunicul nu putea sa-si incheie sireturile de la pantofi singur si ma amuza cand manca ciorba tinandu-si farfuria pe burta.
Bunica facea covrigei uscati si biscuiti spritati cu saptamani inainte de Craciun, si ii punea la uscat in "sala mare", 2 camere vesnic reci, unde se afla toata zestrea casei. Munti de perne, paturi noi, covoare rulate. In casa se calca pe presuri. Nu am inteles niciodata de ce facea covrigi si biscuiti proaspeti si apoi ii lasa sa se invecheasca.
De sarbatori ieseam in pragul casei sa ascultam colindatorii, si imi aduc aminte de rasuflarile lor aburite de frig. Noi eram incalziti de focurile din casa si de prea multa mancare. Imi aduc aminte ca ma uitam cu mirare la hainele lor zdrentuite - era un sat tare sarac - si ma simteam "orasanca", asa cum imi ziceau toti din sat. Vara eram singura din sat cu sandale, restul copiilor se jucau in picioarele goale. Dupa colinde, bunica le dadea covrigi, biscuiti, mere si nuci - adunate de mult in ligheane si saculeti. Si eu ma bucuram, nu stiu de ce.
O singura data am petrecut un revelion la bunici, si nu-mi aduc aminte decat ca bunicul mi-a indeplinit o dorinta cu care am ramas peste ani (si care in ziua de azi e usor de indeplinit, si tocmai de-aia nu mai are farmec), si anume, sa mananc pepene rosu in noaptea de An Nou. A pastrat unul cu mare grija in pivnita, alaturi de strugurii care se indulceau pe vite de vie hranite la un capat de apa, la altul infipte in nisip. Pentru mine pivnita era un loc de povesti, ca o grota unde nu stiai peste ce dai cand indreptai lanterna spre colturile intunecoase. Doar bunicii stiau exact care este butoiul cu varza, cel cu muraturi, cel cu vin.
Si imi mai aduc aminte cum m-au pus sa sorcovesc, impotriva vointei mele. Stiam ca mi se dau bani si mi se parea cerseala. Imi placea sa fiu sorcovita, dar nu sa sorcovesc.
Acum, in loc de "Steaua" si "Saru'mana, boieri mari" ascult "Noel, Noel" si "White Christmas". Si imi sterg o lacrima si imi e dor de bunici.
2 comentarii:
mi-a venit sa plang. Asa au fost sarbatorile noastre la bunici, an de an, toata copilaria. Si aveam struguri in beci, cu un cartofin care era infipt carcelul, casa mirosea a mar..Afara aerul miroasea a zapada si a fum. Tataia ne facea o sanie mare - sa incapem toti 5, ne facea "toiege" pe care le "serigrafia" intr-un cuptor, si apoi plecam la colindat cu sacuie pe umeri, in sat din poarta in poarta...crezi ca am crescut prea repede si ca ei s-au dus prea repede? ca eu asa cred..te pup
Mi-e dor de tine, Lola, draga mea.
Va urez un Craciun frumos, cat mai vesel.
Asta cu "mirosea a zapada si a fum" de mai sus m-a terminat.
Thank you, Mihaela :)
Trimiteți un comentariu